2,620 matches
-
engleză, Jervolino trăit prin Italia, unde locuia familia sa, și Statele Unite, unde multe dintre picturile sale au fost expus, primind recenzii uimitoare pe reviste. În perioada sau mai tarziu, devenind chiar mai precise și perfecționist, Walther Jervolino îmbunătățită tecniques lui gravura și au început să experimenteze o tecnique singular în care cifrele sau caracterele ieși din pictură în timpul un fel de performanță artă. Ultimele sale lucrări, cum ar fi "Orașele invizibile", prezintă o reîntoarcere la mit și pentru primele sale suprarealiste
Walther Jervolino () [Corola-website/Science/329664_a_330993]
-
Collodi, un scriitor italian, a încercat să-și imagineze un destin diferit de Pinocchio, care a fost vinovat, în funcție de Jervolino, de a fi un trădător față de tatăl său, Geppetto. Prin urmare, el a prezentat mai multe ulei pe pânză și gravuri imaginind Pinocchio a fi decapitat sau omorât cu săgeți. Calau care execută întotdeauna Pinocchio este similar cu caracteristici Jervolino lui, reprezentând astfel o răzbunare personală a pictorului împotriva "diavolului" Pinocchio.
Walther Jervolino () [Corola-website/Science/329664_a_330993]
-
reprezentarea sa între cele două femei pictate pe balcon. Fațada balconului este bogat decorată cu reliefuri ce reprezintă blazoanele celor opt țări ale împăratului Maximilian. Basoreliefurile îi reprezintă pe Maximilian I cu cele două soții, cancelarul, bufonul, menestreli și steme (gravurile originale se află în Tiroler Landesmuseum). Jakob Hutter, fondatorul și predicatorul sectei anabaptiste, a fost ars pe rug în fața clădirii cu acoperiș auriu la 25 februarie 1536 (în timpul domniei arhiducelui Ferdinand, nepotul lui Maximilian I) pentru convingerile și activitățile sale
Acoperișul Auriu () [Corola-website/Science/328069_a_329398]
-
melodiei a fost compusă de Euronymous. Singura înregistrare a acestei secvențe apare pe bootleg-ul "Ha-Elm Zalag" în cadrul unei melodii fără titlu a formației Mayhem. Titlul "" se traduce prin "Imnuri către firmament în amurg". Coperta este o variantă modificată a unei gravuri realizată de artistul francez Gustave Doré pentru cartea Paradisul pierdut de John Milton. Pe coperta spate apare scris "Emperor performs Sophisticated Black Metal Art exclusively". "Anthems to the Welkin at Dusk" este un album definitoriu pentru black metal, "Allmusic" afirmând
Anthems to the Welkin at Dusk () [Corola-website/Science/328263_a_329592]
-
portretelor. A expus la Tinerimea artistică și Salonul Oficial. În ultima perioadă de creație Petrescu adoptase o manieră liberă de interpretare, folosind culori vii și un desen schematizat. În 1921 a fost trimis în SUA pentru a studia metodele de gravură a bancnotelor. În anii dintre cele două războaie mondiale, Costin Petrescu a pictat o serie de portrete ale unor personalități culturale, precum Gheorghe Lazăr, Vasile Lascăr și Dem I. Dobrescu. În decursul anilor a pictat circa 400 de portrete. Între
Costin Petrescu (pictor) () [Corola-website/Science/328259_a_329588]
-
bibliotecii au crescut la 100.000 de volume, concentrându-se în special pe lucrări de monahism benedictin, istoria bisericii medievale, istoria artei și articole referitoare la istoria locală din Salzburg sau "Salisburgensia". Colecțiile speciale includ incunabule și primele ediții, inclusiv gravurile colecționate de preotul Gregor Reitlechner și colecția de hărți. În 1768 abatele Beda Seeauer a convertit clădirea medievală "Zellenbibliothek" în stil rococo. În 1999 ea a fost restaurată și este acum accesibilă numai cu permisiune specială. Arhiva a fost constituită
Mănăstirea Sfântul Petru din Salzburg () [Corola-website/Science/328300_a_329629]
-
fost luate măsuri de protejare și conservare, actual peștera se află într-o stare de degradare ireparabilă (o parte dintre stalactite și stalagmite au fost distruse de către turiști, există urme ale unor vetre de foc și pereții poartă urme de gravură). Rezervația este de interes speologic și faunistic. Din punct de vedere geologic, peștera reprezintă un caz particular, legat de dezvoltarea endocarstului în conglomerat. A apărut printr-un mecanism genetic complex și, datorită inactivării procesului de carstogeneză este o peșteră de
Peștera Toșorog () [Corola-website/Science/327577_a_328906]
-
intenționat reconstruirea ei pe amplasamentul inițial, dar din mai multe motive, între care și protejarea naturii, acest proiect nu a putut fi realizat. Noua construcție, ridicată în partea de est a parcului, se bazează pe planurile originale, pe peisaje și gravuri din Muzeul regelui Ludovic al II-lea, majoritatea datate „august 1876”. În interiorul construcției de bârne (17,70 x 10 m) crește din nou un copac. Doi fagi îngemănați au fost plantați, cu ajutorul unei macarale, în mijlocul noii construcții. Așa cum apărea pe
Coliba lui Hunding () [Corola-website/Science/327615_a_328944]
-
monarhului și a oferit Poloniei experiență cu privire la administrația statului. Astfel Biserica susținea statul, iar, în schimb, episcopii au primit titluri importante în cadrul guvernării (în epoca târzie aceștia au fost membri ai Senatului Polonez). La 30 iulie 1966, Biroul american de Gravuri și Imprimări ("U.S. Bureau of Engraving and Printing") a emis 128.475.000 de timbre comemorative cu ocazia aniversării a unui mileniu de la adoptarea creștinismului de către națiunea poloneză. Timbrul de 5 cenți are culoarea roșie și este tipărit cu presă
Creștinarea Poloniei () [Corola-website/Science/327754_a_329083]
-
În 1791, David Gilly, un arhitect prusac și șeful Oberbaudepartment, a făcut un studiu structural al castelului, pentru a decide soarta ulterioara a acestuia sau dacă va fi sau nu supus demolării. Fiul lui Gilly, Friedrich Gilly, a realizat câteva gravuri a castelului și a arhitecturii sale, pe care le-a expus la Berlin și care au fost publicate mai apoi de către Friedrich Frick, din 1799 până în 1803. Aceste gravuri au dus la „redescoperirea” de către publicul prusiac a castelului și a
Castelul Malbork () [Corola-website/Science/327998_a_329327]
-
nu supus demolării. Fiul lui Gilly, Friedrich Gilly, a realizat câteva gravuri a castelului și a arhitecturii sale, pe care le-a expus la Berlin și care au fost publicate mai apoi de către Friedrich Frick, din 1799 până în 1803. Aceste gravuri au dus la „redescoperirea” de către publicul prusiac a castelului și a istoriei Cavalerilor Teutoni. Johan Dominicus Fiorillo a publicat o altă ediție a gravurilor pe 12 februarie 1803, de asemenea dorind să încurajeze interesul public. Max von Schenkendor a criticat
Castelul Malbork () [Corola-website/Science/327998_a_329327]
-
Berlin și care au fost publicate mai apoi de către Friedrich Frick, din 1799 până în 1803. Aceste gravuri au dus la „redescoperirea” de către publicul prusiac a castelului și a istoriei Cavalerilor Teutoni. Johan Dominicus Fiorillo a publicat o altă ediție a gravurilor pe 12 februarie 1803, de asemenea dorind să încurajeze interesul public. Max von Schenkendor a criticat însă desfigurarea castelului. În timpul lui Napoleon, castelul a servit ca spital și arsenal. După Războiul celei de-a Șasea Coaliții, castelul a devenit un
Castelul Malbork () [Corola-website/Science/327998_a_329327]
-
un gravor și aurar francez din Dijon (în Bourgogne). A fost decorator, îndeosebi cu ocazia serbărilor regale fastuoase, emailor și medalist. Este cunoscut mai cu seamă pentru că a fost primul maestru francez care s-a servit de ac pentru realizarea gravurilor sale. Era deosebit de talentat în privința gravării și cizelării metalelor prețioase. Opera sa reputată originală, foarte rară, în care temele de prețioztate coabitează cu naivitatea „primitivilor”, rămâne izolată în arta secolului al XVI-lea. , pentru opera sa, este uneori supranumit « "Dürer
Jean Duvet () [Corola-website/Science/327121_a_328450]
-
Castelul Saint-Cloud, biblioteca Domului Invalizilor și palatul Republicii Cisalpine. Ultima versiune nu a fost comandată de nimeni și a fost păstrată de David până la moartea sa. Arhetipuri ale portretului de propagandă, versiunile tabloului au fost reproduse de numeroase ori în gravuri, ca dovadă a unei posterități însemnate. Acest portret a influențat artiști precum Antoine-Jean Gros și Théodore Géricault. Tablourile sunt păstrate astăzi la Muzeul național al Castelului Malmaison (260 x 221 cm), la Castelul Charlottenburg din Berlin (260 x 226 cm
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
David : Doi dintre caii lui Napoleon au servit ca modele pentru calul cel impetuos: iapa „la Belle” reprezentată în replica de la Charlottenburg, și „Marengo”, al cărui păr sur figurează în tablourile de la Versailles și de la Viena. Peisajul este inspirat din gravurile imprimate în cartea "Voyage pittoresque de la Suisse" (Călătorie pitorească prin Elveția). Primul dintre cele cinci portrete a fost pictat în patru luni, din octombrie 1800 până în ianuarie 1801. David a început imediat replica sa în februarie și a terminat-o
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
mai multe modele. Este vorba, în primul rând, de "Statuia lui Petru cel Mare" de Falconet, de la care preia atitudinea calmă a monarhului pe un cal ridicat în două picioare pe o stâncă, și pe care o desenase după o gravură. Apoi este vorba de unul dintre "Caii de la Marly" de Guillaume Coustou, pe care îi instalase pe Bulevardul Champs-Élysées în perioada Revoluției. Potrivit istoricului de artă François Benoit, David i-a dat sarcină asistentului său Langlois să copieze poziția calului
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
a-i fixa trăsăturile pentru portretul ecvestru, refuzul a fost net : Din acel moment, niciun portret oficial al lui Napoleon, sculptat sau pictat, nu a mai fost realizat după natură. Artiștii au fost obligați să se inspire din opere anterioare (gravuri, portrete, sculpturi), și li s-a cerut să-și idealizeze ilustrul model. Portretul realizat de David marchează o ruptură în iconografia napoleoniană. Încă de la început, acest portret își trăda funcția de mijloc de propagandă. Bonaparte însuși a supravegheat activitatea lui
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
Paul Delaroche cu "Bonaparte traversând Alpii" propune o nouă versiune a evenimentului într-o formă realistă, ca reacție la viziunea eroică a lui David. Pictorul prerafaelit John Everett Millais, în tabloul "The Black Brunswicker", arată pe perete o reproducere în gravură a tabloului lui David interpretată de critici ca o admirație romantică pentru figura lui Napoleon. Pictorul contemporan Eduardo Arroyo realizează o denaturare a operei intitulată " Marele pas al Saint-Bernard-ului" (1965) prezentându-l pe Bonaparte decapitat călare pe un câine Saint-Bernard
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
David, se citește și „William”. Această operă, intitulată "Napoleon Leading the Army over the Alps" (Napoleon conducând armata peste Alpi), face parte din colecțiile Muzeul Brooklyn. Posteritatea tabloului "Napoleon traversând Alpii" se caracterizează printr-un număr incalculabil de reproduceri, în gravuri, afișe, chiar timbre poștale, făcând din această operă una dintre cel mai mult reproduse portrete ale lui Napoleon. Alexandre Brongniart, directorul manufacturii de porțelan din Sèvres, l-a copiat, în 1810, pe vaza denumită "De Madame Mère", păstrat la Luvru
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
de mii de ori în bronz și în ghips, pe soclul pendulelor și pe mobile din casele țărănești, cu dalta și cu creionul, pe tapet și pe țesături.” Copiile tabloului sunt următoarele : După acest tablou au fost realizate mai multe gravuri :
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
al secolului al XX-lea, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În timpul vieții a deschis puține expoziții personale, dar a participat la concursuri și manifestări internaționale în domeniul artelor grafice. A fost o prezență discretă, dar remarcabilă în zona gravurii românești, fiind caracterizat de o profundă modestie. S-a numărat printre cei care au sprijinit existența Atelierului de Gravură, locul care a stimulat importante realizări în perioada anilor ’70 în domeniul gravurii. Printre temele sale predilecte, se regăsesc: istoria, tradițiile
Ștefan Iacobescu () [Corola-website/Science/330100_a_331429]
-
dar a participat la concursuri și manifestări internaționale în domeniul artelor grafice. A fost o prezență discretă, dar remarcabilă în zona gravurii românești, fiind caracterizat de o profundă modestie. S-a numărat printre cei care au sprijinit existența Atelierului de Gravură, locul care a stimulat importante realizări în perioada anilor ’70 în domeniul gravurii. Printre temele sale predilecte, se regăsesc: istoria, tradițiile și obiceiurile populare românești (vezi „Călușari” și „Ursite”, secțiunea „Litografii color”), scenele cotidiene, artistul realizând un întreg grupaj cu
Ștefan Iacobescu () [Corola-website/Science/330100_a_331429]
-
fost o prezență discretă, dar remarcabilă în zona gravurii românești, fiind caracterizat de o profundă modestie. S-a numărat printre cei care au sprijinit existența Atelierului de Gravură, locul care a stimulat importante realizări în perioada anilor ’70 în domeniul gravurii. Printre temele sale predilecte, se regăsesc: istoria, tradițiile și obiceiurile populare românești (vezi „Călușari” și „Ursite”, secțiunea „Litografii color”), scenele cotidiene, artistul realizând un întreg grupaj cu subiectul „ferestre”. A folosit foarte mult procedeul gravării cu acizi a plăcilor litografice
Ștefan Iacobescu () [Corola-website/Science/330100_a_331429]
-
profesor de desen. Absolvă Facultatea de Arte Plastice din București (având profesori pe Ion Cârdei, Ion Musceleanu și Neculai Hilohi) și Institutul Pedagogic din București, în 1965. Debutează la anuala tineretului, în 1967, participând, începând cu acel an, prin pictură, gravură și desen, la manifestări artistice colective, saloane de desen și gravură, cât și la toate saloanele municipale și naționale de grafică și gravură. Un exemplu este Atelierul de artă grafică din București, unde acesta, printre artiștii: Corina Bein Angheluta, Clarette
Ștefan Iacobescu () [Corola-website/Science/330100_a_331429]
-
profesori pe Ion Cârdei, Ion Musceleanu și Neculai Hilohi) și Institutul Pedagogic din București, în 1965. Debutează la anuala tineretului, în 1967, participând, începând cu acel an, prin pictură, gravură și desen, la manifestări artistice colective, saloane de desen și gravură, cât și la toate saloanele municipale și naționale de grafică și gravură. Un exemplu este Atelierul de artă grafică din București, unde acesta, printre artiștii: Corina Bein Angheluta, Clarette Wachtel, Ion Panaitescu, Teodor Hrib, Ana Maria Smigelschi, Florin Stoiciu, Maria
Ștefan Iacobescu () [Corola-website/Science/330100_a_331429]