2,544 matches
-
al compromisurilor și politice. La vîrsta împlinirilor actoricești, Constantin Pușcașu vine cu dezamăgiri, resemnări și tristeți reprimate pentru ca dosarul dramatic al fericitului-nefericit să cîștige în firesc. Atins puțin de monotonie în partea de supușenie a rolului său, actorul izbucnește convingător, patetic, puțin caraghios și vitriolant, cînd băierile constrîngerilor cedează. Este C. Pușcașu adevărat, omenesc și înduioșător în părțile din registrul de farsă tragică ale piesei. Cînd soția, resemnată și înțelepțită, dorește să abdice, Poetul îi răspunde cu un eseu lung și
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
de vicleimul atîtor rele, schimbă drama cu o farsă, deschizînd un "cavou bar", tocmai bun pentru morții care nu și-au dorit vreodată la viața lor barem un cal verde. Cu somațiile, cu neliniștea și cu neîmpăcările ei, cu acea patetică implicare ce colorează îndeobște rostirea dramaturgului, piesa (în al cărei final are loc, după cum era de așteptat, un suicid) respiră un pesimism menit să zgîndărească, să incite la un examen de conștiință. Dacă montările de pînă acum au pus în
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
conducător... care ne îndrumă ca un părinte suprem... și ne dă pîinea cea de toate zilele... și băutura... și ne iubește... și ne dojenește... cu blîndețe... și ne apără țara de dușmanii... care ne invidiază realizările... (se aprinde, devine din ce în ce mai patetic, dar și sincer, convingător...!) Și noi îl iubim din adîncul inimii! Și ziua și noaptea! Și în stare de veghe, și în stare de somn! (încă un plus de voce și de... credință) Și să-i ferească Dumnezeu pe aceia
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
de versuri Din inimă, consemnare discretă a impulsurilor erotice și a stărilor de tristețe. Linia aceasta e abandonată după 1944, când F. adoptă, în numeroasele-i volume (începând cu Sub steagul vieții, 1950), postura scriitorului angajat, la modul discursiv, agitatoric, patetic festivist, autopastișându-se manierist. Sunt pagini care, dincolo de unele elemente de meșteșug ținând de versificație, prin caracterul lor simplist, exterior (chiar și atunci când evocă momente sau personalități din trecutul național), prin grosiera și vinovata deformare a realului social-politic s-au hărăzit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287104_a_288433]
-
că nu a fost în regulă. Minimizarea situațiilor în care lucrurile s-au desfășurat normal. Reluarea micilor detalii și transformarea lor în evenimente importante. Păstrarea amintirii în memorie în zona marilor eșecuri. Reluarea anticipării în mod negativ... Iar am fost patetică”. „Si oricum, sigur nu mi-am observat toate greșelile mele”. „Ei trebuie să mă fi crezut demnă de a fi compătimită”. „Nu voi reuși niciodată să mă schimb”. „Mai bine să renunț la a mai face eforturi”. Cel mai important
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
und Feuer. Poemele din Catapetesme sau din ciclul Ultimul învins, al căror spirit se resimte de înrâurirea lui St. O. Iosif, Octavian Goga și Aron Cotruș, îl așază pe N. în rândul dezrădăcinaților mesianici care își cântă durerea în accente patetice, cu o evidentă apetență mistică: „L-am poftit să ia loc, să șadă la masă.../ - Doamne - i-am zis - a venit ceasul întoarcerii acasă?/ M-a privit tăcut, apoi și-a întors în altă parte fața,/ și-am înțeles atunci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288490_a_289819]
-
din exil. Evocînd una dintre Întîlnirile obișnuite de la cafeneaua „Corona”, Virgil Ierunca vorbește despre solidaritățile care ar fi fost imposibile În țară și care sînt dificil de realizat În exil, comunicarea limitîndu-se la anecdotică. „Vorbesc mult, vorbesc prost despre utilitatea patetică sau inutilitatea pur și simplu a Întîlnirilor noastre. Cred că a veni În grup Înseamnă a-ți asuma riscurile grupului, a comunica, a converti Întîlnirea. Or, noi nu ne Întîlnim decît după ce ne despărțim. Cel mult consumăm anecdote. A tunat
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
părăsiți de prieteni, sfârșindu-și adeseori viața într-o cameră rece de spital. Chiar simpla prezență, tăcută și iubitoare, lângă patul lor le aduce înseninare și mângâiere. Despre această insolită experiență menționează Mitropolitul Antonie de Suroj (1914-2003) următoarele rânduri, deosebit de patetice și răscolitoare de suflet: „La începutul războiului, practicam medicina la secția de chirurgie a unui spital de campanie și pe secția mea se afla un soldat în agonie. Îl asistam în timpul zilei. Dar, într-o seară, m-am apropiat de
Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_169]
-
să se prezinte nedependentă ideologic, deschisă pluralismului de păreri, ambiționând o „sinteză nouă și exemplară”. În deschiderea primului număr este așezat, dobândind implicit conotație programatică, editorialul lui Petru Comarnescu, Dezacordul dintre adevărurile spirituale și fenomenele prezentului, o profesiune de credință patetic antitotalitară și umanist universalistă. Descriind psihologia socială tulbure și profund manipulată de mituri a momentului, el deplânge conflictul, de o „tristă grandoare” pentru intelectualul responsabil, între idealitatea adevărurilor universale ale umanismului și forțele obscure active în lumea contemporană. Sub axioma
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286515_a_287844]
-
Sextil Pușcariu consemna „iluzia tainică” a lui I. „de a fi un discipol al lui Coșbuc și un continuator al lui”. Însă cei doi poeți erau structuri diferite. De un echilibru constant, definitoriu, Coșbuc emană tărie interioară, în timp ce I., fragil, patetic, romantic în fond, este un elegiac, un sentimental, la care fantomele trecutului și însingurarea progresivă sunt motive caracteristice. Între edificiile înalte de la oraș, el se abandonează melancoliei: „Ce timpuriu m-ai cucerit, iubită/ Melancolie, credincioasă soră!” Patriarhalismul său, tandru, se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
sunt tot atâtea pretexte de analogii simboliste. Când exprimă sentimente tandre, poetul dispune, dacă nu de strălucire metaforică, de o vădită sinceritate. Fraza simplă, aproape banală, păstrează în timbru frăgezimea emoției; liedul sentimental-ironic al lui Heine continuă monocord, în sens patetic. Adresate Corinei (fiica ucisă de bombele unui zeppelin, în 1916), Cântec de leagăn și Cântec sfânt țin de un temperament cvasifeminin, repliindu-se asupră-și la orice atingere. În posesia unei tehnici remarcabile, lui I. i se datorează excelente versiuni
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
Anghel (Legenda funigeilor, 1907, Cometa, 1908, Carmen saeculare, 1909, Cireșul lui Lucullus, 1910, Portrete, 1910), dar mai ales la Caleidoscopul lui A. Mirea. Supraevaluat de critica sămănătoristă, în special de Ilarie Chendi, I. reprezintă, în cele din urmă, o conștiință patetică. Deși minor, observa G. Topîrceanu, „era totuși poet autentic și asupra lui apăsa blestemul care apasă asupra marilor damnați...” Departe de a-l modela în vederea identificării lui cu doctrina, „Sămănătorul” își găsește în St. O. Iosif poetul ideal, de perfectă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
de poezie, Cântice țigănești, îi apare în 1941 și revelează un lirism singular prin rafinarea unei materii lirice umile și reabilitarea ingenios-stângace a cântecului de lume și a unui bogat limbaj argotic. Volumele următoare - Cântarea României (1951), Laude (1953), Declarația patetică (1960), Versul liber (1965), Tristele (1968) - marchează efortul poetului de a găsi formula unui lirism direct, dezbrăcat de artificii, solidar cu mutațiile social-istorice ale contemporaneității. Modelele existențiale și estetice rămân André Malraux și Federico García Lorca. P. e un contestatar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
sub semnul avangardismului, îngăduie prea puțin să se întrevadă devenirea ulterioară. Poate în câteva erotice se presimte stângăcia aceea subtil stilizată care va face farmecul Cânticelor țigănești, după cum conștiința, timidă încă, a nonconformismului premerge marilor gesticulații de frondă din Declarația patetică, prin cultivarea unor imagini grotești, drapat-protestatare, ale mizeriei sociale. În rest, poezia se păstrează în cadre elegante, bine strunite de ritmuri și rime, ajungând chiar la un vag ermetism. Cu toate că se editează abia în 1960, Declarația patetică este, de fapt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
frondă din Declarația patetică, prin cultivarea unor imagini grotești, drapat-protestatare, ale mizeriei sociale. În rest, poezia se păstrează în cadre elegante, bine strunite de ritmuri și rime, ajungând chiar la un vag ermetism. Cu toate că se editează abia în 1960, Declarația patetică este, de fapt, contemporană cu cartea de debut a lui P. și cuprinde, desfășurată, întreaga sa poetică. Teoretizată însă, aceasta se va găsi într-un argument prezent în Versul liber. În concepția asupra liricii, poetul nu excelează prin ineditul punctelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
personale puse în slujba unei colectivități. De aici, o asemenea concluzie: „Ca și nuditatea, înfățișarea versului liber este anonimă și egalitară: sub un limbaj comun, o inimă unanimă”. Și, într-adevăr, pe fondul unei sensibilități adeseori exacerbate, poezia din Declarația patetică dezvăluie un veritabil umanism în descendența lui Whitman. Poemul devine un instrument de acțiune, de luptă. El contribuie la transformarea umanității înseși, precum și la aceea a poetului. Menirea acestuia din urmă este „agitatorică” și „duhovnicească”, el trebuie să caute mântuirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
stângaci, dar în substanță artist, absolvă o asemenea lume care nu cunoaște altă morală decât pasiunea vieții: „dincolo de rău și bun”. Începând cu volumul Laude, critica a constatat o modificare a discursului poetic, cu toate că tematica va fi cea din Declarația patetică: elogiul umanului și al naturalului surprinse în starea lor de germinație sau de împlinire. Fără îndoială, tumultul dinainte s-a potolit. Poeziile devin arabescuri subtil geometrizate, stilizate cu migală și rafinament. Elemente altădată vituperate constituie acum materia poetică. Sunt căutate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
reîntoarcere la poezia esențializată, în care ideea elogiului era servită de o tehnică extrem de ingenioasă, reprezenta în fond un mod de contestare a formulei epice în vogă. Poetul se numără printre cei dintâi care anunță resurecția lirismului, așa cum prin Declarația patetică anunțase trecerea la o poezie ca mod de acțiune, brechtian, ca o dezicere de lirism. Acestea sunt extremele între care se desfășoară aventura lirică, doar în aparență contradictorie, a unuia dintre cei mai valoroși poeți români contemporani. Cânticele țigănești au
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
din Țara Moților și a Basarabilor, Craiova, 1938; Cântice țigănești, București, 1941; ed. cu ilustrații de Marcel Chirnoagă, București, 1972; Pâine, pământ și țărani, Craiova, 1943; Cântare României, București, 1951; Laude, București, 1953; Laude și alte poeme, București, 1959; Declarația patetică, București, 1960; Poezii, pref. Dumitru Micu, București, 1961; Declarația patetică. Cântice țigănești. Laude și alte poeme, pref. Radu Popescu, București, 1963; Bâlci la Râureni, București, 1964; Versul liber, București, 1965; Drumuri și răspântii, București, 1967; Tristele, București, 1968; Scrieri, vol
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
București, 1941; ed. cu ilustrații de Marcel Chirnoagă, București, 1972; Pâine, pământ și țărani, Craiova, 1943; Cântare României, București, 1951; Laude, București, 1953; Laude și alte poeme, București, 1959; Declarația patetică, București, 1960; Poezii, pref. Dumitru Micu, București, 1961; Declarația patetică. Cântice țigănești. Laude și alte poeme, pref. Radu Popescu, București, 1963; Bâlci la Râureni, București, 1964; Versul liber, București, 1965; Drumuri și răspântii, București, 1967; Tristele, București, 1968; Scrieri, vol. I-II, București, 1969, vol. III-IV, îngr. George Zarafu, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
fanfaronadă amestecată cu batjocură și amărăciune. Acel „samovar” ironic și crud însemna că războiul era departe, uitat de unii, lipsit de interes pentru ceilalți, pentru noi, cei tineri, născuți la vreo zece ani după Victoria lor. Și ca să nu pară patetici, mă gândeam eu, evocau trecutul cu dezinvoltura aceea puțin cam vulgară, fără să creadă nici în bunul Dumnezeu, nici în diavol, după cum spune un proverb rusesc. Abia cu mult mai târziu avea să-mi dezvăluie adevăratul lui secret tonul acela
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
chirceau în spatele unor garduri rare de mărăcini, unde copacii piperniciți fremătau sub vântul iernii. Surprinzător, m-am simțit foarte apropiat și de strada aceea noroioasă, și de ostașii bătrâni condamnați să cadă într-o luptă inegală. Nu, nu era nimic patetic în demersul lor. Nu erau eroi care-și arătau vitejia sau abnegația. Erau simpli, umani. Mai ales cel ce purta o cască veche de conchistador, un bătrân înalt, care mergea sprijinindu-se într-o suliță, la capătul coloanei. Chipul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ei consta mai ales în felul ei de a vorbi, de a se îmbrăca, de a privi în ochii celorlalți ca și cum ar fi fost tot în plin război, ca și cum radioul ar mai fi putut intona cu o voce funebră și patetică: „După lupte eroice și înverșunate, armata noastră a predat orașul Kiev... a predat orașul Smolensk... a predat orașul...” și toate chipurile încremeneau, urmărind înaintarea inexorabilă spre Moscova... Trăia ca în anii în care vecinii schimbau o privire mută, arătând printr-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
odaia înghețată. Vorbește, adresându-se unei femei. Îi vorbește cu încrederea pe care nu o ai întotdeauna nici față de intimitatea propriei tale voci. Îi pune întrebări despre opera unică, absolută, fără să se teamă că pare naiv sau ridicol de patetic. Ea îi va răspunde... M-am gândit înainte de a adormi că, venind în Franța, Charlotte va încerca să înțeleagă ce a ajuns literatura din care câteva cărți vechi însemnau pentru ea, în Siberia, un minuscul arhipelag francez. Și îmi imaginam
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
firii, din adâncul căreia se varsă în gândurile noastre crâmpeie-crâmpeie de destăinuire cari de cari mai amețitoare și mai pline de slava lui Dumnezeu.93 Inserția pasajelor descriptiv-arborescente care amână supărător desfășurarea naturală a firului epic, lexicul căutat arhaic și patetic, aglomerarea rabelaisiană de epitete sunt elemente care dezambiguizează intenția parodică, oferind un evident exemplu de antistil din perspectiva lui Caragiale care, s-a constatat, n-a scris un cuvânt de prisos în comediile și "momentele" sale, încadrabile perfect dimensiunilor procustiene
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]