2,472 matches
-
Macedon (336-323 î.H.), creatorul unui imens imperiu, al perioadei elenistice, că l-a însoțit împreună cu alte hetaire în campaniile militare, că l-ar fi provocat să dea foc Sălii celor 100 de coloane din palatul din Persepolis, capitala Imperiului Persan din perioada lui Darius I. După moartea imperialului ei amant, l-a învăluit cu farmecele-i pe generalul lui, Ptolemeu I, viitorul rege al Egiptului, ea însăși a devenit regină, i-a dăruit trei copii, a trăit ultimii ani și
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
care se Întrupa o anumită divinitate), În folosirea din ce În mai frecventă a amuletelor și În răspândirea cultului micilor divinități salvatoare, cu dezvoltări magice evidente. 24. EGIPTENII ȘI GRECIITC "24. EGIPTENII ȘI GRECII" Dinastia saitică se Încheie odată cu invazia persană În Egipt, În ultimul sfert al secolului al VI-lea Î.Hr.: dar ceea ce urmează este o perioadă Îndelungată În care dinastii sau suverani indigeni vor ține piept Regelui Regilor, Împletindu-și soarta și interesele lor cu cele ale politicii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unelte de bronz (fr. 267): atât de departe se Întoarce Înapoi amintirea istorică a religiei. Importante sunt profunzimea și precizia cronologică 2, vastitatea spațială 3 și amploarea „istoriei religiei” lui Varro. Alcătuirea acestei istorii și fina ei legătură cu religia persană, caldee, iudaică și egipteană 1, ca și inserarea religiei romane În istoria acelor res humanae ale poporului roman reprezintă un progres valoros În dezvoltarea istoriografiei. Întrucât Tertullian, Arnobius și Lactanțiu au folosit această Summa theologica a lui Varro, iar Augustin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dependente de aceasta. În acest fel, preoții au dat viață „amestecului religios” (Gershevitch, 1959, p. XV, nota 5) al Avestei târzii, la formarea căreia trebuie să fi contribuit și influența clerului magilor din Iranul occidental și orientările religioase ale curții persane din secolul al V-lea Î.Hr. (Gershevitch, 1959, pp. 18 sqq. și 1964, pp. 22 sqq.) Religia Avestei târzii (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 1.1) prezintă o structură similară, deși mai articulată și mai complexă, cu aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
contrazice caracterul esențialmente privat al străvechiului ritualism iranian. Herodot afirmă că persanilor nu le era permis să aducă jertfe doar pentru binele individual: fiecare era obligat să se roage pentru prosperitatea tuturor și a regelui, Înțelegându-se prin aceasta poporul persan În Întregime. Totuși, este clar că acest evident caracter prescriptiv al respectivului obicei trebuie să provină dintr-o normă propriu-zisă care nu putea să apară decât În epoca În care monarhia fusese deja instaurată. Această uzanță a reprezentat probabil o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cum ar fi Mithraxe "Mithra" și Apam Nap³t, ambele fiind cu certitudine indo-iraniene (despre ahura și da¶va În general, cf. Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 189 sqq.; Boyce, 1975a, pp. 23 sqq.; Kuiper, 1985). Informația lui Herodot (I, 131) despre divinitățile persane reflectă, desigur, o situație arhaică și deci un panteon care s-ar putea defini ca fiind indo-iranian: soarelui, lunii, pământului, focului, apei, vânturilor, sau chiar Întregii bolți cerești le corespund numeroase zeități atât În India (cf. Gonda, 1962, pp. 65
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
avut contribuții importante la studierea motivelor mitologice și epico-legendare ale Iranului antic și la relativa aprofundare a comparației indo-iraniene, pe baza puținelor date din Avesta, precum și a literaturii zoroastriene În general, și, de asemenea, a tradiției epice a Evului Mediu persan: E. Benveniste și L. Renou În lucrarea comună despre V•tra și Verethraghnaxe "Verethraghna" (cf. mai sus), F. Spiegel (1871-1878; 1887), J. Darmesteter (1883), G. Hüsing (1909), Th. Nöldeke (1920), A. Christensen (1917 și 1934; 1932; 1936), H. Lommel (1939
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Vișt³pa): 630-553, 628-551, 618-541 (Henning 1951, p. 41). În schimb, În favoarea celei de-a doua ipoteze sunt cercetătorii (K.F. Geldner, Ch. Bartholomae et al.) care consideră că este necesară plasarea a cel puțin trei sau patru secole Între Începuturile imperiului persan al Ahemenizilor, spre jumătatea secolului al VI-lea, și figura celei mai mari personalități religioase a Iranului antic. În general, aceștia fac referire la tăcerea textelor gathice și a Avestei, În Întregul ei, În privința ambientului istoric și geografic al Persiei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a doua jumătate a secolului al VI-lea Î.Hr., Îl face pe acesta aproape contemporan cu Cirus cel Mare (mort În 530 Î.Hr.). De fapt, Henning (1951, pp. 42 sq.) pune În legătură aventura istorică a fondatorului Imperiului Persan cu cea a lui Zoroastru: aceștia ar fi trăit la curtea unui suveran - Vișt³spaxe "Vișta>spa" din tradiția religioasă, convertit de profet și devenit defensor fidei prin excelență; nu trebuie confundat cu tatăl omonim lui Darius I - care se afla
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu servește la susținerea ipotezei hazardate despre existența a două tradiții independente: una Zand, tradiție orală a sanctuarului din Șiz, Azerbaidjan, iar cealaltă, Avesta, tradiție orală a sanctuarului din Fars, prima aparținând magilor mezi, iar cea de-a doua, clerului persan (Wikander, 1946; cf. Windengren, 1968, pp. 275 sqq.), ambele fiind „Înțelepciuni” (Belardi, 1979) ce ar ține de două tradiții culturale diferite ale Iranului zoroastrian. Pe de altă parte, nu poate fi lipsit de semnificație faptul că zandșk În pahlavi - adică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În lumină de C. Salemann (1879). Tot ceea ce putem reconstrui despre transmiterea Avestei, mai ales pe baza mărturiilor din cărțile În pahlavi, demonstrează că, În orice caz, clerul sasanid era foarte conștient de ruptura tradiției cauzate de căderea primului imperiu persan. Figura lui Alexandru a fost demonizată: faima sa legendară din literatura persană medievală are, În realitate, origini străine, mai Întâi elenistice și apoi islamice. Pentru zoroastrieni Însă Alexandru Macedon a fost Întotdeauna un blestemat, un exponent al nedreptății, distrugător al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Avestei, mai ales pe baza mărturiilor din cărțile În pahlavi, demonstrează că, În orice caz, clerul sasanid era foarte conștient de ruptura tradiției cauzate de căderea primului imperiu persan. Figura lui Alexandru a fost demonizată: faima sa legendară din literatura persană medievală are, În realitate, origini străine, mai Întâi elenistice și apoi islamice. Pentru zoroastrieni Însă Alexandru Macedon a fost Întotdeauna un blestemat, un exponent al nedreptății, distrugător al regalității legitime și dușman al Bunei Religii: el a dat foc Avestei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
bibliografie actualizată, cf. Kellens, 1989e, p. 43; 1991b, pp. 3 sq.). Ediția fundamentală a Avestei, pe care se bazează acum orice studiu filologic, este cea a lui K.F. Geldner (1889-1896). Fundamental pentru interpretarea textului este vocabularul iranian antic (avestică și persană veche)1 al lui Ch. Bartholomae (1904, Împreună cu Bartholomae, 1906): pe acest dicționar se bazează traducerea germană a lui F. Wolff (1910, pentru G³th³, Împreună cu traducerea lui Bartholomae), care reprezintă un esențial pas Înainte față de cea franceză a lui J.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-lea, unde au servit ca originale pentru copii succesive sau pentru traduceri În alte limbi (sanscrită, gujarati etc.), care, În unele cazuri, sunt singurele ce au supraviețuit În urma pierderii textelor pahlavi originale. Edițiile și traducerile textelor pahlavi, Îngrijite de cercetători persani și occidentali, sunt numeroase, dar adesea Învechite și alcătuite după criterii foarte diferite. Uneori este vorba doar despre simple reproduceri ale textelor, iar altele sunt transcrieri În alfabet latin urmate de traduceri, În alte cazuri, e vorba de transliterări, transcrieri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
izvoarele iraniene despre religia perșilor și a magilor, sunt izvoarele clasice, mai ales cele grecești. Herodot, Xenofon, Ctesias, Strabon, Plutarh, Damaschin (pentru mărturia lui Eudemos din Rodos despre doctrinele magilor) sunt, În diferite grade, de mare importanță pentru studiul religiei persane și al dezvoltării sale istorice. Acestea au fost, de multe ori, adunate și examinate critic (Clemen, 1920a, 1920b; Fox și Pemberton, 1928; Benveniste 1929; Bidez și Cumont, 1938). De asemenea, importante, mai ales pentru perioada ahemenidă, sunt unele fragmente biblice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
XV-XVIII), prin care zoroastrienii din Iran le răspundeau fraților din India la Întrebări despre liturgie și morală, și până la literatura religioasă modernă În gujarati și engleză; la acestea se adaugă și lucrările istorice sau cronicile despre originile și legendele comunității persane, ca, de exemplu, Parsi Prak³ș, În gujarati, iar În persană Qissa-i Sanj³n (Hodivala 1920, pp. 92-117; Paymaster, s.d.) și Qissa-i Zartuștș³n-i Hindust³n (Cereti, 1991). În M. Boyce (1984b), este inclusă o antologie, sumară dar foarte semnificativă, cu fragmente din această
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la o societate urbană, În perioada imperiului ahemenid, a cuceririi lui Alexandru, a stăpânirii seleucide și a celei greco-bactriene mai la est, a imperiilor part și sasanid, a cuceririlor arabă și mongolă, a hegemoniilor locale ale stăpânitorilor islamici turci și persani, până la comunitățile zoroastriene din Iranul modern și India, mai Întâi colonială și apoi independentă. 2. Teologia: panteonul și pandemoniultc "2. Teologia \: panteonul și pandemoniul" Teologia zoroastriană este dominată de figura lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>" (În limba pahlavi, Ohrmazdxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
adică din cristal (Marele Bundahișn, IX, 8); Khvarenahxe "Khvarenah" al lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>", Ameașa Spenta, Yazata, Paradh³taxe "Paradha>ta", Yimaxe "Yima", obiect al luptei dintre cele două Spirite și al lăcomiei eroului turanic Franrasyanxe "Franrasyan" (În epica persană, Afr³siy³bxe "Afra>siya>b"), apanajul Kayanizilor (cf. Christensen, 1932), al lui Zoroastruxe "Zoroastru", Kavi Vișt³spaxe "Kavi Vișta>spa", Saoșyantxe "Saoșyant" Astvat-eretaxe "Astvat-ereta" (cf. infra, subcapitolul 2.4) (Yașt 19); muntele Hukairya, „al activității bune” (În limba pahlavi, Hukar), vârful H³ra
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
n murw; În persană, Sșmurgh) care Își hrănește puiul (Marele Bundahișn XIII, 23) și care a avut un loc important În arta figurativă sasanidă (Ghirshman, 1962, pp. 219, 226, 228 și figg. 260, 271, 272, 275, 276) și În epica persană (cf. Boyce, 1975a, pp. 88 sq.); peștele Karaxe "Kara" (Yașt 14,19; Wid¶wd³d 19,42; În limba pahlavi Karxe "Kar"), care ține la distanță ființele dăunătoare (Marele Bundahișn, XXIVa); taurul Hadhayansxe "Hadhayans", care va fi victima ultimei jertfe oferite
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cele câteva date și elemente nu sunt foarte clare (pentru stadiul studiilor și referințelor bibliografice, cf. Panaino, 1990b). Cunoaștem din inscripțiile ahemenide un calendar civil persan antic, destul de bine atestat, dar incomplet. De asemenea, este atestat, din epoca primului imperiu persan, și un calendar religios, cu referințe clare la teologia zoroastriană. Acest calendar stabilește o legătură specială Între fiecare lună și o anumită entitate din panteonul zoroastrian: Fravașixe "Fravași" (martie/aprilie), Așaxe "Așa" (aprilie/mai), Haurvat³txe "Haurvata>t" (mai/iunie), Tiștrya
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Amereta>t" (iulie/august), Khașathra (august/septembrie), Mithraxe "Mithra" (septembrie/octombrie), Apele (octombrie/noiembrie), Focul (noiembrie/decembrie), creatorul Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>" (decembrie/ianuarie), Vohu Manah (ianuarie/februarie), Ârmaiti (februarie/martie). Corespondențele cu numele lunilor În limba pahlavi sau persană sunt foarte precise. La fel se poate spune și despre numele celor treizeci de zile ale lunii, și acestea dedicate lui Ahura Mazd³xe "Mazda>" (prima, a opta, a cincisprezecea, a treizecea, adică prima zi a fiecăreia dintre cele patru săptămâni
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Asmussen, 1965, pp. 26 sqq.), iar În ceea ce privește penitența este foarte puțin probabil ca aceasta să se fi răspândit la zoroastrieni sub influența creștinismului, așa cum consideră, În schimb, R. Pettazzoni (1930). Penitența face obiectul unor lungi și acurate dezbateri În riv³yat-ele persane (Dhabhar, 1932, pp. 211 sqq.). Mărturisirea este făcută În fața unui preot, preferabil de rang Înalt, Însă, la nevoie, credinciosul se poate Îndrepta către soare, lună, foc etc. (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 114). Păcatele pot fi șterse, dar numai cu condiția să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
primei perioade a noii religii este foarte ipotetică. Ceea ce se poate afirma legitim este că perioada profetică determină un „amestec religios”, reflectat În Avesta târzie, la formarea căruia au existat doi factori iraniano-occidentali hotărâtori: clerul med al magilor și curtea persană a ahemenizilor cu orientările sale ideologice și politico-religioase. În prima perioadă a formării acestui „amestec religios” prinde contur tendința spre „arianizare” a tradiției zoroastriene. Populațiile iraniene care se autonumeau „ariene” (În avestică, airya; În persana veche, arya; În limba pahlavi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
având statui În Babilon, Susa, Ecbatana, Pasargrade, Bactra, Damasc, Sardes, putem evalua cea mai profundă și vizibilă schimbare care s-a produs cu religia ahemenizilor În prima jumătate a secolului al IV-lea. Este evident că drumul de la o religie persană lipsită de imagini, despre care vorbește și Herodot, la răspândirea cultului unei zeițe de origine străină, reprezentată plastic, nu putea fi nici scurt, nici ușor, după cum a demonstrat clar M. Boyce (1975c; cf. Gnoli, 1985, p. 70). Faptul că ahemenizii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
iraniene, cum ar fi terminologia religioasă din inscripțiile lui Darius și Xerxes (Gnoli, 1989a, pp. 88 sqq.), sau grecești, cum ar fi Alcibiade (cf. Bidez și Cumont, 1938, II, p. 22), atunci când se vorbește despre educația primită de tinerii principi persani de la cel mai Înțelept dintre magii Învățători; aceștia erau instruiți În „magii”, deci În cultul zeilor, conform doctrinei lui Zoroastruxe "Zoroastru" „fiul lui Øromaz¶s”. Totuși, nu există nici o Îndoială că cel puțin câțiva ahemenizi, chiar Înainte de Artaxerxes II, au
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]