12,206 matches
-
ieșiseră din pământ ghiocei și violete. Peste tot domnea liniștea din neliniște, ca și cum nimic nu se întâmplase. Deși apa lacului ajunsese până la bârnele podului vechi, cel cu picturi medievale unde moartea hoinărea deghizată în toate evenimentele vieții. Am fixat valurile liniștite, clipocitul molcom mă amețea. La un moment dat, am văzut în apă fața tumefiată a soțului meu, aducând cu fața lui Mikael când încerca să iasă din apă cu gura larg deschisă. Alte chipuri trecătoare se prezentau, vrând să contribuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
încercare eșuată, Natanael simțise că dorise numai să probeze iubirea Tuei pentru el și că acel „adevăr“, odată spus, ar fi născut în Tua nesiguranța și îndoiala. Tăcuse mai departe, întorcându-și fața către ea pentru a vedea cât de liniștită și frumoasă erau dragostea și prietenia în absența cuvintelor. Tua și Natanael au trăit mulți ani împreună. Dar din iubirea lor nu ieșise în lume nici un copil, în afara fiicei al cărei nume, în toate mitologiile, se numește Plăcere, venind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
s-a schimbat complet. Am fost rugată să stau în camera mea, dar puteam să aud de acolo ce se petrecea la masa noastră, a „magicienilor“ care aveau calitatea să transforme amărăciunea în dulceață și invers. La început toți vorbeau liniștit, dar mai târziu au schimbat tonul, prezentând cifre concrete. Cifrele lor nu corespundeau cu cifrele soțului meu, care sub magia lumânărilor se transformau ușor în păsări și pești. Cifrele lor semănau mai degrabă cu plase de pescuit industrial și mașini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
gelatinei pe care unii o numesc spațiu celest și a cărei viață însăși durează o secundă de-a Spiritului Universului? Luca, tu-nțelegi ce spun, eu vreau să schimb totul!!! Luca?!? Ești sau nu cu mine? Îl privesc mult prea liniștit. Este mai mult decât nebun, ba chiar am certitudinea că a depășit faza paroxismului. A trecut dincolo, unde puțini ajung. Ceea ce vreau să spun este că, probabil, el este Alesul. E MACROBUTTON MTEditEquationSection 2 Equation Chapter (Next) Section 1 SEQ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
regăsesc încă trăind, spre durerea și nefericirea mea, într-un miros pestilențial de alge, stând pe vine pe o felie de pământ nu mai mare decât o bucată de pâine și abia văzând printre lacrimi cum apa, acum calmă și liniștită, pleoscăind vesel, înghite absolut totul. Toți ajung la curtea lui Aquarelin odată și odată, asta e, nu ai ce să faci, sunt din ce în ce mai conștient de gândul ăsta. Acum întorc covorul cu botul în sus, strunindu-l cu maneta de direcție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
un coleg de-al bietului Elefterie, pe care scriitorul îl interpelă din întâmplare în fața unuia dintre cele mai în vogă licee ale momentului. Aflând că cel pe care îl caută învață chiar în acel loc, Mircea se simți brusc mai liniștit și rămase să-l aștepte pe nefericitul copil până când acesta ar fi ieșit din vreo pricină sau alta. Nu pricina era acum importantă - Mircea zâmbea gândindu-se la asta. Ci să omoare copilul, asta da, asta era cu adevărat important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
defel. Pocnetul tocurilor încălțărilor cu care alerg pe podeaua în care și-au frântul gâtul nenumărați alți înaintași ai mei sună hâd prin chiar faptul că este singurul sunet pe care-l voi mai auzi. Iar afară, acolo, viața curge liniștită, după cum îmi pare mie, continuându-și cursul firesc din care eu n-am cum să mai fiu parte. Sau poate chiar cursul acesta firesc al ei depinde de ceea ce voi face eu în locul acesta damnat? Ajung treptat acolo unde totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
aceste clipe pline de groază... Dar nu, simt, este cu totul altceva, ceva ce vine din afara camerei mele, de-afară poate, ceva cu totul și cu totul străin de lumea aceasta. Ce poate fi, pentru Dumnezeu, de ce nu pot muri liniștit? Pentru că iată, o lucire colosală și absolut nefirească, a cărei strălucire pare să întreacă până și cei mai falnici sori, pătrunde prin geamul murdar al camerei acesteia, umplând genunea salonului în care mă aflu cu aurul luminii, deranjându-mă astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-mi ființa, și nimicind-o, și chircind-o, ca pe o biată păsăre speriată, și sfârșind-o, și înfricoșând-o cu teamă și oroare, deși peisajul hidos pe care îl zăresc desfășurându-se dinaintea vederii mele pietrificate este mai degrabă liniștit. Nicicând nu am crezut că am să văd cum a început totul. Nicicând. Lumina care se așterne vederii mele strălucește hâd. Prea-hâdă este, desigur, și procesiunea a ceva ce încă nu înțeleg. Procesiunea a ce, de fapt? A zeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pagină întreagă de ziar. Examinându-mă, acesta făcu ochii mari, exact cum făcea profesorul de literatură când primea un răspuns bun de la un elev slab. Bătându-mă pe umăr, doctorul adăugă - fără compasiune, care m-ar fi indispus, ci cu liniștită încredere: - Nu te necăji, tinere, într-o lună ne facem bine. După ce-și spălă mâinile și-mi scrise rețeta, după ce-mi dădu câteva sfaturi, cu ochii la rubla pe care am pus-o pe masă neîndemânatic și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
luându-și rămas-bun și mulțumindu-mi, Zinocika s-a depărtat -, ei, da, abia în momentul acela o voce interioară (nu aceea plină de sine și nerușinată cu care mă adresam lumii în închipuirea mea, stând tolănit pe divan, ci vocea liniștită și plină de bunătate cu care-mi vorbeam mie însumi) începu să răsune în mine. „Eh, tu, spuse glasul cu amărăciune, ai distrus fata. Uite-o, uite-o cum pleacă. E încă un copil. Îți amintești cum îți șoptea «Ah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
între notele doi și trei. Tocmai în acest mediu străin și depărtat de noi se situa Vasili Burkeviț, un elev mic de statură, ciupit de vărsat și lățos, în momentul când a devenit eroul unei întâmplări foarte neobișnuite pentru viața liniștită și riguros ordonată a vechiului nostru liceu. 4 Eram în clasa a cincea și ne aflam la ora de limbă germană pe care ne-o preda Von Volkman, un bărbat complet chel, cu o fată roșcovană și cu mustăți à
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe ocolite Burkeviț nu-l duce pe om la disperare sau la furie. Această nedreptate este substanță fierbinte, făcută anume pentru om, substanța care, invadându-i ființa, nu produce acolo o explozie distrugătoare, ci arde cu o lumină egală și liniștită. Mă uitam la picioarele lui Burkeviț încălțate în bocanci vechi și murdari, la pantalonii lui lustruiți și cu genunchii ieșiți dizgrațios în afară, îi vedeam pomeții obrajilor turnați parcă în sfere de oțel, ochii minusculi, cenușii și fruntea osoasă sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
apa sugativa. Cu ochii fixați pe tablă, jucătorul se încruntă, scărpinându-se la ceafa, își prinde nasul cu mâna sau își ridică sprâncenele întrebător, țuguindu-și sau mușcându-și buzele. Apoi chipul i se schimbă complet, furat de gânduri și liniștit. În sfârșit, pune punct efortului și se luminează de un zâmbet aprobator. Deși nu mă pricepeam la șah, privind omul respectiv, îmi dădeam seama că, prin zâmbet, acesta își exprimă stima pentru rivalul său care a făcut o mișcare neașteptată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cam o oră, nu de altceva, dar ca să mai vorbim puțin, căci timpul, chipurile, e prea rece sau prea cald (asta după caz), din felul cum eram refuzat (și refuzul venea fără greș), mai precis, după tonul refuzului — indignat, emoționat, liniștit, disprețuitor, temător sau plin de îndoială, - îmi dădeam seama dacă are vreun sens s-o iau pe femeie de braț și să insist sau dacă trebuie să-i întorc spatele și să mă depărtez fără să salut. Uneori se întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
adresându-ni-se ostentativ numai nouă, mie și lui Iag, de parcă Nelly și Kitty nici n-ar fi existat în camera aceea, ea ne spuse că nu are nimic împotriva prezenței noastre acolo, că ne roagă doar să fim mai liniștiți. După asta ieși și închise ușa în urma ei. Atunci, de parcă am fi fost înțeleși, am început amândoi să ne luăm la revedere: Iag, după ce și-a recuperat rapid pălăria și bastonul, eu, după ce mi-am luat șapca. Și straniu: în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
săptămâni în care senzația de fericire îmi aducea, cu fiecare zi, un spor de înfrigurare și de neliniște. Eram într-o stare de alarmă sfâșietoare, stare specifică oricărei fericiri care se concentrează pe un spațiu de timp limitat, în loc să curgă liniștit și să se drămuiască în șuvițe subțiri, ani la rând. În mine, totul a început să capete chip dublu. Se dedubla, în primul rând, sentimentul timpului. Timpul meu începea dimineața, apoi urma întâlnirea cu Sonia, masa undeva în afara casei, plimbarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
un mic uragan, întoarse fața de masă, ne închise ochii, trecu mai departe și se pierdu în întuneric; între dinți, praful începu să crănțăne ca zahărul, iar de deasupra, parcă de pe acoperiș, ca niște fluturi de culoarea bananei, în văzduhul liniștit într-o clipă, începură să cadă frunzele toamnei, învârtindu-se lent deasupra mesei și lăsându-se în păhărelele roșii ca niște pene înfipte în călimară. Deodată mi-am dat seama că regret plecarea lui Iag. Mă simțeam privat de uimirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
rupse, iar undeva, alături, se trânti o fereastră și, în liniștea care se instaurase pentru o clipă, se auzi cum sticla se face țăndări pe trotuar. — Pfui, făcu Sonia, e urât aici. Să mergem. În comparație cu balconul, camera lui Iag părea liniștită și înăbușitoare, de parcă s-ar fi făcut focul în sobă. Prin ușa închisă de la balcon, în întuneric, se vedea cum fața de masă se zbate ca o batistă fluturată de rămas-bun în gară. Ținând-o ne Sonia de braț, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pare că tremur în fața ușii strălucind în lumina verde a lunii, apoi se aprinde lumina galbenă în spatele ei și apare Matei căscând somnoros; infinită este urcarea scării, deschiderea ușii de la apartament, strecuratul prin coridorul negru și prin sufragerie spre dormitorul liniștit al mamei, tremurul dulce al iubirii pentru mama, al unei iubiri pe care n-o mai cunoscusem și pe care n-o mai simțisem, o iubire plină de bucurie și de adorație, în numele căreia mă furișam ca să fac ceva bun, salvator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
șuieră Nelly, într-o șoaptă rapidă. - Vine cineva, - șoptește Zander, cineva vine aici, strigă el în șoaptă, și capul îi tremură continuu. M-am molipsit și eu. Nu-mi pot imagina ceva mai îngrozitor decât că aici, în această cameră liniștită și întunecată, ar putea veni un om treaz și zgomotos ca ziua, că acesta ne-ar vedea ochii și pe noi toți, în starea în care suntem. Acum simt și eu ca ei: ar fi suficient să se tragă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
A pronunțat acest îngrozitor cuvânt într-o șoaptă clară, și nici măcar nu a clipit când, din nevoia exterioară de a face ceva, mi-am luat vânt și, îngrozit, am lovit-o peste față. - Fiul meu este un hoț, șopti mama liniștit și cu amărăciune, de parcă ar fi discutat cu sine însăși. După ce-și clătină capul înfricoșată, mai rămase un timp în așteptarea unei noi lovituri, apoi o porni spre ușă încet, cu mâinile atârnând și cu umerii prăvăliți neputincioși. Sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în vomă, memoria scotea la lumina zilei tot ce era înăuntru, iar eu priveam, nu puteam să nu mă uit la aceste chipuri ale unei rușini înfiorătoare. Revedeam totul până la cele mai mici detalii. Eu, încremenit, la ușa acestei camere liniștite, eu drogat, cuprins de spaima idioată, dar de neînvins că vine cineva, că va intra aici și-mi va vedea ochii îngrozitori. Și ore întregi târându-mă spre fereastra întunecată cu storurile ridicate prin care, cum mă întorc cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
intra în impas, fie a păși pe calea celei mai îngrozitoare viziuni despre lume. Înfricoșător era că această viziune jignea acel teritoriu luminos, gingaș și pur pe care nici ultimul ticălos nu l-ar putea jigni în mod sincer și liniștit: am numit sufletul omenesc. Cum se întâmplă adesea, întrebarea a fost provocată de un fleac. La început, n-am sesizat nimic deosebit. Ce poate fi deosebit în faptul că sub acțiunea cocainei trăiești sentimente înalte și nobile (o iubire isterică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
naște întrebarea: dacă piesele în care triumfă viciul și este învins binele sunt verosimile - ele sunt adevărate, pentru că reprezintă viața adevărată în care triumfa cei mai răi oameni -, atunci pentru ce, când privim la toate acestea în viața reală, rămânem liniștiți, trăim și muncim? Și pentru ce, dacă același tablou din viața înconjurătoare ne este prezentat la teatru, ne indignăm, ne înrăim și devenim fiare? Nu e oare straniu că același tablou care defilează în fața ochilor aceluiași om îl lasă liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]