2,632 matches
-
corectă a expresiilor idiomatice, standarde minimale aflate astăzi pe cale de dispariție. În anumite cazuri, această limbă română fluentă, care profită de capacitățile de reprezentare și conceptualizare ale limbii naturale mulțumitor însușite, este „bine temperată” de metadiscursurile relativ populare în cercurile lingviștilor, filologilor, criticilor și teoreticienilor literari, unde se citea avid carte occidentală și înainte de 1989. Anumiți universitari din facultățile de filozofie au avut un parcurs similar, deși controlul partidului-stat asupra domeniului lor generase consecințe catastrofale, mergând până la înflorirea unei exegeze a
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
70-’90 ai secolului al XX-lea a fost dominată de o filosofie agresivă a diferirii și a alterității, ilustrată, printre alții, de Michel Foucault, Jacques Lacan sau Jacques Derrida, de Hans Georg Gadamer și Jürgen Habermas, de formalismul rus, lingviștii praghezi și Mihail Bahtin - aceștia din urmă cu tentacule peste Ocean. Genul ei proxim este sistemul de valori agonic, cu sursele în cultura elenistică timpurie. În orizontul în care se plasează S. condiția definitorie a literaturii - derivată de asemenea din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
o flexibilizare spectaculoasă a codurilor, corespunzător cu pretenția renunțării la formalism și dogmatism. Mai mult chiar, idiomul public și chiar și cel academic dobândesc repede o pletoră de neologisme proaspete și o sofisticare tinzând către încifrare: așa cum observa un distins lingvist, Alexandru Niculescu, de vreme ce le era interzis să inoveze mesajul, locutorii inovează în exces la nivelul codului. Anii inaugurali ai lui Ceaușescu generează chiar, dincolo de simpla inovare a discursului public, un discurs intermediar între formalismul oficial care rămâne, indiferent de gradul
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
Ion Barbu, Lucian Blaga, G. Bacovia, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Perpessicius, Emil Botta ș.a., dar în egală măsură, și un scriitor original. Prin destinul său a confirmat încă o dată, după B. P. Hasdeu, Ovid Densusianu și Sextil Pușcariu, că un lingvist poate fi în subsidiar și un creator de literatură. Debutează, concomitent, la revistele „Miron Costin” și „Convorbiri literare”, în primăvara anului 1916, cu două studii de istoria limbii. „Vieața nouă” din 1919 îi găzduiește prima încercare literară, poemul în proză
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289380_a_290709]
-
lui R. este aceea de portretist, învederată în Cartea albă (1968), unde închină tablete bunicii sale materne, Elena C. Cornescu, apoi lui Tudor Arghezi, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale, Mihail Sebastian, Camil Petrescu, G. Călinescu, Oscar Lemnaru, pictorului Theodor Pallady, lingviștilor B. P. Hasdeu, Ovid Densusianu și I.-A. Candrea, bizantinologului D. Russo, savantului Ioan Cantacuzino. În Diverse, grupaj prezent în mai multe cărți, se oprește asupra lui V. Alecsandri, M. Sadoveanu, G. Ibrăileanu, Paul Zarifopol, Camil Petrescu, Tudor Vianu, Mihai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289380_a_290709]
-
reînvățăm zborul spre noi înșine, spre cultura noastră de fond. Gestul editorial prin cartea de acum - Scrisul, ca o taină (titlu vizibil arghezian) - îl situează pe autor în linia specialiștilor de marcă, prea bine cunoscuți de unii dintre noi, filologi, lingviști, stilisticieni. Numai că Nicolae Georgescu trece lejer - atunci când este cazul! - frontierele acestor discipline, spre filozofie, antropologie, folclor, psihosociologie, istorie, geografie etc. Mi se pare explicabil un asemenea comentariu multiplu, căci autorul stă pe lângă Eminescu, centru de iradiere a spiritului românesc
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
kinem, care devine un kinemorfem atunci când ,,facem cu ochiul" (mișcare cu viteze, intensități și poziții diferite). Gestualitatea, asemănătoare limbajului verbal, cuprinde circa 50 de kineme (inclusiv kinemele prozodice). Kinemorfica grupează kinemorfemele în construcții kinemorfice, echivalentul cuvintelor limbajului. La fel cum lingvistul studiază sintaxa (organizarea cuvintelor în propoziții), kineticianul este preocupat de construcțiile kinemorfice. Vorbind despre kineme, kinemorfeme, construcții kinemorfice, kinezica devine, în concepția lui Ray Birdwhistell, o adevărată gramatică a gesturilor. Există însă nu numai o kinezică, ci și o parakinezică
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
funcții de bază (semioză, program, proiect). Algirmas J. Greimas definește semioza unui program gestual ca fiind ,,relația între o secvență de figuri gestuale luate ca semnificant și proiectul gestual considerat ca semnificat". Importanța cercetării naturii semiozei gestualității este subliniată de lingvistul lituanian: ,, Dacă nu ne punem de la început problema statutului semiotic specific gestualității, riscăm să nu operăm decât transpuneri de modele metodologice modele pe care ni le oferă, de exemplu, teoria comunicării și nu vom ajunge decât la constatarea negativă a
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
Substantivat, n.) Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. - Din fr. apocryphe, lat. apocryphus. Termenul apocrif este perceput și utilizat în primul rând din perspectiva teologică și abia secundar din perspectiva literară, mai ales din cauza prea puținului interes arătat de lingviști și literați pentru scrierile ale căror autenticitate este trecută sub semnul întrebării. Literatura este o știință, prin urmare are nevoie în argumentările sale, de probe clare, ce nu pot fi contestate sau catalogate drept neveritabile. Cu toate acestea nu trebuie
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
favorabile. Un istoric literar obiectiv nu ar trebui să țină seama de asemenea idiosincrazii, având obligația să prezinte realitatea literară așa cum a fost aceasta, cu luminile și umbrele ei. 3.3. Precizia Constă În utilizarea unei terminologii de specialitate. Astfel, lingvistul va folosi noțiuni precum afixe, desinență, diateză, flexiune, morfem, În timp ce istoricul va utiliza frecvent cuvinte ca areal, cruciadă, eră, front, independență, ofensivă, ca să nu mai vorbim de alte domenii (medical, geografic etc.). 3.4. Unitatea Se obține prin folosirea terminologiei
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
al unei cărți poate fi precedat de un motto diferit. De pildă, toate capitolele cărții mele Stilistică și mass-media au câte un motto: capitolul despre punctuație, afirmația lui Caragiale: „Punctuația, fraților, e gesticulația gândirii!”; cel despre ortografie, paradoxala afirmație a lingvistului D. Macrea: „Și eu sînt pentru sunt!”. Mottoul se poate culege fie cu același caracter de literă ca textul principal, fie cu italice. De reținut Însă că litera folosită va fi cu un corp mai mic decât restul textului. Și
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
editura; anul de apariție (deci trei precizări În ordine invers alfabetică: localitate, editură, an. Această ordine, perfect logică, nu este respectată Întotdeauna. De obicei, se indică editura, localitatea și anul. Așa procedează Iorgu Iordan În Stilistica limbii române, precum și majoritatea lingviștilor); numărul paginii (al paginilor) la care se găsește citatul sau o anumită informație. Așadar vom scrie: 1 I. Funeriu, Principii și norme de tehnoredactare computerizată, Editura Amarcord, Timișoara, 1995, p. 29. Observații După fiecare notă, folosirea punctului este obligatorie. La
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
În Petrescu, 1981, pp. 242-246. Vulpe, Magdalena, „Trimiterile bibliografice”, În Vulpe, 2002, pp. 144-157. VI. Exigențele punctuației „Punctuația, fraților, e gesticulația gândirii.” (I.L. Caragiale) 1. Preliminarii Ortografia și punctuația unei limbi au constituit de multe ori pretexte de dispută Între lingviști și filologi, mai ales atunci când a intervenit În discuție și factorul politic. În lucrarea sa cu caracter memorialistic, Călare pe două veacuri, Sextil Pușcariu spune că savanții bizantini „erau atât de preocupați de chestii de ortografie la mijlocul secolului XV, Încât
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
au o formă deosebită și pentru vocativul singular: În -e substantivele masculine și În -o cele feminine. (Alteori Însă forma de vocativ este identică cu cea de nominativ-acuzativ: frate, mamă.) (Îndreptar..., 1995, p. 55) Această regulă este respectată de mulți lingviști: Iorgu Iordan, 1975, p. 231; Dumitru Irimia, 1999, p. 136; G.G. Neamțu, 1999, p. 7; G. Gruiță, 1994, p. 134 ; G. Beldescu, 1995. Într-un articol din Tribuna (Rad, 1998, p. 7), am arătat că această regulă poate părea pedantă
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
231; Dumitru Irimia, 1999, p. 136; G.G. Neamțu, 1999, p. 7; G. Gruiță, 1994, p. 134 ; G. Beldescu, 1995. Într-un articol din Tribuna (Rad, 1998, p. 7), am arătat că această regulă poate părea pedantă, motiv pentru care nici măcar lingviștii nu o aplică În totalitate. Astfel, profesorul Theodor Hristea (1984), un campion al acribiei filologice (și nu numai!), În următorul context, folosește punctul după paranteză: În lingvistică, astfel de cuvinte și forme gramaticale se numesc omografe, Întrucât se scriu la
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
recomandare: Dacă cele două modalități de citare apar În același volum, se alege ca formă de bază una din ele, cea mai uzuală, sub care se dau toate atestările, iar de la cealaltă se face trimiterea (p. 114). Autoarea dădea exemplul lingvistului rus de origine poloneză Baudouin de Courtenay, citat În literatura rusă cu inițialele I.A. (Ivan Aleksandrovici), iar În franceză cu inițiala J. (Jean): Baudouin de Courtenay, I.A. v. Baudoniu de Courtenay, J. Baudouin de Courtenay, J.: 11, 59
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
transpunerii În ortografia modernă a unui text mai vechi constă În respectarea grafiei atunci când ea notează realitatea lingvistică și În aplicarea ortografiei obișnuite, În cazurile când avem de-a face cu simple particularități grafice (Fisher, 1955, p. 71). Același experimentat lingvist spunea În continuare: „O unificare totală În sensul noii ortografii nu este recomandabilă, deoarece nu avem dreptul să falsificăm apartenența cronologică și dialectală a scriitorului” (p. 76). Aș adăuga faptul că a schimba textul unui scriitor este la fel de grav ca
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
la ruși au fost Înlocuite cu „putrezii capitaliști”, denaturând foarte grav textul poemului. O modernizare excesivă a textului a cunoscut, de pildă, o ediție din corespondența lui Al. Papiu Ilarian realizată de Iosif Pervain și Ioan Chindriș, ediție căreia reputatul lingvist Liviu Onu (1995) Îi reproșa faptul că nu ne oferă posibilitatea să cunoaștem direct și să putem deci studia ortografia emitenților scrisorilor. Editorii au actualizat ortografia, fără să ne ofere o analiză detaliată a ei În nota asupra ediției sau
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
două discuri concentrice. Fiecare disc are alfabetul tipărit pe circumferința lui, iar, prin rotirea unui disc față de celălalt, o literă a unui alfabet devenea altă literă în celălalt alfabet. Figura 5.2.Discuri cifru Ulterior, fiind buni matematicieni, statisticieni și lingviști, arabii au inventat criptanaliza. Scrierea lor criptată a fost o taină de-a lungul secolelor. De exemplu, filosoful arab Al-Kindi a scris un tratat, în secolul al IX-lea, care a fost descoperit în 1987, intitulat „ Manuscrisul descifrării mesajelor criptate
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
entităților de la nivelurile superioare (limbajul ca facultate și limba ca manifestare a acestei facultăți). Existența universaliilor lingvistice, adică a unor trăsături ce se regăsesc într-o formă sau alta în orice limbă, universalii recunoscute atît de filozofi, cît și de lingviști, nu este un reflex al limbajului, al facultății general umane de a comunica, ci o consecință a implicării logicului (a mecanismelor universale ale minții, ale intelectului și rațiunii) în realizarea cunoașterii, în organizarea cunoștințelor și în structurarea formulelor de exprimare
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Se analizează în acest mod poziția limbii în raport cu realitățile respective și se stabilește măsura în care aceste realități sînt determinate prin limbă sau în care ele determină limba. Tot de această latură exterioară ține și problematica, prezentă îndeosebi în lucrările lingviștilor din secolul al XIX-lea, legată de rolul limbii în istoria umanității. Cealaltă orientare posibilă pentru cercetarea filozofică a limbii are în vedere această entitate ca obiect propriu-zis de investigare, analizînd-o sub aspect structural și funcțional din perspectiva esenței ei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de comportare socială. La Saussure, limba este concepută sub trei aspecte: a) ca însumare lingvistică, b) ca instituție socială și c) ca sistem funcțional. Acestea nu sînt însă tratate de el în mod diferențiat, încît imaginea limbii oferite de acest lingvist este a unei entități generale, ideale, abstracte, extra-individuale, care se opune unilateral vorbirii, considerate ca fiind momentană, ocazională, materială, concretă și indivi-duală19. Limba este, prin urmare, nivelul abstract de raportare a faptelor concrete din vorbire, fiindcă vorbirea se realizează plecînd
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ei, limba"22, ceea ce indică faptul că acesta intuise caracterul de organizare a limbii sub forma unui sistem, dar că această organizare privea realizările limbii în vorbire. Cert este însă că, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, lingviștii ajunseseră la ideea că limba există ca sistem, ca structură ordonată, deși preponderența istorismului a făcut să nu se insiste în mod deosebit pe această idee. Caracteristica de bază a sistemului este aceea că unitățile care îl alcătuiesc își au
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de istoria limbii (Prinzipien der Sprach-geschichte)−, făcea distincția între Gemeinsprache (limbă generală, comună sau, mai degrabă, limba propriu-zisă), Sprache (care corespunde, în linii mari, limbajului, facultății de a folosi limba), apoi faptele "uzuale" și cele "ocazionale". Preluînd aceste idei, și lingvistul ieșean Alexandru P h i l i p-p i d e discută despre limbă comună, uz și vorbire ocazională 30. Acest lingvist arăta că, la nivelul general al limbii, cuvintele redau noțiuni și se instituie în forme-tip, căci
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
mari, limbajului, facultății de a folosi limba), apoi faptele "uzuale" și cele "ocazionale". Preluînd aceste idei, și lingvistul ieșean Alexandru P h i l i p-p i d e discută despre limbă comună, uz și vorbire ocazională 30. Acest lingvist arăta că, la nivelul general al limbii, cuvintele redau noțiuni și se instituie în forme-tip, căci nu avem pentru fiecare obiect sau pentru fiecare reprezentare un cuvînt 31, și, ca orice unitate abstractă −rezultată prin generalizare−, cuvintele-tip nu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]