3,297 matches
-
Papei Ioan Paul al II-lea, care a aruncat punți de reconciliere istorică spre ortodoxie, spre islam, spre mozaism. Cu "diviziile" sale nevăzute, Papa Ioan Paul al II-lea a contribuit decisiv la căderea celei mai sumbre "religii" create de modernismul european: comunismul. În schimb, n-a reușit să-i convingă pe postmoderniștii ziditori ai Uniunii Europene să se recunoască creștini prin Constituția Europeană. Am mai spus-o, aceasta este marea înfrângere, marea neîmplinire a defunctului papă, recunoscut de mulțime, în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
că în fața tuturor provocărilor postmodernității teologia trebuie să fie transmodernistă. J. J. Fanella (God Above Culture: A Primer on Transmodernism) subliniază și el presiunile care se fac asupra Bisericii de a căuta o cale de "transfer cultural și epistemologic de la modernism (obiectiv, științific, rațional) la postmodernism (relativ, experimental)". Acestora, teologia trebuie să le răspundă că Biserica este destinată unei alte căi, pe care el o numește transmodernism, ceea ce vrea să spună că Dumnezeu este "deasupra (trans) problemei paradigmelor umane". Le reproșează
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
științific, rațional) la postmodernism (relativ, experimental)". Acestora, teologia trebuie să le răspundă că Biserica este destinată unei alte căi, pe care el o numește transmodernism, ceea ce vrea să spună că Dumnezeu este "deasupra (trans) problemei paradigmelor umane". Le reproșează doctrinarilor modernismului și postmodernismului că ocultează "întreaga esență a teismului veritabil", dat fiind că Dumnezeu este deasupra și dincolo de ceea ce gândește omul despre El. În viziunea teologică a lui J. J. Fanella, transmodernismul arată că Dumnezeu scapă determinațiilor epistemologiei umane, că transmodernismul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
epistemologia schimbătoare". Epistemologiile moderne și postmoderne propovăduiesc o mistică a științei și a experienței, adică "se încearcă înțelegerea unei ființe infinite prin mijloace finite". Așadar, transmodernismul deschide calea cunoașterii speciale, prin revelație, iar nu prin "complexele de cultură" asumate de modernism și de postmodernism, în lumina relativismului care însoțește orice schimbare de paradigmă culturală. Conform acestora, există un Dumnezeu al medievalismului mistic, altul al postmodernismului empiric ș. a. m. d. "A încerca să-L cunoști pe Dumnezeu prin asemenea căi de cunoaștere
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
idiotul național" (Călin Vlasie). Constantin Virgil Negoiță știe și asta (mai puțin de sintagma ultimă, emisă abia la începutul lui 2005). A citit faimosul număr 265/1998 al revistei Dilema și, firește, respinge teribilismele de acolo, punându-le, însă, pe seama "modernismului" lui Zigu Ornea, care i-ar fi atras pe tinerii postmoderniști într-o capcană. Efortul eroic, care te izbește la d-l Negoiță, este încercarea de a salva conceptul de postmodernism, golindu-l de conotațiile care l-au dus la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
am putea fi de acord dacă toate ar fi denumite corect. Acestea sunt: premodernă, modernă și postmodernă. Dar celei din urmă i se potrivește numele de transmodernă, întrucât aspectul postmodern n-a fost decât scurta perioadă de crepuscul exacerbat al modernismului. Criteriul de distingere a celor trei paradigme este, la Constantin Virgil Negoiță, predominanța unui anume tip de logică. Premodernul începe în 325, la Conciliul de la Niceea, când recunoașterea ca dogmă centrală a creștinismului devine Sfânta Treime, ceea ce a pus capăt
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
formă de postmodernism, care, prin întâietatea configurării, ar trebui să fie prima. Dar nu aceasta s-a impus, ci postmodernismul modern, adică acel postmodernism care rescrie modernul. Forma lui, însă, e alta. Autorul o numește postmodernism premodern, fundat pe ceea ce modernismul abandonase prin declararea morții lui Dumnezeu de către Nietzsche. Când postmodernismul modern s-a văzut silit să se confrunte cu sacrul, s-a crezut că e posibilă o nouă religie (New Age) în contra creștinismului iisusiac Treimic. Dar neognosticii nu și-au
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
al ideologiei comuniste. Și ceea ce este abuziv vine dintr-o flagrantă denaturare a enunțului nietzschean, deoarece gânditorul german n-a părăsit niciodată logica trivalentă a creștinismului, deși credea contrariul. Ar mai fi și piatra de încercare a atitudinii față de național. Modernismul radical comunisto-internaționalist a repudiat națiunea. La fel fac astăzi urmașii postmoderniști "liberali". Dar în viziunea lui Constantin Virgil Negoiță, postmodernismul este recuperator nu numai al sacrului, dar și al originilor, direct legate de național. Cei mai buni intelectuali români veniți
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pentru filmul The Passion făcut de Mel"250. Dar de ce ar trebui redefinit un cuvânt abandonat chiar de vechii lui susținători? Despărțindu-se de postmodernism, Ziauddin Sardar, s-a supus necesității "rectificării denumirilor" și a intuit că veritabila paradigmă de după modernism și postmodernism este transmodernismul. Constantin Virgil Negoiță observă corect că modernismul nu are apetit pentru infinit, dar se-nșală când crede că postmodernismul l-ar avea. "Revelația" postmodernului e tocmai "finitul", concretul, din care izgonește sacrul, nemaisimțind nevoia de Centru-fuzzy, sub
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
trebui redefinit un cuvânt abandonat chiar de vechii lui susținători? Despărțindu-se de postmodernism, Ziauddin Sardar, s-a supus necesității "rectificării denumirilor" și a intuit că veritabila paradigmă de după modernism și postmodernism este transmodernismul. Constantin Virgil Negoiță observă corect că modernismul nu are apetit pentru infinit, dar se-nșală când crede că postmodernismul l-ar avea. "Revelația" postmodernului e tocmai "finitul", concretul, din care izgonește sacrul, nemaisimțind nevoia de Centru-fuzzy, sub pretextul că a abandonat centralitatea de tip totalitar. Aparent, fiindcă el
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pentru respectarea diferențelor, a drepturilor naționale și transnaționale, care privesc deopotrivă grupuri și individualități. Transmodernismul privește întreaga sferă a ființei și ființării: cultura, teologia, filosofia, arta, politica, știința și tehnica etc. Definindu-se prin raportare la alte concepte culturale ca modernismul sau postmodernismul, noul concept trebuie ferit de primejdia de a se substitui, pur și simplu, postmodernismului, cum se mai poate interpreta în cazul lui Paul H. Ray și al altora din Statele Unite. În primul rând, fiindcă nu are în vedere
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
arheitatea) nu se opune, ci condiționează diversitatea dinamică a noului. Transmodernismul se prefigurează a nu fi o doctrină, cât o spiritualitate, acea lume-lumen în stare să contracareze veșnica primejdie a opacizării prin artificială "complexitate" labirintică spre care ne-au împins modernismul și postmodernismul. Raționalismul scientist, solicitat de modernizarea orientată exclusiv spre materia opacizantă, poate fi redimensionat în vecinătatea zonelor de transparență evocate chiar de teoria haosului. Unii comentatori americani cred că postmodernismul a estompat până la dispariție dimensiunea temporală a omului, exilat
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
voie) libertate (neatârnare) schimbare transformare mediu ecologie universal global individualitate personalitate moralitate etică fericire/satisfacție tihnă/confort/voioșie plăcere încântare, desfătare Sidhartha Gautama Buddha Iisus din Nazaret Christos În această tablă de valori încă nu sunt limpezite suficient apele între modernism, postmodernism și transmodernism, deși unele sunt, inevitabil, comune. Pe de altă parte, eu, unul, m-aș feri de graba unor disocieri prea tranșante, nemaivorbind de reticența în fața unor "legi" care pot induce ideea unei "clasicizări" a paradigmei avant la lettre
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
care ar trebui să fie "avangardă" a transmodernității. Încă Noica a intuit necesitatea acestui rol, în plin război rece. Filosoful a creat ontologia devenirii întru ființă și a logicii lui Hermes în spiritul unui ethos transmodern, într-o vreme când modernismul și postmodernismul erau la apogeu. Va trebui să-l recitim pe Noica și să descoperim că, alături de Ștefan Lupașcu, el este unul dintre cei mai de seamă filosofi transmoderni din ultima jumătate a secolului al XX-lea. Cărțile lui de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Europa, cortina de fier între religie și cercetarea științifică 264. Europa a favorizat, cu spiritul ei schizofrenic, umplerea golului, lăsat de antiteza religie/scientism, cu marile ideologii: nazism, comunism etc. Se distinge, așadar, o clară voință de a depăși carențele modernismului printr-o întoarcere la religie din perspectivă științifică, ceea ce dă caracter de neo-gnoză acestei mișcări. Ne-am aștepta ca gnoza de la Princeton să satisfacă aspirațiile postmodernismului, dar temeliile sale religioase trimit la altă perspectivă istorică, mai apropiată de transmodernitate. Teza
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
prin pierderea de afectivitate, în funcție de o contradicție ce slăbește și de o energie, prin aceasta, în descompunere", ducând la plictiseală, descurajare, consum de droguri în vederea obținerii de paradise artificiale, boala caracteristică fiind psihoza maniaco-depresivă. Aceste prime două etici sunt caracteristice modernismului și postmodernismului, cea omogenizantă creând totalitarismele nazism și comunism, cea eterogenizantă liberalismele sterilizante culminânde în postmodernism. Etica stării T, dominată de imaginar, nu este nici ea scutită de morbidități, principalele pericole fiind neputința trecerii din imaginar în dinamismul contradictorial și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
acest prilej, a fost elaborată Carta Transdisciplinarității, redactată de Lima de Freitas, Edgar Morin și de Basarab Nicolescu. Ulterior, Basarab Nicolescu, specialist în fizica teoretică și discipol al filosofiei lui Ștefan Lupașcu, a publicat, în 1996, un manifest al transdisciplinari-tății313. Modernismul, anunțat de pozitivismul secolului al XIX-lea, a fost mentalitatea predominantă a secolului al XX-lea. El înseamnă ascensiunea nemaiîntâlnită a științei și tehnicii, împingând în plan secund religia și metafizica. Consecința: o lărgire extraordinară a domeniului cunoașterii, provocând primul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
care un J. J. Fanella nu le-ar recunoaște, convins că din interiorul culturii Tatăl ceresc nu poate fi cunoscut. Și totuși suntem condamnați s-o facem. 6. În loc de concluzie. Importanța ethosului transdisciplinar pentru cristalizarea unei noi paradigme culturale, dincolo de modernism și de postmodernism, e presimțită foarte bine de marii poeți, îndeosebi. Cazul lui Cezar Ivănescu, bunăoară, poet transmodernist prin excelență. Iată cum receptează el filosofia transdisciplinară, ca fenomen românesc: "România a dat, în veacul douăzeci, spirite atât de mari care
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
tradiție". El mărturisește că a regândit "poezia ca artă tradițională, așa cum a fost ea câteva mii de ani, de la Vedele indiene și pînă la trubaduri". Și: " Concepția mea pune sub semnul întrebării nu doar postmodernismul (pe care îl calific prost modernism), ci chiar modernismul înțeles ca un moment de acută criză artistică"349. Dar este limpede că poezia ca artă tradițională nu mai este deloc "tradiționalistă" sub pana lui Cezar Ivănescu, sintagma fiind un substitut pentru poezia ca artă transmodernă. În
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
că a regândit "poezia ca artă tradițională, așa cum a fost ea câteva mii de ani, de la Vedele indiene și pînă la trubaduri". Și: " Concepția mea pune sub semnul întrebării nu doar postmodernismul (pe care îl calific prost modernism), ci chiar modernismul înțeles ca un moment de acută criză artistică"349. Dar este limpede că poezia ca artă tradițională nu mai este deloc "tradiționalistă" sub pana lui Cezar Ivănescu, sintagma fiind un substitut pentru poezia ca artă transmodernă. În fine, în spiritul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
decenii ale veacului trecut. E vorba de trei poeți de valoare inegală, doi din Țară și unul din Basarabia, apoi de un critic literar din Elveția și de un prozator din Cehia. XII. POETICA RUPTURII Un poet de răscruce între modernism și transmodernism este Nichita Stănescu. Fenomenul, redus la mijloacele "complexelor de cultură" din anii '60 '70, a fost clasat ca neomodernism și așa a și intrat în manualele școlare. S-a recunoscut, totuși, situația de Ianus bifrons a lui Nichita
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
redus la mijloacele "complexelor de cultură" din anii '60 '70, a fost clasat ca neomodernism și așa a și intrat în manualele școlare. S-a recunoscut, totuși, situația de Ianus bifrons a lui Nichita Stănescu, îndreptat cu un ochi spre modernismul interbelic și cu altul spre un viitor nedefinit, din păcate. Din acest punct de vedere, Nichita Stănescu poate fi catalogat ca poet "median", punte de trecere dintre două paradigme literare, cum a fost, la vremea lui, Eminescu. Cum postmodernismul n-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fiind de "falsa problemă a modernității": "Problema modernității e o problemă de istorie, iar nu una de estetică"353. Distincția este foarte importantă, fiindcă se spulberă credința unor teoreticieni moderniști și postmoderniști că există un progres estetic de la tradiționalism la modernism și postmodernism. Un vers de Homer sau de Dante, spune Nichita Stănescu, face de rușine o sută de poeți "moderniști". Dar obiecția lui asupra criticii metafizicii se mai referă la spiritul terminologiei lui Aristotel, metafizica având nu sensul de mai
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
afirmația sa că poezia îi este risipită peste tot în operă, fie ea de medic biofizician, de traducător, de prozator, de gânditor aforistic, de eseist și chiar de istoric literar. Această conștiință a interferențelor este prin excelență transdisciplinară și nemodernistă. Modernismul încă nu reușise să se desprindă de strictele compartimentări și specializări, încât, de la T. Maiorescu încoace, și în cultura noastră a funcționat neîncrederea în întâlnirile transdisciplinare. Arta era strict opusă științei și filosofiei. O asemenea mentalitate n-a funcționat în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spații ample ale operei, pe când Eminescu, nu. Când Ion Barbu afirma împotriva cutumei moderniste lovinesciene, că există undeva un domeniu înalt al spiritului în care geometria se întâlnește cu poezia, el se afla la o mare distanță, în viitor, față de modernismul naiv, sincronicizant al vremii care domina spiritele. Ion Barbu prețuia iluminările lui Rimbaud pentru fulgurațiile lor transmoderne. Într-un Cuvânt către poeți din 1941, el face o mărturie transmodernistă, lansând conceptul de lirism absolut, cu totul altceva decât modernista poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]