2,594 matches
-
și unități suprasegmentale (accent, intonație) cu valoare funcțională, caracteristic limbii române. Totodată, ca în fonologia oricărei alte limbi, sînt determinate seriile de sunete echivalente (alofone) prin care se realizează fiecare fonem în parte. Prin analiza valorii funcționale a diferitelor aspecte fonetice se ajunge la concluzia că limba română standard folosește următoarele unități segmentale: și următoarele unități suprasegmentale: fiecare dintre acestea putîndu-se realiza fonetic în mai multe moduri echivalente fonologic. Lipsesc așadar din inventarul fonematic al limbii române numeroase vocale și consoane
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
sunete echivalente (alofone) prin care se realizează fiecare fonem în parte. Prin analiza valorii funcționale a diferitelor aspecte fonetice se ajunge la concluzia că limba română standard folosește următoarele unități segmentale: și următoarele unități suprasegmentale: fiecare dintre acestea putîndu-se realiza fonetic în mai multe moduri echivalente fonologic. Lipsesc așadar din inventarul fonematic al limbii române numeroase vocale și consoane, clicuri, croneme, tonuri etc. Astfel de aspecte fonetice pot apărea totuși de exemplu în interjecții, pronunții idiolectice, regionale sau arhaice, ori în
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
standard folosește următoarele unități segmentale: și următoarele unități suprasegmentale: fiecare dintre acestea putîndu-se realiza fonetic în mai multe moduri echivalente fonologic. Lipsesc așadar din inventarul fonematic al limbii române numeroase vocale și consoane, clicuri, croneme, tonuri etc. Astfel de aspecte fonetice pot apărea totuși de exemplu în interjecții, pronunții idiolectice, regionale sau arhaice, ori în împrumuturi neadaptate. Unitățile segmentale sînt sunetele simple (vocale și consoane) din care se alcătuiesc silabele și apoi cuvintele. Din punct de vedere funcțional, existența a două
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
între vocale, ca sunete care pot alcătui singure o silabă și care pot purta accentul, și consoane, care nu au această calitate. Există desigur și alte definiții pentru vocale și consoane, care au în vedere modul de articulare (deci aspectul fonetic) sau proprietățile acustice ale acestora, dar în subiectul de față interesează cu precădere relațiile pe care le contractează diversele sunete. Trebuie remarcat de asemenea că o astfel de analiză funcțională mai are avantajul de a releva rolul de vocală sau
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
în particular pentru limba română; în alte limbi aceleași sunete pot juca alte roluri, de exemplu în limba engleză sunetele și pot funcționa în anumite condiții ca vocale. Inventarul de vocale al limbii române conține șapte sunete și diferite variații fonetice ale acestora: În unele împrumuturi neadaptate se păstrează două vocale suplimentare, similare cu cele din limbile de origine. Acestea nu fac parte din inventarul de foneme de bază ale limbii române, dar le menționăm aici pentru că apar în cuvinte încetățenite
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
vorbitorii nativi percep existența unui sunet separat, întrucîtva similar cu vocala , care urmează întotdeauna după o consoană. Același sunet apare uneori la interiorul unor cuvinte, ca în "oricine", "cîțiva", "cincisprezece". Încercările de a înțelege acest sunet din punct de vedere fonetic și fonologic au dus la publicarea a numeroase articole de specialitate avînd ca unic subiect acest sunet (Emil Petrovici, Valeriu Șuteu și alții) sau dedicarea unor secțiuni importante în lucrări de fonetică și fonologie. Din punct de vedere fonetic acest
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
vedere fonetic și fonologic au dus la publicarea a numeroase articole de specialitate avînd ca unic subiect acest sunet (Emil Petrovici, Valeriu Șuteu și alții) sau dedicarea unor secțiuni importante în lucrări de fonetică și fonologie. Din punct de vedere fonetic acest sunet nu există ca articulație separată, ci este doar o modificare (mai exact o palatalizare, înmuiere) a consoanei precedente. Un indiciu al acestei situații este faptul că i-ul final scurt nu necesită timp fizic pentru pronunțare. Unii cercetători
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
identic, se realizează de fapt ușor palatalizată în primul caz și ușor labializată în al doilea, sub influența semivocalelor precedente. O analiză atentă arată că în limba română fiecare vocală se poate realiza în mai multe moduri distincte, în funcție de contextul fonetic și de vorbitor (chiar în cadrul limbii standard), exprimarea îngrijită sau normală, caracterul neologic sau de fond vechi al cuvîntului etc. Lista de mai jos cuprinde alofonele principale ale fiecărei vocale în parte, cu exemple. Limba română folosește 20 de consoane
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
tabelul de mai jos care clasifică consoanele în funcție de modul și locul de articulare. (Tabelul cuprinde și două din semivocale, și , notate aici și .) De asemenea sînt indicate unele alofone ale consoanelor, anume acelea care au un simbol aparte în Alfabetul Fonetic Internațional. Așadar, inventarul fonemelor limbii române cuprinde următoarele consoane: Sunet !! Exemple !! Descriere !! Notație fonetică românească !! Note privind alofonele
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
cuprinde și două din semivocale, și , notate aici și .) De asemenea sînt indicate unele alofone ale consoanelor, anume acelea care au un simbol aparte în Alfabetul Fonetic Internațional. Așadar, inventarul fonemelor limbii române cuprinde următoarele consoane: Sunet !! Exemple !! Descriere !! Notație fonetică românească !! Note privind alofonele
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
formale în detrimentul celor istorice, insistă asupra opoziției dintre ""structura"" ("pattern") limbajului și ""realitatea vorbită"". Saussure propusese o ipoteză generală asupra naturii și funcționării limbajului; Sapir, independent de Saussure, stabilește mai multe diferențieri, care anunță structuralismul, ca aceea dintre "fonologie" și "fonetică" sau cea dintre "sincronie" și "diacronie". Principiul fundamental al structuralismului poate fi enunțat ca un "principiu de imanență", conform căruia enunțarea unui fapt realizat nu poate fi analizat decât pornind de la trăsăturile lui interne actuale și nu de la evoluția istorică
Structuralism () [Corola-website/Science/305765_a_307094]
-
(denumirea sud-coreeană) sau chosongul (denumirea nord-coreeană) este alfabetul fonetic al limbii coreene. Este grafia oficială în Coreea de Nord și Coreea de Sud. Tribul Cia-Cia (cca. 60.000 de membri) din localitatea Bau-Bau, Insula Buton, din sud-estul insulei Sulawesi, Indonezia, neavând versiune scrisă a limbii lor, s-a hotărât în 2009 să folosească
Hangul () [Corola-website/Science/306435_a_307764]
-
transcrierea McCune-Reischauer; Yale= transcriearea Yale; RR= transcrierea revizuită (folosită de Ministerul Culturii și Turismului din Coreea de Sud). Aceasta este ordinea folosită în Coreea de Nord. În Coreea de Sud este următoarea: Numeroși lingviști au apreciat alfabetul hangul pentru designul său featural, considerându-l un sistem fonetic remarcabil sau chiar cel mai avansat sistem fonetic. Principalul motiv pentru care alfabetul coreean a primit aceste aprecieri este legat de faptul că formele literelor sunt strict legate de caracteristicile sunetelor pe care le reprezintă. Literelor care reprezintă consoane pronunțate
Hangul () [Corola-website/Science/306435_a_307764]
-
folosită de Ministerul Culturii și Turismului din Coreea de Sud). Aceasta este ordinea folosită în Coreea de Nord. În Coreea de Sud este următoarea: Numeroși lingviști au apreciat alfabetul hangul pentru designul său featural, considerându-l un sistem fonetic remarcabil sau chiar cel mai avansat sistem fonetic. Principalul motiv pentru care alfabetul coreean a primit aceste aprecieri este legat de faptul că formele literelor sunt strict legate de caracteristicile sunetelor pe care le reprezintă. Literelor care reprezintă consoane pronunțate în același loc din gură au aceeași structură
Hangul () [Corola-website/Science/306435_a_307764]
-
cu cea dacică, iar cea grecească, de la Ptolemeu, este coruptă”? Doctorul în lingvistică romanică, Aurora Pețan, explică fenomenul, recurgând la analogia cu celelalte nume străine transpuse de către romani și greci, transpunere „în care a intervenit întotdeauna percepția impusă de structura fonetică a celor două limbi, de „urechea” grecului și a romanului.”. Astfel, aceasta observă că „în numele grecești și romane din tăblițe, vocala 'i' cu cantitate scurtă era percepută adesea ca 'e', iar 'u' scurt ca 'o' (numele lui 'Lucullus' este redat
Tăblițele de la Sinaia () [Corola-website/Science/306414_a_307743]
-
zonă care, cu câteva secole înainte fusese locuită de geți." Semnul pentru sunetul palatal "ci", existent și în alfabetul chirilic, are la slavi valoarea numerică 90. Aurora Pețan observă că același semn, cu aceeași valoare numerică 90, dar fără valoare fonetică, se regăsește în alfabetul gotic, creat în Dacia de către episcopul Wulfila în sec. IV d.Cr. Știind că limba goților nu poseda sunetul "ci", doamna Pețan consideră "normal ca semnul cu pricina, împrumutat din alt alfabet odată cu celalate litere, să nu
Tăblițele de la Sinaia () [Corola-website/Science/306414_a_307743]
-
gotic, creat în Dacia de către episcopul Wulfila în sec. IV d.Cr. Știind că limba goților nu poseda sunetul "ci", doamna Pețan consideră "normal ca semnul cu pricina, împrumutat din alt alfabet odată cu celalate litere, să nu fi avut nici o valoare fonetică", și în acest alfabet originea semnului fiind "obscură". "Dacă semnul a putut să existe la goți, înainte de slavi", Aurora Pețan întreabă "de ce nu putea să fi existat și la geți, mai ales că ambele alfabete -cel gotic și cel chirilic-
Tăblițele de la Sinaia () [Corola-website/Science/306414_a_307743]
-
în zona getică?" În privința semnului pentru "gi", acesta există astăzi doar în alfabetul sârb, iar cei mai mulți slaviști sunt de acord că este luat din alfabetul chirilic folosit în textele românești (la sârbi semnul este atestat pentru prima oară cu valoarea fonetică "gi" în sec. XVII, pe când în textele românești apare cu un secol mai devreme). Aurora Pețan subliniază că, desigur, "există și specialiști care afirmă că românii l-au luat de la sârbi", însă, în acest caz, "semnul rămâne cu origine necunoscută
Tăblițele de la Sinaia () [Corola-website/Science/306414_a_307743]
-
În fonetică, vocala cvasiînchisă semiposterioară rotunjită este un tip de sunet vocalic folosit în unele limbi vorbite. Simbolul acestui sunet în Alfabetul Fonetic Internațional este (litera grecească Ω micșorată și răsturnată). În limba română acest sunet nu există, cel mai mult apropiindu-se de vocala închisă posterioară rotunjită . Nu există un simbol special pentru varianta nerotunjită a acestui sunet, dar se poate folosi
Vocală cvasiînchisă semiposterioară rotunjită () [Corola-website/Science/305840_a_307169]
-
Hălmeag, Mateiaș, Beclean, Săcădate, Voila și Breaza, atribuite protoromânilor și populației slavo-române. Continuitatea de existența a populației romanizate în Țara Făgărașului este confirmată însă de izvoarele toponimice. Conservarea de către localnici a numelui antic al râului Olt (în ), într-o formă fonetică corespunzătoare legilor fonologice ale limbii române "Olt", până spre sfârșitul secolului al XIV-lea și transmiterea lui în secolele XI-XII populațiilor nou venite argumentează această continuitate. Prezența pe teritoriului Țării Făgărașului dar și în zonele sale limitrofe a unor toponime
Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/300009_a_301338]
-
argumentează această continuitate. Prezența pe teritoriului Țării Făgărașului dar și în zonele sale limitrofe a unor toponime slave - Debran, Dopca, Lisa, Ungra, Breaza și, respectiv, Glâmboaca, Sadu, Bran, Câlnic sau Lovnic -, și conservarea lor în limba română într-o formă fonetică identică sau apropiată celor slave, demonstrează conviețuirea slavo-română din secolele X-XI în Țara Făgărașului. Începând cu secolul al X-lea, poate fi datată și apariția unor noi populații migratoare. Toponime de genul Iași, Avrig, Arpaș, Porumbac sau Beșimbac (azi rebotezat
Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/300009_a_301338]
-
dată graiurilor dialectului dacoromân vorbite în sudul Ardealului, dar mai ales în regiunile situate la sud și sud-est de Carpații meridionali, Muntenia și centrul, respectiv sudul Dobrogei. este cel mai apropiat de limba română standard (îndeosebi din punct de vedere fonetic și lexical), fiind principalul grai care stă la baza acesteia. Graiul vorbit în vestul Olteniei, Mehedinți, are caracteristici fonetice (de ex. [t], [d] > [č], [dž]) care îi dau aparența unui grai de tranziție între cel muntenesc și graiul bănățean. O
Graiul muntenesc () [Corola-website/Science/313159_a_314488]
-
Carpații meridionali, Muntenia și centrul, respectiv sudul Dobrogei. este cel mai apropiat de limba română standard (îndeosebi din punct de vedere fonetic și lexical), fiind principalul grai care stă la baza acesteia. Graiul vorbit în vestul Olteniei, Mehedinți, are caracteristici fonetice (de ex. [t], [d] > [č], [dž]) care îi dau aparența unui grai de tranziție între cel muntenesc și graiul bănățean. O situație asemănătoare o are graiul timocean.
Graiul muntenesc () [Corola-website/Science/313159_a_314488]
-
le percep ca fiind unul și același sunet. De exemplu, fonemul din cuvintele românești "har" și "hidră" este perceput ca fiind identic, deși în realitate în cele două cazuri el se articulează în locuri complet diferite (laringe, respectiv palat). Manifestările fonetice diferite ale unuia și aceluiași fonem se numesc alofone. Două cuvinte formează o "pereche minimală" atunci cînd sînt identice, cu excepția unui singur fonem. Perechile minimale servesc la a demonstra că două sunete date sînt foneme diferite și nu doar variante
Fonem () [Corola-website/Science/314008_a_315337]
-
mare de limbi vorbite își bazează scrierea pe principiul fonemic — fiecare fonem al limbii este notat cu un semn grafic distinct — ori s-au bazat pe acest principiu într-o etapă anterioară a evoluției lor. În timp ce unele limbi, în urma schimbărilor fonetice apărute de-a lungul anilor, și-au actualizat treptat modul de scriere rămînînd fidele acestui principiu (de exemplu limba română), altele și-au conservat ortografia anterioară și au permis creșterea progresivă a diferenței dintre forma scrisă și cea vorbită a
Fonem () [Corola-website/Science/314008_a_315337]