9,442 matches
-
Hotărât lucru, în artă stilul este esențial. A nu se confunda stilul ("hyperionic") cu maniera ("miticistă"). "Arta este lumea văzută printr-un ochi paradoxal. E anti-lumea". Așa grăit-a Lamparia, referindu-se la transgresarea realului, la realitatea în grad de ficțiune. La acest nivel, se impune, printr-o rară stăruință, leitmotivul oglindirii în accepția unei modernități esențiale, a reinterpretării mitului narcisic, fecund pentru artă (catastrofic pentru morală). "OGLINDIREA. Introducere în cartea creației universale". Precizia minții umane stă în orientarea oglinzilor către
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în documente, împotriva celor care și astăzi (și mai demult) s-au îndreptat (din motive diverse) către baricada "împotrivirii" la Eminescu. În șirul celor cu respect pentru carte și adevăr și în contra celor care "văd" și consideră drept exagerare (și ficțiune) "cultul lui Eminescu", Th. Codreanu, prin Mitul Eminescu, (și mai înainte prin Dubla sacrificare a lui Eminescu, trei ediții în doi ani) pune în pagină un punct de vedere, serios argumentat, în legătură cu soarta poetului dispărut mult prea devreme, după tragedia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
document, să descifreze și să interpreteze aspecte care duc logic spre o altă înțelegere a întregului Eminescu: un om sacrificat și conștient de sacrificiul lui în numele adevărului... Cărțile lui Th. Codreanu (Dubla sacrificare... și Mitul Eminescu) sunt, fără discuție, și ficțiuni de istorie literară, dar imaginea lui Eminescu (în reprezentarea autorului) se construiește pe documente și pe rezultatul unor alte interpretări temeinice. Cărțile în discuție schimbă topica inerțială a lucrurilor, potențând semnificații noi la elemente pe care și alții le-au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prin chiar principalii protagoniști, care nu sunt doar simpli agenți ai acțiunii, ci și oameni profunzi, de carne și sânge, supuși tuturor tentațiilor, dilemelor și frustrărilor omenești. Autorul nici nu hiperbolizează, nici nu dezeroizează în cunoscutele dimensiuni de cristalizare a ficțiunii românești, cât încearcă să descopere cel mai judicios punct de observație. Mărturisesc că mi-ar fi fost greu și prind această tonalitate a comentariului dezinvoltă, degajată, fără teamă de superlative fără cartea magnifică a d-lui Theodor Codreanu, Mihail Diaconescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Modelul magic, rămasă, din păcate, neîncheiată. Mihail Diaconescu rămâne singular prin istoria convertită în epică. El alcătuiește deopotrivă o fenomenologie istorică și una a spiritului, cum observă Theodor Codreanu, a spațiului și a timpului, încercând să probeze, fie și prin ficțiune, continuitate arhetipală a ontologiei românești. Și o face convingător prin câteva romane ample, scrise nu neapărat cronologic, dar completându-se în ansamblu. Începutul s-ar face prin Călătoria spre zei și Depărtarea și timpul, "romane dacoromâne", demonstrative în natura lor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
numai în Olimp. Speciile jurnal, memorii, cugetări sunt la îndemâna unui scriitor de obicei către sfârșitul carierei, atunci când principalele traiectorii ale câmpului său de investigație au fost parcurse. Atunci când puterea de a inova slăbește, iar viața, cu ludicul ei contrabalansează serios ficțiunea. Și socotind-o una de rutină și de formare prin exerciții. Ca dovadă este faptul că, reeditând cu ocazia unor antologii sau culegeri reprezentative de texte, poeții și prozatorii revin la foarte puține din lucrările de tinerețe. De regulă ei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cei doi e interesantă și aduce în scenă un critic, din păcate, astăzi uitat. Th. Codreanu ia în derâdere inclusiv teoria artei pentru artă a lui Maiorescu completată cu "misiunea morală" din Comediile d-lui Caragiale, dar înălțarea în "lumea ficțiunii ideale" e discutabilă și își pune întrebarea retorică: "Devenim morali numai când citim sau ascultăm muzică? Atunci omul e cea mai ciudată ființă de pe pământ. Perspectiva e teribilă." Sigur că așa este, și cred că de acest adevăr indiscutabil autorului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și o concluzie generalizatoare: "scriitorii canonici creează noi Biblii, noi religii naționale, fără ca acestea să fie simțite ca "erezii", dimpotrivă, restituind universalitatea emanată de divinitate". A restitui universalitatea emanată de divinitate înseamnă a crea în marginile Adevărului, nu în ale ficțiunii sau, mai exact, în ale purei ficționalității, unul din poncifurile de bază ale postmodernismului, prin care Nicolae Manolescu a ajuns să substituie canonul Eminescu prin canonul Levantului cărtărescian ca emanație ultimă (și supremă) a canonului literar românesc. "Gratuitatea estetică în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și răpiri haiducești. Știința stilizării arhaizante este demnă aici de A. I. Odobescu. Alt roman, Pajura cu două capete (1977), narează domnia lui Mihnea Vodă cel Rău și pune în valoare virtuțile dramatice ale dialogului, îmbinând evocarea istorică documentară cu dinamica ficțiunii epice moderne. Un prim volum din Critice, intitulat Realități și exigențe literare (1947; Premiul Academiei Române), adună publicistica militantă a lui P., cronicile sale de întâmpinare, îndeosebi din revista „Cadran”. Câteva eseuri au fost bine primite de critică: Poezia trubadurilor (1942
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288946_a_290275]
-
Timpul nostru istoric a materializat, parțial, predicțiile lui Immanuel Kant. O organizație internațională apelând În esență la adevărurile general-umane, a făcut În zilele noastre din valoarea universalului finalitatea ei de prim rang, ale cărei eforturi uriașe se află la antipodul ficțiunii și utopicului, chiar dacă principiile ei sunt contrazise, Încă o vreme, de istorie. În cadrul lucrării Spre Pacea eternă, Kant scria: „Dacă este datorie, dacă este În același timp speranța Întemeiată de a Înfăptui starea unui drept public, fie și printr-o
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
aceste drepturi și obligații. O fundație, o instituție, chiar și statul, nu au În rest, din punct de vedere juridic, nimic material sau psihologic care să le constituie esența; acestea nu sunt persoane decât În măsura În care, prin ceea ce uneori se numește ficțiune, li se atribuie, ca unui centru juridic de convergență, obligații și drepturi. Ceea ce este adevărat În aceste câteva cazuri trebuie, de asemenea, să fie adevărat pentru orice persoană În general, fiind vorba de o ființă umană, atât timp cât este concepută ca
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
argumente pentru a demonstra că nu se putea trata pe picior de egalitate proprietatea particulară cu proprietatea de mână moartă. Astfel, Constantin Argetoianu susținea că „proprietatea de mână moartă este o proprietate specială, a cărei existență se bazează pe o ficțiune legală. După cum legea i-a dat ființă, tot astfel poate s-o suprime”. Alte motive pentru care proprietățile de mână moartă puteau fi luate au fost date de I. N. Lahovari. Acesta susținea că, „pe când proprietatea particulară se afla în
Iniţiative interne între anii 1914-1916 : putere şi opoziţie by Daniela Ramona Hojbilă () [Corola-publishinghouse/Science/1206_a_1890]
-
povestea, un ziarist mai degrabă mediocru, este el însuși „afectat” de virus, iar textul surprinde dubla lui „deșteptare”. Altă povestire care a reținut atenția criticii, Puțin mai devreme, nu și-a transmis interesul dincolo de anii în care a apărut: o ficțiune de tip SF politic, unde un savant descoperă modul de a neutraliza toate materialele fisionabile ale planetei și amenință guvernele că, în cazul nesemnării unui tratat de interzicere a armelor nucleare, își va pune descoperirea în practică. De aici, lung
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289505_a_290834]
-
de emoție ale specificului originar în peisajul actual. O cu totul altă dispoziție vădesc Baladele din 1971, de fapt un fel de poeme epico-dramatice în stil folcloric, dar de invenție liberă, pe alocuri suprarealistă, creații cu totul originale în planul ficțiunii, valorificând fabulosul eroic, unele din ele fiind chiar puse în scenă. Dacă Fata de apă e mai curând o legendă din vremea arhaico-mitică, în care un leneș „Dănilaș cel poznaș” (un antierou aproape) alungă spre Bosfor leul care ucidea turmele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289857_a_291186]
-
pe analiza schimbării radicale, dramatice, a paradigmei copilăriei, alta decît aceea a generațiilor trecute și, firește, a unei întregi literaturi: vîrsta de aur din "eterna reîntoarcere" a lui Mircea Eliade și din proza tuturor memorialiștilor sau romancierilor care au căutat ficțiunea acolo, în illo tempore, în matricea omului în-ființat într-un loc anume și în timpul amintirii acelui loc (cel mai adesea, casa de demult, a părinților și bunicilor, cu jocurile și jucăriile pline de hazul și farmecul copilăresc, cum le spune
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
mie mă umple de o energie fără nume. Trăiesc în plină literatură: inventez viața începând cu moartea, adică de la sfârșit la început. O trăire în care nu se contează pe viitor, pentru că el de fapt nici nu există, fiind o ficțiune din serpentinele misterioase din trecut. Un scriitor nu scrie, în fond, despre existența sa, ci numai despre ce își amintește, în cazul meu: despre ce m-a rănit profund, despre ceea ce n-am putut evita decât prin scris - scoțând în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
în Suedia la șapte ani, ca poloneză născută în Africa de Sud. Regret că am primit invitația la masă, generozitatea ei mă angajează în alt sens decât spiritul ei negativ. Oare cronicile excelente ale criticilor suedezi la cartea mea au fost simple ficțiuni de complezență? Nu fac nici un comentariu la ce spune, lăsând-o singură în „țara sincerității” în care s-a instalat. Noile texte pe care le-am scris au multe repetiții, lungimi, dar asta așa trebuie să fie, pentru că în așteptarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
nerațiunal. Acest element arbitrariu, nerațiunal și de aceea barbar e asemenea sabiei lui Brennus din cumpăna cu aur. Să vedem rațiunea de a fi a dualismului. Sunt cauze ce au trebuit să-l producă sau această formă e numai o ficțiune diplomatică, o variantă a eternului "divide et impera", o formă arbitrarie care să nu. rezulte din ideea ce naturalminte o conține în sine materialul ei - popoarele. Condițiunea de viață a unei legi, garanția stabilității sale e ca ea să fie
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
de cât cea maghiară. Să ne silim puțin a analiza spiritul, - nu al poporului maghiar, pre care din inteligența lui nu-l vom putea cunoaște niciodată, - ci al acestei coterie care-l guvernă, guvernîndu-ne totodată și pre noi prin o ficțiune diplomatică. Ieșită din niște școli mizerabile, a căror singură țintă e propagarea minciunei, în care n-au învățat nimic alta decât fanatismul, primind o educațiune care avea de principiu de a stinge tot ce în suflet e curat, uman, nobil
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
vor să mintă ființa germană ori română. Din fericire încercarea, pre lângă aceea că e perfidă, apoi e și eminamente vană. Acești oameni ei înșii, cu statul lor, cu parlamentul lor, cu ministeriul lor nu sunt decât o minciună, o ficțiune. - D. es. e acest ministeriu îndreptățit de a fi {EminescuOpIX 95} ministeriul poporului romînesc? Nimica mai puțin decât asta, căci îndreptățirea trebuie sa. purceadă de la poporul românesc ca atare; și acel popor neci a fost întrebat măcar la noua reformă
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
în evul-mediu cuprinsă de o febrilă epidemie spirituală, o națiune mică la număr și fantastică în aspirațiuni căreia o apucătură politică i-a dat neînțelepțește supremația asupra unor națiuni tot așa de mari la număr și în nimica mai înapoiate. Ficțiunea trebuie redusă la valoarea ei proprie și trebuie risipită această valoare nominală, care uimește și care cu toate astea ascunde în sine cel mai infamant faliment. Să trecem la puntul al doilea: la ideea etică care a dominat poporul nostru
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
schimbase fața lucrurilor împrejurul Romîniei! Polonia căzuse, în locul ei venise Rusia; Transilvania, cu domnia electivă, căzuse în mâinile Austriei, ungurii erau supuși, Turcia începuse a slăbi, România, care moștenise de la poloni nestabilitatea, nu mai avea nimic de pierdut decât doar ficțiunea unei espresii geografice, o schemă pentru însemnarea unei adunături de oameni fără legi și fără cultură. În Moldova [în] special boerimea nu mai semăna de fel cu Nistor și Grigorie Urechi, cu Miron Costin, limba naționala e într-o vădită
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
a fost caricat de Heliade-Rădulescu. Oricine va scrie o istorie a culturii pe malurile Dunărei va trebui să vadă într-acest singur individ doi oameni cu totul deosebiți: unul modest, îngăduitor, plin de bun simț; celălalt suficient, invidios, trăind în ficțiuni și lipsit de orice bun simț. În cei din urmă zece ani ai vieței sale îi mai rămăsese un singur instinct adevărat. Din cugetarea cu totul străină a tineretului el a prevăzut falimentul economic și intelectual al generației de față
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
O asemenea este hrană sufletească, căci ea ne arată pe noi înșine cu simțirile și patimile noastre, și, din felul desnodămîntului piesei, vedem consecințele patimilor noastre. Publicul la un asemenea spectacol simte emoțiunea care-l cuprinde, se interesează de soarta ficțiunilor de dinaintea ochilor săi. A produce emoțiune, trebuie să tindă autorul, actorul, muzicantul; căci emoțiunea este care mulțămește pe om, dânsa i ascute simțirea și-i perfecționează sufletul. Sălbatecul nu se emoționează de nimic. Dacă comedia arată defectele, drama înfățoșează vârtejul
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
prin artă , ci prin țigări, droguri, alcool... -Ce rost are să te lupți cu sute de pagini de fabulații ca să descoperi în final doar câteva adevăruri mărunte? -E o plăcere, observ eu. -Plăcere! Plăcere este un lux, faptele sunti mportante, nu ficțiunea! Am mers apoi în dormitoare unde avea paturi duble , remarcasem eu și dressinguri imense, un scrin vechi, sobe de teracotă frumos ornate, fotolii tapițate în catifea roșie, vitrine pline cu porțelanuri scumpe și bineînteles iarăși cărți, ziare, reviste. Nu lipseau
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]