KorAP: Find »[drukola/base=glumi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...97 98 99 ...166 >

4,147 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685

săptămână. De ce aveți voi două nevoie de mine, zice el țuguindu-și buzele, v-ar fi mult mai bine fără mine, iar ea face un pas înapoi, ochii i se micșorează și eu mă dau jos din pat, draga mea, glumește, du-te și te îmbracă. Cu degetele tremurând de furie, ridic obloanele, camera este inundată într-o clipă de o lumină galbenă, puternică, de parcă un generator ceresc ar fi fost îndreptat spre noi. Naama, sunt mort de sete, spune el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669

era grozav când se afla în centrul atenției. Era uneori sarcastic și de aceea lumea îl considera arogant, dar adevărul e că era băiat bun și cinstit. Avea întotdeauna grijă să ni se adreseze și mie și lui Naoko, să glumească cu amândoi la fel, astfel încât nici unul dintre noi să nu se simtă în plus. Dacă vreunul dintre noi tăcea prea mult, Kizuki îl provoca și-l făcea să vorbească. Atunci gândeam că trebuie să-i fie foarte greu, dar pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
răsplată, am primit cele două diplome despre care ți-am zis adineauri și un dicționar de limba franceză. De aceea învăț germană acum. Nu vreau nimic care să-mi amintească de școala asta. Te rog să mă crezi că nu glumesc. — Ce anume ți-a displăcut atât de mult? — Ție ți-a plăcut școala ta? — Nu neapărat, dar nici n-am urât-o. Eu am urmat o școală publică obișnuită, dar nu prea m-a deranjat nimic. — Păi școala aceasta, începu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Am dat din cap. — Eu eram singura din școală care locuia într-un loc ca Kita-Otsuka, în cartierul Toshima. La profesia părinților, la mine scria „librar“. Fetele din clasă mă invidiau pentru că, ziceau ele, pot citi orice cărți doresc. Nu glumesc deloc. Cred că ele se gândeau la o librărie cu șapte etaje, precum Kinokuniya. Nici nu cred că și-ar fi putut imagina o librărie mică, sărăcăcioasă. Librăria Kobayashi. Biata librărie Kobayashi. Ușa de la intrare scârțâie jalnic și în fața ochilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
seamă că eu creșteam într-o casă în care nimeni nu dădea doi bani pe mâncare. Când le spuneam că vreau să cumpăr cuțite și oale, nu voiau să-mi dea bani. Acum avem de toate, dar zău că nu glumesc când afirm că a fost cumplit de greu să mă înțeleg cu ei. Când le arătam cu ce cuțit jalnic trebuia să desfac peștele ca să-l curăț, îmi spuneau că nu era nevoie să-l curăț. Văzând că nu ajung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
griji! Eu nu fug de-aici. — Chiar dacă se întinde incendiul? — Da, a răspuns Midori. Puțin îmi pasă dacă mor. Am privit-o în ochi și ea m-a privit pe mine. Nu-mi dădeam seama dacă vorbește serios sau dacă glumește. Am mai stat acolo o vreme și m-am liniștit și eu. — Bine, am zis. Am înțeles. Stau cu tine. — Vrei să spui că murim împreună? întrebă ea. Ochii îi sclipeau. — A, nu, nici vorbă! Eu o iau la sănătoasa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
ea jucându-se cu degetele. Eu nu pot gândi altfel, vorbesc serios, dar măcar sunt cinstită. Niciodată nu mi-a dat prin cap că modul meu de a privi lucrurile diferă de al altora. Când vorbesc serios, toată lumea crede că glumesc sau fac pe nebuna și atunci mă simt foarte stingherită. — Și acum vrei să mori cuprinsă de flăcări? — Acum e vorba de curiozitate, pur și simplu. Adică ce fel de curiozitate? Vrei să experimentezi niște flăcări pe pielea ta? — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
am zis. — Bine, dar atunci care e punctul tău forte? mă întrebă Reiko râzând și etalându-și astfel ridurile de sub ochi. Bineînțeles, în afară de culcatul cu fetele. Nici la asta nu sunt grozav, am spus eu, deranjat oarecum de observația ei. — Glumeam. Hai, nu te supăra! Chiar vreau să știu la ce ești bun. — La nimic în mod deosebit. Există lucruri pe care îmi place să le fac. — Ca de exemplu? — Drumețiile, înotul, cititul. A, deci lucruri pe care le faci singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
poate învăța și chiar îmi place. — Ce faci după cină? — Stau de vorbă cu Reiko, citesc, ascult muzică, merg pe la alții să jucăm ceva... cam așa îmi petrec serile. — Eu exersez la chitară și-mi scriu memoriile, spuse Reiko. — Memoriile? — Glumesc, spuse Reiko, râzând. Ne culcăm pe la ora zece și dormim ca niște bebeluși. Nu ți se pare că ducem o viață sănătoasă? M-am uitat la ceas. Era puțin înainte de ora nouă. — Deci, se apropie ora de culcare, nu? — Bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
ceva, îmi sugeră Reiko. Nu e prea interesant ce facem acolo și, în plus, muncim în grupul nostru. Cât ne aștepți, continuă ea, poți să ne speli și lenjeria de corp pe care am lăsat-o lângă chiuvetă. — Cred că glumești, am spus eu, uimit. — Normal, spuse ea, râzând. Ești atât de dulce! Nu-i așa, Naoko? Chiar că e dulce, spuse ea. — Bine, o să învăț la germană, oftai eu. Da, fii cuminte și învață, spuse Reiko. Ne întoarcem înainte de prânz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
conserve, care servea drept coș de gunoi. — Deci, până unde am ajuns cu povestea aseară? a întrebat Reiko. — Era o noapte întunecată și furtunoasă și te cățărai pe o stâncă abruptă ca să ajungi până la cuibul păsării. — Ești uimitor! Cum poți glumi cu fața asta atât de serioasă? întrebă Reiko, surprinsă. A, cred că îți povesteam cum îi dădeam fetei lecții de pian în fiecare sâmbătă dimineața. — Așa e. — Dacă împărțim lumea în două grupuri - cei cărora le place să-i învețe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
să mai asculți? — De ce nu? — Într-o bună zi au decis să țină o întrunire politică prelungită și s-a stabilit ca fiecare fată să aducă douăzeci de găluște din orez care să se mănânce seara târziu. Zău că nu glumesc. Și mai aveau tupeul să vorbească despre discriminare sexual\! Eu, care întotdeauna găseam ceva de obiectat, am decis atunci să nu protestez în nici un fel și să fac cele douăzeci de găluște solicitate. În mijloc am pus prune murate și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
taxele, nu a trișat nici măcar o singură dată. Așa e el, un tip demodat, dar n-ai cum să-l potolești pe funcționar pentru că el nu face decât să scormonească și să scormonească. „Venitul e cam mic!“ Zău că nu glumesc, Watanabe. Normal că venitul e mic dacă nu avem de unde să mai scoatem! Întotdeauna îmi venea să urlu și să-l trimit la alții mai avuți, la unii care știu să facă bani. Crezi că s-ar schimba atitudinea unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
ai promis așa ceva tatălui meu? I-ai spus că vei avea grijă de mine? M-a privit fix în ochi, foarte serioasă. — Nu chiar așa, m-am grăbit eu să-i explic. De fapt nu prea înțelegeam... Stai liniștit! Am glumit doar, spuse Midori, zâmbind. Tare ești drăguț când începi să te panichezi! Ne-am terminat cafeaua și ne-am întors în salon. Tatăl ei dormea încă profund. Dacă te apropiai mai tare, îi auzeai respirația regulată. Pe măsură ce trecea după-amiaza, lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
plătit de m-am spetit. În al doilea rând, dacă mă culc cu o fată în același pat, vreau să-i fac felul până la capăt și n-am de gând să mă abțin până îmi sar creierii din cap. Nu glumesc, s-ar putea să te violez. — Adică mă bați, mă legi și apoi mă violezi pe la spate? Ia ascultă, eu vorbesc serios. — Mă simt cumplit de singură! Vreau să fiu cu cineva! Știu că te sâcâi îngrozitor, că-ți tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Hatsumi. Nu găsești fete ca ea pe toate drumurile și să știi că e mai fragil\ decât pare. — Da, știu. De aceea mă gândeam să pui tu mâna pe ea după ce plec eu. Voi doi v-ați înțelege minunat. — Nu glumesc! Glumesc eu! zise Nagasawa. Oricum, să fii fericit! Am senzația că te vor aștepta multe clipe grele, dar știu că ești un tic\los încăpățânat și le vei birui pe toate. Te superi dacă-ți dau un sfat? — Nu, normal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Nu găsești fete ca ea pe toate drumurile și să știi că e mai fragil\ decât pare. — Da, știu. De aceea mă gândeam să pui tu mâna pe ea după ce plec eu. Voi doi v-ați înțelege minunat. — Nu glumesc! Glumesc eu! zise Nagasawa. Oricum, să fii fericit! Am senzația că te vor aștepta multe clipe grele, dar știu că ești un tic\los încăpățânat și le vei birui pe toate. Te superi dacă-ți dau un sfat? — Nu, normal. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
eu credeam că tu știi totul. — Lumea e mare! am exclamat eu. — Munți înalți, oceane adânci. Midori și-a strecurat mâna pe sub halatul meu și mi-a apucat penisul. Stăpânindu-și emoția, a spus: — Hei, Watanabe! Să știi că nu glumesc, dar chestia asta nu merge. E prea mare și prea tare ca să intre. Zău, crede-mă. — Glumești, am spus eu, oftând. — Normal că glumesc, spuse ea, chicotind. Stai liniștit. Sunt sigură că o s\ se potriveasc\. Te deranjează dacă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
și-a strecurat mâna pe sub halatul meu și mi-a apucat penisul. Stăpânindu-și emoția, a spus: — Hei, Watanabe! Să știi că nu glumesc, dar chestia asta nu merge. E prea mare și prea tare ca să intre. Zău, crede-mă. — Glumești, am spus eu, oftând. — Normal că glumesc, spuse ea, chicotind. Stai liniștit. Sunt sigură că o s\ se potriveasc\. Te deranjează dacă o examinez puțin? — Te rog. Midori se vârî sub pătură, îmi pipăi penisul și îmi cântări testiculele în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
și mi-a apucat penisul. Stăpânindu-și emoția, a spus: — Hei, Watanabe! Să știi că nu glumesc, dar chestia asta nu merge. E prea mare și prea tare ca să intre. Zău, crede-mă. — Glumești, am spus eu, oftând. — Normal că glumesc, spuse ea, chicotind. Stai liniștit. Sunt sigură că o s\ se potriveasc\. Te deranjează dacă o examinez puțin? — Te rog. Midori se vârî sub pătură, îmi pipăi penisul și îmi cântări testiculele în palmă. Apoi scoase capul și exclamă: — Îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
până nu lămurești lucrurile acelea, nu? — Nu că nu vreau, vreau al naibii de tare, dar nu mi se pare cinstit. — Ești îngrozitor de încăpățânat. Dacă aș fi în locul tău, eu aș face-o și m-aș gândi pe urmă. — Vorbești serios? Nu, glumeam, spuse Midori, aproape șoptit. Probabil că n-aș face-o nici eu dacă aș fi în locul tău. Și exact asta îmi place la tine... îmi place la nebunie! — Cât de tare îți place? am întrebat-o eu, dar Midori nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412

am trecut prin ușile batante de la Chicote ca să beau un gin tonic Înainte de prînz. Erau foarte puțini clienți la ora aia și doi chelneri au venit Împreună cu directorul la masa mea. ZÎmbeau cu toții. — L-au prins pe criminal? Întrebai. — Nu glumi la ora asta. Da’ tu l-ai văzut cînd a tras? — Da, i-am spus. — Și eu. Uite-aici stăteam, spuse arătÎndu-mi colțul mesei. I-a lipit pistolul de piept cînd a tras. — PÎnă la cît i-au ținut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
Nu-mi prea place povestea asta, spusei. — Ascultă, ca să vezi ce chestie deosebită, continuă directorul. Veselia sa a intrat În contact cu seriozitatea războiului ca un fluture... — O, chiar ca un fluture, spusei. Poate chiar prea ca un fluture. Nu glumesc deloc, spuse directorul. Înțelegi ce vreau să spun? Ca un fluture care intră-n contact cu un tanc. Era Încîntat de ce debitase. Acum chiar că se băgase În adevărata metafizică spaniolă. — Bea ceva din partea casei, Îmi spuse. Trebuie să scrii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
să duci muncă de convingere și să-ți asumi riscuri, să nu te temi niciodată, să intuiești dorințele celuilalt și să iei mereu, să nu ceri niciodată, era despre blîndețe și plăcere, să faci plăcere și să aduci fericire, să glumești și să-i faci pe oameni să nu le fie teamă. Și după aia să faci totu’ bine. Nu era legat de dragoste. SĂ iubești era ceva Înspăimîntător. El, Nicholas Adams, putea să aibă ce voia, pentru că avea ceva În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
Acolo se purtau acum bătĂliile și noi ne foloseam de CĂmin atît ca de un punct de observație, cît și ca de un loc bun pentru filmat. Zilele erau foarte periculoase și reci, iar nouă ne era mereu foame și glumeam Întruna. De fiecare dată cînd un obuz lovește o clădire, se face un nor mare de praf de la cărĂmizi și tencuială, care, atunci cînd se așază, acoperă oglinzile și ferestrele parcă date cu calciu. Într-una din camere, cea care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]