3,007 matches
-
În bun aspect cu Luna; Soarele În conjuncție cu Venus; Soarele În bun aspect cu Neptun; etc.), misiunea mea pe această lume și În această epocă de afirmare maximă a generației mele, Între cele două războaie (1912-1940); epocă de un mediocru interes pentru istoricul viitor, improprie apariției omului excepțional sau măcar interesant și În care memorialistul urmează și el poteca comună tuturor mediocrităților [...]. Cu o asemenea Înțelegere aproximativă a omului și cu preferințele lui mai degrabă pentru plăcerile și dulcile nepăsări
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
a intuit cu o tresărire bruscă tabloul, În a cărui alegere eu pusesem la contribuție, cu Îndoielile și frământările minții noastre, lamura strădaniilor unei vieți Întregi de lecturi bune sau rele, de experiențe reușite sau ratate, de frecventări alese sau mediocre. Cariera unor femei ca aceasta, capabilă de asemenea intuiții quasi-geniale, este de foarte scurtă durată, Întunecată fiind curând de obsesia comună la o anumită vârstă tuturor femeilor: măritișul, oricum și cu orice preț. Nu le mai recunoști, de la o vreme
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
plătesc o poliță secretă. Nu le e tocmai clar ce poliță plătesc și nici ce răzbună, însă atunci când ajung să decidă asupra unor semeni, n-au nici o îndoială că și-au câștigat cinstiți acest drept. În 1948, tot soiul de mediocri au început să-i imite pe pictorii și sculptorii sovietici ai zilei, promovați la rang de modele de propagandă bolșevică. Era ca și cum ar fi așteptat de ani buni acest moment și puteau, în sfârșit, să-i scoată cu brutalitate din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
e rugată de o sută de mii de ori, de mai multe sute de mii de ori, senin și cu speranța întreagă. Oare câți dintre noi ar mai spera după atâtea eșecuri artistico-sentimentale? Trebuie să-i stimăm mai mult pe mediocri, fiindcă au o calitate: duc treaba până la capăt și atunci când se știe că nu există un capăt. A săvârșit păcatul trimiterii „Părinte - i-a zis Vasile B. lui popa Soare, de la biserica Toți Sfinții -, iartă-mă, am păcătuit. Am săvârșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
odată luxul de a se amesteca cu călătorii de două parale. Au aceeași ignoranță crasă precum orice alt om, Însă micile victorii pe care le-au dobîndit de-a lungul vieții li s-au urcat la cap, iar opiniile lor mediocre sînt exprimate cu mult mai multă aroganță pentru simplul fapt că ei sînt cei care le proferă. Criza mea de astm s-a Înrăutățit, cu toate că Îmi urmam dieta cu strictețe. Un alint care nu Însemna nimic, venit din partea acelei femei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
nu fac unele lucruri decât din gentilețe, iar ei își închipuie că le fac din datorie... Dar simțământul datoriei nu are ce căuta în prietenie sau în dragoste! 10 noiembrie 1952 Prima zăpadă! Nu voi mai fi decât un iubit mediocru: spiritul a învins tru pul... Căci eu vreau cu tot dinadinsul să devin propriul meu erou! Înainte de a adormi, mi-au apărut în gând toți cei pe care i-am iubit, ca și cum ar fi voit să și ia rămas-bun de la
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
atâtea să-ți spun, atâtea să-ți povestesc, dar nu mai pot... Mi-e capul greu. Poate că mâine-dimineață voi reuși să leg șirul gândurilor întrerupte și să continui... Notiță a lui Mihai 16 ianuarie 1953 Sunt oare hărăzit fericirii mediocre?!... și nota bene: fără adju vantul unui excitant erotic - care poate fi forma cea mai capțioasă a mediocrului. Nici măcar asta - căci și pe acest registru trăiesc o soluție medie a cărei prelungire îmi creează mai curând o ambianță neutrală - ca
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mâine-dimineață voi reuși să leg șirul gândurilor întrerupte și să continui... Notiță a lui Mihai 16 ianuarie 1953 Sunt oare hărăzit fericirii mediocre?!... și nota bene: fără adju vantul unui excitant erotic - care poate fi forma cea mai capțioasă a mediocrului. Nici măcar asta - căci și pe acest registru trăiesc o soluție medie a cărei prelungire îmi creează mai curând o ambianță neutrală - ca a aerului pe care îl respiri zilnic: nu tot atât de necesară, dar la fel de ne-simțită. Dar faptul este: mă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
apare făcut și inutil, mai ales inutil, iată că acum îmi dau seama de lipsa de calitate a acestui fel de a fi. Singurul lucru care îmi rămâne de făcut este să renunț la tot ce este fals, precar și mediocru în mine, la tot ce este superficial și facil... Din toate acestea să nu mai dau nimănui! Or, eu am de dat! Am de dat lucruri reale și valoroase. 26 aprilie 1953 Sunt calm ca un om care știe ce
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
îl verifică din perspectiva plinătății. Oricum însă - din prea plin sau cam prea puțin - mi-e dor de tine. Restul sunt socotelile mele personale. Govora e un loc idiot peste măsură, chiar față de stan dardul localităților balneare. Vile inestetice, peisaj mediocru, oameni bă trâni și bolnavi. Frig, ploaie. Starea mea fizică - aceeași - nu-mi permite planuri eroice, de pildă să înfrunt intemperiile ca să merg să văd mânăstirile din regiune. Le simt undeva aici, peste dealuri, și apropierea lor mă irită și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
permite nici un fel de iluzii cu privire la lucruri ori oameni și, cu toate acestea, atunci când ar trebui să pună în mișcare toată această clarviziune sublimă, pentru a se obiectiva pe sine, pentru a ușura propria sa înflorire în mijlocul tuturor acestor existențe mediocre și străine, își dă seama de neputința lui, de slăbiciunea lui. Să nu fie decât clarviziune și nimic altceva? Un vid clarvăzător?! 22 iunie 1953 Odată cu începutul acestei săptămâni sper să reușesc să ies din starea aceasta, nu de marasm
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Să lupți pentru ce? Pentru cine? N-are importanță: să lupți! 31 ianuarie 1955 Doamne, cât de tare te poți plictisi la Kindi! și cu toate acestea tocmai această plictiseală m-a ajutat să formulez una din principalele caracteristici ale mediocrului în societate: mania detaliilor nesemnificative și neinteresante. Mediocrități - da, în ceea ce îl privește pe Emil (Rieman), care le debitează (cu toate că într-un chip aproape spiritual), și în ceea ce îl privește pe Kindi, care le acceptă cu încântare. Ca și ceilalți
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de turism pentru a scrie un articol despre imaginea Bucureștiului. Nu am fost surprins să găsesc acest împinge tava printre adresele cele mai căutate de turistul occidental. O palmă pe obrazul resturantelor cu pretenții din acest oraș scumpe, cu bucătărie mediocră și maimuțe nepoliticoase cu vestă neagră și cămașă albă pe post de chelneri.) 28 februarie 2004 Iarăși, despre condiția de exilat. Am privit aseară cu nesaț pe canalul Arte un reportaj despre "mocănița" de pe Valea Vaserului, Vișeu. Mi-au dat
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de vârsta mea, patru cavaleri memoriali ai apocalipsei comuniste. Le-am citit cu furie, cu dragoste, cu disperare, ca pe un ritual de exorcizare a dorului față de o țară care nu merită să fie iubită, veșnic condamnată la un destin mediocru. Pe de altă parte, am simțit că "recuperez" o parte din adolescența mea irosită aiurea într-un sistem comunist stupid, condamnat să se prăbușească pentru că nimeni nu mai credea în el. Comunismul a fost o credință. Atunci când credința și sistemul
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mine. Răspunsul pe care-l dau cel mai des e un răspuns pe care-l punctez publicitar cu înțelepciunea poporului: „Mai bine în satul tău fruntaș decât codaș la oraș.“ Mai bine să fiu o traducătoare bună decât o scriitoare mediocră. Nu am suflu epic, nu cred că aș reuși să scriu ceva bine construit, interesant legat. M-aș mărgini, probabil, la scrieri minimaliste, feminine și nu feministe. Al doilea răspuns. Sunt cunoscută și apreciată ca o bună traducătoare, care știe
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
un examen scris cu el, la istoria artei uni versale. Țin minte și acum subiectul: „Expresionism și impresionism la Goya“. A venit pe urmă în sală, cu teancul de teze corectate, și ne-a spus că toate tezele sunt slabe, mediocre, superficiale etc. Pe urmă a între bat: „Cine este domnișoara Stein Antoinette?“ (Eu în acte sunt Antoinette.) Am înghețat. Credeam c-o să mă facă de râs în fața tuturor studenților. M-am dus tremurând la catedră. M-a privit foarte încruntat
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
valorice ale celor din trecut, iar a doua pornește de la constatarea că televiziunea, In ternetul, se substituie literaturii și deviază gustul pentru carte. Care e părerea dumneavoastră? A.O. În ce privește primul aspect, noi uităm cât de mulți scriitori proști și mediocri au existat, să spunem, în Rusia secolului al nouăsprezecelea. Ne amintim numai de Pușkin, de Lermontov, de Dostoievski, de Cehov, de Tolstoi. Pretutindeni în lume au fost mii de scriitori slabi, ale căror nume sunt uitate. Poate că din zilele
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
plătit a fost, bineînțeles, subordonarea actului cultural de orice fel directivelor de partid. Foștii deținuți politici ce se doreau publicați, proletcultiștii ce simțeau că pierd teren, noile valuri de tineri scriitori, actorii, artiștii, muzicienii, dar și valurile de impostori, de mediocri și politruci sunt toți parte dintr-un proces ce va degenera în odiosul cult al lui Ceaușescu. Această generalizare a servilismului este cu atât mai curioasă cu cât spectrul închisorii și al Canalului nu mai plana asupra intelectualului român. Dacă
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
în care o parte din confrații lor (sau frații lor, cum e cazul lui Radu Cioculescu) era în pușcării, iar o altă parte își aștepta rândul în purgatoriul cotidianului cincizecist. Sunt, de asemenea, amintiți aici cunoscuți scribi ai partidului, autori mediocri, dar care au fost, pentru scurt timp, nume importante în canonul literar impus de regimul comunist (Lucia Demetrius, Eusebiu Camilar, Mihai Beniuc). Slugi mereu dispuse să scrie întru gloria partidului, aceștia sunt primele nume din lungul șir al oportuniștilor scoși
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
vorbesc aceeași limbă plată, anostă, sterilă. Fie că e vorba de importanți scriitori (Nichita Stănescu, Nicolae Balotă, Tudor Vianu, Șerban Cioculescu), de istorici (Constantin Daicoviciu, Dan Berindei, Ștefan Pascu), de mari actori (Amza Pellea, Mircea Albulescu, Radu Beligan), de scriitori mediocri (Platon Pardău, Nicolae Dan Fruntelată), de poeți de curte (Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu, Nicolae Dragoș), oameni de știință, profesori universitari sau chiar muncitori, limbajul e comun. Aici este adevăratul triumf al limbii de lemn: odată cu uniformizarea conștiințelor, are loc
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
celor mai multe personaje mas culine din literatura noastră modernă, un anti-macho, un anti -Don Juan. În loc de viața plină de semnificație a eroilor lui Preda, Breban, Buzura (nu mai vorbesc de Paler), viața lui Abagiu e o suită de eșecuri, și acelea mediocre, fără pic de tragism. Personajele „care se respectă“ sînt etaloane morale, Daniel e cu totul și cu totul amoral : își descrie pînă și pe cei mai apropiați semeni, părinți, prieteni, iubite, nu cu mai multă empatie decît pe gîndacii de
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
va putea) suscita vreo curiozitate străină. Chestiunea aceasta nu prezintă dar nici o importanță. Important și grav în toate acestea, e faptul că ceea ce am construit pentru un motiv sau altul, din șubredul material al amintirilor mele, constituie un lucru destul de mediocru. Un lucru care nu va satisface (o simt bine) așteptările celor care-l vor cerceta, după cum n-a satisfăcut nici ambițiunea și speranțele mele proprii. Aici, dator sunt să mă opresc puțin. Nu pentru a atinge cauzele de imperfecțiune datorite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și am încercat să descopăr principiul pedagogic pe care l-a pus în valoare. Spre marea mea umilință, nu l-am descoperit încă. În școală n-am fost un elev model. Trebuie să recunosc chiar c-am fost un elev mediocru. Nu pentru că studiul mi-ar fi provocat cea mai mică repulziune sau pentru cine știe ce alt caz de incompatibilitate de acest fel. Via curiozitate a spiritului meu, nepotolita sete de a ști, de a cunoaște, de a înțelege, care mi-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ani nu suportă comparațiunea cu cele mai simple din clădirile vechi. Tot așa față de statuile lui Ștefan cel Mare, Miron Costin, Alecsandri și Asachi, noua statuie a lui Eminescu, opera d-lui Schmidt-Faur, așezată (de ce?) în fața Universităței, e o lucrare mediocră. Bine inspirat e bustul poetului lucrat de sculptorul Mateescu și așezat în grădina Copou. Plin de avânt, iarăși, e monumentul cavaleriei de la Copou, opera d-lui Dimitriu-Bârlad. Eu știu bine că toate aceste țin și de spiritul de mediocritate generală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
artistică rezidă în circumstanța că stilul său, clasic italian, înseamnă abandonarea vechei arhitecturi moldovenești și încununarea încercărilor epocei de a introduce elementele clasice. Clădirile din incinta mânăstirei sunt și ele de o eleganță simplă captivantă și acum, cu toată starea mediocră în care se află. (Polyfoto, București) Pag. 153. Biserica Sf. Neculai, căreia i se spune "Sf. Neculai domnesc" și ,,Sf. Neculai cel bogat". Fost paraclis domnesc. Datează de la sfârșitul secolului al XV-lea și poartă cu nobilă simplitate caracterele stilului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]