3,370 matches
-
să se mai apropie și care se retrase îndată ca mușcat de șarpe. Printre soldații grămădiți la ușă, apăru sublocotenentul, făcând semn escortei să înainteze cu prizonierul... Într-o odaie plină cu mese de scris de toate felurile, pretorul aștepta nerăbdător. Fusese înștiințat chiar în cursul nopții și pregătise tot pentru accelerarea lucrărilor. În sfârșit, avea un "caz excepțional"! își freca mâinile și umbla de ici-colo, lovindu-se de colțurile meselor. Pe față îi juca mulțumire și emoție. La o parte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cine o simte trăiește în eternitate... Cu iubirea în suflet poți trece pragul morții, căci ea stăpânește și dincolo, pretutindeni, în toate lumile existente și inexistente... Poate să mă mai ispitească viața, poate să mai sufăr, dar... Klapka îl asculta nerăbdător, îngrijorat. Cuvintele lui i se păreau rodul fricii de moarte. În cele din urmă îl întrerupse: ― Dragul meu, nu-ți dai seama oare că aiurezi?... Asemenea fantasmagorii poate să-și îngăduie omul când e acasă, la birou, odihnit, sau în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu dinții tociți. Drept în față lucea tainic luceafărul, vestind răsăritul soarelui. Apostol își potrivi singur ștreangul, cu ochii însetați de lumina răsăritului. Pământul i se smulse de sub picioare. Își simți trupul atârnând ca o povară. Privirile însă îi zburau, nerăbdătoare, spre strălucirea cerească, în vreme ce în urechi i se stingea glasul preotului: ― Primește, Doamne, sufletul robului tău Apostol... Apostol... Apostol...
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ascultați cuvintele mele, dați-mi măcar această mîngîiere. 3. Lăsați-mă să vorbesc, vă rog și după ce voi vorbi veți putea să vă bateți joc. 4. Oare împotriva unui om se îndreaptă plîngerea mea? Și pentru ce n-aș fi nerăbdător? 5. Priviți-mă, mirați-vă, și puneți mîna la gură. 6. Cînd mă gîndesc, mă înspăimînt, și un tremur îmi apucă tot trupul: 7. Pentru ce trăiesc cei răi? Pentru ce îi vezi îmbătrînind și sporind în putere? 8. Sămînța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
urmează după foaia albă, Pixul îmi tremură în mâna dreaptă, Tu ești jos și îmi spui să mă grăbesc, Plecăm undeva departe, în Univers. Foaia îmi face semne să rămân, Am atâtea de spus și de scris, Însă tu ești nerăbdător să mă vezi Și nu mă lași să te chem doar în vis! FERICIREA MEA E SCRISUL Fericirea mea e scrisul... Scump izvor de gânduri revărsate, Idealuri ascunse în penița de stilou, Ce vor să iasă la iveală din gingașa
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
spune lui Kenan: - În pauză, ce-ar fi să mergem peste drum?! în paranteză canal. Am văzut niște nuci în depărtare... vreau să fac diseară dulceață! Am aflat că este grozavă! - Este nemaipomenită, căluțul abia așteaptă... la drum! îi răspunse nerăbdător Kenan. Și astfel au plecat în zarea zărilor blazate, iar când au ajuns la destinație lui Kenan, neînsurat, nu îi ardea de nuci: - Eu mă culc! își face semnul drept credincioșilor și se întinde moleșit în iarba moale. Laur se
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
aude un zgomot crescendo; se întoarse cu tot corpul. Zări prin perdeaua de fulgi o Dacie albastră deschis care se apropia cu ștergătoarele în funcțiune și farurile aprinse. Nu avea pasageri și văzu în mașină numai silueta unui bărbat; începu nerăbdătoare să facă semne disperate cu mâna; șoferul opri mașina puțin mai departe, surprins că întâlnește pe cineva care merge la oraș pe așa o vreme și dădu înapoi. Ajunsă în dreptul ei portiera din spate se deschise rapid cu un păcănit
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
i se făcu milă și îi dărui un fir anemic, amintind de o garoafă pleoștită și parțial cheală, pe care Edy imediat și-a agățat-o cu mândrie la butonieră. Felinarele pe bulevard luminau spasmodic refugiul, unde ne adăpostisem. Așteptam nerăbdători fetele în colțul rotund, vineții, rebegiți de frig, clănțănind din măsele și privind cum cucoanele își fâțâie tropăind zgomotos pantofii cu capișoane de metal la tocuri. Giulia avea deci, misiunea ingrată să vină cu prietena și .. au apărut amândouă! Au
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
pândea tăcut să mă sperie; îl știam! Era prietenul meu! Clădirea căminului mă aștepta nemișcată ca un monstru diluvian cu mai multe capete, cu intrări-ieșiri și două aripi înfoiate. Edy nu avea de gând să se supere însă mă aștepta nerăbdător să-mi spună: - Tot o să te prind eu odată, Giulia! În gândul meu am prezis ziua exact... poimarți, dar l-am lăsat să spere că asta o putea face pe gratis. Ea nu l-a înghițit, că prea repede și-
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
drept ca la fotograf. Acela a fost Nelu, nepotul ei, de care a avut grijă, când era copil de școală,...cum să nu crezi în aceste semne? Când cădea seara, treburile încetau, animalele rumegau în staul, iar ei, copii așteptau nerăbdători să le repovestească mereu aceleași lucruri care le păreau noi de fiecare dată. Stăteau întinși liniștiți pe lavițe și li se desfășura în fața ochilor misterele ținutului cu piscuri semețe care se pierdeau în neguri albastre; codrii străvechi și întunecați fără de
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Vali care-și aranja florile topită, și o întreabă: "Bine, mă, Vali, mie de ce nu mi-ai spus?" Pentru că nu m-ai întrebat." De ce dracu' ți-am povestit chestia asta? VI Am fost prin oraș toată ziua. Știu că ești nerăbdător să afli cum am ajuns în România să-mi depun actele cu Monica, Ai puținică răbdare și, apropo de răbdare, totdeauna eu am fost pripit, răbdarea nu m-a caracterizat niciodată. Probabil că întîmplări din copilărie te fac nerăbdător, sau
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
ești nerăbdător să afli cum am ajuns în România să-mi depun actele cu Monica, Ai puținică răbdare și, apropo de răbdare, totdeauna eu am fost pripit, răbdarea nu m-a caracterizat niciodată. Probabil că întîmplări din copilărie te fac nerăbdător, sau poate toți copiii sânt nerăbdători. Adu-ți aminte de vremea când așteptai Crăciunul sau ziua ta. De obicei răscoleam casa cu o săptămână înainte și, de cele mai multe ori, găseam cadourile pe care le și desfăceam, nerăbdător, dar le si
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
ajuns în România să-mi depun actele cu Monica, Ai puținică răbdare și, apropo de răbdare, totdeauna eu am fost pripit, răbdarea nu m-a caracterizat niciodată. Probabil că întîmplări din copilărie te fac nerăbdător, sau poate toți copiii sânt nerăbdători. Adu-ți aminte de vremea când așteptai Crăciunul sau ziua ta. De obicei răscoleam casa cu o săptămână înainte și, de cele mai multe ori, găseam cadourile pe care le și desfăceam, nerăbdător, dar le si împachetam la loc ca să nu le
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
copilărie te fac nerăbdător, sau poate toți copiii sânt nerăbdători. Adu-ți aminte de vremea când așteptai Crăciunul sau ziua ta. De obicei răscoleam casa cu o săptămână înainte și, de cele mai multe ori, găseam cadourile pe care le și desfăceam, nerăbdător, dar le si împachetam la loc ca să nu le stric plăcerea alor mei, așteptând momentul înmînării cu emoție mai mult de frică să nu mă dau de gol că știu deja ce-i în pachet. De mic mi-am antrenat
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
toți cu luare aminte. Apoi un țipăt scurt de fată ajunse până la ei. Oamenii încremeniră. Mai-Baka sări în picioare, punând mâna pe arc. Tankoko însă îl opri. Toți oamenii își îndreptară cu nădejde privirile spre ochiul străin din cer. Așteptau nerăbdători. Dogbe murmură: - Poate că zeul s-a prefăcut în leu și vrea să... - Taci! se răsti la ea Tatrakpo, bărbatul ei și căpetenia satului. Ochiul din cer stătea însă tot deschis și nemișcat. Trecu câtva timp. Mai-Baka se retrăsese de lângă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
târziu. M-au crescut niște străini. Au fost pentru mine mamă și tată. Tot negri. M-au învățat să trag cu arcul. După aceea am învățat graiul tobelor și câteva graiuri ale neamurilor vecine. Tăcu. Iahuben tocmai acum era mai nerăbdător. Zise aprins: - Povestește mai departe. Spune-mi tot ce a urmat. - Nimic deosebit. Am fost sfetnicul căpeteniei satului. Apoi am ajuns rob în Ta Kemet. De acolo, în Atlantida. - Așa de repede? - Nu repede. Pe rând. - Și în Ta Kemet
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fost nesfârșitele lăcomii și neînțelegeri între numeroasele țărișoare din Ta Kemet, zeul Hapi i-ar fi mulțumit zeului morții, Osiris, pentru leșurile întregii oști atlante. Soldatul Iahuben era și el aici. Scăpase cu o rană trecătoare. Îngrijindu-și-o, aștepta nerăbdător corăbiile și îi era dor de casă. Se săturase de Ta Kemet. Oamenii rome erau harnici și cumsecade, dar săraci. Chiar bogații stăpâni din ținut nu se puteau asemui cu stăpânitorii Atlantidei. Aici, în Ta Kemet, nu erau nici palate
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai arătase până acum niciodată cerul atlant. Chiar învelindu-se, târziu, cu pătura de lână, înainte de a-și muta viața din afară înăuntru, în clipele de așteptare a somnului, Auta nu se mai gândea decât la steaua aceea. Și era nerăbdător să stea în sfârșit de vorbă cu Marele Preot, care ajunsese acum pentru el cea din urmă nădejde a dezlegării tainei din cer... După un somn adânc de om sănătos, Auta ieși în zori din baraca de bârne. Dimineața își
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
din Piscul Sfânt, ca întotdeauna, un cârlionț tremurător de fum care apoi se destrăma în cer. Ochii lui Auta străluciră, revăzând palatul. Ochii lui spuneau, pentru cine s-ar fi putut uita atunci în ei, că înăuntru arde o bucurie nerăbdătoare. Oricui dintre sclavii Atlantidei i s-ar fi părut stranie bucuria lui, fiindcă nimeni nu era mai nefericit decât în clipa când trebuia să intre din nou în casa stăpânului. Bucuria lui Auta avea însă cu totul alte pricini. Drumul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
întorcea în căsuța lui, obosit și adormit pe jumătate, iar în zori trebuia să plece din nou. Era nevoit să stea în picioare o zi întreagă, tăcut, căci nu-i era îngăduit să schimbe cu nimeni o vorbă. Aștepta acum nerăbdător să se împlinească luna, ca să fie schimbat în straja de noapte, să mai fie printre ai săi măcar câteva ceasuri, ziua. Atât de bucuros la început că e sutaș, simți că i se face dor de câmpul de lângă cazărmi, unde
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îndreptă îndărăt. Abia acum Auta văzu înălțîndu-se la vreo zece pași de el uriașul turn. Lângă turn erau alte câteva făpturi, asemenea celei care era alături de el. Auta stătea înțepenit. Trecu un răstimp destul de lung. Făptura de alături nu părea nerăbdătoare. Aștepta. Auta își aduse aminte cu câtă nerăbdare a venit el încoace și-și dădu seama cât de tâmp se simțea acum, stând așa cum stătea. Ființa străină îl poftea spre turn, așa înțelegea semnul ei. Să se ducă? Ce câștiga
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
râdă. Dar nu mai era vreme de râs, căci mulțimea de robi ajunsese în dreptul peșterilor de sus, unde altădată nimeni n-ar fi cutezat să se ducă. Luntrea se opri pe un umăr de munte. Auta și Iahuben ieșiră repede, nerăbdători să-l găsească pe Mai-Baka. Îl văzură. Se auzi un strigăt de femeie. Sclavii fugari, cei douăzeci și nouă (Mpunzi încă nu se putea întoarce), ședeau cu toții laolaltă în fața peșterilor și mâncau. Cea dintâi zărise mulțimea Ntombi. Ea strigase. Văzând
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de măgari. Paznicii asinilor, cutremurați de groază, fură bucuroși că zeii nu le cereau mai mult decât să adune toate frânghiile câte le aveau și să mâne cele câteva sute de măgari încotro voiau zeii. Drumul dură destul de mult, dar nerăbdător părea Auta, tocmai cel care era deprins mai puțin cu iuțeala zborului. Singurul lucru mai greu a fost pentru înfricoșații măgărari vederea turnului de argint și a zeilor în veșmânt argintiu. Și mai ales când trebuind să înjghebe, după planul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acum una după alta, una din ele lăsînd-o în față pe cea pe care era Utnapiștim. Marea nu era furioasă, însă vântul bătea acum pieziș, și mersul spre miazăzi era încetinit. Fiecare dintre cei douăzeci și doi de oameni era nerăbdător să ajungă la țărmul Muntelui de Foc, dar fiecare se simțea bine și pe mare, în libertate, și fără primejdia biciului sau a suliței regale. N-aveau merinde. Își făcură însă plase din resturile de frânghii și prindeau pește pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Regele și preoții ar fi stors mai departe poporul și sclavii de toată vlaga. Crezi că e vreo deosebire între un sclav care trăiește și unul care a murit? Numai aceea că mortul nu mai e folositor nimănui. Cârmaciul părea nerăbdător. - Să plecăm cât nu e prea tîrziu! spuse el, iar Auta îi zâmbi tăios: - Ți-e frică să nu pierim și noi o dată cu toată țara asta? Apoi îi păru rău că l-a jignit. Cârmaciul însă nu păru supărat. Zise
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]