3,144 matches
-
în parte. Pervertirea temporalității în opera poetului, un vizual care nu crede în puterea privirii, cu o atitudine "predilect oximoronică"; Emil Botta este, pentru Carmelia Leonte, un poet al stridențelor, prizonier al propriului sistem de oglinzi, care trăiește/scrie un "lirism circular", acordând o semnificație particulară "somnu-lui" (cu identificarea diferențelor specifice față de "somnia" eminesciană și de "somnul" lui Blaga sau al Anei Blandiana) și disocierii "nevrotice" a subiectului poetic de eul empiric. Carmelia Leonte abordează opera lui Emil Botta deseori în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
sensul că devin idei, tipare emoționale, evitându-se trăirea telurică, primară). Adevărată bijuterie stilistică, textul se videază la un moment dat, ilustrând înfricoșătorul "teatru gol" (scenă goală). Reiterarea unor versuri întregi ne îndreptățește să credem că Emil Botta practică un lirism circular care centripetează, în zonele de suprafață, forța poemului. În adâncime, însă, îndărătul cuvintelor, aceste forțe se surpă, creând un gol care se agită pentru a-și găsi acoperirea. Poetul reconstituie mintal imaginea unui lucru, dar și imaginea unui sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
al stridențelor: la nivel verbal, ca și la nivel gestual. Cuvintele din diferite domenii (popular, argotic, livresc etc.) cunosc o electrizare lirică. Sintaxa se dezarticulează, ca reflex al dezarticulării paiațelor ce populează opera scriitorului. Avem de-a face cu un lirism obsesional, ale cărui diferite straturi transmit din aproape în aproape aceleași nuclee gestuale, aceleași spasme întunecate. De aici și până la manierism nu mai este decât un pas (pe care, din păcate, poetul îl face în Versuri și Un dor fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
tăcut este un râs estetic. El are un mesaj în sine. Este un râs care se raportează întotdeauna la exterior; implică o aspirație a ființei spre o nouă treaptă a ființării, o dedublare semnificativă. Vladimir Streinu remarca: "Emil Botta înnoiește lirismul nostru cu un timbru grav ce se înalță din vecinătatea umorului negru, cu o intensitate emotivă împerecheată deseori cu luciditatea propriei luări în derâdere".51 Râsul și derâderea, iată o nouă ecuație a scrierilor lui Botta. Dostoievski, în romanul Adolescentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
noutate absolută în toată această mișcare de du-te-vino, generalizată și unanim acceptată. Se ajunge la o trăire absolută, supralicitând dimensiunile interiorității. Cu referire la poezia Jaf, Dinu Pillat no-tează: "Exprimându-se cu precădere în cifrul metaforic al delirului, care îngăduie lirismului său libertatea celor mai insolite polarizări, poetul ajunge nu o dată la efecte de-a dreptul amețitoare, cum se întâmplă bunăoară în jocul de reprezentări simbolizând procesul de absorbire a universului prin actul morții individuale."57 Dar personaje ca Înecatul ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
imaginat că povestea vieții mele, dacă și cînd am s-o scriu, o să Înceapă extrem de interesant : liric, stil Nabokov, “Lolita, lumină a vieții mele, văpaie a viscerelor mele” ; sau, dacă n-am să fiu În stare s-o dau pe lirism, atunci cumva sentențios-cuprinzător, ca la Tolstoi : “Toate familiile fericite se aseamănă Între ele. Fiecare familie nefericită, Însă, este nefericită În felul ei.” Lumea Își amintește aceste cuvinte chiar și atunci cînd a uitat absolut totul despre cărțile respective. Și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
întreg ca să, binevoiți a onora societatea prin rămânerea d-voastre în viceprezidenție. 332 {EminescuOpXVI 333-347} {EminescuOpXVI 348} [IACOB NEGRUZZI] [București, 9-23 februarie 1878] Iubite Prietene, Spun drept că n-aveam de gând a mai tipări versuri. Această cură radicală de lirism o datoream Junimii din Iași, căci desigur că pentru convulsiuni lirice râsul e mijlocul cel mai bun și... cel mai rău. Atârnă adică totdeuna de valoarea ce este-n ele și de valoarea ce le-o dă autorul. Acest din
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
vijelios înainte. Tensiunea emoțională care trăiește în aceste pagini este covârșitoare. Și totuși, orchestra are aproape aceeași alcătuire ca în primele două simfonii; singura deosebire este că Beethoven folosește aici un corn în plus. Despre apariția temei II, de un lirism pătrunzător, fermecător, s-a spus că suge rează momentele în care eroul, după ce și-a încercat forțele în luptă, își întoarce într-o clipă de răgaz privirea îndărăt și contemplă drumul străbătut. Dezvoltatea materialului tematic al expoziției este foarte dinamică
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
admiratoare a sa. Zămislită în 1806, Simfonia IV e luminoasă, senină și visătoare ca și starea sufletească a lui Beethoven în acea prea scurtă perioadă fericită a vieții sale; era bine dispus, elegant, agreabil, atent cu lumea. Lucrarea respiră atâta lirism romantic, încât autorul ei retrăiește parcă vârsta de 20 de ani. Partea I-a. Asemeni primelor două simfonii și Simfoniei IV și VII, începe cu o introducere lentă ( adagio ) - un preludiu meditativ. Câteva acorduri foarte puternice fac trecerea către mișcarea
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
se situează pe sine, un liric în universul integrator, nu ca poet, ci în postură de poet. O disimulare piezișă, ce determină acea mefiență aproape generală a criticii față de poezia călinesciană, bănuită de inautenticitate. Doar că, pe aria întreagă a lirismului călinescian, mimetismul, pastișa, imitația se revelează ca forme ale posturii, ale disimulării, ale "privirii indirecte". Ele nu reflectă o sărăcie, ci o caznă, o impoziție, o deliberare din adâncime, o estetică ce se manifestă implicit prin elogiul meșteșugului (virtuozității), inspirației
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dureros, al unei Românii sacrificate un secol pe altarul a două războaie și al comunismului. Deși aceste spectre sinistre o obsedează pe autoare, ea declanșează sarabanda unei scriituri pitorești, îndrăcite, în stilul oral al lui Céline, reinventând vorbirea populară și lirismul străzii într-o țară unde limba de lemn era coșciugul imaginației : dacă Vica, eroina Gabrielei Adameșteanu, este un om liber, este pentru că ea trăncănește ca personajul lui Céline, Bardamu... La peste 70 de ani, această femeie care muncește din greu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
caută așa de mult espresiunea fidelă a internului ei, ci creatorul își găsește plăcerea și mulțămirea lui sufletească în artea formarei, în bogăția (luxurioasei) risipitoarei sale fantazii. {EminescuOpXIV 330} De cercul acesta se țin multe din cântecele Divanului din Vestost, lirismul pompos întrețesut în dramele spaniole și apoi cea mai mare parte din poeziile lui Ruckert, a cărui distinctivă treaptă de arta constă tocmai într-aceea că întrupează intuițiunile fantaziei prin mijlocul virtuozității în formare și a nemărginitei dominări ce o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
umple același gol În două vieți - i-am spus din nou mamei că aveam să mă logodesc și să mă căsătoresc. În loc să mă asculte cum o ridic În slăvi pe Tina, cu farmecele ei cu tot, mi-a retezat brusc lirismul: „E foarte bine, iar mîine va trebui să-i spui tatei“. (Zscharnack: „Am ajuns la momentul important!“). Aș fi preferat să mai aștept cîteva zile, dar mama Îmi spusese: „MÎine! Hai, du-te repede la culcare. E foarte frumos ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
niciodată să vorbească despre el, despre soția lui, despre copiii lui (cărora le dădea numele adevărate), dar fără să-și asume mari riscuri. De fiecare dată cînd sensibilitatea lui Îl conducea la abordarea unor situații neplăcute, se refugia Într-un lirism ingenuu sau În descrierea unui peisaj provensal. Povestește, de pildă, că a vizitat cu copiii mai mari o expoziție de tablouri ale lui Cézanne. A simțit că nu reacționa la fel ca noi În fața acelor tablouri, dar, În loc să examineze diferența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
refuză în temeiul omorurilor reale săvârșite de el : când ai la activ un genocid ca acela pe care l-am organizat eu, asemenea scene nu mai au niciun efect (I, p. 357). Intendentul evidențiază tiradele majestuoase, caracterele desenate perfect și lirismul concentrat și mai degrabă „apolinic” decât „dionisiac” (I, p. 357), militarul ostenit se gândește doar la drumul străbătut până acasă spre a se putea spăla odată ca lumea, în timp ce acolo baia a fost transformată într-un teatru de cameră (I
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
dramatic : prin ritmul rapid al replicilor, prin stringența logică a corespondențelor dintre întrebări și răspunsuri se elimină orice efuziune sentimentală și se concentrează mișcarea dialecticei raționale, sâmburele dramatismului stând în actul rațional (p. 348). Organizarea trilogiei corespunde trecerii lente de la lirism la dramatism. Werner Jäger considera trilogia drept formă dramatică lărgită pe măsura unei concepții mitice bazate pe neam, iar nu pe indivizi, loviturile destinului căzând asupra generațiilor succesive. Alice Voinescu crede că structura amplă reflectă procesul anevoios prin care conștiința
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Prometeu, muritorii fiind supuși unui destin irațional (p. 121). Abia la Sofocle oamenii se sacrifică de dragul unor valori superioare. Tot astfel, Zoe Dumitrescu Bușulenga afirmă limpede superioritatea lui Sofocle, ca analist al omului, asupra lui Eschil care făcea adesea din lirism instrumentul unei tensiuni tragice înalte suplinind un profil uman slab, ilustrat de paloarea, lipsa de consistență a lui Oreste și a Electrei, de caracterul monocord al lui Xerxes, de nedefinirea lui Eteocle (p. 181). Deși se despart adesea în aprecierile
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
farmece am putea da cunoașterea înapoi? Când vor bate veghile în retragere? Ființa nu poate fi salvată fără lașitățile minții. Până când rostul inimii va fi să cânte agoniile rațiunii? Și cum să pui capăt cugetului hărțuit între îndoială și delir? Lirismul este maximum de eroare prin care ne putem apăra de urmările lucidității și ale cunoașterii. A nu face deosebire între drama cărnii și a gândului... A fi introdus sângele în logică... Scârba de lume: irupția urii în urât. În vagul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
obsesia îngrozitoare a morții, atunci când sânt păstrate în conștiință, devin ruinătoare. Vorbind despre moarte, ai salvat ceva din tine, dar în același timp a murit ceva din propria ființă, deoarece conținuturile obiectivate își pierd actualitatea din conștiință. Din acest motiv, lirismul reprezintă o pornire de risipire a subiectivității; căci el indică o efervescență a vieții în individ care nu poate fi stăpânită, ci pretinde necontenit expresie. A fi liric înseamnă a nu putea rămâne închis în tine însuți. Această necesitate de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
el indică o efervescență a vieții în individ care nu poate fi stăpânită, ci pretinde necontenit expresie. A fi liric înseamnă a nu putea rămâne închis în tine însuți. Această necesitate de exteriorizare este cu atât mai intensă cu cât lirismul este mai interior, mai profund și mai concentrat. Pentru ce e liric omul în suferință și în iubire? Pentru că aceste stări, deși diferite ca natură și orientare, răsar din fondul cel mai adânc și mai intim al ființei noastre, din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
al vieții. Adevărata interiorizare duce la o universalitate inaccesibilă acelora care rămân într-o zonă periferică. Interpretarea vulgară a universalității vede în aceasta mai mult o formă de complexitate în întindere decât o cuprindere calitativă, bogată. De aceea, ea vede lirismul ca un fenomen periferic și inferior, produs al unei inconsistențe spirituale, în loc să observe că resursele lirice ale subiectivității indică o prospețime și o adâncime lăuntrică dintre cele mai remarcabile. Sânt oameni care devin lirici numai în momentele capitale ale vieții
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de realități profunde, odată prizonieri ai iubirii, încearcă un sentiment care actualizează toate resursele personale. Faptul că aproape toți oamenii fac poezie atunci când iubesc dovedește că mijloacele gândirii conceptuale sânt prea sărace pentru a exprima o infinitate internă și că lirismul interior își găsește un mod adecvat de obiectivare numai cu un material fluid și irațional. Nu se petrece un caz analog cu experiența suferinței? N-ai bănuit niciodată ce ascunzi în tine și ce ascunde lumea, trăiai periferic și mulțumit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ta te frământă ca într-un vârtej. A fi liric din suferință însemnează a realiza acea ardere și purificare interioară în care rănile încetează de a mai fi numai manifestări exterioare, fără complicații adânci, ci participă la sâmburele ființei noastre. Lirismul suferinței este un cântec al sângelui, al cărnii și al nervilor. Suferința adevărată izvorăște din boală. Din acest motiv, aproape toate bolile au virtuți lirice. Numai aceia care vegetează într-o insensibilitate scandaloasă rămân impersonali în cazul bolii, care întotdeauna
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din boală. Din acest motiv, aproape toate bolile au virtuți lirice. Numai aceia care vegetează într-o insensibilitate scandaloasă rămân impersonali în cazul bolii, care întotdeauna realizează o adâncire personală. Nu devii liric decât în urma unei afectări organice și totale. Lirismul accidental își are sursa în determinante exterioare care, dispărând, implicit dispare și corespondentul interior. Nu există lirism autentic fără un grăunte de nebunie interioară. Este caracteristic faptul că începutul psihozelor se caracterizează printr-o fază lirică, în care toate barierele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
insensibilitate scandaloasă rămân impersonali în cazul bolii, care întotdeauna realizează o adâncire personală. Nu devii liric decât în urma unei afectări organice și totale. Lirismul accidental își are sursa în determinante exterioare care, dispărând, implicit dispare și corespondentul interior. Nu există lirism autentic fără un grăunte de nebunie interioară. Este caracteristic faptul că începutul psihozelor se caracterizează printr-o fază lirică, în care toate barierele și limitele obișnuite dispar pentru a face loc unei beții interioare dintre cele mai fecunde. Astfel se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]