3,043 matches
-
desirantesă și „corpului fără organe” (le corps sans organesă. Deleuze și Guattari (1972Ă folosesc aceste două sintagme pentru reprezentarea subiectului uman cuplat proceselor lumii, procese identitare, spațiale, sociale, politice, artistice etc. Reținem din teoria filosofilor francezi anumite caracteristici ontologice și identitare, ale umanului și ale lumii, pe care le utilizăm însă în noi registre și contexte tehnoculturale. Perspectiva ontologică deleuzo-guattariană este utilizată în acest capitol pentru definirea corpului în afara determinărilor binare sau a celor totalizante, dar în cadrul interacțiunii complexe și dinamice
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
vitalist, ci dintr-o perspectivă de metisaj al acestora: mașina nu este restricționată la limitele unei existențe unilaterale (tehnologiceă, la o colecție de părți funcționabile într-un întreg sau la o analogie cu corpul uman viu. Dimpotrivă, sistemul mașinic existențial, identitar și social este un circuit complex, situat la întrepătrunderea umanului cu tehnologicul și constituit din mașini de diferite soiuri și, mai important, interpenetrate (biologice, tehnice, sociale, geografice, istorice, economice etc.Ă: Nu mai există nici omul, nici natura, ci doar
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
tot, mașini productive sau dezirante, mașini schizofrenice, toate cu o viață generică: eu și non-eu, interior și exterior nu mai înseamnă nimic (Deleuze și Guattari, 1972, p. 8Ă. Eterogeneza ansamblului mașinic provine, în atitudine deleuzo-guattariană, din multitudinea de fundamentări ontologice, identitare și sociale, iar tehnologicul, constituind doar una dintre aceste întemeieri, este ontologizant prin cuplarea sa la uman și la lume, în toate regimurile acestora. Filosofia propusă de cei doi filosofi este una a devenirii și a conectării mașinilor din toate
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
chiar centrul acestei producții, în producția însăși, corpul suferă de a fi organizat în felul acesta, de a nu avea alt fel de organizare sau de a nu avea nici o organizare (Deleuze și Guattari, 1972, p. 14Ă. Pe urmele viziunii identitare deleuzo-guattariene, corpurile mașinic-dezirante se organizează conform cu dorințele lor create la granița dintre subiectiv și obiectiv, simultan ca organism și ca flux între acesta din urmă și tehnologie. Mașinile dezirante pot fi un etalon pentru combinarea dorinței și a tehnologiei în
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în consistența organismului uman, în circumstanța intruziunii protezei, nu numai dorința de înstrăinare, ci și nostalgia înstrăinării și a unei personalități integre. Acest punct de vedere recuperează dimensiunea umană din cadrul postumanului cibernetic, însă este un apărător al integrității corporale și identitare umane. Aceste gen de ființă cyborgică are o memorie scindată, bântuită și tulburată, neîmpăcându-se niciodată cu sine și cu noua identitate protezată. Pentru ea, istoria nu mai poate fi liniară, viitorul nu mai are decât înțelesul de supraviețuire, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
operează artistul este cel al inserării tehnologiei în corp. În acest caz, tehnologia nu este doar atașată trupului, ci este implantată în interiorul acestuia, ca o componentă firească internă a cybersistemului, desființând barierele pielii, distincția dintre interior și exterior și închiderea identitară (Stelarc, 1999Ă. Invadarea tehnologiei înăuntrul trupului uman îl golește pe acesta de organicitatea socotită oricum inutilă, astfel încât corpul devine „gazda” componentelor tehnologice 13. Punctul vulnerabil al acestui discurs este că, deși se dorește ștergerea dihotomiilor dintre subiect și obiect sau
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
deplin în sistemele de stimulare electrică externă, considerat un conductor pasiv al electricității și mai ales un suport pentru stimularea controlului cibernetic. Performarea postumană a trupului (vezi Causey, 2001Ă, de la tehnici de vizualizare artistic-științifică la metode de reteritorializare corporală și identitară, demarează însă o serie de probleme sociale și etice complicate (vezi mai josă, de care artistul australian nu ține cont în discursul său. Ilustrând exemplul optimist al tehnoevoluționismului, dar și imaginația ficționaliștilor cyberpunk, cyborgii stelarcieni, „obiecte” terminale conectate prin electrozi
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
cultural-ideologic ori comercial asupra trupului, performările sale încearcă să surprindă modul în care naturalul și organicul sunt supuse reinvenției tehnologice. În contextul operării tehnologice contingente asupra trupului uman și al dispariției demarcațiilor dintre artă-știință-corporealitate, ideile și teoriile postmoderne ale mutațiilor identitare par simple ficțiuni. Precum performările artistei Orlan, „lucrările” artistice ale lui Stelarc sunt corporal-umane, implicând propriul trup până la limita suferinței și restituind legătura strânsă dintre spațiu și corporalitate, în același timp provocând publicul să gândească dincolo de granițele eului. Ajunse la
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
suferința nu pot fi alungate din cadrul acestei relații, dimpotrivă chiar, cu cât se străduiește umanul să se elibereze de necesitate și de nevoia fiziologică, cu atât mai mult se vede prins în sistemul bifurcat al altor limite, al altor tiranii identitare, al altor alienări, de la cele sociale la cele ale presiunilor comerciale. Dispozițiile și normalizările trupului în spațiul virtual nu pot să nu țină seama de angrenarea mașinică a unor sisteme care instituie noi reguli și discipline la nivel global, constrângeri
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
determinismul organic sau genetic cu un determinism tehnologic al inevitabilului, medicalizarea vieții și asistarea în laborator a reproducerii (de la fertilizarea in vitro la clonareă sunt procese ambivalente, care vin în sprijinul umanului dar sunt și dovezi ale alterării genetice și identitare operate de știința vieții. Accepția antropotehnologică a trupului modifică percepția metafizică naturală a datului în favoarea apariției unei metafizici artificiale, a constructului uman cibernetic. Încă o dată, în istoria filosofiei se reiterează chestiunea „uitării” ființei, în contextele voinței cyborgului de a uita
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
lumea profană a multiplicității și a absenței predeterminării. Chiar dacă entitatea sau imaginea avatarică online cunoaște unele aspecte ale spiritualității (unele avataruri aspiră la condiția ominscienței și a omnipotenței, a nemuririiă, secularizarea avatarului în domeniul iconicității este marca creativității onomastice și identitare. Un avatar poate să împrumute identitatea unui vampir, al unei zeități africane sau al unui animal ori să hibridizeze trăsături ale acestora în crearea unei ființe imaginare. Dacă imaginea cyborgului poate fi înscrisă în regimul iconic al monstruosului, cu calificativele
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
tehnologiilor digitale. Identitatea virtuală, materială și întrupată este mediată în mod computațional, deși prima impresie, în concretizările imersiei, ale teleprezenței sau ale interacțiunii, este un simț al imediatului și al lipsei mijlocirii (sintagma „în timp real”Ă. În cadrul acestei medieri identitare cibernetice la interfață, simțurile corporale sau mișcările trupului sunt prezente în mod necesar în obținerea unei experiențe virtuale. Cu toate că este atât un rezultat, cât și un proces al medierii, identitatea conturată la interfața tehnologiilor comunicaționale transgresează disocieri de tipul autentic
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de negociere între om și mașină, localizând și perturbând deopotrivă subiectivitatea, destructurând-o prin fragmentare și prin multiplicare și reluând-o prin reciclare și relocalizare. În intermedialitatea formată de relaționarea strânsă dintre suprafața și adâncimea ecranului monitorului, se desfășoară forțe identitare, se traversează circuite și fuzionează sisteme biocibernetice, se împacă binarisme și se înregistrează conflicte și contradicții subiective. Mediată prin tehnologie comunicațională, identitatea virtuală se manifestă teletopic și teleprezent, în măsura în care a fi conectat la Internet înseamnă a fi distribuit, prezent simultan
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
la conectivitatea și navigaționismul artei netă. O serie de locuri comune ale discursului postmodern sunt reluate în noile cadre tehnoculturale. Astfel, dacă modernitatea este considerată epoca descoperirii eului, postmodernitatea este caracterizată drept era care dezintegrează eul. Referindu-se la raportul identitar dintre modern și postmodern, identitatea online, ca subiectivitatea postructuralistă, este socotită descentrată și egalizatoare, desființând ierarhia și diferența. Într-adevăr, există numeroase site-uri în care participanții își pot selecta înfățișarea corporală, în funcție de libertatea opțiunilor de gender, culoarea pielii sau
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
numerică și respectiv fizicăă. Subiectul uman este și, în același timp, nu este „personajul” ales sau, în alți termeni, este omul cu o identitate în lumea real-fizică, dar și utilizatorul cu o altă identitate în interiorul lumii digitale, realizând o scindare identitară. Individul, în context online, nu mai este ceea ce este, ci este ceea ce pretinde a fi sau ceea ce poate să fie, susține cercetătoarea, iar identitatea virtuală este considerată o alternativă la identitatea reală sau paralelă acesteia din urmă. Prin urmare, lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
1994, onlineă. Încrezătoare în potențialul spațiului virtual de a crea identități expresive ca joc de roluri sau ca remediu/terapie pentru identitatea vulnerabilă din realitatea fizică (precum în cazul introvertiților care devin sociabili onlineă, studiile autoarei devin emblematice pentru discursul identitar virtual de promovare a postmodernismului. Interesată mai mult în oferirea unei imagini pozitive a Internetului, Turkle (1995Ă urmărește modalitățile prin care subiectul uman poate să opteze pentru o identitate ideală, pe care nu o are în realitatea fizică, însă pe
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
nu se poate lipsi de corpul situat în realitate. Ambele identități, digitală și fizică, trebuie explorate, una cu ajutorul celeilalte, întrucât prin intermediul subiectivității simulate online utilizatorul-avatar își poate redefini subiectivitatea fizică din lumea reală. Corpul fizic este prezent în toate simulările identitare ale Internetului și nu poate fi negat, chiar dacă intră în imaginarul unor forme hibride. Turkle (1995Ă analizează Internetul din perspectiva vulnerabilă a identității umane ca „laborator social” postmodern în care se experimentează reconstrucțiile sinelui: „euri multiple” metaforizate drept „ferestre”. Totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
noilor posibilități și conexiuni, deși își poartă cu sine finitudinea și mortalitatea trupului și perisabilitatea sentimentului. Avatarul nu crede în ideile de absolut și de eternitate. Încă o dată, virtualitatea nu își dovedește evanescența și imaterialitatea, ci intensitatea și variabilitatea fluxurilor identitare și dinamica contingentă a forțelor și a vibrațiilor corporale care compun ființa umană. În contextul avataric online, rețeaua de conexiuni și de metisaje a identităților umane este o dovadă a devenirii și a multiplicității, o tulburare a unității sau a
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
mai îndepărtate zone existențiale și tehnoculturale și în cele mai tribulante situații, fiind tolerantă și permeabilă cu străinătatea, deși se situează contextual și temporar în oricare dintre toposurile în care poposește. Avataritatea se ipostaziază astfel sub zodia nomadismului, chestionând sedentarismul identitar, logica asemănării și principiile aceluiași. În spațiile imersive, generate în timp real și interactive ale realității virtuale, interfața mediază între corporalitatea biologică și cea tehnologică, astfel că simbioza dintre aceste două tipuri de corporalitate formează cadrele existențiale ale unor intracorporalități
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de artă sau imagine artistică. Exemplele de artă corporală sunt numeroase (vezi Stiles, 1996; Warr, 2003, sau Jones, 2003, pentru o sintetizare a acestoraă, stând mărturie pentru experiențele vizuale variate, de la cele fenomenologice la cele social-politice: de la revolta împotriva unității identitare la răzvrătirea împotriva capitalismului, de la respingerea viziunii patriarhale la chestionarea raționalismului. Considerate deopotrivă ca manifestare a relațiilor de putere și ca rezistență la acestea, trupul și imaginea acestuia se întrepătrund până la confuzie atât în ceea ce privește medierea tehnoculturală, cât și referitor la
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
De asemenea, aceste direcții nu mai pătrează distanța dintre corp și imagine, dintre fenomenologic și mecanologic, dintre realitate și simulare ori dintre organic și tehnologic. De asemenea, prezența și absența sau interioritatea și exterioritatea devin procese comunicabile. Practicile corporale și identitare ale subiectului uman sunt relaționate impulsurilor electronice, iar tehnologiile vizualului remodelează fizionomia umană în diverse sensuri, de la reprezentările imaginilor feței în cărțile de identitate la morphing-ul grafic și la potențialul de manipulare a fotografiilor (vezi Kemp, 2000 pentru o serie
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
dar și de estetizare a acestuia („Mi-am dăruit trupul artei” este titlul unei instalații video a artisteiă. Încadrându-se artei postumane, reconfigurările corporale ale acestor artiști sunt demersuri de cyborgizare a umanului și de depășire a limitelor trupești și identitare. De asemenea, transformă tentativele de destrupare și de dematerializare a trupului în cadrul cyberspațiului în contexte ale manipulării materiale și ale celebrării corporale: de la revolta socială și strategiile opoziționale ale rezistenței la ontologia și antropologia cibernetice. Spre deosebire însă de artistul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
tehnologice distrugătoare și patologice, criticul tehnocultural judecă limita acestor configurații virtuale drept ipostaze ale „dublului” radical, o materializare protezică a dead-line-ului existenței. Posibilitatea creării unor „aberații” sau a unor forme virale se lasă deschisă în această direcție atât în ceea ce privește anomalia identitară, cât și contagierea corporală: virusarea ființei umane se produce ca o reacție în lanț în cadrul sistemelor închise om-mașină, simultan cu proliferarea promiscuității, a obscenității și a obezității (ca „extaz al trupului”Ă. În aceste condiții, alteritatea nu poate să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
unei imagini. Or, ca să exiști pur și simplu, este nevoie de o distanță de la sine la sine. Abolirea acestei distanțe ne condamnă la o reproducere nesfârșită, la un soi de imortalitate derizorie (Baudrillard, 2001, p. 42Ă. Dacă susținătorii noilor întruchipări identitare avatarice văd în imersie, în interacțiune sau în telecolaborare avantajele posibilității de a fi în locul altuia sau a celuilalt, nu doar metaforic, ci în mod pragmatic, sau dacă transumaniștii își închipuie oportunitățile pozitive deschise prin nemurirea și omnisciența cibernetice, criticul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
filosofi francezi văd în tentativele de izgonire a limitelor și a slăbiciunilor umane riscul imanent al reversiei, metastaza nesfârșită a umanului. Adoptând o atitudine umanistă, Baudrillard critică utopiile tehnologice ajunse în orizontul postumanismului și al transumanismului, însă recurge la distopii identitare și umane. Aceste perspective distopice, pe de o parte, temperează și echilibrează prima extremă, trag semne de alarmă și deschid priviri circumspecte, dar pe de altă parte, inițiază un discurs localizat la o extremă la fel de vicioasă. Polemizând cu fenomenele extreme
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]