2,620 matches
-
divine nu a secat, adică doctrinele revelației continue. Înainte de 325, natura "eretică" a unor credințe a fost subiectul unor dezbateri îndelungate în cadrul Bisericii. În biserica primară, ereziile erau uneori stabilite de un sinod de episcopi aleși sau de un sinod ecumenic, cum a fost Primul Sinod de la Niceea. După 325 DH, unele opinii au fost formulate ca dogme prin intermediul "canoanelor" emise de sinoade. Fiecare frază din Crezul de la Niceea, care a fost fixat la Sinodul de la Niceea, conține unele aspecte care
Erezie () [Corola-website/Science/318172_a_319501]
-
Biserica Ortodoxă a Estoniei sau Biserica Apostolică Ortodoxă Estoniană (Eesti Apostlik-Õigeusu Kirik) este o biserică ortodoxă autonomă, al cărei întâistătător este confirmat de Patriarhia Ecumenică. În prezent întâistătătorul acestei Biserici este mitropolitul Stephanos, al Tallinnului și a toată Estonia (ales în 1999). Folosește calendarul gregorian. Această biserică autonomă nu trebuie confundată cu Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia Moscovei), care este un exarhat al Patriarhiei Moscovei. Misionari
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
Episcop de Riga și Vicar de Tallinn. Doi ani mai târziu, bolșevicii i-au omorât pe episcopul Platon și pe diaconul său din motive politice. 81 de ani mai târziu, în anul 2000, Episcopul Platon a fost canonizat de către Patriarhia Ecumenică și de Biserica Rusiei, cu ziua de pomenire 14 ianuarie. După proclamarea Republicii Estonia în 1918, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Sfântul Tihon a recunoscut independența Bisericii Ortodoxe a Estoniei în 1921. Arhiepiscopul Aleksander Paulus a fost ales și hirotonit ca
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
Estonia în 1918, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Sfântul Tihon a recunoscut independența Bisericii Ortodoxe a Estoniei în 1921. Arhiepiscopul Aleksander Paulus a fost ales și hirotonit ca întâistătător al Bisericii estoniene. În 1923, arhiepiscopul Aleksander s-a îndreptat către Patriarhia Ecumenică pentru a primi recunoașterea canonică. În același an, Biserica sa a intrat în jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice, beneficiind de o autonomie extinsă din partea acesteia. Înainte de 1941, o cincime din totalul populației estoniene (care fusese în cea mai mare parte
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
Arhiepiscopul Aleksander Paulus a fost ales și hirotonit ca întâistătător al Bisericii estoniene. În 1923, arhiepiscopul Aleksander s-a îndreptat către Patriarhia Ecumenică pentru a primi recunoașterea canonică. În același an, Biserica sa a intrat în jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice, beneficiind de o autonomie extinsă din partea acesteia. Înainte de 1941, o cincime din totalul populației estoniene (care fusese în cea mai mare parte luterană începând de la ocupația Estoniei de către Suedia în sec. al XVI-lea) era creștină ortodoxă, sub autoritatea Patriarhiei
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
beneficiind de o autonomie extinsă din partea acesteia. Înainte de 1941, o cincime din totalul populației estoniene (care fusese în cea mai mare parte luterană începând de la ocupația Estoniei de către Suedia în sec. al XVI-lea) era creștină ortodoxă, sub autoritatea Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Existau 158 de parohii și 183 de clerici în Biserica estoniană. Exista și o catedră de teologie ortodoxă la Facultatea de Teologie a Universității din Tartu. În Petseri se găsea o mănăstire, două schituri în Narva și Kuremäe
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
în Exil, al cărei Sinod s-a reorganizat în Suedia și-a continuat activitatea în conformitate cu statutul său canonic precedent până la restabilirea independenței Estoniei în 1991. Înainte de a muri, în 1953, mitropolitul Aleksander și-a transformat comunitatea în exarhat al Patriarhiei Ecumenice. Majoritatea episcopilor și clericilor care au rămas în țară au fost deportați în Siberia. În 1958 a fost ales un nou Sinod în exil, iar Biserica Estoniei s-a reorganizat în Suedia. După destrămarea Uniunii Sovietice, au apărut divergențe în
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
Biserica Estoniei s-a reorganizat în Suedia. După destrămarea Uniunii Sovietice, au apărut divergențe în sânul comunității ortodoxe din Estonia între cei care doreau să rămână sub autoritatea Bisericii Ruse și cei care doreau să se reîntoarcă sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, generând dispute, de multe ori cu tentă etnică, deoarece mulți ruși emigraseră în Estonia în timpul ocupației sovietice. Negocieri îndelungate între cele două patriarhii nu au dat nici un rezultat. În 1993 sinodul Bisericii Ortodoxe Estoniene în Exil a fost recunoscut oficial
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
Negocieri îndelungate între cele două patriarhii nu au dat nici un rezultat. În 1993 sinodul Bisericii Ortodoxe Estoniene în Exil a fost recunoscut oficial ca succesor legal al Bisericii autonome Ortodoxe a Estoniei și în data de 20 februarie 1996 patriarhul ecumenic Bartolomeu I a reînnoit tomosul acordat Bisericii Estoniene în 1923, restaurând coordonarea canonică sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Această acțiune a adus imediat proteste din partea patriarhului Alexei al II-lea al Patriarhiei Moscovei, care privea Biserica estoniană ca parte a teritoriului
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
în Exil a fost recunoscut oficial ca succesor legal al Bisericii autonome Ortodoxe a Estoniei și în data de 20 februarie 1996 patriarhul ecumenic Bartolomeu I a reînnoit tomosul acordat Bisericii Estoniene în 1923, restaurând coordonarea canonică sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Această acțiune a adus imediat proteste din partea patriarhului Alexei al II-lea al Patriarhiei Moscovei, care privea Biserica estoniană ca parte a teritoriului său, iar patriarhul Moscovei a scos temporar numele Patriarhului Ecumenic din diptice. S-a ajuns la o
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
1923, restaurând coordonarea canonică sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Această acțiune a adus imediat proteste din partea patriarhului Alexei al II-lea al Patriarhiei Moscovei, care privea Biserica estoniană ca parte a teritoriului său, iar patriarhul Moscovei a scos temporar numele Patriarhului Ecumenic din diptice. S-a ajuns la o înțelegere conform căreia comunitățile locale puteau alege ce jurisdicție să urmeze. Comunitatea ortodoxă a Estoniei, care ajunge la 14% din populație, a rămas divizată, cu majoritatea credincioșilor (cei mai mulți etnici ruși) sub ascultarea Moscovei
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
Bisericii Ruse. În 1999 Biserica Estoniei a primit un ierarh rezident, după ce mai înainte se găsea sub autoritatea Arhiepiscopului Bisericii Ortodoxe Finlandeze, care slujea ca "locum tenens" al Bisericii Estoniei), mitropolitul Stephanos, fost episcop vicar al Mitropoliei Franței din Patriarhia Ecumenică.
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
din Alexandria și, probabil, cel care l-a convertit pe Clement la creștinism și căruia, până la urmă, i-a succedat la conducerea celebrei școli. Cel mai cunoscut discipol al său a fost Origen (care a fost condamnat la Sinodul V Ecumenic. În timpul persecuțiilor lui Septimius Severus (202 sau 203) Clement și Alexandru, episcop de Flaviada, au căutat refugiu în Capadocia iar după aceea în Ierusalim, de unde a dus o scrisoare în Antiohia în 211. După acestea, Clement a murit cândva în
Clement al Alexandriei () [Corola-website/Science/318199_a_319528]
-
Rusia, cu intenția de a deveni preoți activi. Două foste biserici ortodoxe din Shanghai erau folosite, până de curând, ca restaurante și baruri de noapte. În acest timp, încă de la începutul secolului XXI, Biserica activează liber în Hong Kong (unde Patriarhia Ecumenică l-a trimis pe Mitropolitul Nikitas) și Taiwan (unde ieromonahul Iona (Mourtos) conduce o biserică misionară) sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe de Hong Kong și Asia de Sud-Est. Cu toate că mulți au adoptat lamaismul, care este curentul principal al budismului tibetan Mahayana, evenkii din Rusia
Biserica Ortodoxă Chineză () [Corola-website/Science/318218_a_319547]
-
Când Stalin, pentru a obține susținerea acesteia în lupta împotriva invaziei Uniunii Sovietice de către trupele naziste în 1941, a recunoscut Biserica Ortodoxă, Biserica Rusiei a recunoscut în 1943 autocefalia Bisericii Georgiei. În 1989, aceasta a fost recunoscută și de către Patriarhia Ecumenică. Astfel a fost recunoscută "de jure" o autocefalie care "de facto" s-a exercitat începând din secolul al V-lea. După căderea Uniunii Sovietice și obținerea independenței Georgiei, Biserica Ortodoxă de aici a cunoscut o mare renaștere. În anul 2002
Biserica Ortodoxă Georgiană () [Corola-website/Science/319841_a_321170]
-
Cu timpul, jurisdicția atribuită episcopului de Antiohia a ajuns să cuprindă Eparhia Răsăritului (dioceza sau eparhia era inițial, înainte să ajungă să denumească o jurisdicție bisericească, o subdiviziune administrativă în cadrul Imperiului). De-a lungul perioadei pre-niceene și a perioadei Sinoadelor Ecumenice, teologia creștină cu centrul la Antiohia se concentra mai ales pe lectura literală a Sfintei Scripturi și pe evenimentele istorice din viața lui Iisus, în defavoarea interpretărilor filosofice sau alegorice ale acesteia, așa cum era ea practicată în Alexandria. Teologia antiohiană, deși
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
și cea alexandrină -, iar școala antiohiană de teologie, ai cărei susținători rătăciți au creat arianismul si nestorianismul, a ajutat totodată Ortodoxia în lupta împotriva devierilor din cadrul școlii alexandrine, precum apolinarismul și eutihianismul. Disputele hristologice din timpul Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon - controversa monofizită din timpul acestuia, în anul 451, au provocat o schismă în interiorul Bisericii Antiohiei, care a fost ridicată la rangul de patriarhat cu ocazia acestui Sinod Ecumenic. Un grup care la acea vreme era majoritar a respins
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
și eutihianismul. Disputele hristologice din timpul Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon - controversa monofizită din timpul acestuia, în anul 451, au provocat o schismă în interiorul Bisericii Antiohiei, care a fost ridicată la rangul de patriarhat cu ocazia acestui Sinod Ecumenic. Un grup care la acea vreme era majoritar a respins hotărârile Sinodului, transformându-se în ceea ce se numește astăzi Biserica Ortodoxă Siriacă (numită și "iacobită", după Iacov Baradeu, unul din episcopii acestora care au desfășurat o intensă activitate misionară în
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
arc frânt dispusă în axul absidei estice. Pictura interioară a bisericii datează din secolul al XV-lea, ea păstrându-se numai parțial până în zilele noastre. În pronaos se află un ciclu de scene dedicate patronului bisericii, Sf. Nicolae, și Sinoadele Ecumenice. Pereții naosului sunt decorați cu scene din "Ciclul patimilor", care se remarcă prin dimensiuni și prin impactul cromatic, deosebit de rafinat. Deasupra acestor scene se află medalioane în care sunt pictați martiri și ierarhi, seoarate printr-o bandă cu elemente decorative
Mănăstirea Popăuți () [Corola-website/Science/316558_a_317887]
-
Părintelui ceresc. Vestea minunilor ce se săvârșesc prin moaștele Sfanțului Mucenic Ioan cel Nou se răspândește în toată Țara Moldovei, al cărui ocrotitor a fost socotit atunci evlaviosul domn Alexandru cel Bun, care cu înțelepciune reușește să obțină din partea Patriarhiei Ecumenice recunoașterea canonica a mitropolitului Moldovei, Iosif Mușat dorea că aceasta împlinire istorică și de mare importanță bisericească s-o pecetluiască cu mutarea sfintelor moaște ale Mucenicului Ioan ce Nou de la Cetatea Albă la Suceava, unde își fixase reședința și noul
Sfântul Ioan cel Nou () [Corola-website/Science/316581_a_317910]
-
XIV-lea, în curtea actualului locaș de cult. Istoricul Petre Ș. Năsturel a avansat ipoteza că această biserică era una din cele două mici mănăstiri, "monydria", ctitorite de boierul Iaskios (Iațcu) din Mavrovlahia și pentru care solicita în 1395 patriarhului ecumenic Antonie al IV-lea să i se accepte calitatea de ctitor. Clădirea avea un plan aproape pătrat, cu abside rectangulare. Zidurile acestei biserici au fost demantelate sistematic până la nivelul de călcare al epocii, în primii ani ai secolului al XV
Biserica Sfântul Dumitru din Suceava () [Corola-website/Science/316641_a_317970]
-
post din 1969 până în 1978, după care a fost nominalizat cancelar al Universității Pontificale Gregoriene. În aceasta perioadă a pregătit numeroși studenți și a publicat numeroase cărți sau în periodice. A avut deosebita onoare de a participa la diverse reuniuni ecumenice și a pregătit noua ediție a Noului Testament în limba greacă. Este autorul mai multor cărți de exerciții spirituale, după modelul iezuit. La 29 decembrie 1979 papa Ioan Paul al II-lea l-a numit arhiepiscop de Milano. A primit
Carlo Maria Martini () [Corola-website/Science/315041_a_316370]
-
fost scos din parohie, fiind acuzat că periclitează liniștea localității prin angajarea sa în mișcarea Born again (Erweckungsbewegung). El s-a stabilit apoi la Gundremmingen. Acolo, el a intrat în contact cu partizanii mișcării de reînnoire din Allgäu. Această mișcare ecumenică de sorginte catolică a contribuit la formarea, exprimarea sub forma predicării publice și apărarea proprietății comune ca în ritualurile stricte bănuite ca aparținând creștinismului timpuriu. Deoarece Lindl își pierduse parohia în anul 1818 prin decretul regelui Maximilian I Iosif al
Ignaz Lindl () [Corola-website/Science/318568_a_319897]
-
de popoarele fino-ugrice. În mijlocul teritoriului slav al Ruteniei au apărut subdiviziuni pintre care „Rutenia Albă” (Belarus), „Rutenia Neagră” și „Rutenia Roșie” în nord-vestul și vestul Ucrainei. Deși creștinismul și-a făcut simțită prezența pe teritoriul Ucrainei mai înainte de primul conciliu ecumenic de la Niceea (325), în special de-a lungul țărmului Mării Negre și în vest, în timpul existenței Moraviei Mari, acceptarea oficială a acestei religii în Rutenia a avut loc în 988. Factorul hotărâtor al procesului de creștinare al Rusiei Kievene a fost
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
Brăila; Ajoiței Ionuț - Cartier Mitică Apostol ; David Ion - Protoieria Văleni; ș.a. De-a lungul anilor, biserica Buna Vestire a fost vizitată de numeroase personalități: înalte fețe bisericești, oameni de cultură, oameni politici. Cea mai importantă a fost cea a patriarhului ecumenic al Constantinopolului, Athenagoras, însoțit de mitropolitul Meliton al Calcedoniei, Kiril al Chaldeii, Hrisostom al Neocezareii și Maximos al Sardelor. Vizita este menționată în Condica de Aur a Bisericii Buna Vestire la data de 18.10.1967. Aici găsim semnăturile mitropoliților
Biserica Buna Vestire din Ploiești () [Corola-website/Science/320067_a_321396]