2,793 matches
-
(în limbile croată/sârbă: "Narodnooslobodilački rât"/" Народноослободилачки рат", slovenă: "Narodnoosvobodilni boj" ori "Narodnoosvobodilna borba") a fost purtat în Iugoslavia în timpul celui de-al doilea război mondial (1941 - 1945) între rezistență iugoslavă - în principal partizanii iugoslavi - și puterile Axei. Rezistență iugoslavă a fost inițial divizată în două armate de guerila: cea sub conducerea comuniștilor (partizanii iugoslavi) și cea a regaliștilor (cetnicii, cunoscuți în mod oficial că "Armata iugoslavă a Patriei"). Cele două mișcări de rezistență s-au aflat într-un conflict
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
a fost purtat în Iugoslavia în timpul celui de-al doilea război mondial (1941 - 1945) între rezistență iugoslavă - în principal partizanii iugoslavi - și puterile Axei. Rezistență iugoslavă a fost inițial divizată în două armate de guerila: cea sub conducerea comuniștilor (partizanii iugoslavi) și cea a regaliștilor (cetnicii, cunoscuți în mod oficial că "Armata iugoslavă a Patriei"). Cele două mișcări de rezistență s-au aflat într-un conflict direct pe toată durata războiului, ceea ce a făcut ca cetnicii să colaboreze din ce in ce mai mult cu
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
1941 - 1945) între rezistență iugoslavă - în principal partizanii iugoslavi - și puterile Axei. Rezistență iugoslavă a fost inițial divizată în două armate de guerila: cea sub conducerea comuniștilor (partizanii iugoslavi) și cea a regaliștilor (cetnicii, cunoscuți în mod oficial că "Armata iugoslavă a Patriei"). Cele două mișcări de rezistență s-au aflat într-un conflict direct pe toată durata războiului, ceea ce a făcut ca cetnicii să colaboreze din ce in ce mai mult cu forțele Axei, fapt ce a dus în cele din urmă la pierderea
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
vorba în principal de forțele Germaniei Naziste, cărora li s-au adăugat unități italiene, maghiare și bulgare. În timpul invaziei, Belgadul a fost intens bombardat de Luftwaffe. Luptele au durat mai puțin de două săptămâni, fiind încheiate de capitularea Armatei Regale Iugoslave de pe 17 aprilie. În afară de faptul că era incomparabil mai slab echipată decât armata germană ("Wehrmacht Heer"), armata iugoslavă a încercat să apere toate frontierele naționale cu puținele resurse de care dispunea. Mai trebuie amintit că mai multe divizii din cadrul armatei
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
invaziei, Belgadul a fost intens bombardat de Luftwaffe. Luptele au durat mai puțin de două săptămâni, fiind încheiate de capitularea Armatei Regale Iugoslave de pe 17 aprilie. În afară de faptul că era incomparabil mai slab echipată decât armata germană ("Wehrmacht Heer"), armata iugoslavă a încercat să apere toate frontierele naționale cu puținele resurse de care dispunea. Mai trebuie amintit că mai multe divizii din cadrul armatei iugoslave au refuzat pur și simplu să lupte, soldații lor întâmpinându-i pe germani că pe eliberatori de sub
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
de pe 17 aprilie. În afară de faptul că era incomparabil mai slab echipată decât armata germană ("Wehrmacht Heer"), armata iugoslavă a încercat să apere toate frontierele naționale cu puținele resurse de care dispunea. Mai trebuie amintit că mai multe divizii din cadrul armatei iugoslave au refuzat pur și simplu să lupte, soldații lor întâmpinându-i pe germani că pe eliberatori de sub opresiunea sârbilor. Condițiile capitularii au fost extrem de severe, Axa dezmembrând Iugoslavia. Germania a anexat nordul Sloveniei, a ocupat militar cea mai mare parte
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
de niciunul dintre Aliați, nu sunt recunscute ca având o bază legală de niciunul dintre statele din ziua de azi sau de ONU). Încă de la începutul, forțele de rezistență au fost formate din două facțiuni: una condusă de comuniști - partizanii iugoslavi - și a doua a regaliștilor naționaliști - mișcarea cetnicilor. Partizanii iugoslavi procomuniști au beneficiat de recunoașterea tuturor Aliaților doar după Conferința de la Teheran din 1943, după ce gradul de colaborare a cetnicilor cu ocupantul german a crescut treptat. Partizanii iugoslavi („Armata Populară
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
bază legală de niciunul dintre statele din ziua de azi sau de ONU). Încă de la începutul, forțele de rezistență au fost formate din două facțiuni: una condusă de comuniști - partizanii iugoslavi - și a doua a regaliștilor naționaliști - mișcarea cetnicilor. Partizanii iugoslavi procomuniști au beneficiat de recunoașterea tuturor Aliaților doar după Conferința de la Teheran din 1943, după ce gradul de colaborare a cetnicilor cu ocupantul german a crescut treptat. Partizanii iugoslavi („Armata Populară de Eliberare și Detașamentele de Partizani din Iugoslavia”, NOV i
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
comuniști - partizanii iugoslavi - și a doua a regaliștilor naționaliști - mișcarea cetnicilor. Partizanii iugoslavi procomuniști au beneficiat de recunoașterea tuturor Aliaților doar după Conferința de la Teheran din 1943, după ce gradul de colaborare a cetnicilor cu ocupantul german a crescut treptat. Partizanii iugoslavi („Armata Populară de Eliberare și Detașamentele de Partizani din Iugoslavia”, NOV i POJ), aflate sub comanda lui Josip Broz Tito, au luptat în principal împotriva ocupanților germani, italieni, bulgari, ungari și a forțelor colobaraționiștilor. Forțele partizanilor s-au format pe
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
a forțelor colobaraționiștilor. Forțele partizanilor s-au format pe scheletul asigurat de cadrele care căpătaseră experiență militară în timpul războiului civil din Spania. Partizanii erau ghidați de ideologia comunistă, nu puneau accent pe naționalism, reușind astfel să cucerească sprijinul tuturor naționalităților iugoslave și, în cele din urmă, recunoșterea din partea tuturor guvernelor aliate și a guvernului în exil iugoslav că singura forță legitimă de eliberare a țarii. Efectivele și forță partizanilor iugoslavi au crescut treptat până la 800.000 de luptători organizați în patru
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
militară în timpul războiului civil din Spania. Partizanii erau ghidați de ideologia comunistă, nu puneau accent pe naționalism, reușind astfel să cucerească sprijinul tuturor naționalităților iugoslave și, în cele din urmă, recunoșterea din partea tuturor guvernelor aliate și a guvernului în exil iugoslav că singura forță legitimă de eliberare a țarii. Efectivele și forță partizanilor iugoslavi au crescut treptat până la 800.000 de luptători organizați în patru armate - cea mai mare mișcare de rezistență din Europa ocupată. În cele din urmă, parizanii procomuniști
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
puneau accent pe naționalism, reușind astfel să cucerească sprijinul tuturor naționalităților iugoslave și, în cele din urmă, recunoșterea din partea tuturor guvernelor aliate și a guvernului în exil iugoslav că singura forță legitimă de eliberare a țarii. Efectivele și forță partizanilor iugoslavi au crescut treptat până la 800.000 de luptători organizați în patru armate - cea mai mare mișcare de rezistență din Europa ocupată. În cele din urmă, parizanii procomuniști au căpătat un statut privilegiat în fața oricăror oponenți politici ai lor, devenind armata
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
în patru armate - cea mai mare mișcare de rezistență din Europa ocupată. În cele din urmă, parizanii procomuniști au căpătat un statut privilegiat în fața oricăror oponenți politici ai lor, devenind armata oficială a noului stat „Iugoslavia Democrată Federală” - viitoarea RSF Iugoslavă. Armata Iugoslavă a Patriei (JVUO - cetnicii), sub comanda generalului Draža Mihailović, a fost constitută la început din resturile Armatei Regale Iugoslave. Cetnicii au început să se organizeze imediat dupa capitularea guvernului de la Belgrad de pe 17 aprilie 1941. Cetnicii au fos
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
armate - cea mai mare mișcare de rezistență din Europa ocupată. În cele din urmă, parizanii procomuniști au căpătat un statut privilegiat în fața oricăror oponenți politici ai lor, devenind armata oficială a noului stat „Iugoslavia Democrată Federală” - viitoarea RSF Iugoslavă. Armata Iugoslavă a Patriei (JVUO - cetnicii), sub comanda generalului Draža Mihailović, a fost constitută la început din resturile Armatei Regale Iugoslave. Cetnicii au început să se organizeze imediat dupa capitularea guvernului de la Belgrad de pe 17 aprilie 1941. Cetnicii au fos la început
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
statut privilegiat în fața oricăror oponenți politici ai lor, devenind armata oficială a noului stat „Iugoslavia Democrată Federală” - viitoarea RSF Iugoslavă. Armata Iugoslavă a Patriei (JVUO - cetnicii), sub comanda generalului Draža Mihailović, a fost constitută la început din resturile Armatei Regale Iugoslave. Cetnicii au început să se organizeze imediat dupa capitularea guvernului de la Belgrad de pe 17 aprilie 1941. Cetnicii au fos la început singură mișcare de rezistență recunoscută de guvernul iugoslav în exil și de Aliații occidentali. Partizanii și cetnicii au încercat
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
Draža Mihailović, a fost constitută la început din resturile Armatei Regale Iugoslave. Cetnicii au început să se organizeze imediat dupa capitularea guvernului de la Belgrad de pe 17 aprilie 1941. Cetnicii au fos la început singură mișcare de rezistență recunoscută de guvernul iugoslav în exil și de Aliații occidentali. Partizanii și cetnicii au încercat să coopereze la începutul conflictului, dar s-au despărțit la scurtă vreme. După o serie de negocieri eșuate, liderul cetnicilor, generalul Mihailović și cetnicii au luat poziție împotriva partizanilor
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
să primească din ce in ce mai multe provizii de la italieni și de la germani, iar cooperarea dintre ocupanți și cetnici a crescut treptat. Ofițerul de legătură al brianicilor cu Mihajlović a sfătuit guvernul de la Londra să oprească aprovizionarea cetnicilor după prima ofensiva împotriva partizanilor iugoslavi, dar sfatul a fost ignorat pentru moment. Din punct de vedere etnic, cetnicii erau în principal sârbi, iar în unele regiuni s-au dedat la violente împotriva civililor de alte naționalități. Cetnicii sufereau și din cauza rivalității și diviziunilor interne, care
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
comuniștilor. Pe 22 decembrie 1941, partizanii au format „Brigadă I proletara de asalt” ("1. Proleterska Udarna Brigadă") - prima unitate militară regulată, capabilă să execute operațiuni la mare distanță de zonele de origine. 22 decembrie avea să devină „Ziua Armatei Populare Iugoslave”. În 1942, detașamentele de partizani s-au unit în mod oficial în „Armata Populară de Eliberare și Detașamentele din Iugoslavia” (NOV i POJ). Mișcarea cetnicilor a fost oraganizată după capitularea Armatei Regale Iugoslave de către unii dintre soldații iugoslavi. Această forță
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
decembrie avea să devină „Ziua Armatei Populare Iugoslave”. În 1942, detașamentele de partizani s-au unit în mod oficial în „Armata Populară de Eliberare și Detașamentele din Iugoslavia” (NOV i POJ). Mișcarea cetnicilor a fost oraganizată după capitularea Armatei Regale Iugoslave de către unii dintre soldații iugoslavi. Această forță s-a organizat în regiunea Râvna Gora din vestul Șerbiei, sub comanda colonelului Draža Mihailović. Spre deosebire de partizanii comuniști, cetnicii erau aproape în întregime formate din etnici sârbi. Mihailović și-a instruit oamenii să
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
Armatei Populare Iugoslave”. În 1942, detașamentele de partizani s-au unit în mod oficial în „Armata Populară de Eliberare și Detașamentele din Iugoslavia” (NOV i POJ). Mișcarea cetnicilor a fost oraganizată după capitularea Armatei Regale Iugoslave de către unii dintre soldații iugoslavi. Această forță s-a organizat în regiunea Râvna Gora din vestul Șerbiei, sub comanda colonelului Draža Mihailović. Spre deosebire de partizanii comuniști, cetnicii erau aproape în întregime formate din etnici sârbi. Mihailović și-a instruit oamenii să se înarmeze și să aștepte
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
prinderea lui Tito și Mihailović, germanii ofereau recompense de 100.000 Reichsmarks. Deși cetnicii rămâneau în mod oficial inamicii de moarte ai germanilor și ustașilor, cetnicii au făcut înțelegeri clandestine cu italienii și alte forțe ocupante sau cu colaboraționiștii. Partizanii iugoslavi au declanșat campanii de gherilă încununate de succes împotriva forțelor de ocupație ale Axei și a colaboraționiștilor, Administrația Militară Sârbă, Statul Independent al Croației al ustașilor șu a cetnicilor (considerați de asemenea colaboratori ai ocupanților). Succesele lor militare au fost
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
Independent al Croației al ustașilor șu a cetnicilor (considerați de asemenea colaboratori ai ocupanților). Succesele lor militare au fost acompaniate de un tot mai consistent sprijin din partea populației civile. Partizanii au reușit să cucerească și controleze teritorii vaste din teritoriul iugoslav. Au fost organizate „Comitete populare” în regiunile eliberate de partizani, care funcționau că guverne civile. În aceste regiuni au fost organizate producția agricolă și chiar cea industrială în sprijinul locuitorilor și a trupelor de partizani. La începutul conflictului, partizanii aveau
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
ale statelor-marionetă croat și sârb. În cadrul acestor eforturi au existat două ofensive foarte mari: Fall Weiss (Planul Alb) și Fall Schwarz (Planul Negru), cunoscute și că ofensiva a patra (bătălia de pe Neretva) și a 5-a (bătălia de pe Sutjeska). Istoricii iugoslavi au clasificat operațiunile antipartizani astfel: În timpul desfășurării conflictului, partizanii au reușit să câștige sprijinul moral și material (limitat) al Aliaților occidentali, care până atunci îi sprijiniseră necondiționat pe generalul Draža Mihailović și cetnicii săi. Treptat, Aliații au ajuns la concluzia
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
opoziției armate din Iugoslavia era limitată, cantitatea de provizii trimise celor două părți (cetnicii și partizanii titoiști) erau egale. În anul următor s-a produs o schimbare. Germanii au declanșat Operațiunea „Schwarz” (bătălia de pe Sutjeska, a cincea ofensiva împotriva partizanilor iugoslavi), una dintre cele șapte atacuri antipartizani menite să elimine rezisența armată împotriva Axei. Acesta a fost și momentul în care trimisul britanic F.W.D. Deakin a sosit în Iugoslavia cu misiune a de adună informații.Raportul lui Deakin conține
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
în timp ce forțele lui Tito se retrăgeau, cele ale lui Mihajlović se remarcau prin lipsa de activitate. Această situație a fost remarcată de altfel și de presă vremii. Pe 16 iunie 1944 a fost semnat acordul Tito-Šubašić dintre partizani și guvernul iugoslav în exil al regelui Petru al II-lea. Acest acord a fost o încercare de formare a unui nou guvern iugoslav, care să includă atât miniștri comuniști cât și miniștri regaliști. Acordul făcea un apel la unificarea „Comitetului antifascist pentru
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]