3,725 matches
-
spele veceuri și dușumele ? — Nimeni nu freacă dușumelele mai bine decât un orb, proclamă Fane, cu aerul lui grav. — Iar mandea e regele veceurilor, se făli Costică. Nu mă-ntreba cum arată sceptrul... — Cu mine nu prea au ce face... medită Coltuc. — Orice om e bun la ceva, spuse rar orbul, atunci când vrei să-ți bați joc de el. — Că bine zici, aprobă Costică. De pildă, băiatul ăsta ar fi bun pe post de șomoiog... Orbul se lăsă să alunece pe lângă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ce nu le dădea pace plutea între ei. Se traseră mai lângă foc, cenușa fumega încă, ațâțară un foc nou pe locul celui vechi, cu găteje mai mari, ca să mocnească îndelung. — Toate lucrurile care lumea zice că nu sunt bune, medită Bunelu, se fac folositoare într-o zi, ba începi să și crezi în ele. — Republica Populară... își aminti Chisăliță, neînțelegând, de altminteri, nimic din ce spusese bătrânul. Nici nu sună rău... — Să te ferească Dumnezeu de ce sună bine, spuse Bunelu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
iasă. — M-am lăsat de fumat de trei luni, se apără Maestrul păpușilor. — Degeaba, spuse Tili, întinzându-se să se dezmorțească. Fumul care-ți îneacă mințile nu vine de acolo. Poate că ar trebui să mă las de meseria asta... medită Maestrul păpușilor, privindu-și cu tristețe cutiile. — Eu zic să nu-ți pară chiar așa rău, îl bătu Tili pe umăr, în pragul ușii. Dacă n-ai fi bolnav, n-ai mai fi în stare să creezi nimic. Nici n-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se întâmplă fără să-ți dai seama, ca-n somn. — Erau multe frunze pe care putea să pășească. Acolo, la clisură, pădurile coboară până la mal. Între noi, el a dus jocul până la capăt. Uite că n-a fost de ajuns, medită Maca. Sau poate că jocul nici n-are capăt. Poate că așa l-au și găsit după aia, după urmele de sânge picurate pe frunze. — E ca și cum ai hăitui un vânat, spuse Tili. Știi că l-ai nimerit și îl
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
frumoase decât cele de acum o sută de ani, care și ele erau mai frumoase decât cele dinaintea lor. Adică pe dos decât statuile. Cât despre noi, ce să mai zic. Am trecut de la armură la izmene. — De la o vârstă, medită Jenică, lipsa izmenelor începe să se simtă. Priviră în tăcere. Femeia se unduia în jurul unui automobil uriaș, de un negru lucios. — A cui o fi ? întrebă Jenică. — Cine, gagica sau mașina ? — Amândouă... — Nu știu, dar pot să-ți spun că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
au murit, sunt cu toții de-o seamă. Dacă n-ar fi așa ar însemna că morții tineri ajung și ei, într-o zi, să fie bătrâni. Și atunci ar trebui să moară și morții... Poate că asta înseamnă învierea morților... medită Maca, dispus, după ce băuse, să vorbească despre orice. — Îți imaginezi, să ajungă morții să se îngroape între ei, continuă Jenică. — Ți-o fi frică de moarte, se miră Tili, de vorbești atâta de ea ? — De frică nu scapi... se apără
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
buzele în vin. Popa îl privi cu familiaritate. Ca să termine, cu oarece caznă, cuvintele pe care le începea pe dibuite, vorbea rar și rotunjit. — Simțeam eu că te știu de undeva... — Oare sfinții au fost primii oameni ? întrebă Maca. Popa medită, privi parcă spre locul rămas gol de pe catapeteasmă și oftă iarăși : — Unii da, alții nu... Dacă ar fi fost primii, cine i-ar mai fi martirizat ? Imperiul Roman, de pildă, a fost o adevărată fabrică de făcut sfinți, Doamne, iartă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
las pe perete, era pe inventar. Eu le-am zis s-o scoatem de tot, când o citești, ai impresia că vine sfârșitul lumii. Aici e loterie, nu apocalipsă. — Deși ar putea să aibă sens și amândouă la un loc, medită străinul. Scoase câțiva bănuți pe care îi lăsă, de la înălțimea lui, să se rostogolească pe tejghea. Apoi își trecu degetele peste mapa cu lozuri. Jenică vru să mai spună ceva, dar nu găsi în el destulă tărie. Tot ce mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de ales și alta e să nu alegi că așa vrei tu. A doua variantă, refuzul, este un gest de mare demnitate. Numai cel ce are puterea de a refuza este cu adevărat liber. — Dar atunci n-o să știm niciodată, medită străinul. Poate că soarta s-a gândit că nu suntem pregătiți și ne-a dat un timp de gândire. Păi, atunci, să gândim, se agăță Jenică de idee. — Pot să mă așez ? întrebă străinul. Nu-i așteptă încu viințarea, se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ioanide că a doua zi urmau să se-ntîlnească la cinci, la ceaiul oferit de Saferian Manigomian, Ioanide protestă cu o vehemență crescândă. - Dar ai spus că vii! obiectă zâmbind deconcertatGaittany. Nu înțelesese bine, sau aruncase vorba din politeță, fără a medita mai mult, pretindea el. Și intră într-un șuvoi de explicații, cu mult prea abundente. Casa lui Manigomian nu-i plăcea, excesul de iarbă din curte îi deștepta imaginea cimitirului, individul avea prea mare respect de vegetal și lăsa scaietele
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fără seriozitate, nu măîndoiesc că onoratul consiliu va ști să aprecieze. Nemaiștiind ce zice și ce face, scoase din geanta lui voluminoasă un morman de broșuri și le împărți la cei de față, apoi, scuzîndu-se, ieși repezit pe ușă. - Nenorocitul, medită Ioanide cu glas tare, sculîndu-se în picioare să plece, se duce să vadă dacă a murit... Și luând altă smochină începu s-o mănânce. II În drum spre casă, cu mâinile la spate și cu gândul adunat într-un singur
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
afabil,te rog să mă ierți, am ceva de lucru. - Mă speriasem, credeam c-a intrat vreun hoț." Această femeie inocentă, gândi Ioanide, nu vede nimic în jurul ei. Ea nu știe că acum m-am certat cu ea." "Bietul Ioanide! medita doamna Ioanide reintrând în iatacul său. Muncește necontenit. Ce om superior! Supărarea lui este fără nici o răutate, cu ea își face rău lui însuși! Mă bucur că i-a trecut." Ioanide se sculă în zorii zilei, hotărât să stea de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
oferă bani. Acolo poți construi și piramide dacă vrei. Fața lui Ioanide deveni deodată serioasă și, ca și cum arhitectul ar fi uitat că este cu cineva în odaie, începu să se plimbe în sus și-n jos, cu mâinile la spate, meditând. Sultana îl privea crezând că reflectează asupra propunerii. Ioanide era însă profund jignit și trecea printr-o criză morală acută. Ideea de a se despărți de Elvira i se păru de o absurditate totală, iar faptul că trecuse prin capul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
faci tu, ce mai învîrtești? Așa îl întîmpinase Oprescu pe Ioanide, care apărea ca un vagabond trăind din expediente. - Bine, bine, căută acesta să curme dialogul. - Ești căsătorit, ai copii? - Ca toți oamenii, răspunse vag Ioanide. Oprescu își mângâie mustățile, medită o nouă întrebare, în fine o pronunță: - Măi Ioanide, tu trebuie să fii destul de în vârstă acum!Cîți ani să tot ai? Stai să vedem. Când te-am cunoscut eu... (Și se opri să facă niște calcule în minte.) Pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la poartă, prinzîndu-se cu mâinile de grilaj, o fetiță care privea din simplă curiozitate. Lui Hergot i se păru palidă și apropiindu-se crezu a constata o tumefiere a unui ganglion submaxilar ce dădea feței o ușoară asimetrie. ("Bieții copii! medită doctorul, toți sunt amenințați de scrofuloze și alte manifestații de mizerie fiziologică.") După o scurtă anchetă asupra părinților, Hergot convinse pe fetiță să intre în cabinet, ca s-o consulte gratuit, promițîndu-i bomboane (avea borcane pline cu pastile de eucaliptol
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
unul care, pus în fața unei speranțe neașteptate, o vede compromisă. Căpătase umbre ușoare în jurul ochilor și arăta mai bolnav decât Conțescu însuși, care, rumen la față și cu o figură odihnită, făcea impresia de a se repauza după baie. "Nenorocitul, medita Ioanide, crede că toată chestiunea este să moară Ermil. Dar Ermil prezintă o forță colectivă, o clasă viguroasă, ridicată pe sfărîmiturile alteia și care nu cedează locul cu una, cu două." Gonzalv rămânea un diletant al arivismului, folosind instrumente de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
din Epigraphia Indica, enciclopedii, studii germane, engleze, așa de speciale, încît toată biblioteca părea bizară unui profan. Lui Ioanide i se păru foarte straniu ca Hagienuș să citească Thomas Hide, De religione veterum Persarum. "Nu cunoaștem niciodată bine pe oameni, medită el; ei au încăperi închise pentru ochiul superficial. Te pomenești că și Botticelli al meu când mă privește așa nemișcat se gândește la misterul revoluțiunilor plantelor!" Hagienuș părea interesat și de filologia clasică, într-o secțiune a rafturilor se zăreau
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
aparține pisica ce se învîrtește în aer. Totul fără rezultat. - Ei și? Ce fel de pisică era? se interesă viclean Hagienuș. - Era o pisică dresată, părăsită de un circ ambulant. - E bună! admise Gulimănescu, cu gândul la anecdotă." Ce canalii! medită Ioanide. Conțescu agonizează și ei spun fleacuri. La asta se reduce un om pentru ei." Cu toate astea, râsese și el. Recunoscu că, dacă anecdotele erau insipide și cu totul meschine față de complexitatea obiectului, ele rezumau nu mai puțin câteva
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mare de mormânt. Întorcând capul întîmplător, văzu pe cruce inscripția: "Ecaterina Dolfescu, 1866-1885". Ioanide făcu un scurt calcul: nouăsprezece ani. Mormântul nu era îngrijit. Piatra prinsese un soi de rugină. Un roi de furnici forfotea la baza crucii. "Te pomenești, medită Ioanide, că fata nu mai are pe nimeni în familie, e aproape jumătate de secol de atunci. Dolfescu! Nume obscur, cine tresare oare la o asemenea împerechere de silabe? Mormântul este inutil." Ioanide își goni reflecțiile cu violență, ca să nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Lupta intestină endemică constituia într-un cuvânt formula existenței familiei Hagienuș. De data aceasta orientalistul se simți jignit și neliniștit de aluziile pe care i le tot făceau de la o vreme copiii că vâră bani în cărți și piese arheologice. Meditând să-și scoată lucrurile din casă și să le plaseze în altă parte, plecă într-o după-amiază, după conflict, cu un braț de infolii. Seara, cam târziu, când se întoarse acasă, găsi ușa închisă. După câteva încercări infructuoase de a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cunoscând dinainte deznodământul, și o trimise la Hagienuș să parlamenteze, nu fără a încerca să obțină de la el oarecare promisiuni de bani. Și astfel Hagienuș se întoarse cu cărțile sale despre Caldeea și hitiți în apartamentul lui. "Ce meschine întîmplări! medită Ioanide. Dar există oare altele mai importante? Conflictul temporar între Hagienuș și copiii săi e mai important în sfera îngustă în care s-a petrecut decât un război între popoare. Evenimentele pretins mari sunt abstracte și ca și invizibile. O
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
râdea de toate atlasele lui Conțescu și de ierbarele lui. Cu toate acestea, om cu spirit de analiză, se întreba uneori dacă fixațiunea geografului în direcția unui monument științific nu era înrudită cu obsesia lui de a construi monumentul. "Ori, medita Ioanide, marota lui Conțescu e onorabilă și pe urmele lui se va naște un Humboldt român, și atunci și pretenția mea e îndreptățită și sunt un precursor al unui Giotto sau Bramante român, ori toate acestea sunt mofturi și atunci
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lăsăm asta. Eu, Pica, aprob tot ce faci tu, dar cer de la afecția ta să nu faci nimic înainte de a-mi spune și mie. - Bine! zise Pica zâmbind și sărută deodată pe Ioanide peamîndoi obrajii, plecând apoi din birou. "Freud, medita arhitectul umblând cu mâinile la spate prin odaie, este un mare dobitoc. Nu totul este libido. Ioana, Sultana făcând același gest n-au nici o analogie cu Pica. O fiică sărutând pe tată-său îl răpește de pe solul fiziologiei, aducîn-du-l la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
simpatii pentru Mișcare. În ciuda acestei dârzenii aparente, Dan Bogdan era fricos și oportunist, și când cineva îi demonstra cu multe argumente că cel puțin temporar Mișcarea avea șanse de a izbuti, Bogdan îl privea ironic, ceea ce însemna de fapt că medita cu dificultate la această ipoteză. Spasmul lui interior de idei, provenit dintr-un proces intelectual lent, îl determina să facă, în timp ce persifla Mișcarea, declarații necerute de nimeni că respectă cultura germană și înțelege aspirațiile poporului german. Culmea, Bogdan era căsătorit
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ieșit dinsforțarea de a căpăta o convingere, că Pomponescu intră totuși în guvern. - Ei, și atunci?... se întrebă Gulimănescu. Informația lui Suflețel fu scoasă deocamdată din discuție, ca o vorbă fără substrat solid și aparent uitată. În realitate, fiecare, separat, medita la posibila ofertă care le convenea, bănuind o bună chirie și un fel de protecție din partea Mișcării. Mai greoi, Dan Bogdan consumă mai mult timp înainte de a se decide. Gulimănescu însă, după un sumar examen al problemei, ridică receptorul aproape
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]