10,542 matches
-
o gustați și să vă convingeți cât e de bună, a doua e de sete iar cea de a treia am adus-o ca s-o savurați cu plăcere și să uitați de căldură. Pardon, cred că nu trebuia să pomenesc de... așa mi-ați spus mai devreme. Cristi, care deja gustase din berea adusă, începu să zâmbeas că. Începea să-i placă chelnerul ăsta. Chiar dacă întâlnirea lor nu debutase sub cele mai bune auspicii, acum îi devenise simpatic. Felul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai neobișnuit, știți ce vreau să spun, consoanele moi au un farmec deosebit. Să știți că și pentru mine accentul ardelenesc pare puțin ciudat, deși aici în zonă parcă nu-i așa pregnant. Chiar voiam să vă întreb, de ce tot pomeniți de Ardeal? Aici nu suntem în Ardeal. Nu mai spuneți! Dar unde? întrebă Cristi amuzat. Mai degrabă în Țara Hațegului. Și, care-i diferența? Foarte mare. Nu vreau să intru în polemică cu dumneavoastră, domni șoară. Eu așa credeam, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
versant, zgomotul căderii sale i-ar fi putut atrage pe urmăritori. Când ajunse jos, se afundă în smârcul de pe fund. Încercând să își scoată piciorul din mâl, acesta scoase un sunet înfundat care răsună ca o pocnitură în noapte. Îi pomeni în gând pe toți sfinții din calendar și nu cu gânduri tocmai pioase. Reuși să iasă cu bine și porni voinicește la deal în partea cealaltă. Era de acum dincolo și deja se simțea pe teren propriu. De aici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îl opri din nou. Se vedea că așteaptă să-l audă pe bătrân mai întâi de toate. Ar putea fi, spuse acesta într-un târziu. Dar e ieșit din firea lucrurilor cu totul. Ceea ce se întâmplă nu s-a mai pomenit. Dar când nu ți-ai luat nevastă și ai văzut că nu ai copii, nu te-ai gândit că lucrurile nu pot să rămână așa? Cât credeai că te vor lăsa să trăiești? Într-un fel ori altul, trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
știu dacă pot să te ajut. O să stau pe aproape și mă voi strădui să-l susțin din toate puterile, dacă nu cumva crezi că te încurc. Nimic nu mai e așa cum ar trebui să fie. Nu s-a mai pomenit un păzitor însurat cu o domniță a tăcerii. Te-ai gândit ce va fi pruncul vostru? Iar vorbești în dodii? Nu am de gând să mă mărit cu el. De unde ai scos treaba asta cu pruncul? Îl placi, se vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
reprezinți ceva cu totul neobișnuit, cu tine lucrurile nu sunt în bună rânduială. Nu ești localnic dar mai ales nu ești fiul meu, nici măcar rudă cu mine nu ești. Din câte știu eu, una ca asta nu s-a mai pomenit. Nici măcar domnița nu are cunoștință să se mai fi întâmplat așa ceva. Întotdeauna, paznicii își trec din tată-n fiu înda torirea aceasta. Dă-mi voie să te contrazic, spuse Toma văzând că bătrânul tace, s-a mai întâmplat cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îmbrățișeze în totalitate. Undeva, într-un colțișor al minții, încă spera că nimic nu este adevărat. Își dorea să se trezească din vis și să revină la realitatea pe care o cunoștea el. În lumea aceasta amestecată, în care se pomenise fără voia lui, nu prea știa ce să facă, cum să acționeze. Era la discreția a două personaje enigmatice, a unei entități malefice prin esență și a unor zei, care priveau indiferenți. Unde mai pui că, pe nepusă masă, aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ridică Calistrat din umeri, însă nu știu ce ar putea face. Niciodată domnițele nu au contribuit la închiderea bestiei. Ele au altă treabă. Nu te contrazic, poate că așa este, numai că pot să jur că până acum nu s-a mai pomenit un paznic care să nu știe ce are de făcut. Pe de altă parte, nu crezi că ne-ar putea da măcar un sfat? Parcă spuneai că, de când ești tu paznic, vâlva nu a mai ieșit afară. Băiete, nu vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
neapărat la cronologia exactă. Iartă-mă! spuse Cristian așezându-se din nou. Chiar atât de mult am dormit? Ce s-a întâmplat? Nimic deosebit, câteva tone de bolovani s-au prăbușit peste tine, restul chiar nu merită să mai fie pomenit. Ah, ba da. Calistrat a fost la peștera vâlvei. Se pare că ai reușit să o închizi acolo, bestia nu a mai ieșit afară, nici atunci și nici în noaptea care tocmai a trecut. Îmi amintesc de explozie și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în casă, fără să se sinchisească de zăvorul vechi de la intrare. Acesta zburase cât colo imediat ce se împinsese cu umărul în ușă. Bătrânul nici nu știa ce dăduse peste el. Era speriat de moarte și tremura din toate încheieturile. Se pomenise cu cei trei bărbați îmbrăcați în negru lângă pat. Sărise ca ars în picioare și abia apucase să-și bage cămașa în pantaloni când Boris îi spusese de documentele pe care le dorea Vlad. Brusc, începuse să se bâlbâie, dezvinovățindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Dracului, pe fundul ei. Ni s-a părut ceva extraordinar și reveneam acolo aproape în fiecare zi. Pop făcu o scurtă pauză. Toma asculta povestirea bătrânului plin de curiozitate. Nu știuse de existența galeriei și nici Moș Calistrat nu-i pomenise vreodată de ea. Poate că nici el nu auzise că mai este un drum spre peștera vâlvei, deși era puțin probabil ca acestuia să-i scape tocmai un asemenea lucru. No, dacă tot ne odihnim câteva minute, dă și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
descurci singur cu... animalul acela, cum îi zici tu. Vlad nu răspunse, dar nici nu se băgă la loc sub așternuturi, ceva în glasul lui Boris îl făcuse să înțeleagă că acesta nu glumește. Să știi că nu întâmplător am pomenit de duhul din lampa lui Aladin. Și nu mai da din cap, izbucni Boris, văzând că șeful său îl privește zâmbind, ascultă-mă până la capăt, după care n-ai decât să faci mișto, oricât vrei! Dar vorbește dragă! Vezi doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Pinforest, le încărcaseră în mașini și le transportaseră în capitala de județ. Din informațiile pe care le mai primeau cei de la secție, aflase și de fărădelegile făptuite de cei doi peste hotare. Cristian Toma insistase pe lângă socrul său să nu pomenească nici de peșteră și nici de implicarea sa în cazul respectiv. Nimeni, în afară de ei, nu știa de baza de lângă Râpa Dracului. Spre surprinderea sa, Pop acceptase repede. E drept că se folosise puțin și de toiag ca să-l convingă atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nestingherite pe Întinse pășuni, cu verdeață pururi Înmiresmată, căci și primăvara era veșnică, fără corbi ori ulii, doar privighetori cîntînd neîncetat. Și așa mai departe. Această imagine a grădinii raiului, care la Început păruse tuturor o scorneală - cînd se mai pomenise ca soarele să strălucească zi și noapte, ori să nu mai existe durere și moarte? - va fi Înfățișată cu atîta Însuflețire și har de tinerii cu ochi albaștri și blajini, Încît lumea ajunsese să-i creadă. CÎnd un neadevăr este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
zeii“, avea să consemneze un păgîn, „de limba lor ascuțită și de blestemele lor“. Tare se mai pricepeau să-i amăgească pe neîncrezători cu vorbe mieroase, cu făgăduieli ori Înfricoșări; de cum și-au răsfirat puterea atrăgînd mulțimea credincioșilor, s-au pomenit tare semeți. Urgiseau familii, vîrÎndu-le dihonia În suflet, urzind clevetiri, și asta numai ca să provoace Îndoială În Învățătura altora. Aveau provocatorii lor și sfaturile lor tainice unde-i afuriseau pe necredincioși, unde dădeau foc scrierilor potrivnicilor și aruncau blesteme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cîte altele“, Îl Întrerupse Simon. „Așa e“, Încuviință Petru. „Menirea Lui este să facă minuni și...“ „Și eu care credeam că e tîmplăria“, zise Simon. „Și milostenia“, adăugă Petru. PÎnă la urmă, zădărît de căpoșenia lui Petru, care-i tot pomenea de minunile Lui, Simon zise: „Și eu pot să fac o minune ca Nazarineanul vostru!“ „Ușor de zis“, i-o tăie Petru, cu glas tremurînd. „O fi deprins niscaiva șiretlicuri de prin bazarurile egiptene“, zise un ucenic din suita lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
că e a unui negustor din Bania ori a nevestei lui, fie că e a unui preot de țară (ca străbunicul meu) ori a clopotarului satului, unul, Cuca, al cărui nume era, de asemenea, trecut În cartea de care am pomenit. Exista o condiție, și de asta mi-am dat seama imediat, chiar Îmi trecuse prin cap, nu eram Însă sigură - ca să poți intra În Enciclopedia morților, deci ca să-ți găsești numele trecut acolo, nu aveai voie să figurezi În nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
1935, pentru prima oară În cei douăzeci și cinci de ani ai săi, va rămîne pentru el o revelație, un vis pe care-l va purta cu sine patruzeci de ani, cu aceeași intensitate, o taină, o nălucă despre care nu mai pomenești nicicînd. Atîția ani, Încît nici el nu mai era sigur dacă Într-adevăr văzuse atunci largul mării sau fusese doar orizontul cerului, Încît singura mare adevărată rămăsese pentru el acvamarinul din hărți, abisul se colorează cu o albăstreală intensă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Într-o bună zi s-a aflat că același Petar Janković, o rubedenie de-a lui, totodată și coleg de serviciu, intra În fiecare dimineață, la ora șase, În clădirea UDB-ei pentru discuții ( În baza denunțului lui Dragović mai sus pomenit) și ajungea la serviciu cu Întîrziere, cu chipul vinețiu și tumefiat de pălmuială și nesomn, și asta În fiecare zi de la Dumnezeu, cu noaptea-n cap, timp de șase luni, pînă nu și-a amintit și de alții care Împărtășeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
putea fi Aga-Sofia. Pe ștampilă este imprimat anul douăzeci și unu. În hotel locuiește emigrantul rus Arcadie Ipolitovici Belogorcev, căpitan de cavalerie, În viața civilă inginer forestier. Trecutul său ne este insuficient cunoscut, căci el Însuși Îl evoca arareori. În corespondența sa pomenea despre climă, despre Dumnezeu, despre obiceiurile din Orient.) De cînd trăia În exil, serviciile făcute pe vremuri Ohranei Îi apăreau mai puțin glorioase. Părăsise Rusia, susținea el, În primul rînd din pricina jurămîntului față de țar: jurămîntul militar nu putea fi Încălcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ziar; creația lui Konstantin Rotov. L-am decupat și mi l-am lipit În jurnal; mă gîndeam: Doamne, cred că așa ar trebui să arate bărbatul vieții mele! (Patetismele tinereții) Și Într-o zi aflîndu-mă În redacția Însemnărilor rusești mă pomenesc În fața lui Mendel Osipovici care mă fixa insistent. Mi-am lăsat mîinile sub masă pentru a nu se vedea cum tremură. A doua zi m-a invitat la cină Într-un restaurant rusesc din Montparnasse. Cum despre el circula legenda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
este cunoscut, domnule, că În acea perioadă M.O. era deja căsătorit și că avea o fiică (sau, cum spune Nina Roth-Swanson, „Își Încoronase fantasmele juvenile În personajul femeii-mamă!“). Dar, oricît de greu mi-ar veni, va trebui totuși să pomenesc de destinul acelei progenituri asupra căreia doamna Nina Roth-Swanson păstrează tăcerea, de parcă faptul că suferea de o boală congenitală ar fi putut arunca o umbră asupra lui Mendel Osipovici. N-am deloc intenția de a dezavua estimările arbitrare ale criticilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
În aceeași odaie În care dormise atunci omul dreptății; victima va fi un oarecare domn Victor Armand, avocat. Ca apoi, grație visului pe care domnul Berrard și-l va Întipări În memorie, criminalul să fie descoperit. Această Întîmplare va fi pomenită În volumul al doilea al memoriilor sale și de domnul Garron, inspector de poliție pensionar, de a cărui obiectivitate și lipsă de imaginație nu ne Încumetăm să ne Îndoim. (I. Castelan, Spiritismul, p. 154.) „Povestea cu maestrul și discipolul“ va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Lunca pe la oamenii bătrâni: Romedea Gheorghe, Pintilescu Vasile, Cucu Mircea, Gurău T. Vasile, Borcea Dumitru, al cărui frate, Borcea Vasile, contingent 1941, a murit în Siberia, la Celiabinsc, și nu este trecut pe monumentul eroilor (ne facem datoria și îl pomenim aici!), Vasile Romedea (83 de ani, fost agent veterinar), Iacobeanu Floarea, mama viceprimarului Dumitru Iacobeanu și Pușcuță Vr. Maria de la care am aflat ce este „cocârțacul”. Despre oamenii și locurile satului Fruntești am aflat de la Coca Țarălung din Rusești, familia
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de bani „carele le am și eu cumpărate de la urmașii Ancuții Rumânica din anul 1841.” Afirmația făcută anterior despre originea numelui Fruntești din oameni de frunte, nu oameni de la Frunteș, se sprijină chiar pe documentul din 1565, în care este pomenit „popa Onică din Fruntești”. Satul Fruntești din secolul al XVI-lea trebuie să fi fost o comunitate întemeiată temeinic din moment ce avea biseric proprie și preoți care, și în alte documente, apar ca fruntași ai satului, sunt martori în zapisele de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]