KorAP: Find »[drukola/base=prefectură & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...97 98 99 ...372 >

9,282 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861

înconjurate de un cordon sanitar. Dacă epidemia nu se oprea de la sine, n-avea să fie învinsă prin măsurile imaginate de administrație. Cu toate astea, seara, comunicatele oficiale continuau să rămână optimiste. A doua zi, agenția Ransdoc anunța că măsurile prefecturii fuseseră primite cu seninătate și că vreo treizeci de bolnavi se și declaraseră. Castel îi telefonase lui Rieux: ― Câte paturi oferă pavilioanele ? ― Optzeci. ― Cu siguranță că sunt mai mult de treizeci de bolnavi în oraș! ― Sunt cei cărora le e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
Am cifrele, zise prefectul, sunt într-adevăr îngrijorătoare. ― Sunt mai mult decât îngrijorătoare, sunt clare. ― Am să cer ordine Guvernatorului general. Rieux a închis. Castel era de față. ― Ordine ! Și ar trebui imaginație. ― Și serurile? ― Vor sosi în cursul săptămânii. Prefectura, prin intermediul lui Richard, i-a cerut lui Rieux un raport destinat să fie trimis în capitala coloniei pentru a solicita ordine. Rieux a dat o descriere clinică și cifre, în aceeași zi au fost numărați patruzeci de morți. Prefectul a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
lui, cum spunea, inițiativa de a face mai drastice, chiar de a doua zi, măsurile prescrise. Declararea obligatorie și izolarea fură menținute. Casele celor bolnavi trebuiau să fie închise și dezinfectate, rudele supuse unei carantine de securitate, înmormântările organizate de către prefectură în condițiile care se vor impune. O zi mai târziu serurile soseau cu avionul. Puteau să ajungă pentru cazurile în tratament. Erau insuficiente dacă epidemia avea să se extindă. La telegrama lui Rieux s-a răspuns că stocul de securitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
de stupida încredere omenească, abia distrași prin această plecare de la preocupările lor obișnuite, s-au văzut dintr-o dată despărțiți fără speranță, opriți să se regăsească sau să comunice între ei. Căci închiderea avusese loc cu câteva ore înainte ca hotărârea prefecturii să fie publicată și, bineînțeles, era imposibil să se ia în considerație cazurile particulare. Se poate spune că această invazie brutală a bolii a avut ca prim efect obligația pentru concetățenii noștri de a se comporta ca și cum n-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
Se poate spune că această invazie brutală a bolii a avut ca prim efect obligația pentru concetățenii noștri de a se comporta ca și cum n-ar fi avut sentimente personale. În primele ore ale zilei în care hotărârea intră în vigoare, prefectura a fost asaltată de o mulțime de solicitanți care, la telefon sau adresându-se funcționarilor, expuneau situații la fel de justificate și, în același timp, la fel de imposibil de cercetat. Ce-i drept, a fost nevoie de câteva zile pentru ca să ne dăm seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
zile de altfel, când a devenit evident că nimeni nu va reuși să iasă din orașul nostru, ne-a venit ideea să întrebăm dacă nu cumva întoarcerea celor care plecaseră înaintea epidemiei putea fi autorizată. După câteva zile de gândire, prefectura a răspuns afirmativ. Dar preciza că repatriații nu ar putea, în nici un caz, să iasă din nou din oraș și că, dacă erau liberi să vină, nu vor fi liberi să plece iar. Și de astă dată câteva familii, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
porțile orașului; își spusese la început că era vorba de o chestiune provizorie, și căutase doar să-i scrie cât mai des. Confrații lui din Oran îi spuseseră că nu aveau nici o putere, la poștă fusese refuzat, o secretară de la prefectură îi râsese în nas. După o așteptare de două ore la o coadă, izbutise să i se accepte o telegramă în care scrisese: Totul e în ordine. Pe curând." De dimineață, sculându-se, îi venise brusc ideea că, la urma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
pentru că, de fapt, nu știu dacă aveți sau nu această boală și pentru că, chiar în cazul că n-o aveți, nu pot să certific că între secunda în care veți ieși din biroul meu și cea când veți intra la prefectură nu vă veți fi infectat. Și apoi chiar... ― Și apoi, chiar ? spune Rambert. ― Și apoi, chiar dacă v-aș da acest certificat, nu v-ar folosi la nimic. ― De ce? ― Pentru că sunt în acest oraș mii de oameni în situația dumneavoastră și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
ÎN SFÂRȘIT, TRADIȚIONALIȘTII, CEI MAI NUMEROȘI, CARE ÎI INDICAU LUI RAMBERT UN ALT BIROU SAU UN NOU DEMERS DE FĂCUT. Ziaristul se istovise astfel în vizite și își făcuse o idee exactă a ceea ce putea fi o primărie sau o prefectură, tot așteptând pe o bancă de mușama în fața unor afișe mari care te invitau să subscrii la bonuri de tezaur scutite de impozite sau să te angajezi în armata colonială, tot intrând în birouri în care expresiile erau la fel de ușor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
sfârșitul nenorocirilor. Rieux a trebuit să convină în acest punct că aici era ceva adevărat, dar, cu toate astea, că era vorba de un adevăr puțin prea general. LA UN MOMENT DAT, RAMBERT SE AGĂȚASE DE O SPERANȚĂ. PRIMISE DE LA PREFECTURĂ UN FORMULAR ÎN ALB, ȘI ÎL RUGAU SĂ-L COMPLETEZE CU EXACTITATE. FORMULARUL SE INTERESA DE IDENTITATEA LUI, DE SITUAȚIA LUI DE FAMILIE, DE VENITURILE VECHI ȘI ACTUALE ȘI DE CEEA CE SE NUMEA UN CURRICULUM VITAE. A AVUT IMPRESIA CĂ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
o lună nu veți mai fi de nici un folos aici, sunteți depășit de evenimente. \ Este adevărat, spune Rieux. \ Organizarea serviciului sanitar este proastă. N-aveți nici timp, nici oameni. Medicul recunoaște din nou că ăsta era adevărul. \ Am aflat că prefectura se gândește la un fel de serviciu civil care să oblige bărbații sănătoși să participe la salvarea generală. Dar nemulțumirea este mare acum și prefectul ezită. \ De ce nu chemați voluntari ? \ S-a făcut și asta, dar rezultatele au fost slabe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
părțile prieteni și ei vor forma primul nucleu. Și, bineînțeles, voi participa și eu. Nu vă îndoiți, desigur, că primesc cu plăcere, spune Rieux. E nevoie să fii ajutat, mai ales în această meserie. Iau asupra mea sarcina să conving prefectura să accepte ideea. De altfel, nici n-au de ales. Dar... RIEUX SE GÂNDI UN MOMENT. ― Dar această muncă poate fi mortală, știți asta foarte bine. În orice caz, trebuie să vă previn. V-ați gândit bine ? Tarrou îl privea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
PUDOARE ȘI AU FOST ÎNGROPAȚI ÎN DEZORDINE, UNII PESTE ALȚII, BĂRBAȚI ȘI FEMEI, FĂRĂ VREO PREOCUPARE PENTRU DECENȚĂ. DIN FERICIRE, ACEASTĂ ULTIMĂ RUȘINE A MARCAT NUMAI ULTIMELE MOMENTE ALE FLAGELULUI. ÎN PERIOADA DE CARE NE OCUPĂM, DESPĂRȚIREA GROPILOR EXISTA ȘI PREFECTURA ȚINEA MULT LA ACEST LUCRU. ÎN FUNDUL FIECĂREIA DIN ELE UN STRAT GROS DE VAR NESTINS FUMEGA ȘI CLOCOTEA. PE MARGINILE GROPII, DINTR-UN MORMAN DIN ACELAȘI VAR IEȘEAU CLĂBUCI ÎN AER LIBER. CÂND DRUMURILE AMBULANȚEI SE TERMINAU, TĂRGILE ERAU ADUSE

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
sfărâmau pe fețele lor, iar pământul îi acoperea într-un fel anonim în gropi săpate din ce în ce mai adânc. Ceva mai târziu, totuși, administrația s-a văzut obligată să caute loc în altă parte și să mai lărgească spațiul. O hotărâre a prefecturii i-a expropriat pe cei care ocupau unele locuri de veci și resturile exhumate au luat drumul spre crematoriu. Curând a fost nevoie să fie incinerați chiar morții de ciumă. Dar a fost folosit vechiul cuptor de incinerare care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
ordine și că flăcările ciumei își mistuiau în fiecare seară tributul. Acestea au fost urmările extreme ale epidemiei. Dar, din fericire, ea nu s-a mai extins ulterior, fiindcă se poate imagina că în acest caz ingeniozitatea funcționarilor noștri, dispozițiile prefecturii și chiar capacitatea de absorbție a cuptorului ar fi fost depășite. Rieux știa că fuseseră prevăzute atunci soluții disperate, ca de pildă zvârlirea cadavrelor în mare, și își închipuia lesne spuma lor monstruoasă pe apa albastră, el știa de asemenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
apa albastră, el știa de asemenea că dacă statisticile ar fi continuat să urce, orice organizare, oricât de excelentă ar fi fost, n-ar fi rezistat, că oamenii ar fi ajuns să moară grămadă și să putrezească pe străzi, în ciuda prefecturii, și că orașul ar fi avut parte, în piețele publice, de scene în care muribunzi s-ar fi agățat de cei vii cu un amestec de ură și de speranță stupidă. Acesta era, în orice caz, genul de evidență sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
simțit până unde această despărțire îi lăsa descumpăniți. Doamna Othon și fetița ei au putut fi trimise la hotelul de carantină condus de Rambert. Dar pentru judecătorul de instrucție nu mai era loc decât în tabăra de izolare pe care prefectura tocmai o organiza pe stadionul municipal cu ajutorul corturilor împrumutate de serviciul drumurilor publice. Rieux s-a scuzat, dar domnul Othon a spus că există o regulă pentru toată lumea și că era drept să i se supună. Cât despre copil, el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
descrească. Richard credea că meritul este al noului ser al lui Castel, care, într-adevăr, tocmai cunoscuse câteva succese neașteptate. Bătrânul Castel nu-l contrazicea, dar considera că de fapt nu se putea prevedea nimic, istoria epidemiilor comportând salturi neprevăzute. Prefectura, care dorea de multă vreme să potolească spiritul public și căreia ciuma nu-i dădea posibilitatea s-o facă, își propunea să întrunească medicii pentru a le cere un raport pe această temă, când doctorul Richard a fost și el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
se mărginea să-și prepare serul lui cu cât de multă grijă putea. În orice caz nu mai exista un singur loc public care să nu fi fost transformat în spital sau în carantină, și dacă se mai respecta încă prefectura era pentru că trebuia totuși păstrat un loc de întrunire. Dar în general, și ca urmare a stabilității relative a ciumei în acea epocă, organizarea concepută de Rieux nu a fost de loc depășită. Medicii și ajutoarele care depuneau un efort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
CARE ÎI SPUNEA CĂ TIMPUL SĂU DE CARANTINĂ TRECUSE, CĂ ADMINISTRAȚIA NU REGĂSEA HÂRTIA CU DATA INTRĂRII LUI ACOLO ȘI, CU SIGURANȚĂ, ÎL ȚINEAU ÎNCĂ ÎN TABĂRA DE INTERNARE DINTR-O EROARE. SOȚIA LUI, IEȘITĂ DE CÂTVA TIMP, PROTESTASE LA PREFECTURĂ, UNDE FUSESE RĂU PRIMITĂ ȘI UNDE I SE SPUSESE CĂ ACOLO NU EXISTĂ NICIODATĂ EROARE. RIEUX ÎI SPUSESE LUI RAMBERT SĂ INTERVINĂ ȘI, CÂTEVA ZILE DUPĂ, L-A VĂZUT PE DOMNUL OTHON SOSIND. FUSESE ÎNTR-ADEVĂR O EROARE ȘI RIEUX

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
de carantină, și Tarrou spusese într-adevăr despre el că nu avusese noroc, fără să se poată ști însă dacă se gândea la moartea sau la viața judecătorului. Dar, în ansamblu, infecția bătea în retragere pe toată linia și comunicatele prefecturii, care dăduseră mai întâi naștere unei timide și secrete speranțe, au confirmat până la urmă, în mintea publicului, convingerea că victoria era dobândită și că boala părăsea pozițiile. În realitate, era greu de hotărât dacă că era o victorie. Erai numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
rămase libere: ei au reînceput o viață normală de garnizoană. Aceste fapte mărunte erau semne mari POPULAȚIA A TRĂIT ÎN ACEASTĂ AGITAȚIE SECRETĂ PÂNĂ LA 25 IANUARIE, ÎN SĂPTĂMÂNA ACEEA, STATISTICILE AU SCĂZUT ATÂT DE MULT ÎNCÂT, DUPĂ CONSULTAREA COMISIEI MEDICALE, PREFECTURA A ANUNȚAT CĂ EPIDEMIA SE PUTEA CONSIDERA APROAPE GÂTUITĂ. COMUNICATUL ADĂUGA, ESTE ADEVĂRAT, DINTR-UN SPIRIT DE PRUDENȚĂ PE CARE POPULAȚIA NU PUTEA SĂ NU-L APROBE, CĂ PORȚILE ORAȘULUI VOR MAI RĂMÂNE ÎNCHISE ÎNCĂ DOUĂ SĂPTĂMÂNI, ȘI MĂSURILE PROFILACTICE

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
lui în conversații în care încerca să răspândească opinia lui Rieux. E adevărat că nu-i era greu s-o facă. Fiindcă după înfrigurarea primelor victorii, în multe spirite revenise o îndoială care avea să supraviețuiască surescitării provocate de declarația prefecturii. Pe Cottard îl liniștea spectacolul acestei îngrijorări. Așa cum alteori se și descuraja. Da, îi spunea el lui Tarrou, vor sfârși prin a deschide porțile. Și o să vedeți, cu toții mă vor părăsi." Până la 25 ianuarie, toată lumea observase nestatornicia caracterului său. Timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
întâlnea atunci, nu putea scoate de Ia el decât monosilabe. Apoi, fără trecere, redevenea sociabil, vorbind fără măsură despre ciumă, solicitând părerea fiecăruia și pierzându-se din nou în fiecare seară, bucuros, în valul mulțimii. ÎN ZIUA DECLARAȚIEI DATE DE PREFECTURĂ, COTTARD DISPĂRUSE CU TOTUL DIN CIRCULAȚIE. DOUĂ ZILE MAI TÂRZIU, TARROU L-A ÎNTÂLNIT RĂTĂCIND PE STRĂZI. COTTARD I-A CERUT SĂ-L ÎNSOȚEASCĂ PÂNĂ LA MARGINEA ORAȘULUI. TARROU, CARE SE SIMȚEA DEOSEBIT DE OBOSIT DE ZIUA PE CARE O PETRECUSE, A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
TARROU, CARE SE SIMȚEA DEOSEBIT DE OBOSIT DE ZIUA PE CARE O PETRECUSE, A ȘOVĂIT. DAR CELĂLALT A INSISTAT. PĂREA FOARTE AGITAT, GESTICULA ÎN MOD DEZORDONAT, VORBIND REPEDE ȘI TARE. L-A ÎNTREBAT PE TARROU DACĂ ÎNTR-ADEVĂR CREDE CĂ DECLARAȚIA PREFECTURII PUNE CAPĂT CIUMEI. BINEÎNȚELES, TARROU CONSIDERA CĂ O DECLARAȚIE ADMINISTRATIVĂ NU ERA SUFICIENTĂ PRIN EA ÎNSĂȘI PENTRU A OPRI UN FLAGEL, DAR ERA LOGIC SĂ CREZI CĂ EPIDEMIA, CU EXCEPȚIA NEPREVĂZUTULUI, AVEA SĂ ÎNCETEZE. ― Da, spunea Cottard, cu excepția neprevăzutului. Și există

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]