KorAP: Find »[drukola/base=păsa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...97 98 99 ...145 >

3,617 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

dreapta și el) pentru o post În cercetare la Paris, matematicianul Simion Stoilov, ambasadorul R.P.R. la Paris, se consultase prudent cu Bucureștiul, de unde răspunsul („Niet!”, Își amintește undeva Eliade) venise prompt. Dar era un „Niet!” fără adâncime: sovieticilor puțin le păsa de „soluția finală” - și ei puteau fi antisemiți, iar În acea perioadă tocmai se ocupau de „vaporizarea” evreilor din partidele comuniste -, ei refuzau un fost om de dreapta cu potențial de influență intelectuală, nu voiau să contribuie la afirmarea internațională

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

gând să mă îngropi? GARDIANUL: Avem... o groapă cu var... mare... Mai în spate... ARTUR (Tremurând, se repede la GARDIAN.): Bestii ordinare! Vă arăt eu groapă cu var! GARDIANUL: Parcă ziceați că nu vă pasă... ARTUR: Cum să nu-mi pese? Ce sunt eu? Pisică? GARDIANUL (Măsurându-l lung.): Nu. ARTUR: Eu nu sunt deținut! Eu sunt osândit! Am dreptul să mor cam se cuvine! GARDIANUL: Ce frumos vorbiți! ARTUR: Am dreptul să fiu îngropat cum se cuvine! GARDIANUL: Ce mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
eu nu sunt mulțumit! Și eu sunt de-al vostru! ORBUL, PRIMUL BĂRBAT, AL DOILEA BĂRBAT, BĂRBATUL CU TOMBERONUL, OMUL CU SACAUA, FETIȘCANA, VIZITATORUL: — Ba nu! Afară! Afară! — Tu să taci! Ești o lichea! Ai trădat teatrul! Nu ți-a păsat niciodată de noi. — Te-ai lingușit în fața directorului. Știm noi. Ești o cârpă! Nu ești om. — Ce credeai? C-ai s-ajungi celebru cu un rol de nimic? — Ți-am spus c-o să se sfârșească prost! - Rușine! — Stârpitură! — Crezi c-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
de ușor? — Stârpitură! — Rușine! — Ți-am spus c-o să se sfârșească prost! — C-ai s-ajungi celebru cu-n rol de nimic? Ce credeai? Nu ești om! Ești o cârpă! — Știm noi! Te-ai lingușit în fața directorului! — Nu ți-a păsat niciodată de noi! Ai trădat teatrul! Ești o rușine! — Tu să taci! — Afară! Afară! — Ba nu! (Prima parte a invectivei va fi rostită la modul normal; partea a doua își pierde violența și adresa și devine o simplă încântare.) RECRUȚII

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
a invectivei va fi rostită la modul normal; partea a doua își pierde violența și adresa și devine o simplă încântare.) RECRUȚII (În cor.): Ba nu, afară, afară, tu să taci, ești o rușine, ai trădat teatrul, nu ți-a păsat niciodată de noi, te-ai lingușit în fața directorului, știm noi, ești o cârpă, nu ești om, ce credeai, c-ai s-ajungi celebru cu-n rol de nimic, ți-am spus c-o să sfârșească prost, rușine, rușine, etc. etc. etc.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
nici măcar nu v-ați uitat în jur. Acu’ o să crăpați aici, da’ cel puțin știți că o să crăpați fără părere de rău. E, dacă aș putea să călătoresc prin ploaie... măcar o zi... măcar zece zile... nu mi-ar mai păsa de nimic... M-aș urca într-un pod și m-aș culca acolo și nu m-aș mai trezi niciodată. Ce vină am eu, că nu pot călători prin ploaie? Spuneți-mi și mie, cu ce sunt vinovat? Și ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

mușca totuși niciodată, nu el, pe oaspetele întârziat ce cutează să o pornească prin noaptea de iarnă, singur, mult după trecerea ultimului autobuz. E de mirare cum izbutește să doarmă cu burta pe zăpadă, pe gerul ăsta, fără să-i pese. Răsuflarea i se încheagă în perii din blană, încununând-o cu țurțuri străvezii. Oamenii îl lasă mai departe să doarmă, se uită doar la el. Își suflă în pumni, își trag căciulile și mai bine peste urechi, se bat peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

și el rămășițe de dinainte de război, călugărie, canoane, taina spovedanii, chestii de demult, cu care te îmbrobodea când tocmai credeai că-i discuția mai serioasă. Și-i apăra, creștinește, zicea, pe foștii, istoricii, pe ei și neamurile lor, prea puțin păsându-i că toți, dar toți, erau otrăvuri pentru viața socialistă care gâlgâia peste tot. „Probabil - ridică din umeri indiferent Goncea - așa-i la popi. Oricât de educați de noi ar fi, tot mai moștenesc de la doctrina lor chestii de-aste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
cu zilele săptămânii, de la pachet, aduși de tovarășa Steiner de la contractări. Că ea avea neamuri la capitaliștii din Israel, unde îi fugise primul bărbat, dom’Rudi, de la achiziții, și mai primea chestii de-astea. Băiatul ridică din umeri. Puțin îi păsa. Auzise placa asta de sute de ori. - Sau să vezi cum mă dădeam de doamnă mare în tot blocul, dacă Sofronică venea acasă c-o pungă de portocale sau banane sau vreo ciocolată chinezească pentru tine. Sau cum m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
de la Operă cu Adina, sora lui Stelian, văduvă și ea, în relație acum cu un directoraș de pe la o firmă de comerț, unu Țongu, cam grobian insul, dar care mai să-și lase nevasta pentru zurlia de cumnățică. Persianei puțin îi păsa. Îl avea pe Verginel Țențu. Marele Verginel, omul și mai marelui Aulius Chiosea-Furnal. Se înțelesese cu Adina să mergă la avocat, la maestrul Pârțângău, apoi la notar, să încheie ultimile formalități legate de pământul moștenit la Șoptireanca. Ea renunțase în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
să cadă în abatere iar. Mai mult nu aveau ce să-i facă, dacă nu înjura partidul și pă Ceaușescu. Așa l-au nenorocit. Îi picase și lu’ Goncea pă el. Vergilică dădea să pară interesat. Dar prea puțin îi păsa de istoria lui Zdrenghea. Asculta încercând să găsească o explicație celor întâmplate mai adineauri la cabinele acelea. Nu reușea să dea de nici un fir cât de cât rezonabil. - Tacs-su lu Biluță - urmă Aulius - s-a deranjat și el. Fusese și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
țineau săptămânala șediță de lucru. Cel mai elocvent semn de dispreț era țopăitul în fața lui, ca și cum se fereau să nu calce în vreun rahat de câine. Uneori și scuipau după ce trecea și se ducea cu mersul lui nepăsător. Puțin îi păsa lui Burtăncureanu de disprețul lor. După cum nu-i păsa nici de amenințările fotografului Vasilică Urdinare. Acesta deschisese un studiou de înregistrări video după ce fusese delegat oficial să tragă pe video reconstituirea Revoluției de la Județeană. Îl chemau să-i filmeze toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
de dispreț era țopăitul în fața lui, ca și cum se fereau să nu calce în vreun rahat de câine. Uneori și scuipau după ce trecea și se ducea cu mersul lui nepăsător. Puțin îi păsa lui Burtăncureanu de disprețul lor. După cum nu-i păsa nici de amenințările fotografului Vasilică Urdinare. Acesta deschisese un studiou de înregistrări video după ce fusese delegat oficial să tragă pe video reconstituirea Revoluției de la Județeană. Îl chemau să-i filmeze toți puternicii județului. Numai Goncea îl ignora. Urdinare credea, era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
și prezentat pentru încheierea căsătoriei la 1 decembrie din acel an, când soții Ceaușescu își încheiau vizita în Iran, unde amândoi fuseseră făcuți Doctori Honoris Causa ai Universității din Teheran. Prozatorul a suferit. Nu pentru că-l părăsise Șfița, puțin îi păsa de ea. Îl rodea ciuda că fusese atât de slab încât să se încreadă în Urdinare, ca într-un coleg de suferință. Dar de aici până la răzbunare mai era cale lungă. S-a răzbunat în felul lui. Scriind. Două romane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
ei ne-a scos din nevoi. Pentru oameni ne-am dat cu comuniștii. Pentru popor! Că am făcut școli, am făcut colectivizarea, am făcut industrializarea, am făcut spitale. Și litoralul tot noi l-am făcut, că la burghezie ce-i păsa de odihna proletariatului și a copiilor în vacanțe. Tot ce vrei am făcut. Și am luptat. Ni se spunea unde este dușmanul și noi îl nimiceam. Nu mai stăteai să te gândești. Și tată de-ți era, dacă ți se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
deloc, anii ăștia. - Ce să simți, râse ea. Au trecut. N-au lăsat decât...Ce să lase? Scaieți, ciulini. Ghimpi peste tot. Nici măcar cenușă, cum am văzut odată ca se spunea într-un film. Ridică din umeri. Nici nu-i păsa de ce lăsaseră anii în urmă. Poate nici n-o interesa. - Se-adunase tot sălașul. Tata îi amenințase de dimineață, când trecusem spre ocol. „Bă, a venit ordin de sus să nu tăiați stejarul, că l-am declarat monument istoric. Are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
se întâmplase. De ce toată zarva aia? Fusese un stejar și o cruce. Nu mai erau acum. Erau flori. Era frumos și așa. De ce tot țipa tata la ei? - Pentru că mințeau, izbucni el în râs. - Și ce dacă mințeau? Cui îi păsa că ei mințeau! Cui îi păsa că ei mințeau să se apere, poate. Își apărau frica. Sau se răzbunau. Mă gândeam la toate astea în timp ce aproape că număram clipele care se scurgeau. Cât îl mai aveam pe Iacob. Dar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Fusese un stejar și o cruce. Nu mai erau acum. Erau flori. Era frumos și așa. De ce tot țipa tata la ei? - Pentru că mințeau, izbucni el în râs. - Și ce dacă mințeau? Cui îi păsa că ei mințeau! Cui îi păsa că ei mințeau să se apere, poate. Își apărau frica. Sau se răzbunau. Mă gândeam la toate astea în timp ce aproape că număram clipele care se scurgeau. Cât îl mai aveam pe Iacob. Dar și el parcă pleca din mine, chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

să pună mâna pe umflătura pantalonilor și să înregistreze cu atenție pulsațiile sângelui, să observe cum zvâcnirile venelor produc duritatea și forma ce-i aprindeau odinioară focuri în ochi. Ea mă fixa uimită. Fusesem oare prea direct? Nu-mi mai păsa, tot ce fusese între noi, cearta, anii de despărțire, întâlnirile scurte de pe stradă, totul se prăbușea ca un decor, totul părea inconsistent, un trompe l’oeil ce ne răpise prea mult unul altuia.” Pe urmă: „N-am mai așteptat. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-i jos chestia aia de pe cap. Cagula fu îndepărtată. Frank stătea în pragul ușii, înconjurat de cel puțin douăzeci de gărzi înarmate până în dinți. Reporterul se uită la cei care-l aduseră. Odată ajunși înăuntrul fabricii, santinelelor nu le mai păsa de ascunderea armelor, căci toți își etalau puștile, cuțitele, pistoalele și grenadele de la brâu. Unii din ei purtau cagule cu găuri în dreptul ochilor. - Îmi cer scuze dacă v-am bruscat cu ceva, domnule Fritz, dar, vedeți dumneavoastră, sunt un om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

un clipboard, nătăflețul. Melanie Marsh îl trata cu un imens respect, lucru foarte frumos din partea ei. Ceilalți îl luau fără milă peste picior din cauza seriozității sale, dar, în afară de faptul că roșea, din când în când în când, lui nu-i păsa de ei. Îl chema Matthew și era foarte dulce. Am hotărât că-mi trebuia și mie un Matthew. În locul ei, aș fi ales pe cineva mai drăguț, dar ea nu se cobora, în mod evident, până la nivelul acestui mizer snobism

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
de pe coasta Groenlandei. Cu mintea mea cea brici, îmi dădui seama că se simțea nesigură în mijlocul atâtor oameni care păreau să se cunoască de când lumea și că era atât de fericită că vede un chip cunoscut încât nu-i mai păsa al cui era acel chip. —E toată lumea aici? spuse MM. După mintea mea de novice, la câți oameni erau în jurul mesei, s-ar fi putut pune în scenă tot Război și pace, inclusiv scenele de război, dar Matthew zise, plin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
care se găseau lângă oglindă erau de o simplitate spartană. Pun pariu că Violet folosea loțiune demachiantă Lancôme și cea mai scumpă vată de pe piață. Te înțeapă ochiul de la chestia aia? întrebai eu, ca să-i arăt cât de mult îmi păsa și aveam grijă de ea. —Un pic. O să-mi mai dau cu niște cremă TCP2 după. Drăguț din partea ta că ai venit să vezi ce fac. A, nu. Adică, oricum nu prea mai am ce face pe aici. Abia acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
agrafa. Cam slăbuț, într-adevăr, dar merita încercat. O privii pe MM. —Spune-i Tabithei că ai aflat și pun pariu că o să ciripească tot, am sfătuit-o eu. Am băut niște cafea, deși se răcise deja. Nu prea îmi păsa. Eram cufundată într-o stare de anomie. Coborându-mi privirea, m-am trezit uitându-mă la cornul din fața mea. O clipă l-am privit cu un fel de uimire mută, neștiind ce rost are el acolo. Matthew pălise un pic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
atenția. Hugo puse paharul jos. Acum s-a întors în apartamentul ei, zise el. A plecat chiar în seara aceea. Mă așteptam să suni să vezi dacă sunt bine. Mă gândeam că aveai pretextul ăsta. Dar ție nu ți-a păsat nici măcar să vezi cum mă simt. — Păi, știam că ești bine, mormăii eu. Mi-a spus toată lumea. Ești încăpățânată ca un catâr, zise Hugo, pe ton de verdict. Mă privii cu atenție. Ia spune-mi, asta e ultima modă, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]