3,902 matches
-
etc.” Maniera de gândire a lui E. era una de largă cuprindere, era cosmică. O spunea chiar el în prima strofă din Memento mori (Panorama deșertăciunilor), din care face parte fragmentul Egipetul, pomenit mai sus: „Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec - înstelatul rege maur - Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, â Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
trebuie, mai ales că zici că ai avut și ochelarii. Eu însă judec cu filozofia mea așa:"Cea mai credincioasă femeie a unui bărbat este aia care îl înșală" Și ai să mă întrebi de ce? Iată: pentru că și măgarul care paște în lucerna vecinului trage mai bine la jugul stăpânului. Prin urmare, n-am de ce să fiu nemulțumit. Te rog însă să-mi făgăduiești să nu-i spui cumva băiatului dumitale. Și iarăși poate ai să mă întrebi de ce? Pentru că dacă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
între pajiștile îmbietoare de smarald, aproape de un râu limpede și cristalin, susurând peste pietrișul negru și ascuțit al albiei. Un peisaj ideal, scria Lorelei, pentru fotografii superbe, care putea fi îmbunătățit de apariția unor oi cu lână bogată care să pască prin apropiere. Cu toate că puțin îi păsa lui Nieve de oi, castelul îi plăcea într-adevăr, însă Lorelei nu îi trimisese destule date despre flori, despre firma de catering și despre programul de divertisment - Nieve își dorea ca la nunta ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
un singur braț...de paie ! 79. Se realizează o importantă economie dacă țevile de la baie se vor fixa cu o simplă brățară...de aur ! 80 Vară de vară, tăind frunze la câini, a elaborat o foarte eficientă metodă de a paște caii... verzi ! 81. Greu de suportat zilnic în buzunarul cămăși o brichetă...de cox ! 82. Evlavioasă, de zece veri se chinuie din greu la plajă să strângă bronz...pentru a dona un sfeșnic ! 83. ,,Mai ușor vezi paiul din ochiul
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
drumului parcurs de cei doi tineri. Soarele de abia se ridicase de vreun stânjen, iar roua nu se risipise de pe firele adormite ale imașului. Cărarea urca domol spre Sângeap și se afunda, întortocheată, în valea pârâuașului, care răcorea setea oilor, păscute de ciobanii locului. Băieții, călări, se întreceau și cântau din frunză, pentru a le mai trece pustiul de urât. Păsările susurau zgobii în întinderea neclintită a văzduhului, iarba foșnea alene, printre copitele cailor, iar pădurea chema viețuitoarele să-și primească
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
socotim vrednici să încercăm a aduce Iarna înapoi pe meleagurile noastre! se sumețiră tustrei călătorii. Apăi, eu o să vă dau binecuvântarea bunului Dumnezeu și mă voi ruga să vă întoarceți cu bine! Mulțumind preotului, băieții adăpară caii, care se odihniseră, păscând troscotul de la fântâna mănăstirii, mulțumiră călugărului Pahomie, care le dădu un măgar și o traistă cu merinde călugărești și porniră spre întinderea verde a pădurii. Pădurea se arătă în toată splendoarea mantiei de toamnă. Frunzele foșneau printre picioarele animalelor, păsările
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
sau, mai rău, pe laba unui Moș Martin. Deodată, un țipăt răzbătu dinspre partea de nord a codrului. Un stejar se rostogoli spre văgăuna Căldărușei, proptindu-se în firava unduiere a izvorului de apă tulbure, ce ajungea la vitele, care pășteau pe pământurile de lângă Podu de Lut. Bătrânul, încremenit, vedea cum se apropie o arătare nemaivăzută: jumătate om, jumătate șarpe, avea mâinile acoperite cu brățări de aur, iar, pe cap, purta o coroană bătute cu smaralde și diamante. Cine tulbură liniștea
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
împiedicau să înainteze, iar potecile erau pierdute. Văzu o luminiță și se îndreptă spre ea. Dar de ce se apropia, lumina se făcea tot mai mică, dispărând, uneori, cu totul. Dar, deodată, se trezi la marginea pădurii. Recunoscu locurile preumblate, când, păscând oile sau culegând fragii și bureții, pleca cu gândurile să cheme duhurile pădurii pentru a-l învrednici de un urmaș. Primăvara venise pe acele meleaguri și bumbișorii încântau ochiul, iar cântecul cucului răsuna nestingherit pe cărările întortocheate ale sufletului. Un
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
cărarea ce ducea la intrarea în sat. Câteva case de lemn și piatră îi întâmpinară, pe lângă care trebăluiau oameni și femei cu o căutătură aprigă. Oștenii se opriră lângă casa cea mai mare din sat, descălecând și lăsând caii să pască. Căpitanul Grigorie încercă poarta din lemn, fiind întâmpinat cu un potop de lătrături: Marș javrelor, strigă el la cei doi dulăi fioroși ce ațineau deschiderea porții. Nu te opune, căpitane, că te pun îndată la pământ! rosti molcom un bătrân
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
cabanele îmbrăcate-n trandafiri pe pante-nsorite, pe când pe munții din jur brazii verzi-întunecați se-ndesau unul în altul ca mușchiul pe o piatră umedă și umbrită. Un schit de maici... un luminiș pe marginea șoselei, cu o vacă greoaie păscând, trasă de funie de o fetiță de cel mult patru ani... autoturisme încinse depășindu-ne pe asfaltul pătat de ulei ars... și colegii mei urmîndu-și repertoriul fără sfârșit, cântând despre Carolina și Mița Biciclista și țigănci cu părul bălai și
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
pierdut, femeia reprimată în orice bărbat și bărbatul ascuns în orice femeie... M-am retras ușor spre marginea văii, tulburat și imposibil de trist. Abia când am ieșit pe șosea m-am dezmeticit, și realitatea, cu merii ei și vacile păscând pe marginea șanțurilor, mi-a răcorit ochii, mi-a pus ordine-n gânduri. Am străbătut, mergând automat, lungul drum sinuos care ducea spre tabără, fără altă dorință decât să dispar mai repede, să mă pulverizez, să mă pierd undeva în
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
umbrele serii cresc din toate părțile, dinspre drumeag vin cele două vaci ale mănăstirii, cunosc singure drumul, închid caietul lui Theo și mă ridic din iarbă să ajung din urmă vacile, le cunosc pe nume, pe cea roșie bălțată am păscut-o de atâtea ori, e Joiana după o zi de joi îi vine numele, zi în care s-a slobozit în lume, cealaltă, Mândraia, e mai tânără, încă junincă, clopotele grele de la grumajii lor răsună în seară, Ho, Joiană! Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de situație, dar am renunțat la idee. Russ Millard s-ar fi văzut nevoit să recunoască tot ce știa și ar fi avut de suferit. Numele lui Lee ar fi fost murdărit și mai tare. Martha ar afla. Concedierea mă păștea de mult, încă de acum doi ani și ceva, iar demascarea din Confidential nu era decât ultima pată pe care o aruncam pe obrazul Departamentului. Nimeni nu o știa mai bine decât mine. Am predat revolverul de serviciu, revolverul calibrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ca de niște lame, se întindeau în dezordine mai multe ziduri. Zaleucos le spuse, emoționat: — Aceea de acolo, de pe colină, este cetatea care s-a numit Troia. Pe câmpia pustie, în fața zidurilor cetății care fusese asediată timp de zece ani, păștea acum o turmă; se vedeau păstorii sprijiniți în bâte, câțiva cai sălbatici. — A fost ultimul război în care zeii s-au implicat, ajungând să se lupte între ei, zise Zaleucos. După măcelul acela, ne-au lăsat pradă nebuniei noastre. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
veți vedea. Deocamdată se antrenează, face vocalize“. (miercuri) Mă obsedează acel nucleu obscur de spaimă, nutrind În subconștient metamorfozele bizare ale visului; ești undeva, aștepți pe cineva cunoscut, o rudă sau un prieten, nu te preocupi de nimic, nu te paște nici o primejdie; te lăfăi Într-o nepăsare crasă, ești ca o balegă de cal aburind la marginea drumului până vine roata carului și o turtește. Deodată, se schimbă aerul, un curent ciudat vibrează și un sunet șuierat te avertizează; simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
-l cunoașteți, v-ar putea cunoaște cele mai ascunse secrete. Ceea ce pare inofensiv ar putea fi de fapt fatal; pericolele de care vă păziți ar putea fi doar simple trucuri, destinate să vă distragă atenția de la adevăratele primejdii ce vă pasc. În ce sau în cine vă puteți încrede pe parcursul spectacolului? Răspunsul, onorată audiență, este: în nimic. Și în nimeni. Mai ales nimeni... Acum, cortina se ridică, luminile se sting, muzica se oprește. Rămâne doar sunetul inimilor bătând cu nerăbdare. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
pe care o ducea în calitate de consilier spiritual într-un oraș de câteva zeci de ori mai mic decât Manhattan și cu mulți ani în urma acestuia din punct de vedere tehnologic și social. Acasă privea pe fereastră pajiștile înverzite și animalele păscând în tihnă, pe când aici, fereastra camerei de la hotelul de mâna a doua de lângă Chinatown oferea vederii doar o parte dintr-un zid pe care erau scrise obscenități. Dacă ar fi ieșit pe stradă în orășelul natal, ar fi fost întâmpinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ca tulpina unei plante fantastice care vroia să-și ascundă florile, nebănuite recife, Împotriva arșiței sărate. Departe, vapoarele albe, venite de pe tărâmuri exotice, Își așteptau intrarea În portul care se presimțea undeva către nord. Pe marginea ghiolurilor, cai de foc pășteau În tihnă, fără stăpân, singuri ca la Începuturile lumii. Spre sud treceau accelerate, purtând oamenii În vacanță către stațiunile ca niște furnicare și pe care iarna văzându-le, ar fi lăsat impresia că pământul a fost părăsit dintr-o dată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
spânzure câinele pentru că fură ouă și mănâncă puii de rață. Plecați cu „spânzuratul” după voi În urma căruței. Bivolii trag liniștiți În jug. Dincolo de troiță sunt două dealuri care seamănă foarte mult cu cele din stema Republicii Populare Române. Pe dealuri pasc oile. Când Înnoptează, după ce ați adus fânul și unchiașul a spânzurat câinele, mergeți la stână după lapte. Pe cer sunt stele și tot din el cad stele. Ce departe este Bucureștiul! Așa este În vacanță, Bucureștiul este departe, iar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ca tulpina unei plante fantastice care vroia să-și ascundă florile, nebănuite recife, Împotriva arșiței sărate. Departe, vapoarele albe, venite de pe tărâmuri exotice Își așteptau intrarea În portul care se presimțea undeva, către nord. Pe marginea ghiolurilor, cai de foc pășteau În tihnă, fără stăpân, singuri ca la Începuturile lumii. Spre sud, treceau accelerate, purtând oamenii În vacanță către stațiunile Înțesate ca niște furnicare și pe care, iarna, văzându-le, ar fi lăsat impresia că pământul a fost părăsit dintr-o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
să-și petreacă tot restul vieții. M-am azvârlit în apă și am înotat cu capul dedesubt până mi-am simțit pieptul umflându-se și devenind dur. M-am întors pe spate și am plutit așa, cu apa care îmi păștea în gură. I-am simțit mai întâi brațele dând la o parte apa, apoi mama ta a apărut lângă mine. Părul ud îi lăsa liberă fața. Nu, nici dacă i-aș fi povestit aventura mea erotică nu m-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Am mormăit o cifră. Mai târziu, acasă, în timp ce făceam pipi am început să plâng. Înțelesesem brusc că îmbătrânisem. Acum însă, lipit de gardul grădinii aceleia infernale, râdeam, râdeam singur ca un nebun. Mai jos, ascunsă de o stâncă, micuța Martine păștea, beată și fericită. Treaz încă în toiul nopții, privesc golul din fereastra larg deschisă, acolo unde palmierul își foșnește frunzele întunecate. Mama ta doarme, rochia ei roșie e așezată pe scaun. Îmi simt brațul amorțit și apoi umărul. Îmi vâr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de voiaj ultrareligioase, numită Aripile Vulturilor. Rămase multă vreme și privi reclama colorată a turnului Eiffel, fixată Între Big Ben și Empire State Building. De ele se sprijinea turnul din Pisa, iar lângă acesta era o moară olandeză În fața căreia pășteau trei vaci grase, cu ochi inexpresivi. Deasupra posterului scria: „Cu voia Domnului: VINO LA BORD - CĂLĂTOREȘTE CA UN LORD!“. Iar dedesubt, cu caractere folosite de obicei numai În cărțile sfinte: „Plătește În șase rate convenabile, fără dobândă“. Mai era acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
afla un măr. Pe crengile lui aveau să crape mugurii în corale roz și bujorii își înclinau cu greu capul pe gardul din scânduri încrucișate care separa grădina de un drum peste câmp. În spatele acestuia creștea o lume rurală, vacile pășteau printre pomii fructiferi, se întindeau tarlale, câmpuri semănate, fumul se ridica din clădirile fermei coloniștilor - și dinspre orizont dă năvală, neagră și amenințătoare ca un potop, pădurea. În acest strat format din culori stridente, amestecate, singură strada rămăsese o linie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
două picioare, copleșiți și ei de armonia creației. Dar după un minut de tăcere, am suit o noapte întreagă, umăr la umăr, cu gâturile întinse și în ritmul aceluiași pas. Galbena felie a lunii ne întâmpină, pe platoul pe care pasc trifoi, cel puțin două mii de vaci. E încă întuneric când trecem pe aici, printre zbieretele văcarilor și dangătele sutelor de clopote sonore și sparte. În jurul platoului, doar uriașele ziduri negre închipuite din munții împăduriți, ca să ne închidă cu desăvârșire într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]