KorAP: Find »[drukola/base=geam & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...97 98 99 ...656 >

16,377 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

pe spatele ei. Fotografia, ce știa să scrie bilețele, cu fata frumoasă și zâmbet straniu, a încetat să-mi mai rețină atenția. Sfârșitul călătoriei. Marny Mă scol rapid de la masă și ies din vagonul-restaurant pe urmele ei. Mă opresc la geamul de pe hol pe care-l deschid mecanic și tot mecanic citesc pe pancardă numele stației. E "gară mică", îmi spun și gândurile încep să-mi zboare aiurea, când tocmai ea trece prin dreptul geamului meu. Izbutesc să-i pun întrebarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
pe urmele ei. Mă opresc la geamul de pe hol pe care-l deschid mecanic și tot mecanic citesc pe pancardă numele stației. E "gară mică", îmi spun și gândurile încep să-mi zboare aiurea, când tocmai ea trece prin dreptul geamului meu. Izbutesc să-i pun întrebarea ce m-a torturat tot timpul mesei, direct, fără menajamente, aproape răstit și răspicat. Prin urmare o întreb, în sfârșit, cine este. Îmi zâmbește straniu și ridică mâna dreaptă fină și suavă, schițează cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Nu-mi pot aminti exact, pentru că esteticul mă interesa cel mai puțin la ea. Cred că era puțin urâtă pentru că momentele ei de pierdere totală sau absență surveneau în prezența oglinzilor. Ea nu trecea pe lângă nicio oglindă, un ochi de geam sau o suprafață metalică lucitoare fără a zăbovi o vreme și a-și reflecta mai bine de-o clipă chipul. Și tot atunci, se iniția dialogul; degeaba o interpelai sau încercai să-i câștigi atenția, ea era cu "el" al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
avea niciun efect, clanța nu putea fi mișcată din loc, iar ușa nu se deschidea. A privit prin geamlâcul rotund de sticlă colorată înspre holul ce dădea către celelalte camere și nu a zărit decât un zid nesfârșit lipit de geamul ușii. Ca și cum casa ei s-ar fi terminat aici, în spatele acestei uși. Atunci a înaintat rapid către fereastră, căci mersul ei era foarte ușor, ca și cum ar fi călcat pe nori, mai mult ca o alunecare. A privit stupefiată dincolo de fereastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
meu de a ajunge cartea, privim amândoi îndelung și neputincioși la ea, ca și cum am ruga-o să se dea jos de pe raft. Între timp, tocmai observ că dintr-o dată rafturile superioare ce adăposteau cărțile cele mai valoroase erau acoperite cu geamuri fumurii, pesemne spre a proteja de praf și umezeală cărțile cu acces dificil. Biblioteca era în continuă transformare. Cum numai funcționarii librăriei aveau dreptul să manipuleze scările mobile pentru a extrage exemplarele inaccesibile, nici eu, nici însoțitorul meu nu eram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
stomac. S-a ridicat aproape instantaneu și s-a îndreptat către baie cu o viteză ce probabil nu a mai atins-o niciodată în stare normală, și în timpul ăsta un gheizer aproape vertical țâșnea din gura ei umplând pereții, covorul, geamul de la baie, pe ea însăși de sus până jos. În sfârșit, un havuz continuă să iasă din ea, intermitent, în reprize năprasnice și scurte, ca și cum ar fi ascuns înlăuntrul ei un izvor nesecat de apă. Întreg trupul ei, într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
tavanul camerei mă intimidează; îi fac semn cu mâna să se așeze, cu alte cuvinte invit îngerul meu întârziat la o cafea. Refuză; are tensiunea prea mare din cauza înălțimilor, în schimb începe și mestecă semințe de floarea-soarelui și scuipă pe geam cojile cu o mare precizie. De-a dreptul dezgustător pentru o ființă celestă și suavă să mestece cu atâta voluptate semințe! Sunt bune pentru ungerea aripilor, au început să scârțâie în ultima vreme." încearcă o explicație, ușor jenat. Apoi își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
un etaj superior, din cauza caselor și a zidurilor îmbrăcate în alb și în albastru de la jumătate în jos. De altfel, acolo, sus, totul poartă haina albă a spiritelor sau albastrul cerului: de la arborii cu trunchiurile vopsite parțial în alb, chenarele geamurilor, coșurile de gunoi, zidurile, stâlpii, inscripțiile, gardurile, până la etichetele de pe sticlele cu apă fluidizată de energia spiritelor protectoare. Copacii, uimitor de albaștri și verzi pentru anotimpul uscat, dau acea strălucire incandescentă, incendiată de lumină și uscăciune. Freamătă din bănuții lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

trompetă imaginară: Sunt o frunză îngălbenită, Uitată pe arborele cunoașterii, O piatră de pavaj Tăiată din granit negru; Iubitul meu, Ascunde-mă toată în tine Păstrează-mă, Altminteri, nu mă voi putea întoarce în cer. Vărui casa cu așteptare, obloji geamurile cu obloanele grele ale despărțirii și tăie ultimele trei găini (și un cocoș), pe care le oferi, gătite, săracilor de la Cimitirul "Sfântul Constantin". Stropi cu agheasmă uitarea ce avea să stăpânească în toată căsoaia de pe bulevardul Karl Marx 51. Dezlegă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
de alungătoare a spiritelor malefice. Simbol al poligamiei absolute, se pare că și cocoșul se auzea râzând în bătăile vântului. Palele răcoroase râdeau infantil, bruftuluite de vâjâielile bătrâne, furioase că nu dărâmă o țiglă, o cercevea sau vreun ochi de geam pentru a vedea ce se petrece dincolo de ziduri, vântoasele pălmuiau în joacă cocoșul de tablă, nepăsătoare la atenționarea brizelor umede ale nopții de a se potoli odată ca să nu tulbure sfatul bătrânesc al celor o mie de capete ale ancestralului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
hățiș țesut încet și sistematic destinat mătăsii celei mai fine, dar fără să-mi dau seama că țesătorul eram eu. De ce mă cauți Mioara? Îmi caut sufletul, nu e la tine? Era iarnă și gerul pictase gratii de gheață pe geamuri. De ce te întorci, iarnă? am întrebat-o. Mi-e dor de Brăila! Oriunde m-aș duce, mă cheamă. Ție ți-e dor de Mitică, mie mi-e dor de copilăria iernatică a iubirii. Dorul meu e lipsit de speranță. Dă-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Cu sunetele din orga copilăriei, râsete, foșnet păstrat în moleculele înghețate, nostalgia zilelor de vară din atomii de gheață, notele școlare puse la păstrare în fuioarele de aburi ale vremurilor de atunci, strigătele victorioase ale băieților către frumoasele privind de la geamuri. A șa i-am cunoscut pe repetenții din Zagna își amintea nea Costică atunci când au fost aduși de fostul meu profesor de matematică la frizerie. Zero! urlă el din cadrul ușii și îi împinse unul câte unul către scaunul supliciului suprem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
din pânză de păianjen, oale de noapte, de zi, de cer plumburiu, de strigăte de pescăruș, de guri de pește, de safir, agate, aur, argint granit, gresie și au așteptat. În case, pe străzi în parcuri și, mai ales, la geamuri. Întâi o lamă uriașă de buldozer venită dinspre nord-est a înaintat încet până aproape de intrarea în oraș, pe Calea Galați unde începe Cartierul Vidin și se continuă cu Cartierul Progresul, apoi cu cele două lipovenești, Pisc și Brăilița. Sigur, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
le răspundeau vesele gunoaiele și cadavrele precum și becurile cu lumina palidă pentru poeții nebuni și obsedații sexual, creând prin jocul umbrelor, fantasmele dorite și de unii și de ceilalți. Bună seara! salutau cu o veselie debordantă gunoierii blocurile triste cu geamurile zvârcolite de lumina albastră a televizoarelor, bună seara, răspundeau vaporos tufele întunecate de tuia tunse perie, pline de praf, în care se-ascundeau gărgăunii tinerilor din fața laptopuri-lor, cu nimic încurajați de informații, mai prejos decât închipuirile hălăduind prin noapte pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
să renunțe chiar și la secretară, când ecologiștii i-au atras atenția asupra deteriorării sănătății sale psihologice dacă va semna contra unui comision incriminator, de o frumusețe cosmică. Să dispară ca o boală/Cei din veșnicia goală, se auzea sub geamurile Primăriei. Moctezuma a rămas cu secretara lui, iar urmașii lui Cortez și-au luat pietrele și cârpele colorate și au dispărut. NE VOM ÎNTOARCE! au scris ei pe cer. VOM LUA TOT ȘI MAI MULT DECÂT ATÂT! Dar cine să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
un mare poet. Daaa? se mira copilotul, atunci să ocolim ruta aceasta pe direcția V-V-N, să nu-l bruiem! Scriam versuri matematice, ecuațiile se înșirau luminoase, vântul foșnea printre blocuri cu 100 de etaje, muzica perdelelor fluturând la geamurile fără flori, obeliscul de inox strălucea în fața clădirii înalte până la Lună. În jurul lui nicio pasăre nu zbura, decât vineții serafimi ai dorințelor tinereții pierdute și ielele, femei tinere și înrobitor de frumoase, voalurile transparente le dezveleau sânii opulenți, le urmăream

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
stau bine și mă gândesc, le privesc și nu-mi vine să cred că le-a dispărut culoarea vie a musculaturii pictată în secțiune, iar forma simțurilor estetice a devenit o mâzgălitură. * * * F ie din cauza Lunii care stătea lipită de geamuri, fie din cauza hârjâitului de joagăr al riglei cu care Niftode își scărpina spatele știulete, Căpcăunu, cu capul în mâini, îl rugă pe Fați: Du-te și cumpără un antinevralgic. Continuați șopti apoi stins, ghemuit într-un ungher în care Luna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
tu? Mereu! Îți răspundeam eu. Dar tu cum de ai absolvit școala vieții? Eu îți răspundeam, derutat, că te obosești să judeci tocmai tu, cel mai încet în această activitate firească și țâncilor. Dragul meu, acum vagabondez privind curios pe geamuri la școlari neterminați ca tine. Și ai tăcut (Gustav a tăcut), convins că aveam nu numai dreptate, dar și un grad superior pe treapta învățăturii, din moment ce renunțasem de bună voie la stereotipia metodologică a călăuzirii pe Cărările Lumii, ținut mereu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
că în loc de argon becurile aveau în ele ceață, dacă un biet câine își proiecta pe ziduri umbră de dragon. Acum era momentul ca monștrii să își facă apariția, Nilă apărând ca un cobai împresurat de mutanți. Orice ușă șubredă, orice geam dislocat din țâțâni, orice banner prost ancorat sau afiș teatral superficial lipit, alături de trupurile traforate în mărime naturală ale Primarului și Președintelui Consililui Județean, lovite cu sete de șuvoaiele de vânt, pentru că îndrăzneau să le țină piept, toate, dar toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
existenței, ori e vorba despre un alt trecut. Sau noi am ajuns în trecutul altora spuse Prunilă. Își încercară norocul în viitor. Înveleau pietre de pe terasament cu foile poetice și le aruncau spre trenurile cu oprire dincolo de timp. Numai că geamurile rămâneau întregi, n-aveau nicio zgârietură, deși pietrele erau trimise cu precizie mai ales spre vagoanele de clasa I. Ori n-am forță, ori viitorul nu poate fi penetrat! zise Nilă. Are geamuri de viitor! îl liniști Prunilă. Să încercăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
trenurile cu oprire dincolo de timp. Numai că geamurile rămâneau întregi, n-aveau nicio zgârietură, deși pietrele erau trimise cu precizie mai ales spre vagoanele de clasa I. Ori n-am forță, ori viitorul nu poate fi penetrat! zise Nilă. Are geamuri de viitor! îl liniști Prunilă. Să încercăm la trenurile personale. Merg mai încet, dar tot acolo ajung. Mai bine mai târziu, decât niciodată. Prima piatră nimeri chiar în cabina mecanicului, atât de perfect fu aruncătură. A doua, într-un vagon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
că respirăm apă, ca peștii. M-am văzut pe mine dormind pe mal alături de un câine negru. Zeul Păgân m-a dus în împărăția înecaților Dunării, arătându-mi oglinda orașului. Nu lipsea nici strada mea, cu casa de unde fugisem pe geam cu Zeul în toiul nopții, nici Cartierul Chercea în care amicul Mihai trebuie că dormea, nici Pisc-ul sau Primăria de pe Calea Călărașilor. Oamenii aveau vârste ca și cei de deasupra, subacvaticii având aceleași preocupări. Unii intrau la bancă, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
expus de-a dreptul, fără machiaj, fără convenție, fără trucaje, fără lumini care să scoată vreun simbol în evidență, fără vreun semn teatral subînțeles. Mesele, oamenii, băutura, cu precădere vodcă, tutunul, de preferință de cel mai prost soi, lumina cețoasă, geamul vopsit cu noapte vomată, podeaua de scânduri reci ca lespedea, murdară de noroi și chiștoace, toate constituiau decorul tridimensional al scenei. Dincolo de realitatea ficțiunii, suprarealitatea era pura realitate a tenebrelor. Animalele umane ardeau pasional, iubeau înfocat și exprimau paginile scrise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
se făcea că..., se scriau replicile care au fost spuse și se vor mai spune, se hotăra lumina, scenografia, sonorizarea secvenței ce a fost și va fi interpretată, se bea vodcă subtilă, se fuma o presupusă țigară și se deschidea geamul cu voma nopții. O umbră care intersecta scena, barmanița. Știa că ajută defuncții să-și păstreze statutul de defuncți, deși era o mumie vie. Și o pisică, singura care nu știa ce este. Doar instinctele care îi trasau volutele printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Eu mă vedeam înalt, slab, cu fața atât de expresivă, încât atrăgeam privirile, îmi auzeam tropăitul, respirația, tusea tabagică. Îmi lăcrimau ochii de vântul ascuțit și rece. Îmi tăia fața și confortul plimbării. Oamenii treceau prin mine, un ciclist, un geam deschis de vânt. Eram în realitatea transfigurată, existând în carne și oase. Din ce materie eram compus dacă simțeam lumea altfel decât era ea? Am intrat în cârciumă pentru că am auzit un timbru vocal inconfundabil. Am văzut în aceeași clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]