3,904 matches
-
suportând modificări doar la nivelul unor detalii de imaginație, este prezentă și la Hesiod 2. "Sursele și extremitățile tuturor elementelor" (panton pegai kai peirata) - deci ale pământului, Tartarului, mării și cerului - converg într-un unic punct, dincolo de care se deschide "prăpastia imensă" (chasma mega), imaginea poetică a vidului sau a neființei, care nu poate fi străbătută nicicum, de vreme ce nu cunoaște limite 3. Despre o "limită a pămîntului" (peiras gaies), "cea de sus" (tode ano), este vorba și la Xenophan 4, și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
acestei apolinii divine, funcționând terapeutic față de Creatorul ei, este reeditat întocmai în Geneză. Înainte de a deveni cumpănire, stare proiectivă a Facerii, plutirea lui Dumnezeu peste ape este pura bântuire care însoțește plictisul ontologic. Iar întunericul care stăruie deasupra adâncului, a prăpastiei - abyssos - nu este doar starea elementară a nimicului, ci și reflexul ei psihic în sinea Duhului neangajat în faptă și, ca atare, suferind. Orice privitor într-o prăpastie adevărată cunoaște crisparea ce rezultă din contemplarea unei lumi fără repere. Neliniștea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
bântuire care însoțește plictisul ontologic. Iar întunericul care stăruie deasupra adâncului, a prăpastiei - abyssos - nu este doar starea elementară a nimicului, ci și reflexul ei psihic în sinea Duhului neangajat în faptă și, ca atare, suferind. Orice privitor într-o prăpastie adevărată cunoaște crisparea ce rezultă din contemplarea unei lumi fără repere. Neliniștea existențială pe care o sugerează prăpastia (Abgrund, "realitate fără de temei") provine din faptul că spiritual și conștient nu se poate trăi decât într-o lume în care spațiul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
elementară a nimicului, ci și reflexul ei psihic în sinea Duhului neangajat în faptă și, ca atare, suferind. Orice privitor într-o prăpastie adevărată cunoaște crisparea ce rezultă din contemplarea unei lumi fără repere. Neliniștea existențială pe care o sugerează prăpastia (Abgrund, "realitate fără de temei") provine din faptul că spiritual și conștient nu se poate trăi decât într-o lume în care spațiul și timpul sânt marcate. Voința de limitare, mergând până la înscrierea fiecărui gest în timp sau până la demarcarea spațiului
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
limitare, mergând până la înscrierea fiecărui gest în timp sau până la demarcarea spațiului în care îți propui să te așezi, este un principiu de sănătate spirituală, un chip de a aduce ordine în lume, de a crea un cosmos, Iată de ce prăpastia întunecată, abyssos sau chaos, devine simbolul nevrozei dinaintea Facerii, melancolia fundamentală a divinului care nu și-a dat încă o determinare. Un Dumnezeu care nu s-ar elibera în actul Facerii trebuie imaginat ca devenind duh rău, sinucigaș sau killer
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
inserția acestuia în finit și să-l coboare astfel la proporția pământească a ființelor conștiente finite. El se comportă asemenea cuiva care, în entuziasmul mersului, uită că terenul pe care pasul era cu putință a luat sfârșit. Impermeabil la realitatea prăpastiei, nu ar avea nici măcar surpriza căderii sau, confruntat cu iminența ei, ar fi, oricum, capabil să producă sofismul necesar pentru a transforma prăbușirea într-o formă exotică a deambulației. Refuzul gândirii lui C. și felul în care ne contestă nouă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care privirea noastră se mulează pe ambiguitatea lucrurilor, dozând întocmai cantitatea de ascuns care trebuie să corespundă fiecărei dezvăluiri, se dereglează. Depresia este insurecția nevăzutului. Suprafața, sediul splendorii, este constrânsă să abdice. Regula este acum a adâncului, a neantului, a prăpastiei, a tot ceea ce până atunci stătuse la pândă. 7 mai De ce oare orice lamentație pe față se instalează în kitsch? De ce a vorbi despre "lucrurile ultime" este impudic și stînjenitor? Există pesemne o intimitate a speciei umane și poate că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a abandona. În acest "proiect" al său (singurul care se poate sustrage amăgirii) el este ajutat în mod firesc de consătenii săi care îl spânzură ca pe unul ce a încălcat legea iluziei, ca pe un deziluzionat. 6 iunie Tema prăpastiei pe care stăm. Am întîlnit-o prima oară la douăzeci și ceva de ani, când am citit interpretarea lui Nietzsche la tragedia elină. Eram prea necopt ca să o înțeleg, ceea ce înseamnă să o integrez în viața mea, depășind-o ca "motiv
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
forme frumoase ― compensatorii și terapeutice ― de tip apolinic. Polaritatea dionisiaco-apolinică a vieții eline era expresia unei strategii care se mișca între adevărul teribil și iluzia menită să-l facă suportabil. Tragedia era chemată să ridice la răstimpuri vălul care acoperea prăpastia lăsând ca ceea ce este cumplit ― și eventual uitat ― să țâșnească la suprafață. Tragedia devine memento-ul prăbușirii oricând posibile: în orice clipă poți să ajungi de la liniștea călduță a existenței la infernul ei. Grecii știau asta, știau că fiecare ins
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ca ceea ce este cumplit ― și eventual uitat ― să țâșnească la suprafață. Tragedia devine memento-ul prăbușirii oricând posibile: în orice clipă poți să ajungi de la liniștea călduță a existenței la infernul ei. Grecii știau asta, știau că fiecare ins are prăpastia vieții lui și că, într-o bună zi, vălul care o acoperă se va da la o parte. Noi, în schimb, trăim cu ideea că prăpastia este a altuia și de cele mai multe ori asistăm la spectacolul ei sub forma grozăviilor
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
călduță a existenței la infernul ei. Grecii știau asta, știau că fiecare ins are prăpastia vieții lui și că, într-o bună zi, vălul care o acoperă se va da la o parte. Noi, în schimb, trăim cu ideea că prăpastia este a altuia și de cele mai multe ori asistăm la spectacolul ei sub forma grozăviilor care ne-ajung la urechi sau a celor la care sîntem puși să asistăm în fiecare seară, la scară planetară, prin intermediul televiziunii. Dar vorba lui Ionesco
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în fiecare seară, la scară planetară, prin intermediul televiziunii. Dar vorba lui Ionesco: "nu există scăpare". Să ai curajul să notezi tot ce-ți vine în minte, dincolo de orice preocupare de stil, de teama de platitudine sau de rușinea văicărelii. Tema prăpastiei reapare la Heidegger sub forma nimicului ca temei sau a prăpastiei (Abgrund) ca ne-temei (Un-grund). În Sein und Zeit, Heidegger vorbește de "vina" noastră într-un sens extra-moral, unul care ține de constituția existenței noastre, adică unul existențial. Iar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Ionesco: "nu există scăpare". Să ai curajul să notezi tot ce-ți vine în minte, dincolo de orice preocupare de stil, de teama de platitudine sau de rușinea văicărelii. Tema prăpastiei reapare la Heidegger sub forma nimicului ca temei sau a prăpastiei (Abgrund) ca ne-temei (Un-grund). În Sein und Zeit, Heidegger vorbește de "vina" noastră într-un sens extra-moral, unul care ține de constituția existenței noastre, adică unul existențial. Iar vina alcătuirii noastre este tocmai aceea de a subîntinde "nimicnicitatea": sîntem
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
dar până în clipa aceea nu ți-ai dat seama. Consecințele sânt ― nu se știe de ce ― extrem de grave. 5) Visezi că ești pe vârful unui munte, pe o suprafață de doar câțiva metri pătrați, și că de jur-împrejur e vidul pur, prăpastia absolută. Ești condamnat la neclintire. 6) În sfârșit, lupta cu un câine fioros. El sare, îl prinzi din aer de cap și cu o mișcare scurtă îi sucești gâtul. Lucrul pare nespus de simplu și lupta se încheie întotdeauna așa
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să faci nici cel mai mic pas în existență? Ce res mirabilis, Zoloftul acesta, născut din singurătatea și spaimele omului modern! De când zeii ne-au părăsit, am fost obligați să născocim un agent al disimulării, un covor chimic aruncat peste prăpastia existenței, o husă trasă peste neant. 10 august Nu pot ieși din atmosfera paginilor despre Flipi. Aș vrea ca el să le citească și în același timp îmi e teamă, pentru că ce am scris acolo e varianta mea a relației
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
împiedicîndu-mă la tot pasul în marea de oameni, simt cum îmi revine răul din luna mai, tristețea aceea infinită, gustul de vid și zădărnicie. Spaima că totul poate reîncepe, că pot reintra în coșmarul care m-a făcut să văd prăpastia, rostogolirea fără sfârșit în abisul propriei mele existențe. Mă grăbesc să ajung acasă și să înghit o pastilă. După câteva ore încep, încet, să ies la suprafață. Dar dacă pastilele n-o să mă mai ajute? Dacă nu apuc să termin
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pentru care am venit aici? Dacă trebuie să mă întrerup și să plec în țară, cu gândul că acolo aș putea fi preluat, smuls din hău și purtat pe brațe către lumină? Iadul este, neîndoielnic, starea celui care, aplecat deasupra prăpastiei, nu mai poate fi tras de nimeni înapoi. 30 septembrie Nu-mi place să notez vise. Și totuși. Am visat că intram la Opera din Viena (toalete somptuoase, aur, catifea) însoțit de o superbă vacă roșcată, curată și șamponată și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
un an după ce se cunoscuseră, Cioran îi scrie Friedgardei: "...în ciuda actualei mele lipse de iluzii, nu sânt îndeajuns eliberat de unele amintiri. Va veni totuși vremea când, așa cum sperați, ne vom întîlni "într-un râs comun"." Și ca post scriptum: "Prăpastia dintre aforismele mele și viața mea nu este atât de mare pe cât sînteți înclinată să credeți. Însă ea există și trebuie să fiți fericită că este așa, pentru că dacă gândurile mele s-ar transforma pe dată în fapte, ați sta
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Este uluitoare viteza cu care se îndepărtează de noi o epocă atunci când se produce o discontinuitate a istoriei. Așa cum noi, cei care ne-am născut în crepusculul interbelicului, nu ne putem imagina nici măcar o fărâmă din anii aceia și o prăpastie părea că ne desparte de generația părinților noștri, la fel, pentru cei născuți în anii '80, perioada 1948-1989, care nouă ne-a alcătuit vârstele, a devenit pur și simplu o abstracție. Ca să înțeleg cum arăta România cu doi-trei ani înainte de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
moral nu cedează nici un atom al ființei sale corpului străin ce apasă asupră-ni? Noi avem toți cauza de-a mulțumi maghiarilor pentru apăsarea lor, căci ei ne-au deșteptat ca și cum ai deștepta pe-un om ce doarme lângă o prăpastie c-o lovitură de cnută. Dar să venim la obiectul nostru. E multă diferință între educațiune și cultură. Așa d. e. educațiunea străină implică spirit străin - cultura străină ba. Educațiunea e cultura caracterului, cultura e educațiunea minții. Educațiunea are a cultiva
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
din nou împăcată cu lumea.) Cei doi mai mănâncă acum încă o chiflă cu șuncă afumată, numai că, de data asta, Erna mai bea și o cafea cu lapte, pentru că un pahar de vin ar putea să ducă sentimentele la prăpastie. Și, în plus, acum Wottila a luat mâna cea muncită a Ernei în mâna lui și se uită gânditor la degetele bătătorite. Fecioara Măria care îi apăruse lui Wottila în luminișul pădurii semăna foarte bine cu Erna, și tot așa
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
dumneavoastră, dacă ați putea gândi. Sigur că dintotdeauna ați avut chef să cercetați gospodăria lui Grollfeuer mai îndeaproape. Vă rog... Astăzi vă aflați în miezul ei. Dar m-am gândit la totul, credeți-mă. Totul are uimitoarele sale pricini și prăpăstiile sale lăsate în libertate. DOAMNA KOVACIC: Vă felicităm cu ocazia zilei de naștere, doamnă Grollfeuer... DOAMNA GROLLFEUER: Tăceți, vreau să spun ceea ce exprimați. Eu nu caut niciodată mânătârci masculine prin locurile de parcare ale magazinelor alimentare. Nu repet sub nici o
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
CÂNTĂREAȚA: Sunteți... așa o chinuială sunteți voi, că nici nu pot să spun. COMPOZITORUL: Daaa, hai fă-te comodă și atunci numai ține tracțiunea. Lovitura de trăsnet trebuie să fie ca să vrea cea mai înaltă posibilitate. Voința reformulării, fundalul ca prăpastie. PIANISTA: Daaa, trebuie să se cheme, da, da, da finalul ca împământare a începutului. COMPOZITORUL: Toate frazele bune trebuie să înceapă cu un Da proaspăt ca moartea, desigur. PIANISTA: Da, psihanaliza cea cu sângele negru. Să câștigi încrederea, și apoi
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
în mână. Tatăl lui Mariedl cade de pe bancă și se chircește. FRATELE LUI MARIEDL: Aoleu, firește că tatäl s-a înnecat din nou cu subumana poșircă. Alcoolul societății umane l-a secătuit din nou pe tata. TATĂL LUI MARIEDL: Preaomeneasca prăpastie, o moștenire atât de prăpăstioasă, țapănă, tot mai țapănă, din ce în ce mai țapănă, totul bolborosește în mine tot mai țapăn prin sosul meu omenesc interior. MARIEDL: Ia zii tată cum ai venit tu numai cu tine însuți după ce abia fuseseși operat de
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
aristocratic, să nu mai fie acum convingătoare. Conceperea unui actor național unitar rămîne o mare problemă pentru orice teorie realistă care se bazează pe natura umană. Morgenthau a mai oferit o soluție. El a discutat fenomenul naționalismului, care a acoperit prăpastia dintre populație și elita statului. Aici naționalismul servește ca o legătură conceptuală între individ și statul văzut ca actor unitar. La rîndul lor, originile solidarizării naționaliste cu elita politicii externe pot fi regăsite în lupta pentru putere. Morgenthau a demonstrat
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]