2,465 matches
-
își iau rămas bun ("d") sau în momentul despărțirii ("e"), ceea ce denotă interesul deosebit pentru lirismul temei. O formulare frumoasă a tipului "d" se întâlnește într-o copie romană a unui relief attic (vezi ilustrația capitolului „Legenda”, fig. 2 ). Gestica duioasă a perechii este opusă acolo într-o armonie formală desăvârșită fermității cu care Hermes își îndeplinește rolul de călăuzitor în lumea umbrelor. O categorie aparte o formează scenele reprezentate pe vasele găsite în sudul Italiei, mai ales în Puglia, datând
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
-se la mese familiare, unde oaspeții obișnuiți și preferați erau colegii de serviciu. La mesele respective, ospețe, se consumau bucate alese,prăjituri, plăcinte, băutiri alcoolice, etc. Cântecele de petrecere erau foarte multe specifice satului Livadia, multe cu caracter de doine, duioase și unele vesele, ne existând înregistrări au dispărut toate pentru totdeauna. Locuitorii vârstnici între 60-80 de ani au mai reușit să păstreze doar colindele de Crăciun și bocetele de la înmormântări. Femeile din sat păstrează și în prezent bocetele care se
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
Domnului nostru Iisus Hristos), mulți săteni în frunte cu Clerul, școala și autoritățile locale asistă la parastasul ce se face în amintirea celor căzuți pe câmpul de luptă. Ghirlande de flori acopereau mormintele, lumina lumânărilor aprinse la fiecare mormânt, bocetele duioase ale femeilor, glasul preoților, al cântăreților și al corului școlar, făceau o atmosferă așa de pioasă și de înălțătoare, încât storceau lacrimi din ochii tuturor. În ziua de 19 Aprilie 1918, Regina Maria vizitând cimitirul Eroilor de la Cașin - Curița, scrie
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
rus a cutezat să treacă dincolo de granițele țării sale: marele duce al Kievului, Iziaslav, care s-a dus în 1075 la Mayence, ca oaspete al regelui Henric al IV-lea. Pentru un rus trecerea granițelor înseamnă trădare. Cu toate dojenile duioase ale boierimii și ale clerului, Petru nu se lasă. Marea Ambasadă va merge la Amsterdam, Berlin, Viena, Roma, Copenhaga, Veneția, Londra, numai în Franța nu, de vreme ce Ludovic al XIV-lea îi sprijină pe turci. Marea Ambasadă, alcătuită din 250 de
Petru I al Rusiei () [Corola-website/Science/298530_a_299859]
-
boierilor din România sud-estică a începutului de secol 19. Ca atare, ea prezintă o seamă de caracteristici pan-balcanice. Conform Dicționarului explicativ al limbii române, ediția a II-a, maneaua este un cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată. Cercetările efectuate până în ziua de astăzi nu au reușit să reconstituie împrejurările în care au apărut manelele. Au fost întâmpinate dificultăți din pricina volumului redus de informații existente și a fiabilității lor, adesea îndoielnică. Cuvântul „manea” este de origine
Manele () [Corola-website/Science/303005_a_304334]
-
fără să știe că în realitate îi trimitea otrava ce-l va omorî în chinuri groaznice. Aflând de crima pe care o săvârșise ea se omoară. Actul său necugetat este însă pornit din cea mai curată iubire, Deianira fiind bună, duioasă, umană, neurmărind altceva decât să recâștige dragostea soțului ei. Fragmente din satira „Copoii” (Ichneutae) au fost descoperite în Egipt în 1907. Aceste fragmente constituie cam jumătate din piesă, făcând-o totodată cea mai bine păstrată piesă satirică antică după „"Ciclopii
Sofocle () [Corola-website/Science/302495_a_303824]
-
altceva decât o tainiță de comitagii (adică rezistenți macedoneni împotriva lui Abdul Hamid), spaima jandarmeriei otomane, a căror faimă fusese de-a răpi pe Miss Stone, o celebră ziaristă americană, răscumpărată cu dolari grei, dar care a păstrat cele mai duioase amintiri ale captivității ei, făcând din acești comitagii eroi moderni ai luptei pentru libertate. În brutăria lui Traicu, acești comitagii erau frământători de cocă pentru lipiile care deveneau "prăjituri" pentru cei ce asudau pe ogoare, bieții țărani veniți la oraș
Vasile Georgescu Paleolog () [Corola-website/Science/304134_a_305463]
-
lor era o pradă ușoară. Iată cum descrie Georg Wilhelm Steller grija vidrelor de mare pentru urmași: Mărturii asemănătoare aduce și unul din participanții la cea de-a doua expediție în Kamceatka, Sven Larsson Waxell: Vidrele de mare își alintă duios puii, iar când aceștia nu sunt ascultători, primesc câte o „palmă”. Specialiștii descriu în mod unanim modul de educare a generațiilor urmașe la vidrele de mare în termeni antropomorfici, datorită comportamentului asemănător cu cel al omului. Vidrele de mare joacă
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
lui St. O. Iosif. În Viața românescă, nr. 8 din august 1908, apar Sonetele rusticane, scrise probabil de Iosif, descriind viața de la gospodăria Nataliei Negru din Tecucel. În anul 1908 Dimitrie Anghel și Iosif publică comedia Cometa. Poetul Column, așezat, duios, o pierde pe Roro, așa cum Iosif o va pierde pe Natalia. Tity Roznov, cometa, tânăr spiritual și plin de vervă, îndrăgostit fără patetism, dar insistent și cuceritor, fiu de moșier, bogat în fantezie dar și în bunuri materiale, e un
Natalia Negru () [Corola-website/Science/310717_a_312046]
-
naturii, cu sentimentalism față de toate nimicurile, cu fărâme mici de fapte în cadre mari, cu duioșie continuă și cu umor aproximativ, cu o atmosferă mătăsoasă lipsită de noutate. Toate acestea se scurg în pânza domoală a unei povestiri somnolente și duioase. Alexandru Piru apreciază pe autorul prolific, cu nuvele și romane morale, didactice și naive. Dumitru Murărașu îi rezervă un loc aparte în literatura tradițională româmă. Consideră că este superior lui Ion Agârbiceanu prin calități de fond și de expresie. Opera
Alexandru Lascarov–Moldovanu () [Corola-website/Science/310853_a_312182]
-
talent evoca acest eveniment: "În cursul iernii (1898) odată cu reprezentația piesei "Necinstiții" avuseseră loc reprezentațiile de adio ale lui Alexandru Vlădicescu și ale doamnei Fany Tardiny-Vlădicescu, care la finele "Necinstiților" jucau "Concine", comedie cu cântece de Vasile Alecsandri. Aveau ceva duios în această scenă în care amândoi păreau a-și trăi propria lor viață trecută. Bătrâna a stat tot timpul pe un scaun, în culise, să vadă piesa "Necinstiții". După finele actului al II-lea, m-a chemat la ea, m-
Compania Fanny Tardini-Vlădicescu () [Corola-website/Science/309926_a_311255]
-
înființare a Comisiei Mixte, I.C. Brătianu s-a întors în fruntea guvernului. Ca o compensație pentru demiterea sa atât de rapidă, Dumitru Brătianu a fost ales președinte al Adunării deputaților. În articolul din 12 iunie Eminescu reproducea cuvântarea „pe cât de duioasă, pe atât de naivă” pe care noul ales a ținut-o în fața deputaților. Dumitru Brătianu se considera nedreptățit că a fost schimbat din funcția de prim-ministru, nefiind lăsat să facă „nici bine, nici rău”. El recunoștea cu o candoare
Mihai Eminescu, jurnalist politic () [Corola-website/Science/314064_a_315393]
-
scrisoare de la Krogstad adresată Norei. Torvald o citește și devine copleșit de bucurie. Krogstad a avut parte de o schimbare fericită în viața sa și îi trimite înscrisul înapoi. Torvald îi spune Norei că o iartă și că încercarea ei duioasă de a-l ajuta a făcut-o mai afectuoasă ca niciodată. Nora, văzând caracterul adevărat al lui Torvald pentru prima dată îi spune soțului ei că îl părăsește. După ce el protestează, ea motivează că îl părăsește deoarece el nu o
O casă de păpuși () [Corola-website/Science/314110_a_315439]
-
buciumul și adesea ele sunt așezate la capul mortului” , în tentativa de a substitui crucea. Variantele din aceste regiuni manifestă o adevărată predilecție pentru “detaliile referitoare la fluier (de fag, de os, de soc etc.) și de sunetul lor (drag, duios, cu foc etc.)”. Ion Taloș a urmărit evoluția și a unei alte perspective, reamarcând o vulnerabilitate a categoriei armelor de apărare, respectiv a uneltelor ciobănești: “Incapabile să se deschidă unor noi semnificații, spre a corespunde prefacerilor care se petreceau neîncetat
Obiectele meseriei de păstor în „Miorița” () [Corola-website/Science/314214_a_315543]
-
semnat Caton, II, nr. 274, 14 septembrie 1900. "D. Fanfaron", semnat Caton, II, nr. 275, 15 septembrie 1900. "Luxul și corupția," semnat Caton, II, nr. 276, 16 septembrie 1900. "Succes de gazetar", semnat Caton, II, nr. 277, 17 septembrie 1900. "Duioase note", semnată Narcis, II, nr. 278, 18 septembrie 1900. "Adevărat prieten," semnat Caton, , II, nr. 278, 18 septembrie 1900. "Haimanalele nopții," semnat Caton, II, nr. 280, 20 septembrie 1900. "Elevii în grădinile publice," semnat Caton, II, nr. 281, 21 septembrie
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
la Dresda. Și „Capriciul la plecarea fratelui iubit” (scris pentru fratele său Johann Jakob, plecat în Suedia, în anul 1704), este un jalon important în istoria muzicii de clavecin, fiind o suită ale cărei părți au sensuri programatice: "Arioso" - îndemnurile duioase ale prietenilor, care-l sfătuiesc să rămână în patrie, "Andante" - diferite întâmplări, care pot avea loc printre străini, "Adagissimo" - jalea generală a prietenilor, "Un poco largo" - prietenii își iau rămas bun și "„Aria di postaglione”", urmată de "„Fuga all imitazione
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
cu lacrămi în ochi pe orișicare,<br> În astfel de pericul s-ar face vânzători!<br> <br> De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,<br> Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,<br> Când patria sau mama, cu inima duioasă,<br> Va cere ca să trecem prin sabie și foc!<br> <br> N-ajunse iataganul barbarei semilune,<br> A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;<br> Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,<br> Dar martor ne e Domnul
Deșteaptă-te, române! () [Corola-website/Science/296604_a_297933]
-
între istoria personală și istoria colectivă a poporului său, a românității, precum și a lumii. Polemică dacă nu chiar radicală în curajul său de a smulge măștile sub care se ascund bolile sociale ale începutului de mileniu, și în același timp duioasă, îndrăgostită și sensibilă, poeta Eugenia Bulat este în primul rând o conștiință civică, militantă. Și acest al doilea volum intitulat atât de sugestiv „În debara”, este o dovadă că în absența unei conștiințe etice nu se poate vorbi de o
Eugenia Bulat () [Corola-website/Science/317203_a_318532]
-
este un film românesc din 1975, regizat de Mihai Constantinescu după scenariul prozatorului Octav Pancu-Iași. Rolurile principale sunt interpretate de Amza Pellea, Radu Beligan, Gina Patrichi, Olga Delia Mateescu și Mircea Constantinescu Govora. Filmul prezintă relațiile duioase dintre un tată și un fiu, reduse la simple întâlniri duminicale după ce tatăl și-a părăsit soția. În timp ce asista fiul la concursurile duminicale de karting, tatăl se împrietenește cu un procuror, care era tatăl colegului de clasă al fiului său
Tată de duminică () [Corola-website/Science/328999_a_330328]
-
de Centrul Național al Cinematografiei. Într-o cronică publicată în 1975 în revista „Cinema”, jurnalista Eva Sârbu descria astfel acest film: "„Un film frumos, care n-are nevoie de frumusețe. Un film gingaș, care trebuia să fie necruțător. Un film duios, care trebuia să fie răscolitor. Un film blând, care trebuia să fie crud. Este un tigru ce a râvnit să fie pisică. Întrebare logică și inevitabilă: de ce să vrea un tigru să fie pisică? Răspuns sincer și fără scăpare: pentru că
Tată de duminică () [Corola-website/Science/328999_a_330328]
-
lui Avram Iancu, fu coborât în sânul de mamă al gliei, în cimitirul greco-catolic din Baia de Criș, la numai câteva sute de pași de gorunul lui Horea și de mormântul lui Avram Iancu. Întreaga presă românească i-a dedicat duioase panegirice. Despre Amos Frâncu marele istoric Nicolae Iorga avea să scrie la moartea sa: „"A murit în Ardeal un om cum nu se va mai găsi altul"..” Din păcate, posteritatea i-a fost puțin recunoscătoare. Manualele de istorie aproape că
Amos Frâncu () [Corola-website/Science/330665_a_331994]
-
este un operator și director de imagine de film român. A semnat imaginea pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum "Un august în flăcări" (serial TV, 1974), "Duhul aurului" (1974), "Filip cel bun" (1975), "Cursa" (1975), "Mere roșii" (1976), "Duios Anastasia trecea" (1979), "Ediție specială" (1980), "Bietul Ioanide" (1980), "De ce trag clopotele, Mitică?" (1981), "Secvențe" (1982), "Ochi de urs" (1983), "Fructe de pădure" (1983), "Iacob" (1988), "Vulpe vânător" (1993) și "Orient Express" (2004). El a colaborat în principal cu regizorii
Florin Mihăilescu (operator de film) () [Corola-website/Science/329057_a_330386]
-
concluzionând: „Dar mai interesante ar fi trimiterile la însăși filmografia cuplului Tatos-Mihăilescu. Mușcata din cerdac, pata însângerată pe fundalul cenușiu al unei zile ploioase, amintește de o altă mușcată, într-un alt cerdac, în zorii unei zile de vară din «Duios Anastasia trecea». Chipul Manuelei Boboc, prin armonia trăsăturilor, puritatea zâmbetului și tristețea privirii, amintește de cel al Andei Onesa în rolul Anastasiei (este tipul de frumusețe care sugerează cel mai bine realizatorilor acel amestec de inocență și obstinare caracteristic ambelor
Fructe de pădure (film) () [Corola-website/Science/328843_a_330172]
-
pe spiritul creator. În Interioarele nebune (2002), poetul ia startul într-o competiție și mai gravă cu sine însuși. Ciclul începe cu versul fatalist, „Deja nu mai are nici un sens”, pentru ca în poemul următor, Amintiri letale să observăm cum ironia duioasă face casă bună cu gândul morții. În aceste condiții viața e trăită „de la o propoziție la alta”, iar morții săi, ai poetului, „cântă în continuare unplugged și în pauze spun glumițe”. Reacția asistenței, „noi aplaudăm și râdem” stârnește fiorul nebuniei
Ioan Moldovan (scriitor) () [Corola-website/Science/333451_a_334780]
-
la personajele feminine ale lui Poe precum „Eulalie”, „Lenore” și „Annabel Lee”. În cazul în care reprezintă într-adevăr o iubită decedată, alegerea lui Poe de a se referi la Ulalume ca „lucrul” și „secretul” nu pare să menționeze termeni duioși. Într-o viziune posibilă, Ulalume ar putea reprezenta moartea însăși. Trecerea bruscă de la speranță la tristețe și remușcare în finalul poemului reflectă gândurile poetului ce nu mai credea că are îngăduința de a fi fericit, fiind întâlnit și în povestirea
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]