3,706 matches
-
anunțat că armenii or să-și vopsească ouăle de Paște cu propriul lor sânge! Asta susținuse Kirkor Hagopian Înainte să plece de la frizerie. Hovhannes Stamboulian n-a dat prea mare crezare zvonurilor ălora. Totuși a recunoscut că erau niște vremuri păcătoase. Când a ajuns la parter și-a strigat din nou soția și, văzând că nu primește nici un răspuns, a oftat. Pe când ieșea afară, În patio, și trecea pe lângă masa lungă din lemn de cireș la care luau micul dejun când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
vieți. O carte deschisă, cu zece miloane de povești Învălmășite. Istanbulul se trezește din somnul său agitat, gata pentru haosul orei de vârf. Din momentul ăsta sunt prea multe rugăciuni de Împlinit, prea multe blasfemii de notat și prea mulți păcătoși, dar și prea mulți nevinovații la care trebuie să veghezi. În Istanbul e deja dimineață. CAPITOLUL TREISPREZECE Smochine Uscate Fiecare lună din an știe din ce anotimp face parte și se comportă ca atare, fiecare, În afară de una: Martie. Martie e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
trebuia să mă mărit mai Întâi. Nu denatura lucrurile. Nu mă pot numi femeie divorțată sau văduvă sau mai știu eu ce termen critic pe care-l ții de rezervă În glosarul tău pentru femeile nenorocite. Fiică-ta e o păcătoasă care poartă fuste scurte, căreia Îi place inelul ei din nară și care Își iubeste copilul din flori. Fie că-ți place sau nu! Nu-i de-ajuns că ți-ai stricat fiica și ai silit-o să bea? De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
se oprise Într-un colț din Tucson pe care-l vizitase din când În când În secret În ultimii zece ani. Altarul lui El Tiradito. Era un loc modest, ciudat din centrul Tucson-ului, singurul altar din America dedicat sufletului unui păcătos, declara placa istorică de la fața locului. Sufletul unui excomunicat, un tiradito, un paria. Astăzi nimeni nu știa prea multe amănunte despre povestea aceea care se petrecuse pe la jumătatea secolului al nouăsprezecelea; cine anume era păcătosul, care anume era păcatul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
din America dedicat sufletului unui păcătos, declara placa istorică de la fața locului. Sufletul unui excomunicat, un tiradito, un paria. Astăzi nimeni nu știa prea multe amănunte despre povestea aceea care se petrecuse pe la jumătatea secolului al nouăsprezecelea; cine anume era păcătosul, care anume era păcatul, și cel mai important, cum se ajunsese să se ridice un altar În memoria numelui său acoperit de rușine. Imigranții mexicani știau mai multe despre el decât ceilalți, Însă aveau tendința să Împărtășească mai puține lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
investigarea detaliilor istorice. Îi era de-ajuns să știe că El Tiradito fusese un om bun, sau cel puțin nu mai rău decât alții, și că făcuse fapte cumplite În trecut, niște greșeli destul de josnice ca să-l tranforme Într-un păcătos. Și totuși fusese iertat și i se oferise un lucru care le lipsea multor muritori, un altar. Așa că noaptea trecută Mustafa vizitase din nou altarul, măcinat de gânduri. Deși mic, Tucson era destul de cuprinzător când venea vorba de locuri sfinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
acolo pentru că-i plăcea sentimentul pe care i-l inspira locul acela, nepretențios și totuși impunător și gotic În același timp. Amestecul spiritului mexican cu valorile americane, zecile de lumânări și milagros puse acolo de diverși oameni, probabil ei Înșiși păcătoși, hârtiile Împăturite de pe ziduri În care vizitatorii Își mărturiseau și Își ascundeau păcatele - toate i se păreau atrăgătoare În momentul de față. — Vă simțiți bine, domnule? Era stewardesa cu ochi de culoarea safirului. A Încuviințat scurt din cap și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și migdale mărunțite În zeci de boluri cu ashure aranjate pe blatul de bucătărie, mătușa Banu și-a Început povestea. — A fost odată ca niciodată, Într-un tărâm nu foarte Îndepărtat, pe când purtările oamenilor erau vrednice de dispreț, iar vremurile păcătoase. După ce a privit Îndeajuns la ticăloșia asta, Allah a trimis În cele din urmă un mesager, Noe, care să Îndrepte purtările oamenilor și să le dea șansa să se căiască. Însă când Noe a deschis gura să predice adevărul, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
el trecea drept impresionabilul-șef - erau convinși că nu vor trece de vîrsta de treizeci și trei de ani. Cum ar fi putut cuteza să trăiască mai mult decît Iisus Hristos mort, În chinuri groaznice pentru a-i răscumpăra pe ei, bieți păcătoși? Înaintea vacanței de Paște, erau puși să retrăiască sacrificiul lui Hristos care se dăduse pe sine jertfă pentru mîntuirea fraților lui, oamenii. Li se repeta: „Și-a vărsat sîngele pentru noi pe Cruce. SÎntem botezați cu sîngele Lui. A voit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
și tatălui său, doi oameni a căror moarte, În mod evident, Îl tulburase. Doi oameni? Fraza era blasfematorie! La ce bun că fusese primul la religie? François nu confunda activitatea omenească a lui Hristos cu aceea a tatălui lui, un păcătos plin de căință supus canonului de penitență necesar mîntuirii sale. Nu uitase taina Sfintei Treimi, mysterium absolutum al Dumnezeului unic În trei persoane. CÎnd era copil, cu dragă inimă ar fi alcătuit cu tatăl lui și cu Iisus o treime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cursul anilor 1953 și 1954, să capăt cele mai bune note din viața mea la catehism și să-mi văd numele afișat cu litere aurite În capela colegiului datorita unei compuneri (ce atingea marea artă) asupra temei impuse: Condiția de păcătos a omului, o compunere „vibrînd de credință și speranță“, considerase profesorul de religie , „un reportaj“, aș fi zis eu mai curînd. Muncisem la compunerea asta două seri Întregi, sub privirea ocrotitoare a doamnei Marie-Isaure, ștergînd-o uneori rapid Îndărătul patului, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
La ce le-ar folosi lor compasiunea mea? ă știu ce te ambiționează pe tine, Porfiri. Eu știu pentru cine ai compasiune. ă Dacă e așa precum spui, atuncea știi mai multe decât mine. ă Pentru criminali. Pentru amărâții de păcătoși. Porfiri își împreună palmele, ridicându-le în dreptul feței, într-un gest gitat ce aducea a rugăciune. ă Te gândești la băiatul ăla. Se simțea o notă de negare în vocea sa. Nu se uita deloc la Nicodim Fomici. ă Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și sacrilegiile sale cât și pentru iscusința sa militară. Referința este la Banchetul lui Platon. În traducerea lui Goriancikov pasajul sună astfel: „Oare nu a dormit Alcibiade cu Socrate sub același cort și oare nu a îmbrățișat cu brațele sale păcătoase un om spiritual?“ ă Da, da, da, Porfiri Petrovici. Sunt pefect conștient de practicile murdare la care se dedau grecii antici. ă Dar nu se face nicio referire la Alcibiade și Socrate în Proudhon. A treia interpolare... Liputin îi făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
obscenități dezgustătoare. Goriancikov știa asta fiindcă lucra pentru dumneavoastră în dublă capacitate. Acesta este și înțelesul unuia din citatele interpolate în traducere. „Oare nu a dormit Alcibiade cu Socrate sub același cort și oare nu a îmbrățișat cu brațele sale păcătoase un om spiritual?“ 'Alcibiade' era pseudonimul lui Goriancikov, când traducea pronografie. 'Socrate' se referă pur și simplu la conținutul filozofic al cărților editate de Atena. ă Acum chiar că m-am săturat de balivernele dumneavoastră. Adevărul este că nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
sigla Hollywoodului de pe dealuri. El fusese iubitul necredincios, iar ea era prietena neloială. Brusc, avu o revelație. Dacă ea putea fi În același timp o prietenă foarte bună și una foarte rea, și Matthew putea fi În același timp un păcătos și un sfânt. Probabil că toți ceilalți erau la fel. Cu toții Întrupăm această contradicție. Mintea este logică, iar logica Împarte lucrurile În bune și rele. Un om bun nu poate fi, urmărind firul logic, rău. Dar logica e doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Nimeni nu mă observa pe stradă câtă vreme eram cuminte, tăcut, în schimb cum deschideam gura și strigam câteva prostii, prin care arătam că nu mă sfiam nici de lucrurile sfinte, trecătorii întorceau capul ca să vadă cine era golanul, pușlamaua, păcătosul care își îngăduia să vorbească în gura mare și într-un chip atât de nerușinat despre lucruri în care unii credeau, alții nu, dar ascundeau asta cu multă discreție sub un înveliș de bunăcuviință. Puțin îmi păsa că privirile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu aveam chemare; în ultimele săptămâni stricasem câteva bucăți de marmură fără să scot nimic ca lumea din ele. Ascultam bâzâitul viespilor și filtram lumina aurie de toamnă printre gene. Mi-ar fi părut rău să mă despart de viață, păcătos de dulce și pentru un ratat. Încercam să mă liniștesc. Abia după ce m-am ridicat și m-am dus în casă, am observat că-mi apăruseră pete roșii pe mâini. Parcă eram mânjit de sânge. Speriat, am alergat la oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lume după apariția lui Dumnezeu. Până atunci, zicea el, totul fusese clar, nu existau nici păcat, nici iertare; exista doar nevoia de a ucide și de a iubi. Ceilalți se grăbeau să-l certe, „Du-te și te culcă, bețiv păcătos”, deși în blasfemia Călugărului era și un sâmbure de adevăr, fiindcă, în istorie cel puțin, infernul a apărut numai după ce a fost trâmbițat paradisul. În schimb, îl ascultau cu plăcere de câte ori avea mâncărime de limbă și își amintea de societatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
târziu. Domnul Andrei a aruncat o privire nemulțumită spre goliciunea urâtă de marmură. — Ce, așa arătau fetele care mă așteptau să aterizez? Mă jigniți, domnule sculptor. Nici cu Călugărul n-am avut mai mult succes. Sunt un gunoi, Doamne, un păcătos, iartă-l pe robul tău care nici la bătrânețe n-a devenit cucernic, s-a văicărit el și s-a îndepărtat clătinându-se. În schimb, Leon a fost încântat. A învelit statueta într-o batistă murdară și a ascuns-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
neagră, pe care o interpretasem însă în felul meu, ca pe o dovadă de gelozie, ceea ce mă mișcase, încât fusesem gata să-i spun, „Nu fii proastă, Laura” pentru a o sili să-și trădeze emoția în ochii oblici și păcătoși, umeziți de lacrimi. Barca abia înainta. Lin, ca în somn. Am privit în adâncul apei și am tresărit văzând broaștele cum se târau cu burta pe stele. Era o imagine aproape nerușinată. Parcă orăcăitoarele făceau dragoste cu astrele. Brusc, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acum pe Bătrânul ieșind din sala cu oglinzi cu biciul în mână, pleznindu-i pe rând peste obraz și apostrofându-i: „Ați crezut că sunt mort, nemernicilor, cum v-a spus ticălosul de sculptor? Ei, nu, iată că trăiesc. În genunchi, păcătoșilor, și pentru că ați îndrăznit să credeți în moartea mea veți răbda o săptămână de foame”. Îți spun eu, Dinule, ar fi fericiți. Ar răbda de foame nu o săptămână, ci și mai mult, numai să nu se știe orfani și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
real al Rozacruceenilor. Și cu cine debarcă Isus? Cu soția lui. De ce nu se spune În Evanghelii cine s-a căsătorit la Cana? Păi pentru că era nunta lui Isus, nuntă despre care nu se putea vorbi, pentru că era cu o păcătoasă cunoscută public, Maria Magdalena. Iată de ce de atunci Încolo toți iluminații, de la Simon Magul la Postel, se duc să caute principiul eternului feminin Într-un bordel. Prin urmare, Isus e fondatorul stirpei regale a Franței“. 66 Dacă ipoteza noastră este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Parisului care se aventurau pe ele păreau terne, cenușii și subminate postmodernist de către trecut. Mai și ploua tot timpul și Wakefield de abia de-și putea permite o ceașcă de cafea. După o lună, timp În care contractase o răceală păcătoasă și gonoree, a declarat Parisul epuizat, cu locurile lui ascunse populate doar de turiști și spirite burgheze. Wakefield și-a sorbit ultimul espresso supraevaluat la o tejghea din Gara de Nord, rememorînd blestemul lui Baudelaire Împotriva plictiselii: „Din obișnuință, cultivăm remușcarea, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de fructe și de iarbă parfumată de mirosurile verii ― E adevărată erezie ce spui acum. ― Meritam să fiu ars pe rug, nu-i așa? ― Da, fiindcă filosofia ta e, pe cât de simplă, pe atât de periculoasă pentru Inchiziție. ― Sunt un păcătos care-și imaginează pământul ca o portocală pe care o ține în mâini, bucurîndu-se ca un copil de ceea ce îi mai îngăduie Dumnezeu să trăiască. ― Galilei, te referi, văd, cam în aceiași termeni la Dumnezeu și la fericire. ― Pentru că Dumnezeu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
parțial în ele, fără să știu... Unii ar vrea să ne convingă de faptul că singura rațiune a acestei lumi ar fi să ne recunoaștem păcatul, dar păcatul meu tocmai acesta e că nu mi-e rușine să mă simt păcătos. Fără pământ, cerul nu mai prețuiește nimic. Sunt convins de asta, așa cum eram încredințat, în somn, că având puțină apă voi avea totul. Era o arșiță cumplită care usca iarba și o înroșea, făcea ca frunzele arborilor să capete gust
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]