3,700 matches
-
și al orașului revine și-ți apasă sufletul cu sentimentul Înspăimîntător al Înfrîngerii și al sfîrșitului. Îl vezi pe omul acesta, pe iubita lui și pe toți ceilalți cetățeni ai orașului pe care i-ai cunoscut, Învăluiți Într-o strălucire nemuritoare și totuși viața lor, timpul lor Îți par mai ciudate ca În vis și-ți spui că ești sortit să umbli veșnic printre ei ca o fantomă ce nu va izbuti nicicînd să pătrundă În viața lor, să facă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu o ultimă răsuflare, alungă căldura și violența zilei către adîncurile nepătrunse și Încremenirea misterioasă a amurgului - oricît de puternice și de Înălțătoare ar fi aceste lumini și clipe - nu aici am găsit și am simțit misterul, măreția și frumusețea nemuritoare a Americii. Am descoperit tărîmul Întunericului În inima nopții, a nopții celei mîndre, necunoscute și Întunecate: tărîmul acesta Întins și singuratic sălășluia pentru mine În creierul nopții. I-am văzut cîmpiile, rîurile și munții Întinzîndu-se sub ochii mei În toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
familie a celor care trăiesc noaptea, Îi cunosc și-i iubesc misterul. Am cunoscut toate bucuriile și chinurile pe care le cunosc acești oameni. Am cunoscut toate făpturile ce viețuiesc pe pămînt noaptea și, În sfîrșit, noaptea am cunoscut prietenia nemuritoare a celor trei alături de care mi-am petrecut cea mai mare parte din viață: Moartea cea mîndră, Singurătatea - sora ei cea aspră și Somnul - fratele lor cel puternic. Am trăit și am muncit, am trudit singur numai cu Singurătatea, prietena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a acestui pămînt măreț seamănă cu un bîlci. Iată clădirile BÎlciului, magazinele, dughenele, cîrciumile, lăcașurile plăcerii. Iată locurile unde oamenii cumpără și vînd și fac negoț, mănîncă, beau, urăsc, iubesc și mor. Iată nenumăratele mode considerate eterne, iată BÎlciul străvechi, nemuritor, pustiu În astă-noapte, gol și părăsit, forfotind mîine de alți oameni și alte chipuri, pe miile de străzi și poduri, oameni care se nasc, Îmbătrînesc, se istovesc și mor aici. Nu aud nicicînd aripa mare și neagră care fîlfîie deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mare și neagră care fîlfîie deasupra lor, Își Închipuie că clipa lor durează o veșnicie, sînt așa de preocupați, Încît aproape nu bagă de seamă că Încep să se Împiedice și să Îmbătrînească. Nu-și ridică nicicînd ochii spre stelele nemuritoare de deasupra BÎlciului nemuritor, nu aud nicicînd vocile invariabile ale timpului ce sălășluiește În sferele Înalte, ce nu se oprește, fără să țină seama de cine trăiește sau moare. Glasul timpului vine din depărtări și totuși poartă În murmurul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fîlfîie deasupra lor, Își Închipuie că clipa lor durează o veșnicie, sînt așa de preocupați, Încît aproape nu bagă de seamă că Încep să se Împiedice și să Îmbătrînească. Nu-și ridică nicicînd ochii spre stelele nemuritoare de deasupra BÎlciului nemuritor, nu aud nicicînd vocile invariabile ale timpului ce sălășluiește În sferele Înalte, ce nu se oprește, fără să țină seama de cine trăiește sau moare. Glasul timpului vine din depărtări și totuși poartă În murmurul său glasul cu mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
plin de viață strălucitoare Își luase locul acum printre Întruchipările morții ca să-mi tulbure mințile cu propriul său mister de nepătruns. Căci imaginea acelui chip cuprindea toată mila și tot regretul răscolitor al dragostei ce trebuia să moară și era nemuritoare, al frumuseții ce trebuia să decadă prin bătrînețe și să se ofilească ajungînd un pumn de țărînă rece și care totuși era nobilă ca o stea, eternă ca un rîu, nesupusă de groaza oarbă a universului și mai măreață decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
rar, banal și măreț, zace mort aici, În inima orașului fără odihnă, iar În această imagine mizeră a lutului corupt se află scris destinul tuturor viețuitoarelor, da, al regilor pămîntului, al prinților inteligenței, al atotputernicilor stăpîni ai limbilor și al nemuritorilor făuritori de versuri, al speranței, dorinței și setei mistuitoare care pot sălășlui incredibil În Închisoarea minusculă a capului și care pot zdruncina și zdrobi micul lăcaș În care sînt ferecate. Mortul era Îmbrăcat În niște haine banale și prin Îmbrăcămintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
trăit atît de mult singur, doar cu Singurătatea, sora ta, pentru toate acestea nu mă mai tem de tine, prietene, și ți-am Închinat acest omagiu. Iar acum Singurătatea, veșnică și nesfîrșită ca pămîntul! Soră Întunecată și prieten aspru, chip nemuritor al Întunericului și al nopții, alături de care mi-am petrecut jumătate din viață și alături de care voi viețui pînă la capătul zilelor mele, de ce m-aș teme oare, atîta timp cît ești cu mine? Prieten brav, rudă de sînge cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu toată bogăția și plenitudinea puterilor Întunecate și nepătrunse În miile de peșteri ale pămîntului și peste țărmurile planetei. Se revarsă cu toată forța valurilor lor Învingătoare și inexorabile peste Împărăția nopții, de-a lungul și de-a latul pămîntului nemuritor, pînă ce inimile tuturor celor vii se descătușează de aspra lor povară, pînă ce sufletele care s-au zbătut cîndva În ghearele spaimei sau ale trudei se tămăduiesc, se domolesc și se supun sub vraja uriașă a Somnului Întunecat, tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mea: nu se va întoarce la mine zadarnic, fără ca să facă ceea ce îmi place și să aibă succesul pentru care l-am trimis” (Is 55,9-10). - Este Cuvânt care rămâne pentru totdeauna. Cuvântul viu al lui Dumnezeu este o sămânță nemuritoare prin care credinciosul renaște mereu (cfr. 1Pt 1,23): „Iarba s-a uscat și floarea a căzut, dar cuvântul Domnului rămâne în veci” (1Pt 1,24-25). Veșnic el însuși, Cuvântul contagiază în mod misterios cu veșnicia pe cel care se
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
în măsură să asigure reducerea producției pe stoc a industriei noastre și strategice, și naționale. Veți vedea că nu se află acolo, între sârmele nichelate ale coșului ăluia, marfă de felul acela duios încastrat în sintagma melodică și intratextuală din nemuritorul îndemn: "zi-le de-alea d-ale noastre"! Revenim la discuția dintâi, ne reîntorcem pe firul epic și povestim cum anume s-a trezit boema cu portmoneul doldora de bani, "parai", vorba ghidușului Florin Călinescu, pe urmă ceva mărci vest-germane
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
cu linte, în anii treizeci, aceea a iudeo-masoneriei. Boneta de partid "Ziceți-mi Lomdepapie", ar putea spune Lomdepapie dacă nu ar ști, cum știe orice om de cultură cât de cât om de cultură, că așa începe marele Herman Melville nemuritorul roman despre cașalotul in-folio pe nume Moby Dick. Așa și noi, mult ne dăm interesul să fim altfel, adică să trecem în mod firesc, și din aproape în aproape, dinspre cărți spre realitatea fără cărți, adică de la livresc la absența
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
sângele curge în șiroaie și mai fiecare pas înainte al Romanilor este însemnat prin moartea unui legionar; iar din partea Dacilor jertfirea vieții se face cu o dărnicie, pe care putea să o explice numai nestrămutata lor credință că ar fi nemuritori. Traian mai ia o cetate ce o întâlnește în cale, ultimul avanpost înaintea capitalei, pe când generalul său Maximus prinde pe o soră a regelui și regăsește în cetatea unde pune mâna pe ea, toate semnele militare luate de Daci în
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
se justificau cuceririle lui Enro. Afirmațiile de bază fiind admise, restul venea de la sine. Era năucit. Recunoscuse că era acolo vorba de un corp al lui Gosseyn. Dacă aici ajunsese nebunia suscitată de prezența acestui corp, el care se afla nemuritor grație existenței unei serii de corpuri analoge va trebui să-și reconsidere în întregime problema propriei sale nemuriri. Către orele nouă fu înveșmântat într-o lungă robă albă, iar parada viziunii începu. O luară pe un drum curios; niște trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
un salon public drept apartament personal. Apelezi la numele meu în lifturi și ești dus oriunde. Nu ții seama de sfaturile mele, îmi disprețuiești prietenia, strîmbi din nas la mîncarea mea și acum! Acum îmi strici înadins înregistrarea unei armonii nemuritoare care ar putea salva mii de suflete! Ce insulte mai intenționezi să-mi arunci în față? — Furia dumitale nu-și are rostul, spuse Lanark. Nu mi-ai dat pace pînă nu m-ai convins să încerc să vindec un caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
CAPITOLUL 28. Lucrarea Peste două săptămîni și jumătate, Thaw stătea cu o bucată de cretă și un instrument de măsurat pe platformă, la doisprezece metri deasupra podelei sanctuarului. în timp ce făcea semne pe bolta albastră, cînta cu glas tare: „Dumnezeu invizibil, nemuritor și înțelept în lumina de netrecut te ascunzi de noi drept, Binecuvîntatule, gloriosule, Cel din Vechime, Preaputernice, victoriosule, ai știut ce doreai Cînd m-ai creat pe mine.“ Ajutoarele care stăteau mai jos, pe schelă sau pe scările sprijinite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nu-l impresionează îștiu asta) prin frumusețea lor; îl mișcă, așa cum și noi am fi mișcați de o mașinărie complexă al cărei scop nu-l cunoaștem dar în al cărei plan intuim o inteligență imorală. Inteligență imorală, da. Acea inteligență nemuritoare locuiește în acea casă care este creierul orașului, prima casă a cunoașterii instituționale și administrației moderne. Peste cîteva secole se va împărți în tribunal, universitate, templu, trezorerie, bursă și arsenal. I-auzi, i-auzi! strigă Weems pe neașteptate, și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se justificau cuceririle lui Enro. Afirmațiile de bază fiind admise, restul venea de la sine. Era năucit. Recunoscuse că era acolo vorba de un corp al lui Gosseyn. Dacă aici ajunsese nebunia suscitată de prezența acestui corp, el care se afla nemuritor grație existenței unei serii de corpuri analoge va trebui să-și reconsidere în întregime problema propriei sale nemuriri. Către orele nouă fu înveșmântat într-o lungă robă albă, iar parada viziunii începu. O luară pe un drum curios; niște trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
asta, să mențină contactul trăda o dereglare a organismului, era un simptom al bolii mortale despre care auzise. De șapte ori în decursul secolului trecut întâlnise niște corli prea slabi pentru a se putea mișca și ale căror trupuri, altminteri nemuritoare, se vlăguiseră din lipsă de hrană. De fiecare dată, se năpustise asupra acelor trupuri inerte, zdrobindu-le pentru a le stoarce fărâma de id care continua să le țină în viață. Corl se înfiora de plăcere, amintindu-și de acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
îi scana interiorul corpului. După un timp, omul plecă. Curând după aceea, Corl auzi zgomotele unor oameni care trebăluiau ceva mai departe. Zgomotele astea se stinseră treptat. Corl aștepta răbdător să se facă liniște. Odinioară, înainte de a fi ajuns relativ nemuritori, corlii obișnuiau și ei să doarmă noaptea - își adusese aminte de acest obicei privindu-i pe oamenii care moțăiau în bibliotecă. Un zgomot stăruia totuși: pașii a doi oameni continuau să răsune în liniștea care învăluise nava. Pașii treceau mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
unei idei frumoase. Copiii îi imitau de timpuriu pe oamenii mari, oamenii mari se purtau uneori ca niște copii, iar curiozitatea față de viață era o bucurie care nu dispărea la nici o vârstă. Înainte de 1900 omul credea că Dumnezeu îl vrea nemuritor, în sensul cel mai concret al cuvântului. Nimic nu părea imposibil și nici nu era. Toate utopiile erau permise. Iar jocul cu timpul a fost întotdeauna cea mai frumoasă dintre ele. În rest, oamenii semănau destul de bine și în toate
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
era cunoscut pentru mersul lui rapid, acum călca încet și greu, simțindu-se cuprins de melancolie. Chipul prietenos al tânărului și ochii lui negri se amestecau cu umbrele nopții. Încă un copil care se lăsase păcălit de senzația că e nemuritor. Se gândi că, fără îndoială, chiar în clipa asta, într-o familie, o mamă sau un tată sau surori și frați trec prin momente de teamă cumplită fiindcă băiatul nu se întorsese acasă de două zile. Și că poate aleargă
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
a planurilor. Cu multă grijă, o puse pe aceasta într-o arhivă aflată într-o nișă, împreună cu zecile de mii de diagrame și planuri cărora le dăduse prioritate maximă într-o perioadă de câteva milenii. La sfârșitul acelei ore, singurul nemuritor dintre toți pământenii, întemeietorul Arsenalelor, stăpânul unor secrete necunoscute vreunei alte ființe omenești, se întoarse în biblioteca apartamentului său din hotelul Royal Ganeel. CAPITOLUL XII LUCY RALL ieși din cabina de comunicare prin teleecran a guvernului și traversă repede un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
maică-sa, preoteasa, va ajunge la Dumnezeu și va sta ca o porumbiță pe toiagu-nverzit al lui Zarathustra. O văzuse mereu ca pe Farah ori ca pe o pisică de jad răsfățându-se pe o consolă de aur. O crezuse nemuritoare. Când venea de la școală, alerga să i se furișeze în pat, să-i miroasă pernele și să tragă pe nări parfumul dulceag, care îi stăruia între haine. Nu îl mângâia decât rar sau atunci cel puțin nu-și mai amintea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]