17,610 matches
-
decît o dramă. O tragedie." A vrut să fie foc de inteligent. "Domnule director, dar știți că o tragedie nu poate fi împiedicată. E vorba de destin, nu?" Mihai Mihail și-a ridicat fruntea grea, bombată, încrețită. Avea un cap imens, care te paraliza prin expresia sa de autoritate. Nu poate fi împiedicată, dar poate fi amânată." II După plecarea prințului, urmată îndeaproape de o primăvară secetoasă, un fel de vară grăbită care a îngălbenit înainte de vreme frunzele viței ce stăpînea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îndeajuns o asemenea stare, putea fi, și chiar era, o viață adevărată. S-a ridicat, după vechiul său obicei, îi plăcea să-i spună lui Bîlbîie "niciodată loviturile sorții să nu le aștepți șezînd", a făcut doi pași către fereastra imensă, de jos din uliță nu părea chiar așa, a privit din nou la dealul verde-pal, peste care, putea jura, ochii lui vedeau deja petele albastre-fumurii ale scaieților. Îi plăcea. Îl vrăjea. Cu siguranță răposata domnișoară Sofie era un suflet deosebit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
înconjurat de cîțiva locotenenți subțirei, toți cu mustăcioară, și îi asculta pe rînd, încuviințînd arar, fără să-i privească. Ar fi putut jura că Basarab Cantacuzino se uită la el, dar cine putea fi sigur de asta cînd ochii lui imenși, albi, irisul era de un albastru spălăcit, încît aproape nici nu se diferenția de globul vitros, erau nemișcați, ca într-o pîndă. O clipă i-a trecut prin minte gîndul că Basarab și-a dat seama că el, Leonard Bîlbîie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu cine are de a face. Domnul Caraiman va da impresia tuturor că are nevoie neapărat doar de sprijinul fiecăruia în parte și apoi îi va înlătura ori îi va distruge rînd pe rînd. În jurul său va fi un gol imens, un pustiu de caractere și de suflete pentru că doar așa măruntul său suflet și deficitarul său caracter se vor putea arăta fără teama de a fi umbrite. Toate erau limpezi pentru el. Și prezentul și viitorul. Din păcate era doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
chemați să o îndrume, să o arbitreze, politică fac papugiii, avocații și comersanții, Brătienii, Tătărăscu, Mihalache, Maniu, Vaida, inși care se înghesuie la plăcintă. Un Cantacuzino îngăduie plăcinta, îngăduie să fie înghesuială sau nu. De aceea luase asupra lui o imensă povară de a face curățenie, de a face ordine, de a veghea la disciplină și pace în țară. Pentru asta trebuia să se adreseze forțelor noi ale națiunii, celor care nu au apucat să fie mînjiți de politică. Și, slavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fi ocupate, de la Poșta automată pînă la, să zicem, domiciliul domnului Emanuel Stan. Sînt probe de gradul zero, înțelegeți, probe care pot vîrî în pușcărie Pe toți tinerii ăștia cu gărgăuni." Oftînd, Basarab Cantacuzino s-a ridicat greoi din fotoliul imens și elastic, era o capodoperă a confortului, fusese desenat de unul din nemții ăia țicniți de la Bauhaus, "dhragă domnule Mihail, dacă ai venit la mine numai ca să-mi spui că știi, înseamnă că nu poți face nimic, dahr absolut nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de am reușit să Înfulec un sandviș Într‑un expres. Era ora unsprezece, biblioteca Închisă. Cu toate astea, doamna Johanson Îi arătă portarului o anume legitimație, drept care el ne lăsă Înăuntru, mormăind ceva În barbă. Ținea În mână o verigă imensă cu chei, ca cea a paznicului care, cu o zi Înainte, ne introdusese În Închisoarea Centrală la spectacolul cu Godot. Gazda mă Încredință acelui Cerber după care‑mi spuse că va veni după mine a doua zi dimineață la hotel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dificilă și demnă de tot respectul de a Înregistra - obiectiv și nepărtinitor - tot ce era de consemnat despre cei care‑și Încheiaseră călătoria lumească și acum se Îndreptau spre cea veșnică. (Fiindcă ei cred În minunea reînvierii biblice, iar prin imensa cartotecă vin În Întâmpinarea acelei clipe. Astfel Încât fiecare Își putea regăsi apropiații, și chiar propriul trecut dat uitării. Acel registru ar fi putut deveni atunci, În clipa reînvierii, un adevărat tezaur al aducerilor aminte și unică mărturie.) Desigur, pentru ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ruși, pe americani, pe nemți, statul și pe ăi de‑i stabiliseră o pensie mizerabilă pentru cât slugărise o viață de om, dar cel mai mult televiziunea, care‑i umple pustiul serilor, aducându‑i În casă, cu o nerușinare jignitoare, imensa iluzie a vieții. A doua zi de dimineață, revenindu‑și În fire, cu căința În suflet, se apuca să hrănească sticleții din balcon, le vorbea, le fluiera, ținând colivia deasupra capului, precum felinarul În bezna suferințelor umane. Sau, aruncându‑și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
acela, viața sa va fi o farsă tragică scrisă de niște indivizi cu puteri supranaturale. Stătuse acolo, În fața lui, trupeșă, viguroasă, cu un văl peste față, umplând celula cu personalitatea sa, cu persoana sa, cu caracterul său, cu o pălărie imensă cu pene și cu veșmintele ei care tot foșneau, deși nu făcea nici o mișcare. Refuzase scaunul acela ordinar, În trei picioare, care Îi fusese oferit de ulani, care Îi arătaseră atâta considerație cum poate nimănui nu i se arătase vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cu toată Încărcătura acestui concept. Însă rațiuni economice se vor opune ca această povestire, care este o parabolă despre rău, să se Împlinească la dimensiunile unui roman a cărui acțiune ar fi putut avea loc Într‑un timp incert, pe imense Întinderi ale continentului european până la Ural și până după Ural, ca și În cele două Americi, cu numeroși protagoniști și cu milioane de morți, pe fundalul unui peisaj sinistru). Numai că acest capitol, jalnic schematizat și despuiat - asemeni știrilor abstracte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dreptate, Krușevan), În ultimii ani ai secolului trecut, În plină desfășurare a afacerii Dreyfus, care divizase Franța În două tabere. Traducerea făcută din rusă menținea topica tipic slavă, abunda de pleonasme (era celebra traducere care avea pe prima pagină o imensă pată de cerneală, aidoma „peceții sângeroase a lui Antichrist“), dar dovedea că autorul acestui prim falsificat fusese un rus. Așa cum toate drumurile duc la Roma, zicea Burcev, tot așa și mărturiile privind apariția primei versiuni a Conspirației (care În mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
al cărui antebraț avea să demonstreze, într-o zi, ca atinsese râvnitul rang de Căpetenie a Războinicilor, Constructor de Nave, sau chiar legendarul titlu de Mare Navigator pe Infinitul Ocean. Se lasă seară. O briză ușoară agită apele transparente ale imensei lagune, bătând dinspre Raiatea, a cărei silueta se profila la douăzeci și ceva de mile distanță 1. După ce urmări câteva clipe un pescar care-și aruncă năvoadele de pe o stâncă a insulei Piti-UnTai, se ridică încet și porni din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de atac, făcută din lemn sau din os de balenă. Era o ghioaga nemaivăzuta, căci în afară de desenele stranii care se puteau observa pe suprafața ei, prezența, în partea superioară, două mari protuberante, care duceau cu gândul la femurul unui animal imens, necunoscut. —E os! remarcă Tapú Tetuanúi, după ce o zgârie ușor cu un cuțit făcut dintr-un dinte de rechin. Dar nu-i de balenă. Pare să fie de la piciorul unui porc uriaș. Simplă idee că bestia umană pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nouă pauză, pentru ca aceștia să-și revină, Hiro Tavaeárii continua cu glas stins: Avem în fața două opțiuni: prima, să ne resemnam, să ne reconstruim casele și să încercăm să dăm uitării ce s-a-ntâmplat, convinși fiind că oceanul este imens și că nu există nici o posibilitate de a mai recupera ce ni s-a furat. Îi privi pătrunzător pe cei din jur, ca și cum ar fi căutat un raspuns sau o reacție. Cea de-a doua, că din acest moment să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
perechi de ochi se întoarseră către respectată figură a Navigatorului-Căpitan, încercatul Miti Matái, care era, fără îndoială, autoritatea supremă în materie. — Ce șanse avem să-i găsim pe acei barbari? întreba Roonuí-Roonuí. Așa cum bine a spus Hiro Tavaeárii, oceanul este imens și pe el există mii de insule, răspunse acesta, cu glasul sau apăsat, de om obișnuit să vorbească puțin. Însă e clar că, dacă ei au putut ajunge până la noi, si noi putem ajunge până la ascunzișul lor. —Ai comandă navă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să ne încredințeze onoarea insulei. Dacă cei mai buni războinici pornesc într-o aventură cu un rezultat atât de incert, femeile și copiii vor rămâne fără apărare,remarcă obezul Om-Memorie, care până acum ascultase în tăcere, dintr-un colț al imensei încăperi. Ce-o să se-ntâmple dacă se-ntorc și ne-atacă din nou? — O să fim nimiciți, răspunse RoonuíRoonuí fără ocolișuri. Un pret cam mare pentru onoare... — Onoarea n-are preț, punctă, fără drept de apel, Roonuí-Roonuí. E vorba de totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
afirmau că pirogile „cusute“ în atelierele din golful lui Farepíti suportau loviturile marilor valuri care se sparg de recif fără să se zdruncine măcar. Dar ceea ce se construia acuma nu era o piroga mică și compactă de pescuit, ci un imens catamaran, ale cărui carene aveau treizeci de metri lungime, doi lățime și trei înălțime fiecare, ceea ce, daca ne gândim la lungimea scândurilor din care erau făcute, presupunea sute de cusături și mii de găuri. Tot acest edificiu era întărit prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Chimé. Știu, recunoscu față, pe un ton sincer. Am fost îngâmfata și iresponsabilă, dar trebuie să recunoașteți și voi că n-aveam cum să-mi imaginez că veți reuși, toți trei, ceea ce mi-ați promis. Îi privi cu ochii ei imenși, întunecoși, care-i făceau să tremure. În compensație, și țin să subliniez c-o fac de bunăvoie și cu reală bucurie, sunt dispusă să vă jur fidelitate din acest moment. Zâmbi dulce. La toți trei. —La toți trei? se miră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
le asigure protecția atotputernicului și răzbunătorului zeu Tané. Am să mă gândesc, spuse în cele din urmă. Mâine am să anunț decizia mea. Petrecu o noapte de veghe, așezat în pridvorul colibei lui, privind laguna, deasupra căreia strălucea o lună imensă, care conferea peisajului un aspect aproape magic. A doua zi, cănd Consiliul se reuni din nou în jurul lui, se întoarse către Miti Matái și-l întreba cu un calm prefăcut: — Chiar ai nevoie de sălbaticul ăla? Celălalt confirmă cu hotărâre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
-și tot ce putea fi mai rău. Dar de fapt „tot ce putea fi mai rău“ era mai rău decât și-ar fi putut el imagina. Îl duseră, cu mâinile strâns legate, până la golful Farepíti și, când se văzu în fața imensei nave deja terminate și observa șirul de bușteni care coborau până în apă și, la mijlocul distanței, placa mare de lemn, prevăzută cu găuri în care să-i prindă legăturile, îi deveni clar că urma să moară strivit de chila stânga a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Tané! iar piroga mea să treacă pe deasupra. O, zeule Tané! O, zeule Tané! Câteva fete miloase acoperiră cu frunzede palmier cadavrul bestiei, iar pacea sufletească păru să revină printre locuitorii insulei, care își putură dedică întreaga atenție splendidei siluete a imensei nave, care se legăna ușor pe apele lagunei. Era într-adevăr o autentică opera de artă, iar Tevé Salmón avea toate motivele să se simtă mândru. Ceva mai tarziu, Marele Maestru Constructor se urcă pe navă și așeza în mijlocul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să adoarmă. Cu puțin înainte de răsărit, un uriaș șarpe de adâncime de peste un metru și jumătate contribui și el la atmosferă de neliniște care domnea pe Marara, sărind pe punte și semănând nedumerirea printre oameni, care vedeau în ochii lui imenși, întunecoși și în pielea lui vâscoasa și delicată, care se desfăcea în bucăți atunci când o atingeai, un trimis al diavolului în formă de rechin care dădea târcoale în jurul navei. Prima lumină a zorilor îi găsi la mai puțin de opt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
termină s-ar fi putut crede că-și tăiase propriul gât. Apoi intra în apă, se spală bine și de acolo strigă încă o oră, chemându-l pe Teatea Maó, cu toate că știa foarte bine - sau tocmai de aceea - ca un imens rechin alb nu s-ar aventură niciodată în apele puțin adânci ale unei lagune înconjurate aproape în întregime de barieră de corali. Cand spectatorii istoviți putură să plece în sfârșit la culcare, nici macar uriașul Chimé din Farepíti - pe care pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
am debarcat pe el. —De ce? Pentru că era o coastă foarte accidentată, cu valuri uriașe și cu un curent care ma purta spre nord, paralel cu țărmul, si care nu-mi permitea să manevrez piroga. În depărtare se puteau zări munți imenși, toți albi. Chimé din Farepíti ridică mâna cu timiditate și întreba nedumerit: Cum e posibil ca în fața noastră să se întindă Infinitul Ocean al Infinitelor Insule și, totuși, în direcția opusă, să se ridice Pământul Infinit? — De fapt, Pământul Infinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]