3,286 matches
-
-te», fără să se supere absolut deloc. Demnitate avea, chiar multă, chiar care nu i se potrivea deloc (așa că, sincer să fiu, era chiar foarte comic), dar răutate nu avea. Poate că, pur și simplu, a început deodată să mă disprețuiască. De atunci, de două-trei ori când l-am întâlnit pe scară, a început deodată să-și ridice pălăria în fața mea, gest pe care nu-l făcea mai înainte, dar de-acum nu se mai oprea ca altădată și trecea, jenat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
l-am întâlnit pe scară, a început deodată să-și ridice pălăria în fața mea, gest pe care nu-l făcea mai înainte, dar de-acum nu se mai oprea ca altădată și trecea, jenat, în fugă pe lângă mine. Dacă mă disprețuia, o făcea în felul lui: mă «disprețuia cu umilință». Sau pur și simplu își ridica pălăria de frică, întrucât eram fiul celei care-l împrumuta cu bani, fiindu-i mereu dator mamei și neputând nicicum să scape de datorii. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
deodată să-și ridice pălăria în fața mea, gest pe care nu-l făcea mai înainte, dar de-acum nu se mai oprea ca altădată și trecea, jenat, în fugă pe lângă mine. Dacă mă disprețuia, o făcea în felul lui: mă «disprețuia cu umilință». Sau pur și simplu își ridica pălăria de frică, întrucât eram fiul celei care-l împrumuta cu bani, fiindu-i mereu dator mamei și neputând nicicum să scape de datorii. Și asta chiar că-i cel mai probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
aparține și că degeaba mulți susțin și predică acum că o faptă bună, singulară, nu înseamnă nimic. Și eu aveam un chef grozav de vorbă. Cine atentează la «pomana» singulară, am început eu, acela atentează la natura omului și-i disprețuiește demnitatea personală. Dar organizarea «pomenei obștești» și problema libertății personale sunt două chestiuni diferite și nu se exclud reciproc. Binele singular va rămâne întotdeauna, pentru că este o necesitate a persoanei, este necesitatea vie a unei persoane de a influența altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o ființă atât de inocentă și ciudată ca Aglaia. Se căia amarnic; renunțase la serviciu și se cufundase în decepție și amărăciune. Trăia în casa lui Ptițân, care îl ținea pe socoteala lui, întreținându-i mama și tatăl, însă îl disprețuia pe Ptițân pe față, deși în același timp asculta de sfaturile acestuia și uneori era atât de chibzuit, încât chiar i le solicita. Gavrila Ardalionovici era supărat, de pildă, și de faptul că Ptițân nu ține să fie un Rotschild
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
plus, știa că, măritându-se, le asigură un colțișor mamei ei, tatei, fraților. Văzându-și fratele la ananghie, dorea să-l ajute, în ciuda fostelor încurcături din familie. Câteodată, desigur prietenește, Ptițân îl trimitea pe Ganea la serviciu. „Văd că-i disprețuiești pe generali cu toată tagma lor, îi spunea el uneori în glumă, dar ai să vezi că «dumnealor» vor sfârși, la rândul lor, prin a ajunge tot generali; ai să ajungi s-o vezi și pe asta.“ „De unde și până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
îi spunea el uneori în glumă, dar ai să vezi că «dumnealor» vor sfârși, la rândul lor, prin a ajunge tot generali; ai să ajungi s-o vezi și pe asta.“ „De unde și până unde au mai născocit că-i disprețuiesc pe generali cu toată tagma lor?“ se întreba sarcastic Ganea în sinea lui. Pentru a-și ajuta fratele, Varvara Ardalionovna hotărâse să-și lărgească aria de acțiune; se băgase sub pielea Epancinilor, ajutată fiind de amintirile din copilărie: și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și-a luat angajamentul că moare în trei săptămâni, iar la noi chiar s-a îngrășat! A rărit-o și cu tusea; ieri seară mi-a spus că nu mai scuipă sânge când tușește. — Alungă-l. Nu-l urăsc, îl disprețuiesc, rosti Ganea cu mândrie. Bine, îl urăsc, fie! strigă el deodată cu o furie neobișnuită. Asta i-o voi spune verde în față chiar când va muri pe perna lui! Păcat că nu i-ai citit Confesiunea. Doamne, ce naivitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în curiozitatea sa; dar în același timp era un om destul de șiret și abil, iar în unele cazuri chiar prea perfid și tăcut; respingându-l necontenit, prințul aproape că și-l făcea dușman. Însă prințul nu-l respingea pentru că îl disprețuia, ci pentru că subiectul curiozității lui era delicat. Unele visuri ale sale, până acum câteva zile, prințul le considerase o crimă, iar Lukian Timofeici lua refuzurile prințului drept dezgust și neîncredere, pleca de la el cu inima rănită și, din pricina prințului, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Mai bine să nu mai vorbim de asta, Ippolit. — Să nu mai vorbim deocamdată. Pe deasupra, dumneavoastră nici nu puteți fără mărinimie. Da, prințe, aveți nevoie să pipăiți singur cu degetul ca să începeți din nou să credeți, ha-ha! Ce ziceți: mă disprețuiți mult acum? — Pe ce motiv? Pentru că ai suferit și suferi mai mult decât noi? — Nu, pentru că nu sunt demn de suferința mea. Cine a putut suferi mai mult înseamnă că e demn să sufere mai mult. Când a citit Confesiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu invitații. Printre ei erau inși care pentru nimic în lume nu i-ar fi recunoscut pe Epancini egali măcar pe departe cu ei. Printre ei erau unii care se urau de-a dreptul unii pe alții; bătrâna Belokonskaia o „disprețuise“ toată viața pe soția lui „moșulică-demnitarul“, iar aceasta, la rândul ei, nu o iubea nici pe departe pe Lizaveta Prokofievna. Acest „demnitar“, care, cine știe de ce, îi protejase pe Epancini încă de pe când aceștia erau tineri și care acum ocupa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
erau tineri și care acum ocupa locul cel mai de onoare, era, în ochii lui Ivan Feodorovici, o persoană atât de importantă, încât protejatul, în afară de venerație și spaimă, nu putea simți nimic în prezența lui și chiar s-ar fi disprețuit sincer dacă măcar o clipă s-ar fi simțit pe picior de egalitate și n-ar fi văzut în el cel puțin un Jupiter din Olimp. Printre cei prezenți, erau oameni care nu se întâlniseră câțiva ani la rând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vis, acum stătea în picioare, privea și asculta, ca și cum ar fi presimțit de mult totul. Visul cel mai fantastic se transformase deodată în realitatea cea mai pregnantă și mai precis conturată. În clipa aceea, una dintre cele două femei o disprețuia atât de mult pe cealaltă și atât de mult ținea să-și arate disprețul (poate că nu venise decât cu acest scop, cum avea să se exprime Rogojin a doua zi), încât, oricât de fantastică era cealaltă, cu mințile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu, nici așa nu-i bine... pentru că sunteți egoistă până la... nebunie, lucru dovedit și de scrisorile pe care mi le-ați trimis. Fiind așa de simplist, cum este, nu l-ați putut îndrăgi și chiar, poate, în sinea dumneavoastră îl disprețuiați și râdeați de el; nu puteați iubi decât dezonoarea și gândul permanent că cineva v-a făcut de rușine și v-a jignit. Dacă v-ați simți mai puțin sau chiar deloc dezonorată, ați fi și mai nefericită... (Aglaia rostea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
zilele acestea a ajuns cu logodnicul ei în fața judecătorului de pace. Până și ea ar fi înțeles mai bine decât dumneavoastră... — Probabil, e o fată cinstită și trăiește din munca ei. De unde atâta dispreț pentru o cameristă? — Nu munca o disprețuiesc, ci pe dumneavoastră când vorbiți de muncă. — Dacă ați fi vrut să fiți cinstită, v-ați fi făcut spălătoreasă. Amândouă se ridicaseră și, palide, se uitau una la alta. — Aglaia, oprește-te! E nedrept ceea ce spui! strigă prințul pierzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
din fire de uimirea naivă și impertinentă a faptului că cealaltă îndrăznise să-i vorbească astfel. De mine, firește! Vă e frică de mine, dacă v-ați hotărât să veniți aici. Pe cel de care ți-e frică nu-l disprețuiești. Și când mă gândesc că v-am stimat până în clipa asta! Și știți de ce vă e frică de mine și care vă e acum scopul principal? Ați vrut să vă convingeți personal pe care dintre noi două o iubește prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în grădină; în schimb, biata căpităneasă rămânea complet la discreția lui, fiindu-i victimă întru totul; prințul trebuia să-i despartă și să-i împace în fiecare zi, și bolnavul continua să-i spună lui „dădacă“, neîndrăznind parcă să-l disprețuiască în același timp pentru rolul de împăciuitor. Era extrem de supărat pe Kolea, fiindcă aproape nu venea pe la el, stând mai întâi în preajma tatălui său aflat pe moarte, iar apoi cu mama care rămăsese văduvă. În sfârșit, își luă drept țintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în raport cu restul populației. Pentru cei ce, din motive clar exprimate, nu doreau să îndeplinească serviciul militar, s-a creat Serviciul Public Civil (Civilian Public Service), care, urmărind pe de o parte să evite pericolul contaminării cu pacifism (un cuvânt la fel de disprețuit precum draft dodger) îi ținea departe de aglomerările urbane pe cei în cauză, implicându-i în munci de interes obștesc, precum stingerea incendiilor, lucrările agricole, munca în spitale psihiatrice. Desmond Doss, un tânăr (adventist) necombatant în teatrul de război din
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
Cel mai bun conducător este acela de care oamenii nici nu își dau seama că există, mai puțin bun e acela căruia oamenii i se supun și pe care îl aclamă, cel mai rău fiind cel pe care oamenii îl disprețuiesc". Plecând de la tipul optim de lider spre tipul optim de afirmare a intereselor americane, în cartea din 2002 Nye vede paradoxul puterii americane în faptul că, odată devenită extrem de puternică din punct de vedere militar și economic, America, singura supraputere
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
52, 13). Aceasta ar putea sugera imediat că „Robul” lui Dumnezeu va găsi faimă, noroc și bucurie În viață. Hristos - „Robul” este Într‑adevăr ridicat și Înălțat, este ridicat pe crucea răstignirii, pentru ca toți să‑L vadă și să‑L disprețuiască, În cea mai publică, umili‑ toare și dureroasă formă de execuție. „Iar Eu, când Mă voi Înălța de pe pământ, Îi voi trage pe toți la Mine” (Ioan 12, 32), prezice El. Aproape anticipând un astfel de deznodământ, pasajul Îndeamnă la
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
Hristos”, Sfântul Apostol Pavel arată că membrele trebuie să Îngrijească deopotrivă unele de altele, și „dacă un mădular suferă, toate Compătimirea și Îngrijirea bolnavilor 85 mădularele suferă Împreună” (I Corinteni 12, 25‑26). Cine‑l trece cu vederea sau Îl disprețuiește pe fratele său, pe sine Însuși se nedreptățește. Cum este posibil ? Ne Învață unul din exegeții de vârf ai Patristicii, și anume Sfântul cu gură de aur : „Tu singur ai suferit o vătămare nu mică. Că acela care nu‑l
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
care este mama necinstei veșnice. Li se dădeau averi trecă‑ toare și o slavă care iute se veștejește. Erau făcuți cunoscuți Spiritualitate și sens În suferința bolnavilor de cancer 131 Împăratului pământesc, ca să fie Înstrăinați de adevăratul Împărat. Dar ei disprețuiau Întreaga lume, aceasta neavând pentru ei un preț egal cu cele ce doreau. Erau pătrunși de adevărul că nimic din toate cele pământești nu poate egala fericirea drepților. De aceea ei doreau doar un singur dar : cununa dreptății. O singură
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
slava din Împărăția cerurilor. Erau dornici să capete cinstea cea de sus și de chinul din iad se Înfricoșau. „Focul de acolo ne Îngrozește ; acesta, cu care voi ne amenințați, este prietenul nostru, că știe să respecte pe cei ce disprețuiesc pe idoli. Săgeți de copii socotim rănile ce ni le veți face (Psalmul 63, 8). Loviți tru‑ pul nostru, care, dacă va rezista mai mult, se va Încununa cu mai multă strălucire, iar dacă se va sfârși mai repede, va
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
dar cea adevăratăă (Ioan 1, 9). « Într‑adevăr, toate acestea sunt frumoase și noi nu renun‑ țăm la ele ca cei osândiți la moarte sau ca cei ce urăsc lucrările lui Dumnezeu, Însă, fiind pentru noi pline de curse, le disprețuim (pentru dobândirea) altora cu mult mai mariă”156. Când proconsulul păgân i‑a zis venerabilului episcop Policarp al Smirnei : „Am la dispoziția mea fiare, am să te predau lor În caz că nu te căiești”, Policarp a răspuns : „Poruncește, căci pentru noi
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
cele mai Îndepărtate ale stăpânirii romanilor 169. Demn de menționat este și martiriul fraților Macabei, amintit În Vechiul Testament, Însă pomenit și de scriitorul bisericesc Origen. Astfel, despre al treilea Macabeu, Origen relatează că, acesta negândindu‑se deloc la suferințe și disprețuindu‑le din iubire pentru Dumnezeu, cerându‑i‑se limba, Îndată a scos‑o și mâinile cu Îndrăzneală le‑a Întins, și a zis vitejește : «Din cer le‑am dobândit și pentru legile Lui nu țin seamă de ele, pentru că nădăjduiesc
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]