2,965 matches
-
desfacerea conceptelor în elementele lor, judecățile sintetice sunt extensive, i.e. lărgesc cunoașterea noastră prin aceea că în ele se arată că un predicat care nu este conținut în subiect aparține totuși acestuia. Pentru a face această legătură, între subiect și predicat este nevoie de alt principiu decât de cel al contradicției. După Kant, judecățile matematice extind cunoașterea și implică astfel o sinteză. De exemplu, în cazul judecății "7 + 5 = 12", eu nu pot ajunge la "12" printr-o simplă analiză a
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
îl am despre o astfel de sumă posibilă, totuși nu voi găsi în el pe cel de doisprezece." (CRP, p. 60) Pentru a ajunge la o astfel de judecată, trebuie să ies în afara conceptului subiectului pentru a-i adăuga un predicat care nu era deja gândit în el și astfel putem spune că " Toate judecățile matematice sunt sintetice." (ibidem, p. 59) Lăsată în acest stadiu, aceasta este fără îndoială o afirmație falsă. Asta deoarece, în cazul judecăților sintetice, pentru a face
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
în el și astfel putem spune că " Toate judecățile matematice sunt sintetice." (ibidem, p. 59) Lăsată în acest stadiu, aceasta este fără îndoială o afirmație falsă. Asta deoarece, în cazul judecăților sintetice, pentru a face legătura între conceptul subiectului și predicatul care îi aparține, am nevoie de încă ceva în afara acestui concept. De cele mai multe ori acest "încă ceva" este experiența. Asta revine la a spune că (majoritatea) cunoașterii noastre sintetice este empirică, iar acest lucru nu stă bine deloc cu pretențiile
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
a priori iată-ne ajunși astfel la nucleul viziunii kantiene asupra matematicii și la noutatea absolută pe care o aduce el în filosofia matematicii. În cazul acestor judecăți, acel ceva pe care "se sprijină intelectul, pentru a cunoaște că un predicat, care nu se află în acest concept [al subiectului], îi aparține totuși" (CRP p. 57) nu mai poate fi experiența, ci "trebuie să se ceară... ajutorul intuiției, căci numai prin mijlocirea ei este posibilă sinteza" (Prolegomene, p. 66; CRP, p.
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
vedea cum procedează matematicianul pentru a ajunge la teorema de mai sus. După Kant, există doar două căi pe care le poate urma cineva pentru a ajunge la cunoaștere: printr-o analiză conceptuală prin care recunoașterea legăturii dintre subiect și predicat se face doar dezvăluind structura conceptelor noastre sau printr-o sinteză, situație în care această recunoaștere are nevoie de ajutorul intuiției. Cum această intuiție poate fi de două feluri, putem distinge între trei abordări posibile ale problemei raportului dintre suma
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
conceptul celei mai scurte linii între acele puncte, dar ăsta nu este nici pe departe cazul. În conceptul subiect al acestei judecăți este vorba doar despre forma liniei dintre două puncte și nu despre mărimea acesteia. Deci, pentru a lega predicatul de subiectul acestei judecăți, trebuie să se recurgă la o intuiție care să mijlocească sinteza. Dacă axiomele nu sunt analitice, atunci nici teoremele nu sunt astfel chiar dacă se ajunge la ele cu ajutorul logicii, deoarece "o judecată sintetică poate fi cunoscută
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
teoria noastră, într-un sens, prea puțin iar în alt sens prea mult. Eliminam prea puțin în sensul că variabilele de ordin superior care înlocuiesc termenii teoretici au ca domeniu proprietăți de ordin superior și trecem astfel de la folosirea unor predicate îndoielnice la existența unor proprietăți problematice și ajungem astfel pe mana nominaliștilor și intrăm și sub briciul lui Occam prin aceea că preferăm să folosim mulțimi de mulțimi de lucruri în loc de mulțimi de lucruri (English 1973: 458). În alt sens
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
pot afecta porțiunea aferentă sensului contextual. Semanticilor clasice interesate doar de sensul în limbă și care susțin că toate numele proprii sunt lipsite de sens, autorul adaugă opinia cercetătoarei Marie- Noëlle Gary-Prieur care opune conținutul denotativ al numelui în limbă, predicatul său de denumire, susceptibil de a fi singurul activat în context, altor conținuturi unic contextuale. Distingând sensul de conținut, definește sensul ca pe "o proprietate care caracterizează numele propriu în calitate de unitate a limbii" (tr. m.)69 și o echivalează cu
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
tr. m.)69 și o echivalează cu ceea ce Kleiber numește predicat de denumire. În ce privește conținutul, este vorba de "proprietăți care caracterizează numele propriu ca fiind legat de referentul său inițial" (tr. m)70. Substantivul comun nu ar poseda decât sens. Predicatului denumirii pot să i se adauge, în context, conotații (în sens lingvistic). Prin opoziție cu Kleiber și Marie-Noëlle Gary-Prieur, Hébert consideră că numele proprii nu sunt dotate cu nici un fel de conținut exclusiv în limbă sau în context, dar că
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
personaj fără nume nu se concepe" - absența numelui fiind excepțională, și, în general, puternic motivată - precum și aforismul din Un drame bien parisien al lui Alphonse Allais, "un personaj fără nume nu există", caz în care absența numelui și a oricărui predicat descriptiv fac problematică existența acestor personaje. Corblin acordă atenție doar lanțurilor în care figurează numele proprii, fără a studia în detaliu modalitățile de introducere a acestor nume în lanțuri, așa cum face M. Leonard: "vom realiza o tipologie a punerilor în
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
în continuare câteva dintre aceste utilizări. Mă voi referi întâi la o utilizare foarte apropiată, dar care lărgește și mai mult cadrul semnificației termenului. Astfel, de multe ori sunt numite "antinomii" enunțurile de predicație contradictorie, care afirmă în același timp predicate opuse despre același subiect: "Dumnezeu este unu și multiplu", "Isus este om și dumnezeu", " Lumina este corpusculară și ondulatorie" etc. De altfel, există și definiri exprese în acești termeni. Athanase Joja, de exemplu, susține că antinomia "constă din atribuirea a
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
devine, în acest caz, una dialectică. Ele nu mai reprezintă contradicții logice sau formale, ci reflectări ale unor unități dialectice de contrarii sau, în alți termeni, ale unor contradicții dialectice 19. Astfel de enunțuri nu conțin afirmații contradictorii, ci doar predicate contradictorii. Dacă lucrurile stau astfel, atunci și sensul termenului "antinomie" se modifică. În aceste cazuri, ar trebui să înțelegem prin antinomie mai curând ceea ce, se pare, a înțeles Hegel 20. Este vorba de sensul dialectic al antinomiei. Despre acest lucru
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
din culpă, ar trebui probabil interpretată în sensul că astfel de perechi de termeni opuși dau naștere unei antinomii atunci când termenii sunt afirmați concomitent despre același subiect, în cadrul aceluiași sistem de gândire sau univers de discurs, ori atunci când intră ca predicate în propoziții ce sunt susținute cu forță egală în același sistem de gândire. Altfel spus, astfel de perechi de termeni sunt antinomice deoarece sunt baza pentru antinomii. Totuși, argumentul este insuficient pentru a justifica tratarea unor astfel de cupluri de
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
noncontradicției, pe care Aristotel o ridicase până la rangul de lege ontologică, interzicând coexistența simultană a contrariilor în sânul aceluiași subiect, susține Joja. Negând coexistența contrariilor in re, Aristotel o neagă in mente: rezultă că nu poți afecta același subiect cu predicate contradictorii. Nu poți spune ca Heraclit că același lucru este și nu este. Or, după cum declara Heraclit, ființa nu există mai mult decât neființa; cum va spune Hegel, ființa și neființa sunt momente ale devenirii, care e prima noțiune concretă
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
lumina e corpuscul și undă, devenirea e ființă și neființă etc."595. La acest nivel al cunoașterii, logica formală, cu legea sa a noncontradicției, este depășită. Aici, gândirea operează cu legea dialectică a predicației complexe contradictorii, care permite atribuirea de predicate contradictorii unui subiect. În acest punct, Athanase Joja operează câteva precizări extrem de importante pentru înțelegerea corectă a acestei legi. Afirmarea legii predicației complexe contradictorii nu înseamnă abolirea legii logice a noncontradicției, ci doar precizarea domeniului ei de valabilitate. Astfel, Joja
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
legi. Afirmarea legii predicației complexe contradictorii nu înseamnă abolirea legii logice a noncontradicției, ci doar precizarea domeniului ei de valabilitate. Astfel, Joja arată că, din punct de vedere logic, unitatea predicației nu este distrusă prin acest fel de atribuire 596. Predicatul este unul singur, însă este complex și contradictoriu în sine. Predicatul fiind unitar, chiar dacă contradictoriu, propoziția își păstrează unitatea și nu cade în non-sens. În plus, predicatul nu contrazice subiectul. Prin predicatul său, ea nu face decât să reflecte o
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
a noncontradicției, ci doar precizarea domeniului ei de valabilitate. Astfel, Joja arată că, din punct de vedere logic, unitatea predicației nu este distrusă prin acest fel de atribuire 596. Predicatul este unul singur, însă este complex și contradictoriu în sine. Predicatul fiind unitar, chiar dacă contradictoriu, propoziția își păstrează unitatea și nu cade în non-sens. În plus, predicatul nu contrazice subiectul. Prin predicatul său, ea nu face decât să reflecte o contradicție reală. Altfel spus, constatarea unei contradicții reale nu este ea
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
vedere logic, unitatea predicației nu este distrusă prin acest fel de atribuire 596. Predicatul este unul singur, însă este complex și contradictoriu în sine. Predicatul fiind unitar, chiar dacă contradictoriu, propoziția își păstrează unitatea și nu cade în non-sens. În plus, predicatul nu contrazice subiectul. Prin predicatul său, ea nu face decât să reflecte o contradicție reală. Altfel spus, constatarea unei contradicții reale nu este ea însăși contradictorie. Prin această precizare, Athanase Joja avertizează că propozițiile cu predicat complex și contradictoriu nu
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
este distrusă prin acest fel de atribuire 596. Predicatul este unul singur, însă este complex și contradictoriu în sine. Predicatul fiind unitar, chiar dacă contradictoriu, propoziția își păstrează unitatea și nu cade în non-sens. În plus, predicatul nu contrazice subiectul. Prin predicatul său, ea nu face decât să reflecte o contradicție reală. Altfel spus, constatarea unei contradicții reale nu este ea însăși contradictorie. Prin această precizare, Athanase Joja avertizează că propozițiile cu predicat complex și contradictoriu nu trebuie interpretate drept conjuncții prescurtate
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
în non-sens. În plus, predicatul nu contrazice subiectul. Prin predicatul său, ea nu face decât să reflecte o contradicție reală. Altfel spus, constatarea unei contradicții reale nu este ea însăși contradictorie. Prin această precizare, Athanase Joja avertizează că propozițiile cu predicat complex și contradictoriu nu trebuie interpretate drept conjuncții prescurtate de propoziții contrare, de tipul: lumina este corpusculară și lumina este ondulatorie. Logica dialectică admite și ea că nu pot fi adevărate în același timp două propoziții contradictorii, precum cele de
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
dialectică admite și ea că nu pot fi adevărate în același timp două propoziții contradictorii, precum cele de mai înainte. Raporturile interpropoziționale sunt, în continuare, reglementate de principiul noncontradicției, fără de care gândirea ar cădea în incoerență. Însă, traducerea propoziției cu predicat contradictoriu sub formă interpropozițională ascunde caracterul dialectic al contradicție, arată Athanase Joja597, o contradicție ce se voia ontologică fiind transformată într-o contradicție logică. Legea predicației complexe contradictorii poate fi înțeleasă numai în perspectiva distincției dintre judecățile logice obișnuite și
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
chiar identice. Deosebirea dintre cele două structuri este, însă, destul de mare. Dacă predicația contradictorie a logicii dialectice vizează descoperirea structurii complexe a realității, cea a metodei blagiene are ca scop sporirea misterului acesteia. În timp ce Joja asumă doar contradicția la nivelul predicatului unei propoziții, Blaga merge până la contradicția dintre două propoziții, până la contradicția formală. Tocmai de aceea, logica dialectică coabitează cu logica clasică, pe când metoda dogmatică a lui Blaga se constituie prin transcenderea acesteia, dincolo de ea. 4.4. Ortoexistența și resemnificarea paradoxurilor
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
căror decizie de adevăr generează o situație contradictorie. 35 Astfel, paradoxul mincinosului și toate paradoxurile de acest tip se dovedesc a fi antinomii. Să considerăm, pentru exemplificare, demonstrația în cazul unui paradox logico-matematic, paradoxul impredicabilului, formulat de Bertrand Russell: "Orice predicat își aplică propria lui proprietate sau nu și-o aplică, tertium non datur. Dacă un predicat își aplică propria lui proprietate, vom spune că el este predicabil; în caz contrar, vom spune că el este impredicabil. Însă predicabil și impredicabil
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
acest tip se dovedesc a fi antinomii. Să considerăm, pentru exemplificare, demonstrația în cazul unui paradox logico-matematic, paradoxul impredicabilului, formulat de Bertrand Russell: "Orice predicat își aplică propria lui proprietate sau nu și-o aplică, tertium non datur. Dacă un predicat își aplică propria lui proprietate, vom spune că el este predicabil; în caz contrar, vom spune că el este impredicabil. Însă predicabil și impredicabil sunt ele însele predicate, astfel că putem face același raționament și despre ele. În particular, impredicabil
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
260 Ibidem, p. 285. 261 Ibidem, p. 287. 262 Ibidem, p. 288. 263 P.P. Negulescu rezumă acest proces. Silogismele categorice, arată acesta, dezvoltă în mintea noastră tendința de a căuta condiția lor ultimă, aceea care întemeiază legătura dintre subiectele și predicatele judecăților ce le alcătuiesc. Este vorba de un subiect absolut, anterior oricărei relații cu un alt termen. Această substanță necondiționată nu poate fi decât sufletul. Silogismele ipotetice, la rândul lor, ne împing să căutăm o presupunere ultimă, la care să
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]