2,684 matches
-
murit. Mihailo, fratele lui Mahmud, a devenit membru al unui consiliu de regenta, dar a fost detronat în curând de facțiunea anti-otomană și pro-maghiară de la curtea sârbă. Ca reacție, Mahmud a atacat și confiscat Cetatea Smederevo și a confiscat câteva fortificații suplimentare aflate în vecinătatea să. Amenințat de o posibilă intervenție maghiară el a fost nevoit totuși să se retragă înspre sud și să se alăture forțelor sultanului Mahomed al II-lea la Skopje. În 1461, el l-a însoțit pe
Mahmud Pașa () [Corola-website/Science/328767_a_330096]
-
avioanele aliaților un combustibil care permitea o compresie mai mare a combustibilului, randament mai mare, crescând astfel viteza și raza de acțiune a avioanelor. Forțele aeriene franceze erau foarte neglijate, comandanții militari preferând să cheltuiască fonduri pentru forțe terestre și fortificații. Pe Teatrul de război din Europa de Vest aviația a devenit crucială de-a lungul războiului, atât în operațiuni tactice (pe câmpul de luptă) cât și cele strategice (acțiuni la mare distanță-bombardamente). Introducerea unor inovații, invenții și noi tehnologii au permis germanilor
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
luptat în condiții foarte similare cu cele din 1914-1918. Francezii au investit în tancuri cu blindaj gros, vehicule înarmate destinate să traverseze câmpuri de luptă devastate de bombe, șanțuri și să sprijine infanteria în lupta împotriva cuiburilor de mitraliere și fortificații sub foc inamic. Wehrmacht-ul a investit în tancuri rapide, ușoare. În comparație, tancurile germane nu erau mai bune, decât cele franceze, dar erau grupate în mari unități, destinate să străpungă liniile inamice și nu sprijinului infanteriei ca în cazul
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
Thor, montate uneori pe șasiul unor tancuri ca de exemplu Jagdpanzer IV, Jagdpanther și Elefant. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial Germania nazistă a dezvoltat mai multe tunuri de asalt pentru sprijinirea infanteriei prin foc direct asupra trupelor și fortificațiilor inamice echipate cu un tun normal și un obuzier. Aici se pot aminti StuG III, StuG IV, Sturmpanzer IV ("Sd.Kfz. 166"), Sturmtiger. Armata Roșie a folosit tunuri de asalt SU-76 montat pe șasiul modificat al tancului ușor T-70
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
200. După aceasta, englezii au abandonat atacul frontal și au decis să submineze zidul care apăra turela. Această încerecare a fost una de succes, apărătorii s-au retras pentru a apărara turela, dar focul de artilerie feroce a făcut apărarea fortificațiilor fără de sens. În noaptea dintre 23 spre 24 octombrie apărătorii au lăsat turela și au aruncat în aer podul. Comandantul cetății cucerite a devenit William Gladsdale. La scurt timp după luarea turelei, Montecute a fost rănit grav în față de schijele
Asediul Orléans-ului () [Corola-website/Science/328826_a_330155]
-
unei cetăți standard a unei legiuni romane de 5400 de soldați, și dublul suprafeței unui fort de . În 1926, dată la care habitatul medieval și modern instalate în cetate încă mai existau, populația "intra muros" era de ce trăiau în . Zidurile fortificațiilor, cu o grosime medie de , sunt formate din două straturi de zidărie, cu grosimi între 40 și 60 de centimetri cu o umplutură de mortar amestecat cu bucăți de moloz de diverse forme. Stratul exterior al zidurilor este un aparat
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
se întâmpla de-a lungul întregii fațade sudice. Curtea era întărită de trei tipuri de turnuri, turnuri cu amprenta dreptunghiulară, turnurile octogonale ce flancau cele trei porți și turnurile pătrate intermediare, toate proeminente deasupra zidului, așa cum este cazul la toate fortificațiile din antichitatea târzie. Trei dintre turnurile de colț încă mai există, doar al patrulea, de la extremitatea de sud-vest, fiind distrus în preajma lui 1550 după ce fusese erodat de apele mării. Accesul la turnuri se făcea printr-un pasaj amenajat în grosimea
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
al X-lea — un alt conducător al bisericii locale, mai bine cunoscut — era în mod sigur slav, întrucât tatăl său se numea Tordacatus, forma romanizată a numelui slav Tvrtko. Sculptura arhitecturală a capelei Sfântul Martin, de la poarta de nord a fortificațiilor se apropie din punct de vedere stilistic de materialul prezent în fundațiile nobililor croați din secolul al IX-lea. Treptat, noile construcții au mascat vestigiile palatului lui Dioclețian: cea mai veche este clopotnița ridicată deasupra crenelurilor porții de vest, către
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
se întărească într-o râpă din apropiere. Datorită situației domimnante a castelului Gerberoy în zonă, francezii repede și-au dat seama că au de-a face cu o avangardă inferioară numeric. Dându-și seama că apărarea într-un castel cu fortificațiile slăbite este inutilă, ei au decis să lupte în câmp deschis și i-au luat pe englezi prin surprindere. Cavaleria lui de Vignolles a ieșit din oraș și a luat prin surprindere avangarda lui Arundel, englezii au fost atacați pe
Bătălia de la Gerberoy () [Corola-website/Science/328866_a_330195]
-
un complex arhitectural ridicat multe secole în urmă în vârful unui afloriment de calcar de pe malul stâng al râului Vistula în Cracovia, Polonia, la o altitudine de 228 metri deasupra nivelului mării. Complexul este format din mai multe clădiri și fortificații; cea mai mare și cea mai cunoscută dintre acestea este Castelul Regal și Catedrala (care este Bazilica Sf. Stanisław și Sf. Wacław). Unele dintre cele mai vechi clădiri de piatră din Wawel, cum ar fi Rotunda Fecioarei Maria poate fi
Wawel () [Corola-website/Science/329387_a_330716]
-
orașul Gdansk (Danzig), care a fost preluată de Ordinul Cavalerilor Teutoni în 1309. Cracovia medievală a fost înconjurată de un zid de apărare de 3 km completată cu 46 de turnuri și șapte intrări principale (a se vedea Poarta Florian). Fortificațiile au fost ridicate de-a lungul a două secole, Cracoviei i-a crescut din nou importanță în 1364, când Cazimir al III-lea (cel Mare) a fondat Academia din Cracovia, a doua universitate din Europa Centrală, după Universitatea din Praga
Istoria Cracoviei () [Corola-website/Science/329406_a_330735]
-
și stranele datează din sec al XIX-lea. Orga bisericii, care a fost construită în 1844 de Wilhelm Maetz și restaurată în 1906 de Andreas Scherer, este murdară, neîngrijită, dar nedeteriorată și în stare de funcționare. Dispărută în zilele noastre, fortificația poate fi doar dedusă din topologia locului. O gravură din secolul al XIX-lea înfățișa biserica înconjurată de o curtină și se pare că la începutul secolului al XX-lea se păstra încă o parte a incintei, cu cămări de
Biserica fortificată din Curciu () [Corola-website/Science/329460_a_330789]
-
alcătuit din trei panouri: Nașterea lui Iisus, Închinarea Magilor și Îngerii cu instrumente muzicale, toate fiind picturi care se înrudesc cu arta gotică la nivel european. Pe unul dintre panouri este pictată și o reprezentare fantezistă a orașului Mediaș. Din fortificație s-au mai păstrat doar fragmentele unei incinte poligonale, cu un turn cu guri de păcură și guri de tragere în SE bisericii.
Biserica fortificată din Târnava () [Corola-website/Science/329473_a_330802]
-
din Slovenia) și a câștigat o avere substanțială prin speculații mai mult sau mai putin riscante. El a dobândit moșii mari și s-a mutat în cele din urmă la Graz, capitala Știriei. Rezoluția imperiala din 1782 a stabilit abandonarea fortificațiilor orășenești și vânzarea terenurilor din interiorul lor și din imediata vecinătate. Jacomini a profitat de această ocazie unică și a cumpărat în 1784 cea mai mare parte a terenurilor aflate la sud de Porțile de Fier, unde se întinde astăzi
Kaspar Andreas von Jacomini () [Corola-website/Science/328021_a_329350]
-
motive de strategie militară, Germania a atacat de asemenea și statele neutre din zonă - Belgia, Olanda și Luxemburgul. Până la sfârșitul lunii mai, Olanda și Luxemburgul fuseseră cucerite de germani. De-a lungul deceniului al patrulea, Franța construise o serie de fortificații - Linia Maginot - de-a lungul frontierei cu Germania. Aceste fortificații fuseseră concepute pentru respingerea oricărui atac german în zona frontierei comune și să contracareze un atac asupra Belgiei, care putea fi ajutată de cele mai bune divizii ale forțelor terestre
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
statele neutre din zonă - Belgia, Olanda și Luxemburgul. Până la sfârșitul lunii mai, Olanda și Luxemburgul fuseseră cucerite de germani. De-a lungul deceniului al patrulea, Franța construise o serie de fortificații - Linia Maginot - de-a lungul frontierei cu Germania. Aceste fortificații fuseseră concepute pentru respingerea oricărui atac german în zona frontierei comune și să contracareze un atac asupra Belgiei, care putea fi ajutată de cele mai bune divizii ale forțelor terestre franceze. Strategii francezi considerau că realizarea acestui sistem defensiv avea
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
86 de plutoane de 35-40 de militari "sections d'éclaireurs-skieurs" (SES). Aceste plutoane erau formate din vânători de munte de elită, special antrenați pentru luptele alpine, buni schiori, cățărători și bine echipați. În afară de aceste forțe, defensiva franceză se baza pe fortificațiile cunoscute ca Linia Alpină sau „Mica Linie Magionot”. Față de Linia Maginot care trebuia să facă față unui atac german, fortificațiile din Alpi nu formau o linie continuă de forturi. În sectorul fortificat Dauphiné, mai multe trecători asigurau tranzitul peste Alpi
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
elită, special antrenați pentru luptele alpine, buni schiori, cățărători și bine echipați. În afară de aceste forțe, defensiva franceză se baza pe fortificațiile cunoscute ca Linia Alpină sau „Mica Linie Magionot”. Față de Linia Maginot care trebuia să facă față unui atac german, fortificațiile din Alpi nu formau o linie continuă de forturi. În sectorul fortificat Dauphiné, mai multe trecători asigurau tranzitul peste Alpi între Italia și Franța. Pentru apărarea acestor trecători, francezii construiseră nouă buncăre de artilerie și zece de infanterie. În sectorul
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
cale pentru declanșarea unei invazii italiene. Din acest motiv, pe o distanță de 35 km dintre malul mării și zona montană mai greu accesibilă, francezii construiseră 13 buncăre de artilerie și 12 forturi de infanterie. De-a lungul frontierei, în fața fortificațiilor principale, fuseseră construite poziții întărite și cazemate. Mai trebuie amintit că, în momentul izbucnirii luptelor, existau poziții întărite ale Micii Linii Maginot care nu fuseseră încă finalizate și, prin comparație cu fortificațiile de pe Linia Maginot, acelea de pe Linia Alpină erau
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
forturi de infanterie. De-a lungul frontierei, în fața fortificațiilor principale, fuseseră construite poziții întărite și cazemate. Mai trebuie amintit că, în momentul izbucnirii luptelor, existau poziții întărite ale Micii Linii Maginot care nu fuseseră încă finalizate și, prin comparație cu fortificațiile de pe Linia Maginot, acelea de pe Linia Alpină erau mai mici și nu la fel de puternic fortificate. Pe 31 mai, Consiliul suprem de război interaliat a decis că, dacă Roma intră în război alături de Germania, aviația aliată trebuia să execute atacuri împotriva
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
adăugat peste 620 de avioane britanice în Mediterana. SIM a estimat eronat și efectivele franceze din Alpi la 12 divizii, în condițiile în care ele se ridicau în iunie la cel mult 6 divizii. Italienii dispuneau de o serie de fortificații de-a lungul frontierei terestre care purta numele generic „ Zidul Alpin” ("Vallo Alpino"). În 1939, secțiunile acestui sistem de fortificații care se aflau pe frontiera cu Franța avea 460 de "opere" complete cu 133 piese de artilerie. Dată fiind hotărârea
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
în condițiile în care ele se ridicau în iunie la cel mult 6 divizii. Italienii dispuneau de o serie de fortificații de-a lungul frontierei terestre care purta numele generic „ Zidul Alpin” ("Vallo Alpino"). În 1939, secțiunile acestui sistem de fortificații care se aflau pe frontiera cu Franța avea 460 de "opere" complete cu 133 piese de artilerie. Dată fiind hotărârea lui Mussolini de a intra în război, lucrările de construcție au continuat zi și noapte de-a lungul întregului Zid
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
munte, aproximativ 300.000 de oameni în toatal. Aceste divizii ocupaseră poziții defensive, în principal la intrarea în văi, cu artileria poziționată astfel încât să poată lovi ținte din interiorul teritoriului inamic. Unitățile italiene nu erau pregătite să ia cu asalt fortificațiile franceze, iar poziționarea lor în teren nu s-a modificat până în iunie 1940. Trupele italiene erau organizate în două armate - I și IV - aflate sub comanda generalului Umberto di Savoia din cadrul Grupului de Armată Vest ("Gruppo Armate Ovest"). Armata a
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
din arhipelagul Dodecanez au executat primul bombardament asupra unei baze navale britanice - cea din Alexandria. Un bombardier italian a rămas fără combustibil, prăbușindu-se în mare pe drumul de întoarcere. În timpul ofensivei generale din 21-24 iunie, "Regia Aeronautica" a bombardat fortificațiile franceze ale Liniei Alpine, fără să obțină rezultate notabile. Generalul Giuseppe Santoro avea să declare că strategia italiană a fost incoerentă - fortificațiile franceze fuseseră proiectate să reziste proiectilelor grele și erau îngropate parțial în stânca muntelui. El a notat că
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
prăbușindu-se în mare pe drumul de întoarcere. În timpul ofensivei generale din 21-24 iunie, "Regia Aeronautica" a bombardat fortificațiile franceze ale Liniei Alpine, fără să obțină rezultate notabile. Generalul Giuseppe Santoro avea să declare că strategia italiană a fost incoerentă - fortificațiile franceze fuseseră proiectate să reziste proiectilelor grele și erau îngropate parțial în stânca muntelui. El a notat că hărțile de slabă calitate, fumul și zăpada au crescut dificultățile de identificare a țintelor, iar echipajele nu fuseseră pregătite pentru astfel de
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]