KorAP: Find »[drukola/base=lampă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...97 98 99 ...549 >

13,725 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

cei de față se așezară mai bine, privind tăcuți miracolul acela solemn. Hideyoshi, îndeosebi, își îndreptă spatele, lăsă capul în piept și, cu mâinile împreunate în poală, ascultă mai departe, ca și cum n-ar fi putut îndura să piardă nici un cuvânt. Lampa gata să se stingă se mai învăpăiază cu putere o dată, chiar înainte de a muri. Așa era acum și viața lui Hanbei, preț de un sublim moment. Continua să vorbească, luptându-se, cu disperare, să-i spună lui Hideyoshi ultimele cuvinte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Hanbei. Kanbei se așeză cu un geamăt adânc, ca și cum i-ar fi fost zdrobite trupul și sufletul. Rămaseră amândoi tăcuți, privind, fără o vorbă, trupul lui Hanbei. În cameră era întuneric ca într-o peșteră, dar nu fu aprinsă nici o lampă. Așternutul alb de sub mort arăta ca zăpada din fundul unei râpi. — Kanbei, spuse Hideyoshi, în sfârșit, sunând de parcă durerea i-ar fi șiroit din tot trupul, e jalnic. Mă așteptasem să fie greu, dar... Kanegasaki nu putu spune multe ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
nu înțeleg. Acum șase luni, era bine. Și-acum, uite. După o scurtă pauză, continuă, ca și cum, dintr-o dată, și-ar fi venit în fire. — Ei, haide. Aveți de gând doar să stați aici și să plângeți? Să aprindă cineva o lampă. Trebuie să-i spălăm trupul, să măturăm în cameră și să-l depunem pe catafalc. Trebuie să se facă tot ce trebuie pentru funeraliile cuvenite pe câmpul de luptă. În timp ce Kanbei dădea dispoziții, Hideyoshi se făcu nevăzut. În lumina pâlpâitoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să-i spălăm trupul, să măturăm în cameră și să-l depunem pe catafalc. Trebuie să se facă tot ce trebuie pentru funeraliile cuvenite pe câmpul de luptă. În timp ce Kanbei dădea dispoziții, Hideyoshi se făcu nevăzut. În lumina pâlpâitoare a lămpilor, pe când oamenii începeau să lucreze cu mișcări înțepenite, cineva descoperi o scrisoare pe care Hanbei o lăsase sub pernă. Îi era adresată lui Kanbei și fusese scrisă cu două zile în urmă. Îl înmormântară pe Hanbei pe Muntele Hirai, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de castel, iar această nepăsare era mai apară pentru trupele defensive decât orice moarte disperată. Când asfințea soarele, tot castelul se cufunda într-o beznă atât de adâncă, încât părea să fi căzut în fundul unei mlaștini. Nu se aprindea nici o lampă. Tot uleiul de rapiță și untura de pește fuseseră consumate ca hrană. Multe dintre vrăbiile și sfranciocii care se adunau dimineața și seara în copacii din curte, fuseseră prinse și mâncate, iar cele rămase încetaseră, în ultima vreme, să mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Kanbei se mișcă ușor. — Ai primit permisiunea stăpânului tău de a veni? — Da, și am venit imediat. — Bine, atunci, așează-te puțin pe scăunelul meu de campanie. — Am înțeles. — Privește Castelul Miki. Stelele nu strălucesc, în castel nu arde nici o lampă, așa că probabil nu vezi nimic. Dar castelul se va contura vag din golul acela, pe măsură ce ochii ți se deprind cu întunericul. Pentru asta m-ai chemat, tată? — Da, răspunse Kanbei, cedându-i fiului său scaunul de campanie. În ultimele două-trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de la castel sau un trimis al clanului Mori. Seniorul Hideyoshi trebuie să-l interogheze pe acest om cu mare atenție. Comandantul gărzilor îl trimise pe captiv la Muntele Ishii. — Cine e omul acesta? întrebă Hideyoshi, ieșind pe verandă. Vasalii țineau lămpi de o parte și de alta a lui, pe când Hideyoshi privea spre soldatul inamic, care îngenunchease sub streșinile ude de ploaie. Omul stătea în genunchi mândru, având mâinile legate cu o funie. — Acest om nu e un soldat de la castel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cu paza prizonierului. La percheziția inițială, vasalul găsise în îmbrăcămintea omului o ploscă de sake conținând o scrisoare, pe care o puse acum în fața lui Hideyoshi. — Hm... pare să fie un răspuns de la Muneharu, adresat generalilor Kikkawa și Kobayakawa. Aduceți lampa puțin mai aproape. Întăririle din Mori se descurajaseră la vederea lacului care se întindea cât vedeai cu ochii. Veniseră, în grabă, spre castel, dar n-aveau idee cum l-ar mai fi putut ajuta acum, când era înconjurat de ape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
la fel de hotărât ca tine. Dar a fost capturat și în mâinile mele a ajuns o scrisoare care conține intențiile ale lui Muneharu precum și cele ale lui Kikkawa. Fii cum nu se poate mai prudent. Hideyoshi se așeză cu fața spre lampă. Scrisoarea pe care i-o încredințase mesagerului pentru a o duce la Azuchi îi cerea lui Nobunaga să conducă o armată în apus. Soarta solitarului Castel Takamatsu era aceea a unui pește deja prins în plasă. Armatele combinate ale lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
fiecare dată când pâlpâia flacăra lumânării. Chinul i se vedea în neorânduiala părului și în culoarea cumplită a feței. În sfârșit, își ridică încet „capul de kumquat“, cum i-l poreclise Nobunaga, privind spre grădina întunecată. În depărtare, văzu multe lămpi strălucind printre copaci. Era prima noapte a banchetului de la castel. „Oare să plec așa, cum mi s-a ordonat?“ se întrebă Mitsuhide. „Sau ar fi mai bine să trec pe la castel pentru a-mi prezenta omagiile, înainte de a pleca?“ Mitsuhide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
lucru se spune din timpuri străvechi. Preotul evita să dea un răspuns clar la întrebare, întorcând vorba altfel: — Mă întreb de unde a pornit această tradiție? Apoi, schimbând subiectul, începu să vorbească despre istoria capelei. Plictisit de monologul preotului, Mitsuhide privi lămpile sfinte din altarul exterior. În sfârșit, se ridică tăcut și coborî scara. Când se îndreptă spre Capela Atago, era deja întuneric. Despărțindu-se de călugări, se duse singur la Templul Shogunului Jizo din apropiere. Acolo, își cercetă viitorul, dar prima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
făcea decât să se distreze. La urma urmei, Mitsuhide era un om care se mândrea cu intelectul său și care, mai presus de orice, chibzuia rațional. Nu prea era genul care să folosească ghicitul viitorului pentru a lua o hotărâre. Lămpile care licăreau în camera de oaspeți străluceau printre frunzele tinere. Pentru Shoha și ceilalți poeți, avea să fie o noapte cu scârțâieli de penițe pe hârtie, în timp ce-și scriau versurile. Petrecerea acelei seri începu cu un banchet la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
versuri, până se însumau între cincizeci și o sută de strofe. Cenaclul începuse cu o strofă a lui Mitsuhide. Strofa de încheiere, care unifica opera, fu compusă tot de Mitsuhide: Vremea ca provinciile Să trăiască în pace. După ce călugării stinseră lămpile, Mitsuhide păru să adoarmă aproape imediat. Când, în sfârșit, puse capul pe pernă, vântul alpin de afară făcu să freamăte copacii, urlând prin streșinile acoperișului atât de straniu, încât ai fi zis că monstrul mitologic cu nas lung, Tengu, scotea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
stinse lumânarea. Dintr-o privire, îl invită pe Mitsuharu să intre și deschise ușa masivă. Imediat ce Mitsuharu intră, Toshimitsu închise ușa în urma lui. Doar din cea mai îndepărtată cameră de pe coridor - dormitorul lui Mitsuhide - se strecura lumina slabă a unei lămpi. Când Mitsuharu privi în încăpere, nu văzu nici slujitori și nici paji. Mitsuhide era singur, îmbrăcat într-o kimono de vară din voal alb, cu sabia lungă lângă el și brațul pe rezemătoarea de-alături. Lumina lămpii era deosebit de palidă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
slabă a unei lămpi. Când Mitsuharu privi în încăpere, nu văzu nici slujitori și nici paji. Mitsuhide era singur, îmbrăcat într-o kimono de vară din voal alb, cu sabia lungă lângă el și brațul pe rezemătoarea de-alături. Lumina lămpii era deosebit de palidă, fiind filtrată prin plasa verde de borangic pentru țânțari, care atârna în jurul lui Mitsuhide. Când dormea, plasa îl înconjura din toate cele patru laturi, dar acum, faldul din față era susținut pe un băț de bambus. — Intră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
direcția pașilor, spre camera ceaiului. Clădirea nu avea înfățișarea unei ceainării. Fusese concepută ca sală de desen și se amenajase un spațiu mai mic pentru ceremonia ceaiului, prin instalarea unor paravane pliante. Invitații erau Nobunaga, Nobutada, Nagato și fiul acestuia. Lămpile creau în cameră o atmosferă înviorătoare. După ce ceremonia ceaiului luă sfârșit, gazdele și musafirii se mutară într-o cameră mai mare, unde stătură de vorbă până noaptea târziu. Lui Nobunaga încă îi mai era foarte foame. Devoră felurile de mâncare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
moștenise afacerea de la tatăl său și înființase branșe în Luzon, Siam și Cambodgia. Se spune că el a fost omul care a importat nucul-de-ceară din sudul Chinei și a inventat o metodă de fabricare a cerii, producând astfel uleiul de lampă care a făcut ca nopțile din Japonia să fie mult mai luminoase. Îmbunătățind tehnicile metalurgice aduse din străinătate, este creditat, de asemenea, cu începuturile rafinării mijloacelor de topire a fierului. De asemenea, Soshitsu fusese implicat în comerțul extern și era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
intuiția nemijlocită dintre oameni. Ba chiar îl însuflețea. — Sotan, se întoarse el către celălalt. Tu ce părere ai despre toate astea? Ești tânăr, deci îmi imaginez că, în chip firesc, vezi lucrurile altfel decât Soshitsu. Sotan privi un moment spre lampă, precaut, dar apoi răspunse, cât se poate de clar: — Sunt de acord cu dumneavoastră, stăpâne, că ar fi bine să mestecăm bine această problemă a religie creștine și s-o scuipăm apoi. Nobunaga își aținti privirea spre Soshitsu, ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să taie feștilele lumânărilor de mai multe ori, nu făcea decât să bea apă și să continue petrecerea, nepăsător față de trecerea timpului. Era o noapte de vară, iar obloanele și ușile templului erau toate deschise. Din acest motiv poate, flăcările lămpilor pâlpâiau încontinuu, învăluite în aureolele ceții nocturne. Dacă în lumina lămpilor din seara aceea s-ar fi putut ghici viitorul, poate s-ar fi citit un semn de rău augur în halourile cețoase sau în nuanțele luminii ce licărea din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să bea apă și să continue petrecerea, nepăsător față de trecerea timpului. Era o noapte de vară, iar obloanele și ușile templului erau toate deschise. Din acest motiv poate, flăcările lămpilor pâlpâiau încontinuu, învăluite în aureolele ceții nocturne. Dacă în lumina lămpilor din seara aceea s-ar fi putut ghici viitorul, poate s-ar fi citit un semn de rău augur în halourile cețoase sau în nuanțele luminii ce licărea din fitilele lămpilor. Cineva bătu la poarta din față a templului. După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
încontinuu, învăluite în aureolele ceții nocturne. Dacă în lumina lămpilor din seara aceea s-ar fi putut ghici viitorul, poate s-ar fi citit un semn de rău augur în halourile cețoase sau în nuanțele luminii ce licărea din fitilele lămpilor. Cineva bătu la poarta din față a templului. După un timp, un slujitor anunță că sosise o depeșă din provinciile apusene. Profitând de ocazie, Nobutada se ridică, iar Soshitsu ceru și el permisiunea de a pleca. Atunci se sculă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
că mesajul nu era lipsit de importanță, așa că dorea să vorbească un moment cu stăpânul său. — Așteptați o clipă, vă rog. Yuko reveni înăuntru, dar se întoarse imediat și-l invită pe Asano să intre. Dând la o parte o lampă scurtă, Hideyoshi se întoarse spre Asano, care pășise în cameră. — Scuzați-mă că vă deranjez în timpul consfătuirii. — Nu face nimic. A sosit o depeșă, se pare. De la cine e? — Mi s-a spus că e de la Hasegawa Sojin, stăpâne. Asano

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
vă deranjez în timpul consfătuirii. — Nu face nimic. A sosit o depeșă, se pare. De la cine e? — Mi s-a spus că e de la Hasegawa Sojin, stăpâne. Asano îi întinse caseta cu mesajul. Lacul roșu de pe piele strălucea viu, în lumina lămpii. — O depeșă de la Sojin? repetă Hideyoshi, luând caseta. Hasegawa Sojin era partenerul de ceai al lui Nobunaga. Cum nu se afla în relații deosebit de intime cu Hideyoshi, era ciudat că maestrul ceaiului trimitea, dintr-o dată, un mesaj urgent în tabăra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
și de o noapte întreagă pentru a străbate cele șaptezeci de leghe dintre capitală și tabără. Nu era ușor, nici chiar pentru un curier. Fără îndoială, nici nu mâncase, nici nu băuse pe drum și călărise toată noaptea. — Hikoemon, adu lampa puțin mai aproape. Hideyoshi se aplecă și desfășură scrisoarea lui Sojin. Era scurtă și se vedea limpede că fusese scrisă în mare grabă. Dar, după o singură lectură, părul de pe ceafa lui Hideyoshi se zbârli în lumina lămpii. Ceilalți stăteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Hikoemon, adu lampa puțin mai aproape. Hideyoshi se aplecă și desfășură scrisoarea lui Sojin. Era scurtă și se vedea limpede că fusese scrisă în mare grabă. Dar, după o singură lectură, părul de pe ceafa lui Hideyoshi se zbârli în lumina lămpii. Ceilalți stăteau așezați în spatele lui Hideyoshi, la mică distanță, dar când culoarea i se schimbă de la baza cefei până la urechi, Kyutaro, Asano și Hikoemon se aplecară toți trei înainte, fără voie. Asano întrebă: — Stăpâne... ce s-a întâmplat? În clipa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]