56,083 matches
-
este interzisă „difuzarea de programe al căror scop principal este exploatarea aspectului fizic al minorului sau expunerea acestuia în ipostaze nepotrivite vârstei” (art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1 din Codul CNA). Consiliul a constatat că emisiunile respective (genul programului reality show, marcajul AP - acord parental) au fost difuzate în intervalul orar destinat unei audiențe generale, cu încălcarea prevederilor art. 19, alin. 1 și 2 lit. f și k din Codul CNA, conform cărora "(1) Criteriile în funcție de care se
Kanal D, amendat cu 30.000 de lei, pentru emisiunea Cancan TV. Botezatu cu 10.000 de lei () [Corola-journal/Journalistic/24504_a_25829]
-
dat jos. Săracul Geoană! Ponta ar trebui să continue demersul și să reușească cumva să schimbe sintagma "saracul Geoană!, în "Nenorocitul Geoană!", altfel va lua în piept toate nemulțumirile votanților PSD de la care riscă să audă și vreo afirmație de genul "Dar cu ăla ce-ați avut, domnule Ponta?"
De la "Săracul Geoană!" la "Nenorocitul Geoană!" () [Corola-journal/Journalistic/24528_a_25853]
-
asemenea, se pare că Monica Lovinescu s-a autocenzurat, tăind „aproape o zecime din text”, din pricini intime sau neconcludente ca fapte de viață. Cert e că Monica Lovinescu nu are pretenția că scrie un jurnal, în sensul comun al genului. Ci un caiet mai degrabă de notații igienice, care păstrează un exercițiu viu al memoriei istorice. De altfel, chiar în jurnalul de față ea spune că scrie „niște agende mai detaliate păstrând urma întâlnirilor, a numelor celor văzuți, a cărților
O casă curată by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2453_a_3778]
-
toată responsabilitatea nu voi accepta. Nu am putut tolera atunci și vă spun clar că nu voi tolera niciodată și îi voi îndemna pe toți care s-ar afla vreodată într-o astfel de situație să nu cedeze șantajelor de genul acestora", a declarat Livia Stanciu. Livia Stanciu a mai susținut că, inițial, și-a manifestat disponibilitatea de a-i returna cei 20.000 de euro, dar s-a răzgândt, după ce explicațiile femeii nu au fost concludente. Această doamnă, care a
Ce spune Livia Stanciu despre femeia care ar fi șantajat-o by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/24563_a_25888]
-
fost formulată de critică, ea se poate verifica în chiar paginile jurnalului în cauză. Una (dar nu singura) dintre explicațiile neplăcerii cu care scriitorul privește eticheta de „autor de jurnal”, și o contestă, poate fi aceea că, jurnalul fiind un gen al libertății și al sincerității totale, paginile sale cele mai bune, luminate de acest spirit, nu păreau să aibă vreo șansă de a vedea vreodată lumina tiparului. Din fericire, lucrurile s-au schimbat și avem astăzi în fața ochilor ediția completă
Un jurnal care își scrie autorul by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2454_a_3779]
-
mă rog nu urlu, el oricum n-aude,/ abia lălăi un cântec deșucheat, mă clatin spre el, îi caut gâtlejul,/ mă-mpleticesc și-ngenunchi.” Indiferent la convenționalismul clasicist și la tiparele consacrate de o lungă tradiție, autorul „nouăzecist” desființează barierele dintre genurile literare, făcând ca discursul liric și cel epic să se amestece până la indistincție. Poemul prozastic sau proza poematică vor aspira și praful prozaismului, obținând din registrele comunicării obișnuite și din piesele uzate ale limbajului „de zi” o lirică aparent brută
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
sintaxa aglutinată a propozițiilor și întinderea firească a replicilor întretăiate (fără dramatism exterior, teatralitate declamatorie), neglijarea voită a ortografiei și ignorarea selectivă (nici involuntară, dar nici mecanică) a punctuației semnalează efortul autorului de a elibera poezia nu numai de constrângerile genului, ci și de acelea ale gramaticii. Se degajă o autenticitate izbitoare: constituită sau, mai bine zis, construită atent, în conformitate cu ritmurile, vocile și tonalitățile proprii acestei poezii. Un flux și liric, și epic, și dramatic, captând lectorul inițial nedumerit și făcându
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
Primăriei din Petroșani timp de mai multe luni, iar eventualele nereguli este posibil să le sesizeze în scris în perioada următoare. Totuși, funcționarii publici mai au, înainte de a restitui banii, o cale legală prin care pot chiar să conteste acest gen de nereguli, în instanță.
Funcţionarii din Primăria Petroşani, speriaţi de Curtea de Conturi () [Corola-journal/Journalistic/24595_a_25920]
-
lui preferat era Arsène Lupin, cambrioleurul gentleman al lui Maurice Leblanc, autor din nou la modă astăzi în Franța, 28 de ani după moartea tatei. Citeam și eu romane polițiste, dar nu-mi explicam interesul exclusiv al tatei pentru un gen în privința căruia împărtășeam opinia lui Camil Petrescu din Teze și antiteze. Scriind la Arca lui Noe, am avut intuiția faptului că romanul modern se despărțea treptat de acela tradițional, pe măsură ce refuza omnisciența auctorială în favoarea unei perspective psihologice personale, fără însă
Cabală și intrigă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2463_a_3788]
-
alocuțiune la Muzeul de Istorie „Nicolae Iorga” din București, pe tema revenirii povestirii în romanul postmodern. Am publicat-o într-un volum de Teme. Eco a părut interesat și mi-a spus că s-ar putea să am dreptate. Evoluția genului mi-a confirmat ipoteza. O dată închis capitolul Noului Roman, povestirea și-a reintrat în drepturi. Gargantua, Don Quijote sau Tom Jones s-au dovedit modele mai productive decât romanele lui Balzac sau Tolstoi. Majoritatea romancierilor actuali povestesc. Lumea are nevoie de
Cabală și intrigă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2463_a_3788]
-
a faptelor, dând viață documentelor până și în notele și comentariile, în principiu ținute de seci, ale unei ediții critice. Astfel, Al. Săndulescu nu face decât să-și aducă la suprafață și să-și valorifice, la locul lor (i. e. în genul cel mai adecvat), calități ce i-au fost proprii de la bunînceputul devenirii sale literare, când, elev de liceu și student, scria versuri adevărate, deloc contaminate și corupte de norul radioactiv din afară și oficial al realismului socialist. (Depun mărturie, fiindcă
Al. Săndulescu 85 by Nicolae Mecu () [Corola-journal/Journalistic/2470_a_3795]
-
citit.) În felul acesta, de numele lui se leagă de acum încolo și creația memorialistică și de ficțiune, rotunjind - în chip așteptat, de altminteri - o operă în care numele Al. Săndulescu rămâne sudat cu o seamă de mari scriitori și genuri. Când îl rostești, nu-l poți despărți de numele unor (le redau în ordinea cronologică a apariției cărților) Topîrceanu, Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, Zarifopol, Rebreanu, sau de concepte ca literatură epistolară, memorialistică, realism, plus o serie de contribuții la viața și
Al. Săndulescu 85 by Nicolae Mecu () [Corola-journal/Journalistic/2470_a_3795]
-
mersul omenirii aduce cu o grosolănie vetustă, pe care numai lipsa de subtilitate a strămoșilor a putut-o născoci. Pe cît de incompatibili sunt cei doi, pe atît de răspîndite sunt tipologiile cărora le aparțin. De o parte, Plantinga e genul de intelectual care e încredințat că evoluția științei merge spre atingerea adevărului revelat, ceea ce înseamnă că oamenii de știință se trezesc treptat la un prag de înțelegere dincolo de care sunt obligați să accepte elementul divin, caz în care există o
Apostrofic și aporetic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2378_a_3703]
-
liber-cugetătorii din specia lui Dennett îi par niște spirite filistine atinse de un handicap interior: le lipsește acel simț menit a le deschide ochii asupra feliei de mister a lumii. Din acest motiv, liber-cugetătorii sînt cîrtițe opace la adierea tainei, genul de spirite prozaice atinse de o infirmitate cronică: carența antenelor destinate a surprinde enigma cosmică. În revanșă, lui Dennett entuziaștii din categoria lui Plantinga îi apar ca niște libelule lovite de o debilitate fără leac: o conformație plăpîndă din cauza căreia
Apostrofic și aporetic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2378_a_3703]
-
am nimic împotrivă, dar trebuie să o facă prin lege. Face lege, merge la Parlament și poate să facă o lege în care să spună: nu domnule, sporurile acordate sunt legale, treaba lor. Dar când vin cu o lege de genul ăsta, să fie sănătoși. Dar mi-e greu să cred că dă cineva așa ceva”. Întrebat dacă manifestările din stradă au determinat o astfel de propunere populiste, Nicolae Văcăroiu și-a exprimat opinia: ”Este posibil. Dar, repet, că eu chestia asta
Văcăroiu despre amnistia fiscală propusă de UDMR: Este nevoie de o lege () [Corola-journal/Journalistic/23821_a_25146]
-
se crede îndeobște) ar fi adevăratul cronicar literar. Esențială pentru această specificitate, este o iluzie a „distanței temporale” pe care o creează majoritatea capitolelor din această carte. Oricât de neobișnuit ar suna, e un mare merit. Se știe, prin cutumă, genul cronicii presupune reacție rapidă, spontaneitate, intuiție, șansă ș,a.m.d. Ne place sau nu, cel dintâi care se pronunță e cumva privilegiat. Or, Tania Radu sfidează și această regulă (după cum o sfidează și pe cea legată de ritmicitatea săptămânală), în numele
O istorie cu creșteri și descreșteri by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2386_a_3711]
-
mai bine, mereu altceva. După o carte mare trebuie să urmeze o carte și mai mare. După o carte care a consacrat, una în aceeași gamă se cheamă autopastișă, iar încă una se taxează drept rescriere la infinit. Când schimbă genul, nu se rezolvă nimic: blestemul așteptărilor insațiabile o ia de la capăt. Tăcerea nici ea nu e bună - filonul a fost subțire. Cărțile-platou, pe care talentul se odihnește și se maturizează, nu interesează la noi. Cu atât mai puțin autorii unei
O istorie cu creșteri și descreșteri by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2386_a_3711]
-
cele două mari secțiuni ale cărții, una, Preaplinul amintirilor, e rezervată memorialisticii, cealaltă, Literatura ca descărcare posttraumatică, vizează proza. Opțiunea nu e întru totul nouă și, prin urmare, nici de neînțeles. Sunt destui alți critici care consideră că, după 1990, genul acesta (prin definiție înclinat spre atemporal și tot prin definiție, aflată undeva în marginea literaturii) s-a retras din prim-plan. Totuși, nu e cazul să invocăm temeiuri atât de categorice. Autoarea Chenzinelor aduce vorba (mult mai des decât ar
O istorie cu creșteri și descreșteri by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2386_a_3711]
-
în 1992 și continuă, practic, până recent. Dacă este să credem și schița biografică pe care scriitorul o furnizează ca prolog al volumului, proza confesivă (sub forma unui „jurnal cifrat”) are întâietate asupra poeziei chiar și în copilărie: primul dintre genuri este încercat la 11 ani, cel de-al doilea, de-abia la 14... Împreună, proza/ eseul și publicistica alcătuiesc, prin urmare, un versant al creației lui Emil Brumaru cel puțin la fel de consistent și de semnificativ ca și poezia. Și oricât
Publicistica lui Emil Brumaru by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2389_a_3714]
-
deformatoare apreciabile, cum e cazul comentatorilor realismului socialist. Apoi sunt cei ce caută să-l vindece pe Caragiale de el însuși, adică „de caragialism înțeles ca minorat deopotrivă ontologic și estetic sub specia provincialismului, a bufoneriei și a farsei ca genuri minore ale comicului, al superficialității și zeflemelei, al relelor moravuri și deprinderi”. Radu Stanca și Ion Negoițescu sunt cei care vor căuta tragicul din comic, deformând iarăși, dar și N. Steinhardt, care țintește interpretări creștin-ortodoxe - de pildă, smerenia și iubirea
Prospețimi Hermeneutice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2390_a_3715]
-
Adela Petrescu și prefațată de Ion Bogdan Lefter. Scrisul referențial, descrierea amănunțită a celui mai neînsemnat gest, reflexivitatea discretă, analitică ies din formule și plasează deodată jurnalul într-o „scriere cu sens”. Discursul se organizează după reguli tacite, evoluînd spre genul romanesc. Dacă Livius Ciocârlie observa, în 1983, „fervoarea exclusivă existenței scriitorului ca scriitor”, am putea observa, la nivelul „romanesc” al jurnalului, expresia fervorii existenței scriitorului ca ființă înscrisă într-un destin inconfundabil, poate implacabil. Dacă, așa cum Ion Bogdan Lefter observa
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
în sine se constituie într-un roman al scrierii ființei. Evoluția nu este guvernată de un proiect elaborat deliberat și nu este deloc o țintă în sine, estetică. Ea ține de firescul narațiunii auctoriale. Se constituie însă într-un „roman” - gen cuprinzător și incitant - scriere a desprinderii de lume și, în cele din urmă, a desprinderii de sine. Situație paradoxală, dramatică și captivantă: în timp ce ființa se în-scrie în litera discursului auctorial, ea pierde tot mai mult autoritatea viețuirii efective. „Romanul” începe
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
prozatorul M. H. S. întîlnește „În șosea, un om (care, n.n.) tîrăște de frînghie cîinele negru otrăvit ieri de stăpîna sa, apoi apare ea însăși în vîrful colinei și ne însoțește, pînă la Telefoane, unde ne despărțim. Convorbire vivace, de genul cinic.” Este interesant de reținut această intruziune a dramei și atitudinii cinice în peisajul încărcat de conotații relaxante. Spre seară, plimbarea se derulează „în plin tărîm magic”, dar scriitorul, fascinat, recunoaște: „Urcăm, eu destul de dificil, treptele de piatră...” Se anunță
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
a apariției a două cărți datorate lui Vincent Platini consacrate unui fenomen nestudiat până în prezent: succesul imens în Germania nazistă al romanului polițist. Depășită adesea, cenzura celui de al Treilea Reich a permis tipărirea a sute de titluri dintr-un gen care s-a dovedit mai mereu ostil dictaturii. Autorii au fost uneori evrei, chiar și după 1937, când evreilor li s-a ridicat dreptul de semnătură și când au continuat să scrie sub pseudonim. În timpul războiului, cenzura a selectat numeroase
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/2401_a_3726]
-
marea problemă pentru Grama este chestiunea genialității poetului. Pe care o respinge ferm, în virtutea unei teorii ad-hoc, rudimentară, dar nu lipsită de interes. Ar exista, scrie acesta două tipuri de genii: „adevărați” și „falși”. Primii (îi preiau pitoreasca deformare de gen) se pot evidenția fie în timpul vieții (ca, de pildă, Voltaire), fie după moarte (ca, zice Grama, Shakespeare sau Cervantes). Ceilalți, „geniii falși” (p. 57) sunt rezultatul al unor campanii de lobby orchestrate din umbră. Autorul raționamentului nu admite excepții. „Alte
Paiul și bârna by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2405_a_3730]