2,887 matches
-
am făcut un pas greșit și am alunecat în ea. Mă duceam la vale, apropiindu-mă de elefanți și în zadar încercam să mă opresc. Atunci m-am trezit. Dimineața scălda geamurile murdare ale gării. Și chiar deasupra mea un păianjen își țesea pânza. Dar uneori mi se pare că mai alunec încă... Nu e și destinul ca un elefant orb? m-am întrebat atunci. El nu alege între bine și rău. Și dacă nimerești între copitele lui... Eleonora mi-a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
lume? Nu pentru a instaura împărăția grotelor? S-ar zice că ei vor să așeze lumea între o pădure și o mlaștină, având ca templu o gară pustie; un templu cu altarul pătat de muște și acoperit cu pânze de păianjen; cu un jilț de piele ros în fața unui sfeșnic, în loc de tron; gol; tronul pustiului nu poate fi decât gol; cine trece, trebuie să treacă fără să înțeleagă nimic și să se închine. Dar cine trece? Deocamdată mă tem că eu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
miriștea și nimic... În noaptea următoare am dat parcă de o poartă ruginită și încuiată. M-am chinuit destul de mult s-o împing, s-o forțez. În zadar. Era înțepenită zdravăn. Și tocmai în gaura cheii își făcuse pânza un păianjen, așa că nu puteam vedea ce era dincolo. Dar, spre uimirea mea, am descoperit prin apropiere urme de pași. Se pierdeau pe iarbă și eram gata să renunț să le mai urmăresc când le-am văzut din nou, întipărite în pământul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
trăiește agățat undeva între singurătate și lume, fără să se decidă pentru nici una și fără să le înțeleagă bine pe nici una. Cum ar zice un înțelept... Înțelept? Mai bine să renunț la acest cuvânt dacă nu vreau să omor toți păianjenii din sala de așteptare. Nu sânt cel mai rău dintre oameni, în afară de mine n-am făcut rău nimănui, dar nu mai suport înțelepciunea. Ea nu-mi poate șopti decât singurul sfat într-adevăr rău: să mă învăț cu pustiul în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
noi, rămâne singură în fața fiarei. Ea e singura care nu ne părăsește când ne rătăcim în pustiu. Și singura care ne aduce apă când buzele ard de sete. Cunosc bine aceste lucruri. Știu ce înseamnă să nu rămâi singur cu păianjenii și țânțarii. Când dormi, speranța te veghează. Când bate vântul noaptea, îți așază o mână răcoroasă pe frunte să te liniștească. Și când privești spre pădurile din zare, ea îți șoptește că dincolo sânt oamenii la care vrei să ajungi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Ceea ce auzisem noi, așadar... Ne-am apropiat. Chiar la marginea pădurii, am dat de o altă colibă. Intrarea era ferecată de o ușă de fier ruginită. Am bătut în ea, am strigat, dar nu ne-a răspuns nimeni. Pânzele de păianjen ce acoperiseră ușa păreau, dealtfel, să arate că de multă vreme nu umblase nimeni pe acolo. Puțin mai departe, am descoperit însă în pământ urme de pași care se pierdeau în pădure. Se vedeau încă destul de bine, nu erau foarte
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
putea crede și mort deoarece nu făceam nici un gest, nici o mișcare și uneori închideam și ochii ca să mă aud mai bine. Aici masca a devenit inutilă, iar după plecarea Eleonorei cu atât mai mult. Pentru cine s-o port? Pentru păianjeni? În gara asta am simțit nevoia să mă aud cu adevărat, să vorbesc cu voce tare. Pustiul a adunat în mine toxine pe care nu le pot elimina decât vorbind... Și chiar mă întreb uneori dacă destinul meu nu s-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
gust nelămurit ca însăși viața mea. Nu mă mir că aerul dimineții devine, brusc, sălciu. În dimineața asta plec. E ultima noapte pe care am petrecut-o în confesionalul meu. Mi-am terminat spovedania și-mi las confesionalul la dispoziția păianjenilor. Nu mai sper s-o văd pe Eleonora revenind, și voi încerca să străbat deșertul de dincolo de pădure. Sânt calm, dar credeți-mă, domnilor, nu știți cât de violent este calmul. Deasupra plopilor se înalță un soare spart. Și îmi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
valuri în mărul biblic, în catargul lui Noe, în piatra lui David, în lașitatea lui Iisus: Cercuri, tulburătoare cercuri. Perfecțiunea geometriei este, de fapt, o imperfecțiune a limitelor, linie frântă deschisă, linie frântă închisă... Nici o diferență între un fir de păianjen și o rază, senzația de odihnă doar în tremurul mâinii. Punctul A este locul din care plec, punctul B locul din care voi pleca, punctul C intersecția dintre două bucăți de lemn înfipte peste un mușuroi cu furnici. Cercurile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de stâlpul casei. Badea Gheorghe, legat de aceeași grindă, imita jocul copilului. Ionuț a trecut dincolo, alergând după o insectă, tatăl său a trecut dincolo alergând după copil. Badea Gheorghe, imobilizat precum o rază de lună într-un fir de păianjen, privea țintă spre ușa hambarului. Petru s-a oprit la câțiva pași de șotronul cu ochii bulbucați. Nu-i era frică. Trei pași între viață și moarte, între lașitatea de a rămâne și demnitatea de a pleca. Viața... Tot una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tune tovarășul pedagog. Urletul sfâșia somnul precum lupul carnea lunii. Zorii erau ca niște resturi aruncate peste gardul abatorului, intestinele nopții înfundau rețeaua de canalizare a târgului. În carnea animalului tânăr, niciodată întuneric pe de-a-ntregul. La 4 dimineața pânza păianjenului se țesea în urzeală de lună plină. Noaptea se refugia prin ungherele târgului. Umbrele se ascundeau sub tencuiala zidurilor. Cântecul cucuvăilor a pustiu chema pustiul în leagăn. Păianjenul țesea în inimă firul tors precum o șuviță de întuneric. Sub grindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
carnea animalului tânăr, niciodată întuneric pe de-a-ntregul. La 4 dimineața pânza păianjenului se țesea în urzeală de lună plină. Noaptea se refugia prin ungherele târgului. Umbrele se ascundeau sub tencuiala zidurilor. Cântecul cucuvăilor a pustiu chema pustiul în leagăn. Păianjenul țesea în inimă firul tors precum o șuviță de întuneric. Sub grindă, la 4 dimineața, sângele lega noduri. Spălătorul, la capătul holului. Frig. Apa, cristale ascuțite, lichide, mușcau epiderma violacee. Frig. Pe jos, mozaicul îmbibat cu urină și clăbuci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cer. Durerea, când nu mai este durere, dezgust și scârbă este; corpul împrumutat, fie și pentru o noapte, se leapădă ca o cămașă putredă. Dumnezeu' mă-ti, dacă-ți aud gura, îți iau gâtul, ți-e clar, mă? Firul de păianjen cobora ușor ca un leagăn legănel legănat de-o creangă de nuc în grădina bunicilor: "Huța, huța, puiul mamei, huța!" La capătul firului, o muscă abia se mai mișca, aripile-i erau cusute cu o rază de lună, picioarele, încleiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai încrusteze câteva semne. Moartea, la început, vine în oglindă, două, trei intenții aproximative, apoi, din ce în ce mai convingătoare, te ademenește în ramă cât să clipească un bliț. Era trecut de 18 și era întuneric: Doamne, cine a tors acest fir roșu? Păianjen ești în cerul tău leneș sau meșter iscusit? Atârnă luna ca o insectă de grinda casei și nu găsesc foarfece de lumină, și nu am un cer al meu unde să o slobod noaptea, și nu mă pricep să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
au oprit la mijlocul întunericului, câteva becuri oarbe abia mai puteau stoarce umbre. Păienjenii se deșirau în voie prin toate ungherele, prea puțină țesătură pentru o asemenea porție de noapte. Puțină și rară, prin ochiul urzelii lumina aluneca șarpe. Visul unui păianjen este să spânzure soarele în firele sale, să îl sugrume și să-i sugă seva ca pe a unei insecte. Soarele stafidit, mumificat, atârna de un tavan plin de igrasie. Urca paingul, cobora pe un fir de mătase, vroia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ochii, privești fereastra și visul s-a voalat. Te ridici, faci câțiva pași ca o continuare a reveriei, te lovești de forme, te suprapui peste decor, te confunzi cu el. Faci câțiva pași, însă nu-ți amintești cum își urzea păianjenul firul. Ai vrea să adormi încă un ceas, o noapte sau chiar o viață pentru a-ți continua visul, dar visul este o prelungire a absenței și nimeni nu-ți spune asta. Cristale înghețate sparte în palmă. Trezirea primul instantaneu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ziua de noapte fără intervenția soarelui sau a lunii. Lanțuri, lacăte, zăvoare, ziduri, betoane, sârmă, siringi, praf de pușcă rețele de drumuri suprapuse, îngerii circulau într-un singur sens; Dumnezeu, câte puțin, în fiecare intersecție verifica rezervoarele. Gratii în pânza păianjenului soarele trecea atât cât să deschidă un nasture (insecta țese, leagă juvețe, întinde capcane sub grindă). Gratii în șosetele cârpite în talpă nimic mai ermetic decât niște pași înfășurați în scutece de lână. Gratii în felia de pâine claustrofobia cuptorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un vierme mărul copt, regrete nici măcar în firul de cenușă. Vine dinafară și se sparge înăuntru. Explozie din suflet se împrăștie în sânge, îmbibă carnea, topește oasele, urcă în creier, se depune pe sinapse, precum razele de lumină peste pânza păianjenului, nebunia. Lume, trage cortina! Degeaba mai aplauzi a trezire. Te ridici, cobori, bați metanii, sari șotronul, faci reverențe, întorci spatele, îți ești propriul spectator. Ieri ți-ai tras două palme, ieșiseși din joc cât să eviți o ambulanță ce-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
egal în fiecare fereastră. Tocurile ușilor nu toate au primit semnele trecerii. Câtă fericire în sufletul melcului! Nu împarte și nu face parte cu nimeni, deși se naște, iubește, urăște, moare și se descompune în propria casă. Fericire în sufletul păianjenului: își țese povestea cu propriul fir, intimitatea dincolo de lumină. Aici... Nu, ea este de dincolo, nu are ce căuta lângă mine, este un contur ca toate celelalte, le gândești, le atingi, le mângâi, le consumi, nu-ți aparțin, nu resuscitează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ori în zi: la 7 și la 13 le deschid poarta. Matei, pedofilul băgat la balamuc pentru că și-a violat copiii, profesor de filozofie, singurul nebun cu mintea limpede. Ochi de vultur, de cățea gudurându-se la picioarele stăpânului, de păianjen ce sugrumă razele soarelui, ochi absenți de pește mort în acvariu, sticloși ca de șarpe, ochi de apă ce îmbie la înec. Matei, căzut pe gânduri, abătut, șters, absent, plănuia evadarea. Era noapte. De pe Bucium coborau mașini cu farurile aprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
spovedanie și, în același timp, interpreta intențiile, concluzionând ca pe timpul unei anchete (niciodată intuiția nu i-a jucat feste). La început, a fost suspicios, dar pe măsura demantelărilor lacrimogene, domnul maior s-a lăsat târât ca o insectă în plasa păianjenului. La început, cântărea fiecare gest, grimasă, mimică, ca în final, impresionat de oscilările nervoase ale domnișoarei, de comportamentul ei bipolar, de temperamentul oscilant între blândețe și masochism și de câte altele, să plătească (pentru prima dată) tribut instinctelor sale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de strajă. La 7 începea Liturghia. Norii erau precum o cortină trasă, încă se mai dormea în grădina lui Dumnezeu. Soarele somnoros își clătea ochii în gârla Năsăudului, apoi, printre vârfuri de brad, prin sticla mată a ferestrelor, prin năvodul păianjenilor, cobora peste Sfintele Daruri. Dumnezeu, auster, se picura dintr-o rază. Părintele vorbea din cărți despre cărțile după care s-a făcut lumea. Dumnezeu, arhitectul, avea o bibliotecă plină de schițe. Sfântul Petru era cadastrul cerului, uneori își dădea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în lanternă. 77. Lumina dimineții ronțăia întunericul dosit printre ruine. Umbrele, precum niște cămăși de noapte îndoliate; umbrele, ambalaje de unică folosință (își ascundea luna nudul după nori, îngerii fetiși împărțeau fâșii de lenjerie intimă); umbrele, tot mai diluate. Năvodul păianjenilor (ca o stare de prizonierat) se împletea sub grinzile bisericii; soarele, o insectă cu piciorușele încleiate pe cer. O dimineață, o înserare, apoi altă dimineață, apoi altă înserare, apoi... pe valea Bârgăului, timpul, hipnotizat, privea cerul în ochi. Petru, parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
deși multe persoane se tem de mușcăturile de animale, trebuie să se acorde o atenție deosebită mușcăturilor de om, deoarece gura umană conține până la patruzeci și două de specii de bacterii. Astfel, pot fi mai periculoase chiar decât mușcăturile de păianjeni sau de câini. De când îi mușcă doamnele din oraș pe domni? o întrebă polițistul pe Pinky care mocnea dură și aparent lipsită de regrete, sprijinită de spătarul unei bănci la secția de poliție. O să ajungi la azilul de nebuni dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
compunând o floare de lotus cu petale care se deschideau și se închideau, un pește înotând, o cămilă balansându-se. Era uimit de gradul de sofisticare al umbrelor pe care le făcea. Își lăsă degetele să se miște ca un păianjen ce străbătea în grabă scena improvizată din copacul pe care soarele își pusese pecetea. Picioarele acelea de insectă zorită îl făcură să simtă un fior scurgându-se în jos pe șira spinării și-și scutură palmele, voind parcă să scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]