3,713 matches
-
aproape alergând, se strecură prin poarta întredeschisă, la fel și prin ușa de la intrare, doar că, uitând de el, clopoțelul de deasupra ușii dădu, numaidecât, de veste. Atât de repede apăru maică-sa în ușa sufrageriei, încât Petrache înțelese că pândise toată noaptea, moțăind pe canapea. — Unde-ai fost ? întrebă ea, mai degrabă bucuroasă că-l vede. — M-am întâlnit cu Aurica, șopti, fără s-o privească. Ți-am zis doar, am așteptat-o la fabrică. Intră în camera lui și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cerul nu era greu de ploaie, avea mai degrabă o limpezime alburie. Petrache privi caisul înflorit și se întrebă, ca în fiecare an, ce taină e asta care îl face să se deschidă dintr-odată și numaidecât noaptea. Altădată îl pândise, dar nu reușise să-l vadă înflorind. De la o vreme, pur și simplu, uitase și caisul îi aducea, brusc, aminte că mai trecuse un an și taina nu fusese, încă, dezlegată. Urcă anevoie cărarea, cu săculețul în spinare. Tot drumul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Pantelimon zâmbi. — Cap sau pajură ? — Pajură, poate să aibă mai multe capete. Bărbatul ridică palma încetișor. — Moneda de argint a doctorului fără de arginți zice că o să trăiască. Lumea lui începea acolo unde se sfârșea lumea celorlalți. Asta nu înseamnă că pândea, din spatele perdelei îngălbenite și deșirate de la demisol. Nu se ferea cu tot dinadinsul și, uneori, chiar îi plăcea lumina zilei, mai ales toamna târziu, când lumina era mierie și se îngroșa, puteai s-o aduni în căușul palmei și s-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ea, mai devreme sau mai târziu, în rândul criminalilor ce trebuiau stârpiți. Încât, la un moment dat, toți ajung să semene între ei. Toți poartă un singur chip care este al tău. Cei care te tortu rează, cei care îți pândesc somnul și îți vatămă starea de veghe, care îți afundă gura în hârdăul cu nevoile altora, care îți împing cu bocancul zeama pe care s-o lipăi, în patru labe și fără lingură, ca jivinele, cei care îți măscăresc amintirile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unduitoare și mai solzoase, cu atât aerul din jurul lor e mai limpede. Iar atunci pot vedea nălucile celelalte, care nu sunt proiecțiile mele, ci ale altei lumi, care își are demonii ei, chiar dacă nu și iluminările. Văd noaptea cum unii pândesc, cum ascultă ce vorbește orașul în somn, cum pun cioburi de oglindă în dreptul nărilor, pentru a desluși, prin aburii respirației, visele oamenilor. Și, mai ales, aud vocile. Ele nu strigă, ai crede că sunt niște scurgeri vâscoase prin conducte sau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întâi erau întinse plase, astfel încât saltul în gol să nu întâlnească cimentul izbăvitor, ci să se oprească, neputin cios, în năvodul întins de acești altfel de pescari de oameni. Oamenii sunt muritori, iar noi ne făcuserăm din asta un țel. Pândeam întâlnirea cu moartea, era un culcuș în care ne-am fi ghemuit, numai că eram strânși în laț, și noi, și moartea, lăsați să ne apropiem doar atât cât să ne simțim, fără să ne putem atinge. Agonia nu era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de surcele și socotind pentru cât timp le va ajunge. În capătul străzii Busolei era un atelier de tâmplărie. În schimbul unei sticle de băutură, Melania se întorcea cu câte un căruț plin cu scândurele. Altă dată aveau mai mult noroc, pândeau vreo casă care se demola și mergeau împreună, dis-de-dimineață. Coltuc veghea în capul străzii, iar Melania se căznea să smulgă cercevele ori tocurile de uși, pe care le târa până acasă. Străzile lor intrau cu greutate în lumea cea nouă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de pește, stavrid în ulei, explică. Merg, sunt numa’ de trei luni. — Trei luni e nimica la conserve, observă Bunelu. Se cheamă că-s proaspete. Sunt numa’ de trei luni expirate, adăugă Iadeș. Tre’ să stai la băcănie și să pândești. Care nu-s umflate, când le aruncă, sunt bune. Ba chiar se mai îndulcesc. Lucică aduse două pachete de biscuiți, mai avea un colț de pâine să-l pună pe pânză, dar nu era ambalat și nici de la el nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
măritată. — Tânără, drăguță, o pradă numai bună pentru vânătorii de zestre. Ea clipi cochet, părând, în privința ipotezelor, să nu aibă vreo obiecție. În privința concluziei însă, spuse : — Lasă că mă descurc eu... — N-aș fi așa sigur de asta. Cei care pândesc câștigurile mari sunt foarte periculoși. Iar o femeie singură e exact ce le trebuie. — Mă gândeam că pot, cu banii ăștia, să fac o mulțime de chestii. Să-mi cumpăr trusoul, să-mi iau o casă. Știi cum e, fetele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca să fiu mai exact, pe vârful nasului. Arată-mi vârful nasului și am să-ți spun dacă ești pe cale să izbucnești. E bine că e la vedere. Dacă ar fi fost la noadă, de pildă, ar fi trebuit să-i pândești când își dau pantalonii jos. Am adunat deja o arhivă întreagă de înjurături și blesteme. Și încă mai e loc. Cuvântul a fost creat ca omul să se cruțe pe sine. Cuvântul trudește în locul tău, în timpul ăsta poți să te
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a folosit ? întrebă, fără să aștepte vreo lămurire, era mai degrabă răspunsul pe care și-l dădea singură. Apoi își aminti și se trase îndărăt, fără să-i mai pese de ghionturile care îi împungeau noada : Asta faceți voi, mă pândiți când vin acasă... Sunteți, tu și cu ăsta, de-i zici unchiul, niște... niște... — Labagii... o consolă Maca, bătând-o pe umăr : Hai, du-te și te spală... Să-ți încălzesc niște apă ? Dar se lăsă imediat păgubaș, amintindu-și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ai fi putut crede că sunt dați cu un fel de pomadă albă pe obraji, dacă nu le-ai fi văzut mâinile cu degete lungi și unghii ascuțite, dar la fel de albe, încât parcă băteau în albastru. Pictorul desena, mai degrabă pândindu-i, știa că mâna-i mergea singură, deprinsă și iscusită. Privi chipurile de pe foaie în treacăt, căci se întuneca și trebuia să-și vadă de drum către casă, cu șevaletul strâns pe umeri. Se opri să ia, la bodegă, un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un târziu. Nici nu știți ce film rulează : Reconstituirea... Bate un vânt pe lumea asta... — Din alea care nu mișcă frunzele. Cât timp mai avem ? — Vreun sfert de oră. Ar cam trebui să mergem... Zici că e singur ? — L-am pândit toată dimineața. Știi cum e o casă locuită de un om singur și bătrân ? Când lumina se plimbă dintr-o cameră în alta, nu arde niciodată decât un singur bec. Bătrânii care au trăit atâta vreme în comunism nu lasă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
acela. Și nici nu se simți ispitit să sară gardul în curte. Nu-l chema nimic, nu acolo era Valea Plângerii. Porni motorul și întoarse. Nu îl văzuse nimeni. La urma urmei, asta conta mai puțin. Poate că aceia ce pândeau nu-i mai dădeau nicio importanță. Sau poate că, precum sectoristul, nici el nu mai exista. Dispariția călăului făcea ca și alte vieți să dispară. Atunci pricepu că, de fapt, acela era singurul loc în care se mai putea duce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ai spus că-mi dai o știre. Ce știre? - Așa e, recunoscu Ioanide fără precipitație, am să-ți dau o știre, și încă foarte importantă. Ermil Conțescu... - Ei? făcu impacientat Gonzalv. (Conțescu era titularul catedrei de geografie pe care o pîndea.) - Ei bine, a avut acum trei ore un atac de apoplexie! G. Călinescu Toți cei de față, oameni în vârstă, primiră vestea foarte mișcați. Malign, Ioanide adăugă cu indiferență crudă: - Se zice că dorința lui este să-i urmeze la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
îi putea vedea de la fereastră cum treceau nepăsător, fără a arunca vreo uitătură în dreapta sau în stânga. Ioanide avu impresia că ipochimenii filau pe cineva între două puncte apropiate ale străzii, centrul fiind casa lui. Ideea îi apărea absurdă, probabil că pândeau o servitoare, dar doi? Arhitectul trecu în sufragerie, unde, contrar obiceiului, găsi pe Tudorel punctual la masă. Pica însă lipsea, telefonase că nu vine, fiind reținută de o prietenă. Lipsise și noaptea antecedentă, dar acest lucru nu i se spusese
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o hotărâre. Cu cât se apropia, Ioanide se încredința că umbra era Pica. Atunci când fu lângă ea, o prinse de braț. - Ce faci tu aici? Fata scoase un țipăt și întoarse spre arhitect ochii de un albastru ireal. - Pe cine pândești tu, de ce nu mergi acasă? insistăIoanide, însă afectuos. - Mi-e frică, nu pot! se cutremură Pica. - De cine ți-e frică? Pica își dădu seama, calmîndu-se, că făcuse o imprudență și se rectifică: - M-ai speriat tu! - Haide acasă, o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Nici Ioanide nu le destăinui chipul cum găsise pe fată și lăsă pe Pica să meargă în odaia ei fără a-i spune nimic. A doua zi o chemă în birou. - Pica, intră Ioanide de-a dreptul în chestiune, de ce pândesc agenții secreți în fața casei? O paloare subită înfrumuseță fața brună a Pichii. - Care agenți? Îngăimă ea. - Dragă Pica, eu îți vorbesc ca un prieten, nu cred că tu șistimabilul tău frate Tudorel, zis Doru, nu știți că de atâta vreme
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Pica, eu îți vorbesc ca un prieten, nu cred că tu șistimabilul tău frate Tudorel, zis Doru, nu știți că de atâta vreme doi indivizi dau târcoale pe stradă. Am emis toate ipotezele posibile și am ajuns la încheierea că pândesc casa noastră. Și tu știi asta, de vreme ce n-ai îndrăznit să te întorci acasă și te-am surprins codindu-te să intri pe stradă. Pica lăsă capul în jos. - Bun, trase Ioanide o primă propoziție sigură, vasăzicăpîndesc pe cineva din
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
savant, în vreme ce cu mâna mângâia părul Pichii, desfășurat pe umărul său, pe care se culcase acum capul fetei. - Nu, tu n-ai făcut nici o faptă rea și sunt încredințat,nici haimanaua de Tudorel. Dacă vă filează pe voi, nu vă pândesc să vă aresteze, ci ca să vă urmărească ieșirile și intrările. Te pomenești că sunteți amestecați în drăciile studențești de care tot aud! Trăiesc pe altă lume, dar am să mă cobor din ea ca să vă apăr. Tu, o fată așa
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lui Hagienuș, exista și aci o explicație. Guvernanta nu era ușă de biserică și, între altele, copiii o prinseseră de câteva ori furând obiecte și cărți din odaia lui Hagienuș, fără a o denunța, căci în epocile de acalmie țiitoarea pândea toți pașii orientalistului și dădea informații copiilor. Hagienuș, om bătrân și cu slăbiciuni și tabieturi, suporta foarte greu lipsa auxiliarei sale și, inevitabil, mai devreme sau mai târziu, amândouă taberele cădeau la tranzacție și reluau viața obișnuită. Orientalistul își iubea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Dittweg, și se jura că nu există, n-a dat de el nicăieri. Cine știe din ce obscură publicație îl scosese Gonzalv, care obișnuit refuza a face destăinuiri asupra surselor sale până la data publicării unei broșuri, de teama plagiatului. El pândea la tipografie până ce ieșea de sub teasc lucrarea, ca nu cumva un inamic să-i răpească materialul înainte de punerea în circulație a opului său. - Să-mi dea Dumnezeu sănătate, se destăinui Conțescului Ioanide, să-mi termin opera. Generațiile viitoare vor pune
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
adevăr, îl supără întîrzierea inutilă cu care Bogdan ataca chestiunea și aerul pedagogic insuportabil. - Poate că știi că am primit amenințări. Acum lucrurilemerg mai departe, sunt urmărit pe stradă de o ceată. Și Dan Bogdan nară cum figuri suspecte îl pândesc de câtăva vreme la întoarcerea sa acasă pe o stradă dosnică întrun cartier cam pustiu. De câteva ori, ca să evite orice accident, a luat trăsura. Deunăzi însă, negăsind nici un vehicul, a fost nevoit să vină pe jos. La o răspântie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
eliminat în afacerea cu închirierea. De unde imprudență de limbaj. Toate aceste frământări meschine ar fi fost inofensive dacă viața ar fi urmat să decurgă monotonă și provincială, așa cum o trăise până atunci Hagienuș, Suflețel, Dan Bogdan și ceilalți. Dar îi pândea un ciclon înspăimîntător. Nu este inutil a ne face o idee de modul de existență al celor trei Dioscuri. Panait Suflețel sculîndu-se dimineața nu se îmbrăca îndată, ci ședea în pat sau umbla în odaia foarte încălzită de o sobă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
obscure, când le pică în mână, n-au nici o noțiune clară de științe, de arte. Parcă Attila, Tamerlan și Genghishan aveau vreo idee de filozofia lui Platon sau de arta lui Praxitel! ("Zadarnic fac proiecte, observă amar Ioanide, Genghishan mă pîndește!") Ei sunt niște birocrați, ordonând și întocmind rapoarte, descinderi pe teren, întruniri, marșuri, manifeste, însă cu o hotărâre calmă pe care n-o intimidează nici o intelectualitate. Un manual de metafizică de le-ar cădea în mână, ar fi pierduți. Astfel
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]