95,170 matches
-
a omului chiar dacă nu va putea fi raportat la un regim politic dictatorial. Prozatorul amănunțește, cu ironie gravă, hipnotică, viața umană până la a urmări clipele care se târăsc contorsionat, într-un mic infern cotidian, incapabile de zbor și de vis. Privirea scandinavă, cea care integrează existența umană din fărâme disparate, este prezentă în fiecare pagină a noii sale cărți: Vizionare (apărută de curând în excelenta versiune românească semnată de Sanda Tomescu-Baciu la Editura Univers). E vorba aici despre coexistența impenetrabilă (despre
Privirea scandinavă sau despre subtext by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/2677_a_4002]
-
în relații sociale banale și incomodante, oamenii sunt asemenea bâtlanului alb, delicat și zvelt, cu aripa prinsă în gheața pârâului. Căci oricât de multe sunt începuturile, „sfârșitul este mereu doar unul singur” și el se petrece în nevindecabilă, atroce singurătate. Privirea scandinavă e legitimată și în intervenții ale personajului masculin, un scenarist abulic: „M-am apărat în cele din urmă cu ideea că suma detaliilor este cea care până la urmă face povestea, nu-i așa? Lucrurile mici, da, lucrurile mărunte, iată
Privirea scandinavă sau despre subtext by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/2677_a_4002]
-
purtatu-le-a respect La trupul ei puternic și falnicul său piept. Ea are mers de zee și tihnă de sultană, Iar în desfrâu se poartă precum o musulmană, Ținându-ți sânii-n mână, boboci de trandafiri, Întreaga omenire o-mbie din priviri. Și știe mult prea bine, nerodnică fecioară Și-n mersul lumii totuși atât de necesară, Că sunt un dar de seamă-ale trupului mândrii Ce fac a fi iertate oricare infamii, Iar când veni-va noaptea, cu ceasul ei de doliu
Charles Baudelaire - Din Florile răului by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/2678_a_4003]
-
comisie și a depus pe catedră în fața președintelui volumul. Desfaceți carte la întâmplare indiferent la ce pagină. Puneți degetul pe un vers, indiferent dacă la începutul poeziei sau la mijloc, spuneți versul și să vedeți consecința. Președintele a schimbat o privire cu membri și ne întâlnind nicio obiecție, a luat cartea și a deschis spunând: Biserica n ruină... Iar eu Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână Și prin ferestre sparte, prin uși țiuie vântul. Se pare că vrăjește, și că-i
Liceul Alexandru Lahovary Vâlcea. In: Editura Destine Literare by Virgil Sacerdoțeanu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_413]
-
scheletul de odinioară, dar vârsta nemiloasă și-a spus cuvântul. Cu un oftat am luat-o pe vechea potecuță atât de bine cunoscută din timpul chiulurilor mele și am ajuns unde trebuia să fie foișorul de foc de unde era o privire de ansamblu asupra Râmnicului și unde până prin anii 1939 era întotdeauna un militar pompier cu un binoclu ce scurta zarea și care în caz de foc, punea în mișcare o sirenă cu manivelă să alerteze pompierii... Nici urmă de foișor
Liceul Alexandru Lahovary Vâlcea. In: Editura Destine Literare by Virgil Sacerdoțeanu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_413]
-
să vadă dacă e adevărată legenda. (Apropo, or mai fi marcate cu vopsea verde sau roșie potecile de pe Capela, marcate de ecologistul, fără să o știe, popa Grigore?)... Atenția mi-a fost atrasă de o muzică militară. Mi-am îndreptat privirea spre Zăvoi crezând că era muzica militară ce cânta în chioșcul din parc în fiecare Duminică sau în zilele de sărbătoare. Dar nu. Nu e muzica militară în parc. E muzica militară, cu dirijorul Sandu în frunte, ce merge în fața
Liceul Alexandru Lahovary Vâlcea. In: Editura Destine Literare by Virgil Sacerdoțeanu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_413]
-
Tycho Brache, într-un fel de schiță a celor mai profunde mistere ale universului. Extrem de rar astăzi, Calendarul magic al nobilului bavarez Grossschedel era cunoscut pe vremea lui Goethe ca Marele grimoar, permițându-i practicantului magiei să înțeleagă dintr-o privire cum este alcătuit macrocosmosul, cum se ordonează cauzele și puterile tuturor lucrurilor, și cum pot fi ele influențate de operatorul uman. De exemplu, cu ajutorul celor șapte peceți magice ale planetelor (septem planetarivm imagines magicae), necromantul putea controla spiritul oricărei planete
În biblioteca lui Faust by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2679_a_4004]
-
finețea analizelor psihologice și, în general, umanismul viziunii” semne ale înrudirii cu Marin Preda sau Vasili Șukșin. Dincolo de aceste conexiuni și de altele, oricând posibile, cea mai frapantă și mai convingătoare trăsătură a prozelor scurte semnate de Ioan Matei rămâne privirea cinematografică, din plin exploatată și de prozatorii optzeciști. „Desantiștii” - Nedelciu, Iliescu, Teodorescu, Cușnarencu, Cristoiu, Groșan etc. - aduceau în prim-plan cotidianul mărunt și cenușiu, propunând o topică inedită unor segmente banale. În plus, la ei, o explozie încântată de sine
Privirea cinematografică by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/2685_a_4010]
-
dar îmi pare mai puțin interesat de experimente. Deși dau impresia de spumos, de ingenios, prozele sale exclud sau eclipsează implicarea directă a autorului, fie ea și la nivelul tehnicilor narative. Inteligibilitatea parțială a lumii e scrutată cu o insistentă privire cinematografică, una care descrie, nu comentează și nu interpretează. Această răceală a proximității - prozatorul se instalează în pielea personajelor ocupândule până la nivel atomic, dar își păstrează luciditatea și distanța, decuparea detaliului apelând la un bisturiu exact și oarecum impersonal - conferă
Privirea cinematografică by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/2685_a_4010]
-
știință a portretului uluitoare, cu auzul în alertă maximă, cu tușe groase aplicate pe pânză cu o paradoxală pensulație lisă, adăstând pe detalii. Grotescul se umanizează, urâtul e grațios, grosolănia are farmec tocmai fiindcă descrierea fără plasă, cu distanța dintre privire și obiectul privit abolită, conferă paginilor o autenticitate vibrantă, de reality-show: „Ridică mâna a lehamite, un balans prelung, parcă s-ar apăra de ceva, apoi cască puternic, două lacrimi i se preling din ochii mari, cețoși, întâlnindu-se cu broboanele
Privirea cinematografică by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/2685_a_4010]
-
existenței, din viitorul propriu. Pierderea proiecțiilor interioare Adevărul acesta este emblematic. E un adevăr care închide viitorul: „...de-atunci a simțit că nu oamenii aceia care vor veni să vadă pe mort îi vor fi sprijin de-acum înainte”. Închide privirea dinspre afară. Trimite totul într-un concret pierzător. Închide și trecutul. „Altădată (Fefeleaga, n. n.) se încredea în voia Celui de sus, iar acum...”. Raportarea la trecut, la un trecut „închis”, e mai importantă, acum, decît raportarea la credință. Fefeleaga nu
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
cuvinte... Cuvintele nu-și prea au rostul. Maria Dinului se adresează unor „bogătani”, dar ei n-o aud. Copiilor nu le mai poate vorbi, duioșia ei nu mai are pe cine să învăluie. Singurul uriaș pe care-l cîntărește din priviri este dealul de pietre cărate în corfelele desăgite. Dar uriașul acesta a învins-o de mult. Acum nu face decît să tragă de căpăstru zilele cîte i-au mai rămas. Și nici nu mai știi dacă ea trage zilele după
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
a cadrului. Ca într-o magie. Ca o Fată Morgana este această viziune. E prea arid peisajul. Dealul. Pietrele. Trebuie adusă o completare. Lipsită de iluzii, femeia devine ea însăși o iluzie a dealului de piatră. O lume născută de privire În esență, în povestirea lui Ion Agârbiceanu eposul este, am putea zice, vizual. Această lume aridă este născută de privire, nu de cuvînt, de intuiție. La început a fost privirea, putem afirma în cazul de față. „Dis-de-dimineață o vezi (s.n.
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
adusă o completare. Lipsită de iluzii, femeia devine ea însăși o iluzie a dealului de piatră. O lume născută de privire În esență, în povestirea lui Ion Agârbiceanu eposul este, am putea zice, vizual. Această lume aridă este născută de privire, nu de cuvînt, de intuiție. La început a fost privirea, putem afirma în cazul de față. „Dis-de-dimineață o vezi (s.n.) pe drum, tîrîndu-și calul de căpăstru”. Așa începe povestirea. Imaginea este cinematografică, dar nu spunem mare lucru cu aceasta, acum
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
o iluzie a dealului de piatră. O lume născută de privire În esență, în povestirea lui Ion Agârbiceanu eposul este, am putea zice, vizual. Această lume aridă este născută de privire, nu de cuvînt, de intuiție. La început a fost privirea, putem afirma în cazul de față. „Dis-de-dimineață o vezi (s.n.) pe drum, tîrîndu-și calul de căpăstru”. Așa începe povestirea. Imaginea este cinematografică, dar nu spunem mare lucru cu aceasta, acum, după ce am afirmat funcționalitatea vizualității. „Femeia e înaltă, uscată, cu
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
recunoaștem că această urmărire „vizuală”, mai mult a suprafeței, în tehnica scrierii povestirii, chiar și a „suprafeței” sufletești, cu economie de mijloace artistice, poate duce la o serioasă apropiere, avant la lettre, de ambiția noului roman.) Cuvintele singurătății Și dacă privirea - mută - și-a asumat dreptul de a naște o lume, cuvintele se retrag. Sunt cuvintele acelea cu care Fefeleaga nu mai poate să se ajute. Cuvintele singurătății ei. De altfel, acolo unde există prea multă privire, cuvintele amuțesc. În acest
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
Cuvintele singurătății Și dacă privirea - mută - și-a asumat dreptul de a naște o lume, cuvintele se retrag. Sunt cuvintele acelea cu care Fefeleaga nu mai poate să se ajute. Cuvintele singurătății ei. De altfel, acolo unde există prea multă privire, cuvintele amuțesc. În acest cadru- spațiu nu are ce căuta nici un spectacol. Personajele se văd, dar nu se aud. Cuvintele nu mai învăluie, nu mai au putere să acopere toate lucrurile și ființele, ca să le apropie, să stabilească o cît
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
devalorizare ce va fi atît de bine cunoscută de Ionescu și Beckett). Se instaurează tăcerea. Este tăcerea pietrei, a aridității, a ținutului sterp, în care femeia își pierde copiii de parcă nici nu i-ar fi avut. În cele din urmă, privirea se închide și ea. Comunicarea cu lumea se face printr-o simplă percepție, care aparține aliatului omului, animalului, ajutorului de nădejde. „Caii mai tineri necheză, cheamă de ici și de acolo, dar Bator urcă din greu, cu capul în pămînt
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
descins dintr-un basm ca s-o însoțească în calvarul vieții. Dar calul năzdrăvan, ascuns în precaritatea înfățișării lui, nu mai prinde aripi, ca să-și înalțe eroina peste munți și văi și să-i ofere regatul fericirii... Tăcerea și închiderea privirii supun, înving, izolează, închid în sine, pierd, fără cuvînt și fără cîntec. „Și cînd i-a murit copila aceasta din urmă, Fefeleaga n-a spus o zi nimănui nimic”. Drept e să recunoaștem că degeaba trage Fefeleaga zilele de căpăstru
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
finalizează cu împușcarea beligerantului, fapt relatat și nu prezentat. În ecuația comediei intră și un episod de familie, o avere considerabilă cu moștenitori desprinși parcă din panoplia familiei Adams: Dmitri (Adrien Brody), fiul doamnei D., o colecție de surori cu priviri vorace, un bodyguard desprins ca dintr-un film noir, Jopling (Willem Dafoe), un valet astuțios și elegant, Serge (Mathieu Amalric). De partea bunilor se află remarcabila cofetăreasă Agatha (Saoirse Ronan), iubita lui Zero și incidental o mână de pușcăriași desprinși
Marele hotel de marțipan al istoriei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2697_a_4022]
-
liniștea mea de pe acest pământ,/ draga mea, iubita mea cu chip frumos, avuția mea, hanul Egiptului din sufletul meu/ Istanbulul meu, Karamanul meu, țara mea otomană,/ Badahșanul meu, Kipceacul meu, Bagdadul meu, Horasanul meu, / iubita mea cu ochi neliniștiți și privirea galeșă, părul tău e avuția mea, sprânceana ta e arcul meu,/ Dacă voi muri, sângele meu e al tău, să ajungi degrabă, nemusulmana mea”. Cum vedem, pe lângă clișeele poeziei vremii, există un accent pe înțelepciune și sfătuire care ține în
Un portret greu de uitat by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/2699_a_4024]
-
o mutriță satisfăcută. Voi face totul ca să-i fiu pe plac, gîndi el. Simon nu scotea o vorbă. Puțin amețit înainte chiar de a fi băut, nu- și lua ochii de la pian. E vinul de la cină, își spuse el. Nici o privire către ceilalți clienți. Vreo zece-doisprezece la mesele de alături. Toți așteptau cuminți. Aproape în tăcere, se auzeau doar niște murmure. Inginerul se uita la cei din jur, apoi la Simon, apoi iarăși la cei din jur, zîmbea, apoi iarăși la
Christian Gailly - O seară la club by Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2700_a_4025]
-
trup și îndesat. Excelenți muzicieni. Lui Simon i se făcu pielea de găină la primele sunete de cinel ale bateristului care-și ocupa locul, la vibrațiile de bas ale contrabasistului care-și acorda instrumentul. Urmau să mai schimbe o scurtă privire, un ultim surîs și să înceapă. Începură cu un vechi clasic, On Green Dolphin Street, care le servea ca punct de plecare și semnal al finalului de repriză. De cum a văzut modul în care pianistul expunea tema și mai ales
Christian Gailly - O seară la club by Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2700_a_4025]
-
să mergem? zise inginerul. Era 22:40. Simon se ridică. Și inginerul. Inginerul i-o luă înainte. Să ne grăbim, zise el. Ajuns la ieșire, deschise prima ușă și se uită în urma lui. Nici urmă de Simon. Îl căută din priviri. Îl văzu în sală. Urca pe estradă. Ce naiba face acolo? se întrebă inginerul. Simon se așeza pe scaunul de la pian. S-a îmbătat sau ce? N-a văzut cît e ceasul? Făcu cale-ntoarsă inginerul, se strecură printre mese, se apropie
Christian Gailly - O seară la club by Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2700_a_4025]
-
pentru tot. Apoi își întinse mîinile. Le ținea acum suspendate deasupra claviaturii. Inginerul nu se putea hotărî dacă să plece sau nu. Era complet derutat, vă dați seama. Și, trebuie spus, cam depășit de situație. Rămăsese acolo, lîngă estradă, sub privirile clienților de la mese. Brusc, deveni conștient de prezența acelor oameni. O prezență dogorîtoare. Se întoarse, îi cuprinse pe toți cu privirea. Unii se întrebau, bineînțeles, ce naiba se întîmplase. Pe scurt, se uitau lung la ei, la el și la Simon
Christian Gailly - O seară la club by Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2700_a_4025]