3,537 matches
-
și nepoții lui au fost învăluiți într-un fel de curcubeu. Era o priveliște care-ți tăia răsuflarea. Și exact în acel moment, după ce se ținuse la distanță, Rebeca a rupt tăcerea maiestuoasă în care stătuse până atunci. - Probabil ești flămând și însetat, Isaac, a zis ea, invitându-l cu o voce glacială. Copiii tăi sunt arși de soarele de pe drum. Las-o pe Debora ta să te aducă înăuntru. Și să vedem dacă nurorile tale știu să gătească. O învolburare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
venit și el în fugă nu mult timp după aceea și ne-am aruncat unul în brațele celuilalt în patul nefăcut ca niște amanți tineri, grăbiți, abia trăgându-ne sufletul. După aceea, încurcați unul în hainele celuilalt, am dormit somnul flămând al iubiților reuniți. M-am trezit la un moment dat noaptea, speriată și zâmbind, închizând cu părere de rău ochii peste fericirea de a fi acasă. După ce m-am întors, nu mi-am mai pierdut niciodată recunoștința față de micile plăceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
valorile, dorințele lui - nimic din toate astea nu-l deosebea, câtuși de puțin, de contemporanii săi. Prima reacție a unui animal frustrat este În general să Încerce cu și mai multă energie să-și atingă scopul. De pildă, o găină flămândă (Gallus domesticus), Împiedicată să-și obțină hrana de o plasă din sârmă, va face eforturi din ce În ce mai frenetice ca să treacă prin această Împrejmuire. Totuși, puțin câte puțin, acest comportament va fi Înlocuit cu altul, aparent lipsit de obiect. Astfel, porumbeii ( Columba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Sunt atât de uluită că preț de o clipă nu sunt în stare să zic nimic. Crede că am copii ? Nu mă pot abține și pufnesc în râs ușurată. — Nu, n-am copii ! Ce, credeai că am lăsat cinci guri flămânde în urma mea ? — Nu știu. Se încruntă, rușinat dar defensiv. De ce nu ? — Fiindcă... adică... vrei să zici că arăt ca și cum aș avea cinci copii ? Nu-mi pot reprima o notă de indignare din glas, și începe și el să râdă. — Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
după unu. GARDIANUL: Va fi prea târziu, La unu începe execuția. ARTUR (Indignat.): Cam? în timpul prânzului? GARDIANUL: Înainte de prânz. ARTUR (Desfigurat de indignare.): Îmi șterpeliți masa de prânz? GARDIANUL: S-a considerat că e mai bine ca osândiții să moară flămânzi. ARTUR (Vehement.): De unde știți voi că e mai bine? GARDIANUL: În primul rând că se fac economii. Ș-apoi, dacă osânditul e sătul, poate să facă pe el, în timpul execuției. Nu? Ș-atunci e groaznic... ARTUR: De ce e groaznic? GARDIANUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
o răstoarnă, ducă-se! Ducă-se totul, cartierele de blocuri, macarelele, uzinele de mașini unelte, ducă-se cu drag tot, burghezia, proletariatul, pătura intelectuală, ducă-se! Rămân în picioare ruine urâte ca niște dinți stricați, prin care mișună un popor flămând. Într-o curte ca de pușcărie stau trase în țepe de fier patru cadavre violacee. De sus cade o ploaie acidă și iată-le înviind ca să se chinuie și să țipe din nou, răsucindu-se cu mațele pe afară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
tijă ne arde nouă la momentul ăsta istoric, când secretarul general al partidului face dreptate? Nu vă dați seama cum deranjați problema? O fi putrezit, dracului și gaura aia, cu tot cu balamaua ei de tijă. Pământul oxidează totul. Halește totul. E flămând pământul, părinte. Să-ți spun eu părinte cum e cu țărâna, cu viermii care abia așteaptă să intre în acțiune când i-ai trimis materia de consum?! Țărâna din ce e făcută? Și omul nu e tot din mormântul lutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sânge se prelingea pe cearșaf. Mantinela gemea ușor, ca și cum un șerpoi solzos intrase în ea și se zvârcolea nebun în burta ei, încercând să iasă și nu mai găsea borta pe unde intrase. Doar zvâcnea dând să se înalțe, speriat, flămând, răvășindu-i mitra, înfiorând-o cu solzii groși, îi simțea solzii cum se înfig în moleciunea ei, cum hârșîie înlăuntrul ei, de parcă Șevrolet, ăla micu, ar fi hârșâit cu lingura pe peretele din spatele casei, cimentuit cu stropi. - Ai omorât fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
semnele acelea dădeau a se închega într-un desen cu contururi colțate. Un fel de plan cadastral. Părintele Băncilă studie și el afișul cu Tomnea. Din fotografie îl privea un ins necunoscut, îmbătrânit, cu față prelungă, ochi borcănați. Parcă era flămând și-i venea să plângă de foame. Nu semăna câtuși de puțin cu băiatul văcarului, tinerelul din urmă cu ani, care venise și săpase pe dealul de la Cetatea Nouă. Poate nici nu era el. Doar simplă potrivire de nume. Auzise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
bărbăția. „Numai de-asta am nevoie“, repetă cu voce grea, parșivă, strângându-i mădularul, frământându-l, belindu-l, trăgând de el întărâtată, ciudoasă, ca și cum ar fi vrut să i-l scoată din trup. „Altfel mă ia dracii!“ Răcnet hulpav, țipăt disperat, flămând, ars, de vintre spintecate. Îl încălecă zorită, băgându-l în ea, adâncindu-l în ea, scotocindu-se cu el, cutremurându-se cu el, scurgându-se în el, horcăind în el. „Numai să nu te-ndrăgostești și tu de mine, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
veni acasă visătorul Să-l apere o țară de oșteni. La Dor Mărunt câmpia știe rostul A toate câte sunt și câte-au fost, La Dor Mărunt, pe lângă „Tatăl nostru”, Se spune Eminescu pe de rost. LaDor Mărunt, precum cândva-n Flămânzi, Românii tăinuiesc o socoteală, Pe Eminescu n-ai cum să-l ascunzi, Ei pentru Eminescu fac răscoală. Da! Nu vor mai rămâne printre ei Nici glasul trădătorilor, nici norii Și-au pus românii coase la condei, Din Dor Mărunt stârpim
La Dor mărunt. In: Dor de Ipotești by Marin Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/269_a_514]
-
bucurie și iubire; cu fiecare sărutare se simțea fericită și când amândoi au rămas fără haine, trupurile lor s-au contopit așa de bine încât a devenit unul, singur. O sărută pe gât, pe sâni, pe tot corpul, cu buzele flămânde de dragoste. Frusina era așa de fierbinte și plină de iubire! Se apropie cu buzele de ureche și îi șopti: - Dragostea mea, cât de mult te iubesc și te doresc! Vreau să fii a mea pentru totdeauna! - Și eu te
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
de foc la o plimbare monstruoasă, și mă cuprindea brusc un fel de disperare amestecată cu o poftă nebună să fiu din nou În brațele lui. Ne dădeam În grabă jos la stația lui și ne repezeam ca niște animale flămânde pe scări. Nu mă linișteam decât când Îi simțeam sexul zbătându-se, tandru și sălbatic, Între măruntaiele mele. Apoi adormeam obosiți și bolnavi unul În brațele celuilalt. Adesea ne trezea telefonul lui ingrid. Pe fondul conversației lor În germană, din
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
de foc la o plimbare monstruoasă, și mă cuprindea brusc un fel de disperare amestecată cu o poftă nebună să fiu din nou în brațele lui. Ne dădeam în grabă jos la stația lui și ne repezeam ca niște animale flămânde pe scări. Nu mă linișteam decât când îi simțeam sexul zbătându-se, tandru și sălbatic, între măruntaiele mele. Apoi adormeam obosiți și bolnavi unul în brațele celuilalt. Adesea ne trezea telefonul lui ingrid. Pe fondul conversației lor în germană, din
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
altă atitudine față de semenii lor. CÎnd e vorba de obținerea hranei, la animale funcționează dreptul celui mai tare, sau al celui mai iute. Cel mai tare rupe halca cea mai mare pentru el și nu-i pasă dacă ceilalți rămîn flămînzi, da? Sau cel mai iute, fură bucățica din fața celui mai greoi, sau mai bolnav, da? E vreo diferență Între ceea ce fac animalele și atitudinea oamenilor? Să fim serioși, doar n-o să-mi spui că la fel procedează și oamenii! Nu
Viaţa-i complicat de simplă by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91691_a_93569]
-
vertij, acum vezi țîțe goale cît e plaja de lungă, chiar și pe stradă, doar sfîrcurile sînt nițel acoperite, cît vor mai fi, vezi șolduri goale, buricele fetelor te privesc din mijlocul unor abdomene chinuite de foame, femeile sînt mereu flămînde, femeia-șnur, un iaurt, o chiflă, apă cu lămîie, nu mai ai de ce să apuci, Berg, niște schelete, revistele sînt pline de femei despuiate, și ce dacă? Nu Îi mai impresionează nici pe puști prea tare, tot mai mulți, Berg, tot
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
caldarîm. înserarea se produsese brusc. nu știu cum s-a făcut că în timp ce îi telefonasem soției farfuria cu pulpe de rață îmi fusese luată, ceea ce îmi amplifica și mai mult sentimentul de frustrare... mai multe concluzii se busculară în mintea mea : rămăsesem flămînd, nu băusem nicio gură de vin, soția mea nu avea în niciun caz intenția să vină să cineze împreună cu mine și cu fosta mea iubită, și nici fosta mea iubită nu mai urma să se întoarcă pentru a termina seara
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
tot orașul. ai simțit că ești urcat chiar pe creștetul orașului, dominîndu-l cu privirea și cu simțurile. L-ai simțit cald și viu, deschis la picioarele tale docil, ademenitor. abia acolo, pe acoperișul orașului, disperat dar puternic în masculinitatea ta flămîndă, ai reușit să posezi orașul, să-l simți ca pe un al doilea corp.” 59. te rog să mă scuzi. GUȚĂ ? mă auzi ? sunt eu, easY. sunt sincer dezolat că nu m-am putut controla. Știu că nu e normal
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
deci, vorbi de vocație la fericire nici de consacrați „fericiți în mod natural”, dacă nu se îndeplinește această misiune de disponibilitate continuă pentru a deveni epifania și transparența Celui care cheamă persoana să împartă lumina adevăratei fericiri cu o lume flămândă și însetată de adevăr. De aceea, este important ca, în diferitele câmpuri de acțiune, consacrații și consacratele să aibă o atenție constantă față de modul specific de a fi „căutători ai fericirii”, pentru a redescoperi fundamentul bunăstării vocaționale în motivația credinței
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
Iar pîn' la coșconeața din spatele curții Nicoloaicei, nu se opri. Fusese la un botez. Capitolul 8 ZIUA A PATRA: "SĂ NU POFTEȘTI LA NICI UN LUCRU CARE ESTE AL APROAPELUI TĂU!" la rațe, alea nu mai erau, ca până atunci, flămânde. Se tăvăleau prin mălai, de câtă mâncare - printr-o singură vorbă de-a mea - le crescuse acolo. Rămânea doar s-o întreb dacă nu cumva au avut rațe. - De avut, am avut. Gâște și rațe. Patru oi, un căluț, un
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lui concerte, cum arătase piesa cutare într-o anumită variantă. Pe toate le știa, era absurd să nu le știe, iar când nu avea chef, îi ignora și nu mai scotea nici un sunet. Noaptea se întorcea acasă dărâmat, radios sau flămând. Capacele metalice ale străzii îi apăreau drept socluri de aur pentru trupele pink. A doua zi, discret, i se strecura, în cutia de scrisori, din partea familiei sub acoperișul căreia concertase, un cuvenit onorariu. După un an se organizaseră. Apăruseră și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
precis te-ai fi cabrat și-ai fi sărit chiar în clipa în care te-ai fi trezit abandonat unor asemenea dinți. Ai fi pornit prin popicării, ți-ai fi schimbat viața. Mi-l închipuiam pe bietul domn Costache veșnic flămând, 332 DANIEL BĂNULESCU Un funcționar, evoluând indecis către vârsta a doua, își părăsise serviciul pentru a țârâi de trei ori la ușa mea. - Dumneavoastră, zice, sînteți Daniel Bănulescu? Nu-l puteam altoi. Probabil aveam totuși de-a face cu primul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu muieri fără căpătâi ca și ei. Acestea le lepădau copiii prin șanțurile Cuțaridei. Altfel, băieți veseli. Soseau dimineața la rampă, fluierând și înghiontindu-se, împingînd tumbăraiele grele, pline de gunoaie. Pe umeri, purtau mături lungi de nuiele. Desculți și flămânzi, bețivi și răi, trebuia să țipi la ei ca să te asculte, că și el avea o socoteală aici, lua leafă de la stat, păzea lucruri. Când se mai îmbătau, haidamacii fi spuneau printre dinți: - Vătaf puturos, de ne mănânci pâinea și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
le răspundea. Era tăcut și mâhnit. N-avea nici el prea multe: un bordei c-un pat, în care împletea iarna mături, și, afară, câmp cât vrei. Primăvara semăna roșii și pe la mijlocul verii le păzea să nu le mănânce câinii, flămânzi și ăștia, gata să apuce ce le cădea sub fălci. Ținea o condică. În ea scria câte camioane de gunoi soseau la rampă, făcea socoteala chivuțelor care adunau trențe pentru o fabrică de textile și strângea sticle sparte împreună cu muierea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Într-un an, o fată de croitor aruncase cu vitriol în ochii unei neveste, altă dată un cizmar își călcase muierea în picioare pentru că dansase cu altul, dar câte nu se întîmplau... Cine mai sta să le facă socoteala? Veneau flămânzi, se ghiftuiau grăbiți și se îmbătau. Noaptea aceea de început de primăvară trecea totdeauna repede și nu putea s-o uite nimeni... Pe drum, Bozoncea își aduse aminte de tinerețea lui, pe la ce baluri umblase... Păi unde era petrecerea de la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]