2,698 matches
-
au avut parte de oblăduirea și sfătuirea înțeleaptă a humuleșteanului ce s-a constituit drept catalizator și protector al dragostei adevărate. Astfel, două cupluri, unul al iubirii, altul al prieteniei se transformă, completându-se în arta creatoare. Creația a fost liantul și declanșatorul prieteniei, nefiind, în nici un caz, sursa unor sentimente omenești, prea omenești pentru a se naște între ei. Sau admirat și s-au respectat reciproc, și-au intuit talentul deosebit și au devenit unul pentru altul profeții unui vis
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
ca oricare alta, modă pariziana este o variație formală cu scopul de a afirma supremația rafinamentului, creativității și inovației. "Cu multiple expresii concrete, modă reprezintă o minunată legătură între francezi, un fel de limbaj comun" [Muhembled, p.112], devenind un liant al identității franceze. Preocuparea femeii pariziene pentru modă este indicele unei sensibilități particulare feminine, pariziene, mondene și moderne. Mercier punctează importantă Parizienei că prototip al modei universale 388. Reprezentarea, mai ales cea vizuală, devine instrument eficace în dezbaterea rolului femeii
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de politețe ia naștere nu la Curtea lui Ludovic XIV, cum se vehiculează de obicei, în mod esențial, el provine din capitală că fuziune între curtoazia urbană și puterea aristocratica "și poartă mărcile urbanității" [p.142, subl.n.]. Politețea constituie liantul identității franceze, cimentul, limba comună, ea topește treptat diferențele, constituind un anumit tip de cultură cultură politeții. La curtea lui Ludovic XIII și Ludovic XIV apare stilul francez, degajat de influență străină, societatea franceză pregătindu-se de dominarea Europei în
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
pe eșantioane care reflectă toată populația Statelor Unite, inclusiv majoritatea albă anglofonă. Subiecții „minoritari” par să-și fi deschis sufletul, probabil fiindcă interviul în limba maternă consolida pactul deontologic dintre interlocutori prin semnalarea și eventual utilizarea „intimității culturale” (Michael Herzfeld), acest liant „cald” al comunității (cel puțin pe durata comunicării față către față). În consecință, ei au vorbit despre stările lor depresive și despre pierderile lor economice datorate (direct sau indirect) evenimentelor din 11 septembrie 2001, reprezentărilor lor și schimbărilor de conjunctură
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
derivate din instincte. Biserica ideală, rezumă Paulescu, a fost concepută de inițiatorul ei ca un mod de organizare a umanității pe principiile moralei creștine, ca o pavăză împotriva devierii instinctelor natur ale, în care caritatea și dragostea creștină să fie liantul unirii oamenilor. Analogia Bisericii cu o școală în care totalitatea oamenilor să fie școlarii, iar clerul (prin definiție caritabil și lipsit de patimi) să fie dascălii cu cele trei funcții importante: predica, săvârșirea tainelor și jurisdicția sacerdotală, nu este întâmplătoare
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
alte cuvinte, ne-am înșela dacă am subestima impactul politic al instituțiilor mass media, pe motiv că mijloacele audiovizuale au desăvîrșit naționalizarea informației. Este știut că mai ales canalele media locale sînt apreciate, în primul rînd, pentru funcția lor de liant social, adică pentru capacitatea lor de a permite supravegherea spațiului proxim. Ele constituie deci instrumente importante pentru construirea realității politice locale prin vizualizarea inegală a actanților și forțelor politice aflate în competiție, prin ierarhizarea permanentă a informației și prin întocmirea
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
a imaginii 5: 1. Imaginea-copie caută sensul absolut, născut din dialectica vizibil/invizibil; 2. Imaginea-model este reprezentarea logică a realității; 3. Imaginea-fantomă, ca reprezentare psihică, aparține domeniului memoriei, visului, halucinației; 4. Imaginea poetică imprimă creației umane valențe retorice și estetice. Liant ontologic între latura senzorială și capacitatea intelectivă a naturii umane 6, imaginea, ca fenomen complex, dezvăluie nevoia omului, din toate timpurile, de a-și imagina multiple fețe ale lumii percepute. Astfel, imaginația a fost definită ca "facultatea pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Jean Burgos, "imaginea se definește, de la început, prin dinamismul ei" 24. Imaginea, ca "element viu" 25, dar și ca o "aproximare" 26, construiește "sintaxa imaginarului" 27 care dezvăluie un "limbaj în acțiune" 28. Plecând de la valența relațională a imaginii, ca liant ontologic între lumi imaginare, Régis Debray face un portret al imaginii, înțeleasă ca alteritate existențială, de la ideosferă până la videosferă 29. Cele trei etape ale umanității logosfera, grafosfera și videosfera sunt descrise din perspectiva dictonului "la început a fost imaginea" 30
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
la primatul imaginii. Ființa arhetipală se deslușește în devenire 46, pătrunderea pe tărâmul înțelesurilor fiind posibilă prin recunoașterea simbolurilor primare existențiale. Re-cunoașterea reprezintă o cunoaștere de gradul al doilea a formelor arhe-tipologice, descifrate deja și supuse unei re-semantizări în devenirea liantului imaginilor. Despărțirea de percepția primordială a lumii este,de fapt, o creație în care cuvântul începuturilor s-a transformat în imagine. Sălășluirea în imagine transformă dublul aspect al existenței, subiectiv și obiectiv, în nucleu semantic. Dialogul dintre subiectiv și obiectiv
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu cineva", "a strica casa cuiva", "a face (a duce) casă bună cu cineva". 50 1. Imaginea arhetipală Prima formă umană de domesticire a universului este casa 51. Construită după chipul și asemănarea omului, casa sălășluiește în universal ca ființă. Liantul cognoscibil dintre ființa cosmică și ființa umană devine el însuși ființare prin rit. Diversitatea termenilor specifici casei din Bucovina-temelie, stâlp, schelet, cunună, capriori, coamă, ursoaică 52 creează un complex semantic universal care dă naștere, la rândul său, unei lumi, printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
drumul inițiatic al omului, în vederea cunoașterii și construirii universului. Fiind " un obiect material și spiritual, ca obârșie a existenței"64, arhetipul casă este actul de naștere al imaginii mitice casă și al meta-imaginii casă, astfel încât ritul, ritualul și ceremonia generează liantul existențial: construirea omului și a casei ca ființă/inițierea omului în cunoașterea și construirea universului/coparticipare cosmos-microcosm. Casa, ca primul spațiu sacru, devenită "Centrul Lumii" 65, este prezentă sub dublu aspect, de "imagon mundi" 66, dar și de oglindire a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mitului sunt reprezentate de dans și de muzică. Interferența notațiilor ritmice construiesc, în același timp, un spațiu temporal, dar și o temporalitate spațială. "Categorie a imaginarului" 105, mitul se structurează polifonic, instanțele discursive fiind realizate de text, muzică și dans. Liantul structural dintre cele trei instanțe semantice este construit pe baza a trei elemente: repetiție, ritmicitate, dialectică (coincidentia oppositorum). Supus prezentificării continue, mitul re-semantizează constant înțelesurile primare, pe baza binarității continuitate / discontinuitate. Muzica, " acea meta-erotică a cărei funcție este de a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
naștere toate formele, iar, pe de altă parte, este și un spațiu al regresiunii, adăpostind eterna reîntoarcere a materiei în propria matcă. Asociată principiului feminin matern și lunar , apa ilustrează lăuntricul, adâncul psihismului uman. Apa reprezintă "arhetipul tuturor legăturilor", "un liant universal", dar și un element al sciziunii.130 În majoritatea miturilor, apa este considerată un element cosmogonic activ, al cărui destin este de a conferi lucrurilor dynamis-ul creației. Dihotomia apă vie / apă moartă anulează divorțul dintre viață și moarte, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
OBICEIURI FAMILIALE 1. APA În ritualurile de trecere, la români, apa antropomorfică descrie cadrul universal al desfășurării ceremonialului, făcându-l părtaș la procesualitatea logos-ului întemeietor de noi praguri existențiale care mijlocesc transsubstanțierea informalului, facilitând consacrarea. Ființialitatea universaliilor ontologice creează liantul dintre spațiul exterior, al gestualității ritualice și spațiul intern, ala limbajului poetic, în care elementul acvatic este tabu, rostirea ar distruge echilibrul dintre pragurile de trecere. Apa ritualică se înfățișează dual, ca "sânge al pământului" 194, dar și ca ființă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de ritual exista la romani când, la sărbătoarea numită Caianus, vestalele aruncau păpuși ("Aragaei") în Tibru, cu scopuri magice, iar în tradiția frigiană, la mare secetă, se înmormânta imaginea de lut a păstorului Attis, îndrăgostit de zeița-mamă, Cybele.388 Ca liant între lumea pământească și lumea de dincolo, apa devine o ofrandă pentru sufletele morților, mai ales, în Sâmbăta morților sau la Moșii de Vară, de dinaintea Duminicii Mari. Peste tot în Bucovina, în sâmbăta de dinaintea Duminicii Mari, se dau de pomană
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fi roditori. Element activ și purificator, supus normelor ritualice, focul iese din canonul magicului, devenind tabu, pentru a menține în stare manifestă formele existențiale, făcând posibilă permanenta reîntoarcere la starea dintâi a creației. IV. AERUL Simbol al elevației spirituale și liant gnoseologic dintre pământ și cer, aerul reprezintă forța activă care pune în mișcare universul creației. Semnificând starea procesuală a materiei, pulsiunile lăuntrice, dar și desăvârșirea sufletului care se ipostaziază în lumea cognoscibilă, perceptibilă, aerul convertește starea latentă a formelor exterioare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și cod gnoseologic. Arhicodul, ca sistem de semnificație, construiește un spațiu poetic procesual, specific fiecărei imagini. Astfel, codul gnoseologic, specific meta-imaginii, formează co-textul, ca manifestare a imaginarului ritualic; codul ontologic pune în valoare, la nivelul textului propriu-zis, semnificația arhetipală, constantă. Liantul discursiv dintre text și co-text se stabilește prin intermediul codului semantic reprezentat de metaforă care contextualizează semnificațiile originare. Astfel, contextul este cadrul semantic în care semnificația primară devine manifestă într-un praesentum continuum, prin intermediul circumstanțelor textuale, reprezentate de meta-imagine. Astfel, la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de la Iisus, / Inima din mijlocul pământului, / Gândul din iuțimea fulgerului. / Și a suflat peste el cu duhul / Și l-a-nviat / Și-a alcătuit slove de carte / Din patru părți ale lumii / Și i-a pus numele Adam."137 Omul Cosmos reprezintă liantul mitic dintre lumile originare, lumea cerească și lumea pământească: "Dumnezeu că s-a gândit / Cerul și pământul o zidit (...) / Iar după-aceea-a făcut / Din jos despre răsărit, / Deasupra pe pământ, / Un rai mititel, / Mândru, frumușel, / Pe patru stâlpi de argint. / Și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Bate-ai, vântule, cu foc, / Să-mi arzi dușmanii pe loc. / O vorbă dacă ți-o spun: / Dorule-dor, / Tu o dai și vântului, / De o duce satului."151 Sentimentul apartenenței la universal este construit pe baza inversiunilor verbale și nominale, liantul semantic fiind reprezentat de comparațiile cu elementele cosmice care "urzesc" destinul uman, împlinindu-l (nu întâmplătoare este predominanța verbelor la condițional-optativ, în lirica populară): "Lung e drumul la Rarău, / Dar mai lung e dorul meu; / Drumul suie și coboară / Al
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Ce i-ai dat și codrului, / Codrului i-ai dat cărări / Și omului supărări, / Codrului i-ai dat crenguță / Și omului dă-i mândruță."182 Discursul dialogic, construit pe baza repetițiilor ("cununa") evocatoare și a notațiilor descriptive, pune în act liantul ontologic dintre eul individual și eul cosmic: " Cununița grâului / De pe-ntinsul câmpului, / Fetele au secerat / Feciorii clăi a-nșirat. / De unde cununa vine / Mult mi-i drag și-mi pare bine, / Cununa-i de sânziene, / Cu Ilene-Cosânzene, / Cu Mării și Mărioare, / Flori
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-i toată împărăția ca zestre. După ce s-au însurat Sucnă-Murgă, au trăit mulți, foarte mulți ani în fericire cu noroc și pace, stăpânindu-și împărăția cu dreptate."242 În basme, norocul devine el însuși personaj, țesând firul narativ și dinamizând liantul evenimențial. "Locuința soartei" este un spațiu al interdicțiilor în care trebuie respectată legea nescrisă a ursitei: "Flăcăule, apucă pe cărarea asta tot înainte prin pădure. La capăt ai să vezi un munte: în vârful muntelui ai să vezi un palat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
masă; / Pe toarta paharului, / Scrisă-i floarea soarelui; În fundul paharului, / Scrisă-i floarea raiului. Arde nouă lumânări, / Pică și nouă picături. / Dint-aceste picături, / A purces părău de vin, / Să scăldăm pe Moș Crăciun, / Moș Crăciun / Cel mititel, / Mititel / Și-nfășățel."119 Liantul ontologic dintre cer și pământ este ilustrat antitetic, opozițiile semantice având rolul de a anula, de fapt, dihotomia existențială sacru / profan. Oximoronul, de la nivel sintagmelor descriptive (veșmânt de primăvară, negru, mohorât) este reluat la nivelul macro-textului care se organizează în jurul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
În continuare, ne propunem să ilustrăm "ordinea cosmică", instaurată de timpul sacru al sărbătorii, prin "vestitorii" zilelor consacrate, "pasărea" și "șarpele". III.3.2. ORDINEA COSMICĂ: "PASĂREA", "ȘARPELE" 1. PASĂREA a. Imaginea a-temporală și a-spațială Arhetip al elevației, liant gnoseologic dintre pământ și cer, pasărea reprezintă o metaforă universală a sufletului. În majoritatea mitologiilor arhaice, pasărea întruchipează sufletul mortului, călător în lumea de dincolo. Simbolul "pasăre-suflet" este prezent în Mesopotamia, Grecia antică, la majoritatea popoarelor Europei, la multe triburi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
lor."359 În mitologia universală, balaurul este ambivalent, ca simbol al forțelor demonice, păzind comorile ascunse Lâna de aur, Grădina Hesperadelor, iar în China, Perla dar este și un principiu activ, ordonator și creator, ipostază regală care străjuiește ritmurile vieții. Liant ontologic între cer și pământ, balaurul simbolizează dualismul existențial yin yang care ordonează manifestarea cerească, pluvială, terestră, acvatică și subterană.360 În mitologia românească, balaurul își are obârșia în comuniunea gnoseologică dintre elementele primordiale care devin active printr-un ritual
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
consacrat de dinamica ontologică a imaginii, este ridicat la rangul de totalitate gnoselogică. (cap. I ) Spațiul poetic procesual este construit de un sistem de semnificații, arhicodul, ca totalizare a codurilor specifice tipologiei imaginii: codul ontologic (imaginea arhetipală), codul gnoseologic (meta-imaginea), liantul fiind realizat de codul semantic. (cap. II) Imaginea specifică discursului mitic, în devenirea sa de la arhetip la mit, cunoaște trei stadii existențiale (cap. III): * Imaginea a-temporală și a-spațială este forma originară de manifestare a cunoașterii prin rit; * Imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]