12,672 matches
-
ușă ca și când ar fi vrut să verifice dacă această enormitate fusese într-adevăr împiedicată să se răspândească pe culoare pe acolo. Richard a declarat că, după părerea lui, nu trebuiau să se lase cuprinși de panică: era vorba de o febră cu complicații inghinale, asta era tot ce se putea spune, ipotezele în știință ca și în viață fiind întotdeauna primejdioase. Bătrânul Castel, care-și mușca liniștit mustața îngălbenită, ridică niște ochi limpezi spre Rieux. Apoi întoarse o privire binevoitoare spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
era un mod potrivit de a judeca. \ Important, spune Castel, nu este ca acest mod de a judeca să fie bun, ci ca el să dea de gândit. Cum Rieux tăcea, i s-a cerut părerea. E vorba de o febră cu caracter tifoid, dar însoțită de inflamarea ganglionilor limfatici și de vărsături. Am făcut incizia ganglionilor. Am putut astfel să determin analize în care laboratorul crede că recunoaște bacilul scurt și gros al ciumei. Pentru a spune tot, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
sunt în extensie crescândă. În ritmul în care se răspândește maladia, dacă nu e oprită energic, ea riscă să omoare jumătate din oraș în mai puțin de două luni. În consecință, e puțin important dacă dumneavoastră o numiți ciumă sau febră de creștere. Important e numai s-o împiedicați să omoare jumătate din oraș. Richard considera că lucrurile nu trebuie văzute în negru și că, de altfel, molima nu era dovedită din moment ce rudele bolnavilor săi erau încă neatinse. Dar alții au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
CU OARECARE NERVOZITATE: ― Adevărul este că doctorul Rieux crede că e vorba de ciumă. Descrierea făcută de el sindromului e o dovadă. Rieux răspunde că nu descrisese un sindrom, descrisese ceea ce a văzut, ceea ce văzuse era inflamarea ganglionilor limfatici, pete, febră cu delir, toate astea fatale în patruzeci și opt de ore. Putea oare domnul Richard să-și ia răspunderea și să afirme că epidemia se va opri fără măsuri drastice de profilaxie ? Richard șovăia și se uita la Rieux. Sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
GENERALE, RIEUX S-A RIDICAT ȘI A PLECAT. CÂTEVA CLIPE MAI TÂRZIU, ÎN CARTIERUL CARE MIROSEA A ULEI PRĂJIT ȘI A URINĂ, O FEMEIE URLÂND, CU VINTRELE ÎNSÂNGERATE, SE RĂSUCEA ÎN GHEARELE MORȚII, SPRE EL. A doua zi după conferință, febra mai făcu un mic salt. A avut ecou chiar în ziare, dar sub o formă benignă, fiindcă s-au mulțumit doar cu câteva aluzii. Oricum, Rieux putea citi a treia zi mici afișe albe care fuseseră lipite repede de prefectură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
după acest afiș dacă autoritățile priveau situația în față. Măsurile nu erau draconice și părea că se făcuseră multe concesii din dorința de a nu neliniști opinia publică. Prima parte a deciziei anunța într-adevăr că vreo câteva cazuri de febră pernicioasă, despre care nu se putea încă spune dacă era contagioasă, își făcuseră apariția în Oran. Aceste cazuri nu erau suficient de caracteristice ca să dea într-adevăr motive de neliniște și nu încăpea nici o îndoială că populația o să știe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
toată lumea știe asta. I se iartă mai multe. ― De, îi spuse Rieux lui Grand, în dimineața cu afișele, povestea cu șobolanii l-a zăpăcit și pe el ca pe mulți alții, asta e. Sau poate că îi e frică de febră. Grand răspunse: ― Nu cred, domnule doctor, și dacă vreți să știți părerea mea... Mașina de deratizare trecu pe sub geamul lor cu un puternic zgomot de eșapament. Rieux a tăcut până ce a fost posibil să se facă auzit și, distrat, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
timp. Rieux tăcea. În această perioadă, vremea păru să se statornicească. Soarele aspira băltoacele ultimelor averse. Cerul albastru și frumos revărsând o lumină galbenă, avioane murmurând în căldura născândă. Totul în acest anotimp invita la seninătate. În patru zile totuși, febra făcu patru salturi surprinzătoare: șaisprezece morți, douăzeci și patru, douăzeci și opt și treizeci și doi. A patra zi, se anunță deschiderea spitalului auxiliar într-o fostă grădiniță de copii. Concetățenii noștri, care până atunci continuaseră să-și ascundă neliniștea cu glume, păreau acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
tinerei doamne Rieux, că mâinile doctorului tremurau. ― Da, spunea el, dar, perseverând, o să fiu mai puțin nervos. Era voinic și rezistent. De fapt, încă nu era obosit. Dar vizitele la bolnavi, de pildă, începeau să-i devină insuportabile. A diagnostica febra epidemică însemnă a ridica iute bolnavul și a-l duce la spital. Atunci începeau într-adevăr abstracția și dificultatea, fiindcă familia bolnavului știa că nu-l va mai vedea pe acesta din urmă decât vindecat sau mort. "Fie-vă milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
folosea nimănui. Trebuia telefonat. Curând răsuna clopoțelul ambulanței. Vecinii, la început, deschideau ferestrele și se uitau. Mai târziu se grăbeau să le închidă. Atunci începeau zvârcolelile, lacrimile, efortul să-i convingi, într-un cuvânt, abstracția. În aceste apartamente supraîncălzite de febră și spaimă se desfășurau scene de nebunie. Dar bolnavul era luat și dus. Rieux putea să plece. În primele dăți se mărginise să telefoneze și să alerge la alți bolnavi, fără să aștepte ambulanța. Dar rudele încuiau atunci ușa, preferând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
primele zile de ciumă, toate serile au fost ca aceea când intrase la doamna Loret, într-un mic apartament împodobit cu evantaie și cu flori artificiale, și când mama îi primise cu un zâmbet cam strâmb. ― Sper că nu este febra de care vorbește toată lumea. Iar el, ridicând cearșaful și cămașa, contempla în tăcere petele roșii de pe burtă și de pe coapse, umflătura ganglionilor. Mama se uita la picioarele desfăcute ale fetei și țipa fără să se poată stăpâni. În toate serile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
unul de altul, mergeau cu încăpățânare prin oraș fără să vadă mulțimea care îi înconjura, cu neluarea-aminte neclintită pe care o dau marile pasiuni. Cottard se înduioșa. "Ai naibii", zicea el. Și vorbea tare, se simțea în largul lui în mijlocul febrei colective, a bacșișurilor regești care zăngăneau în jur și a intrigilor care se înnodau înaintea ochilor lor." Totuși, Tarrou socotea că nu era prea multă răutate în atitudinea lui Cottard. Acel "Am trecut prin asta înaintea lor" marca mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
se încovoia din nou cu un geamăt subțire. A rămas astfel ghemuit timp de clipe lungi, zgâlțâit de frisoane și de tremurături convulsive ca și când plăpândele lui mădulare se încovoiau sub vântul furios al ciumei și pârâiau sub suflul repetat al febrei. După ce vârtejul trecuse se destinse puțin, febra părea să se retragă și să-l părăsească cu răsuflarea tăiată pe un țărm umed și otrăvit unde odihna semăna acum cu moartea. Când valul arzător l-a atins din nou pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
subțire. A rămas astfel ghemuit timp de clipe lungi, zgâlțâit de frisoane și de tremurături convulsive ca și când plăpândele lui mădulare se încovoiau sub vântul furios al ciumei și pârâiau sub suflul repetat al febrei. După ce vârtejul trecuse se destinse puțin, febra părea să se retragă și să-l părăsească cu răsuflarea tăiată pe un țărm umed și otrăvit unde odihna semăna acum cu moartea. Când valul arzător l-a atins din nou pentru a treia oară și l-a crispat puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
rămâneau surzi la glasul lui Dumnezeu. Dar existau alte exemple pe care Paneloux voia să le reamintească. Dacă ne luăm după cronicarul marii ciume din Marsilia, dintre cei optzeci și unu de călugări ai mănăstirii din Mercy, numai patru supraviețuiseră febrei. Și din acești patru, trei fugiseră. Astfel vorbeau cronicarii și nu era meseria lor să spună mai mult. Dar citind acestea, toate gândurile părintelui Paneloux se îndreptau spre acel care rămăsese singur în pofida celor șaptezeci și șapte de cadavre și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
care ea i-l adresa pe un ton rece și fără să se întoarcă. Pe o seară ca asta, în momentul când se culcase, cu capul vuind, a simțit năvălind în încheieturile mâinilor și în tâmple valurile dezlănțuite ale unei febre care clocea în el de mai multe zile. Ceea ce a urmat nu s-a aflat mai apoi, decât din povestirile gazdei. Dimineața, ea se sculase devreme, conform obiceiului. După un timp, mirată că nu-l vede pe părinte ieșind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
bătrâna doamnă le socotise foarte neclare. Ea credea numai că a înțeles, și tocmai asta i se părea de neînțeles, că părintele refuza consultația pentru că această consultație nu era în acord cu principiile lui. Ea trăsese de aici concluzia că febra tulbura ideile locatarului ei, și se mărginise să-i aducă ceai. Mereu hotărâtă să îndeplinească foarte exact obligațiile pe care situația i le crea, îl vizitase regulat pe bolnav la fiecare două ore. Ceea ce o impresionase cel mai mult era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de câteva clipe, si privea înaintea lui cu o fixitate mai sălbatecă decât toată zbaterea dinainte. Dar bătrâna doamnă tot mai șovăia să cheme un medic și să-și supere astfel bolnavul. Putea fi vorba de un simplu acces de febră, oricât părea el de spectaculos. Totuși, în timpul după-amiezii, ea a încercat să-i vorbească preotului, dar nu a primit drept răspuns din partea lui decât câteva cuvinte nedeslușite. Și-a reînnoit propunerea. Dar atunci părintele s-a ridicat și, pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mintea lui Rieux. Era ciumă. Și totuși nu era. De câtva timp, de altfel, părea să-i facă plăcere să deruteze diagnosticele. Dar, în cazul lui Paneloux, ceea ce a urmat a arătat limpede că această incertitudine era lipsită de importanță. Febra urca. Tușea devenise din ce în ce mai răgușită și îl tortură pe bolnav toată ziua. Seara, în sfârșit, părintele a expectorat această vată care îl sufoca. Era roșie. În plin tumult al febrei, Paneloux își păstrase privirea indiferentă și, a doua zi dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
a arătat limpede că această incertitudine era lipsită de importanță. Febra urca. Tușea devenise din ce în ce mai răgușită și îl tortură pe bolnav toată ziua. Seara, în sfârșit, părintele a expectorat această vată care îl sufoca. Era roșie. În plin tumult al febrei, Paneloux își păstrase privirea indiferentă și, a doua zi dimineață, când a fost găsit mort, pe jumătate răsturnat din pat, privirea lui nu exprima nimic. Se scrisese pe ușa lui: "Caz îndoielnic". Sărbătoarea tuturor Sfinților din anul ăsta nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
a spus Grand. Și Rieux a citit: "într-o frumoasă dimineață de mai, o zveltă amazoană, călare pe o somptuoasă iapă alezană, parcurgea, prin mijlocul florilor, aleile din Bois..." \ O fi bine așa ? a spus bătrânul cu o voce de febră. Rieux nu și-a ridicat ochii spre el. AH! A SPUS CELĂLALT AGITAT, ȘTIU EU. CUVÂNTUL FRUMOASĂ, ĂSTA E CEL CARE NU E POTRIVIT. Rieux i-a luat mâna întinsă pe cuvertură. \ LĂSAȚI, DOMNULE DOCTOR. N-O SĂ MAI AM TIMP
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Tarrou s-a oferit să rămână. Doctorul a fost de acord. Ideea că Grand o să moară l-a urmărit noaptea toată. Dar, a doua zi dimineața, Rieux l-a găsit pe Grand în capul oaselor stând de vorbă cu Tarrou. Febra dispăruse. Nu-i mai rămăseseră decât semnele unei epuizări generale. \ Ah, domnule doctor, spune funcționarul, rău am făcut. Dar o s-o iau de la cap. Țin minte totul, o să vedeți. Să așteptăm, i-a spus Rieux lui Tarrou. Dar, la amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
se adusese lui Rieux o bolnavă, a cărei stare el o socoti disperată, și pe care a izolat-o imediat la sosirea ei în spital. Fata era în plin delir și prezenta simptomele ciumei pulmonare. Dar a doua zi dimineața febra scăzuse. Doctorul a crezut că recunoaște, ca și în cazul lui Grand, ameliorarea matinală pe care experiența îl obișnuise s-o considere drept un semn rău. La prânz, totuși, febra nu se urcase. Seara crescuse doar cu câteva linii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și prezenta simptomele ciumei pulmonare. Dar a doua zi dimineața febra scăzuse. Doctorul a crezut că recunoaște, ca și în cazul lui Grand, ameliorarea matinală pe care experiența îl obișnuise s-o considere drept un semn rău. La prânz, totuși, febra nu se urcase. Seara crescuse doar cu câteva linii și, a doua zi dimineața, dispăruse. Fata, cu toate că era slăbită, respira cu ușurință în patul ei. Rieux i-a spus lui Tarrou că era salvată împotriva tuturor regulilor. Dar în cursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
în urma evenimentelor. La alții, dimpotrivă, și aceștia se recrutau mai ales dintre cei care trăiseră până atunci despărțiți de ființele pe care le iubeau, după acest lung timp de claustrare și de descurajare, vântul speranței care se ridica aprinsese o febră și o nerăbdare care le răpise orice stăpânire de sine. Îi apuca un fel de panică la gândul că puteau, atât de aproape de țintă, să moară, că nu vor revedea ființa pe care o iubeau și că nu vor fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]