37,224 matches
-
1927, Drumul ascuns, 1932, și Rădăcini, 1938) înfățișează un moment ulterior în evoluția genului la noi. împreună cu Camil Petrescu, dar fără a teoretiza, Hortensia Papadat-Bengescu (1875-1957), de la a cărei naștere se împlinesc la începutul lui decembrie 125 de ani, anticipează proza primei generații de după războiul mondial și de întregire. O oarecare nefixare a limbajului critic a făcut să se spună că ea inventează romanul nostru psihologic și de analiză. Sau că, în opinia din epocă a lui E. Lovinescu, evoluția de la
Hortensia Papadat-Bengescu - 125 by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15687_a_17012]
-
disperată a Irmei, exprimată fără menajamente ("tatăl și mama ta sînt niște monștrii antropofagi care te-ar fi sacrificat"), suspansul este întreținut cu o iscusință demnă de un mare scriitor. Prima analogie care ne vine în minte este aceea cu proza lui Julio Cortazar, la care ne trimite, de altfel, și Întîlnirea, bucată construită aproape în întregime din dialoguri aparent banale, în care notațiile sînt minime, iar cele două personaje (Hermine și Gudrun), rămîn învăluite într-o aură de mister. De
Femeile mănîncă bărbați? by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15672_a_16997]
-
ne trimite, de altfel, și Întîlnirea, bucată construită aproape în întregime din dialoguri aparent banale, în care notațiile sînt minime, iar cele două personaje (Hermine și Gudrun), rămîn învăluite într-o aură de mister. De altfel cu adevărat interesante în proza lui Hélène Lenz sînt figurile feminine, cu atît mai mult cu cît contrastul dintre fragilitate și forță (Irina și Benoîte din povestirea Viața în roșu și în auriu, de pildă) tinde să ofere o idee exactă despre complexitatea și varietatea
Femeile mănîncă bărbați? by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15672_a_16997]
-
puternice (la propriu și la figurat) și mai cu seamă agresive, gata oricînd să mînuiască un pistol mitralieră sau să gonească pe motociclete Toshiba... Dar instinctul sigur al (auto)ironiei și comicul irezistibil (în genul lui David Lodge) feresc această proză de exagerările isteroide ale feminismului hard. Iată un scurt portret al lui Benoîte, din povestirea amintită: "O neverosimilă tînără femeie surprinsă din profil pe motocicleta ei, ce pare că atacă un inamic invizibil. Lungi plete, probabil blonde, îi țin loc
Femeile mănîncă bărbați? by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15672_a_16997]
-
mult timp în urmă la Editura Paralela 45, propune o viziune interesantă asupra realității, (sau mai de grabă asupra realitățiilor, din moment ce ia în considerare un spectru practic nelimitat de virtualități). Analogia care ne vine automat în minte este aceea cu proza lui Adrian Oțoiu, dar ne putem gîndi și la romanul lui Andrei Codrescu, mesi@. În cazul cărții Alinei Nelega avem de-a face cu o încercare de reconsiderare și redimensionare a raporturilor inter-umane, pe de o parte, și a celor
Femeile mănîncă bărbați? by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15672_a_16997]
-
în entități complementare, perechea etern damnată, îngerul bolnav și vrăjitoarea, călători prin (cyber)spațiu și timp, într-un univers guvernat de un dumnezeu informatician. Dacă ansamblul are de suferit uneori din cauza aspirației spre exhaustivitate, în schimb, la nivel de detaliu, proza Alinei Nelega atinge virtuozități demne de condeiul (tastatura?) oricărui mare scriitor postmodern: Masca bunicii o știi, o mai am și-acum, fragilă, delicată, nu e un obiect. E la granița dintre obiect și ființă, își aparține sieși mai mult decît
Femeile mănîncă bărbați? by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15672_a_16997]
-
Vianu, doctă și serioasă pînă la infinitul mic, e, totuși, repet, o istorie a literaturii examinată din unghiul strict al stilisticii, disciplină nouă și înnoitoare atunci și, poate, încă astăzi. Cartea, cum se știe și o spune și autorul, urmărește proza românească într-un întreg secol, de la Heliade Rădulescu la Gib Mihăescu și Camil Petrescu. În prefața la ediția princeps, autorul precizează că nu a voit să propună o istorie literară pentru că nu instalează urmărirea procedeelor de artă în ultimul plan
O carte celebră by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15676_a_17001]
-
moarte." Și, cu toate aceste precizări conjuncturale, repet, cred că, azi, putem considera vestita carte a lui Vianu drept o istorie literară, nu critică, ci științifică, călăuzită de aspectul pur și primordial aici al stilisticii. Viziunea sau metodologia cărții, examinînd proza românească timp de un secol de manifestare, e perfect unitară, cum se și cuvenea. Heliade, ca și Bălcescu și Russo, oricît de deosebite ar fi temperamentele lor individuale, coincid prin acea tendință activă, practică și militantă a scrisului lor. De
O carte celebră by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15676_a_17001]
-
a scris cartea, în întregime publicate. Desigur, Eminescu poetul l-a pus în umbră pe prozator. Și, totuși, "Eminescu este un povestitor fantastic, căruia i se impune nu observarea realității, ci recompunerea ei vizionară, grea de semnificații adînci", operează, în proza eminesciană, și arta portretului (Dionis, de pildă) și ironia romantică. Prin Creangă vorbește, de fapt, poporul român (cu deosebire latura sa moldoveană). "Ceea ce observatorului superficial îi apare ca folclor, este de fapt creație artistică, grefată pe o înzestrare individuală, jovialitate
O carte celebră by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15676_a_17001]
-
indirect liber, pe care scriitorul l-a introdus la noi, este tot o trăsătură a naturalismului european. În autorul Momentelor Vianu identifică mijloacele de a-și vedea și auzi eroii. De aceea nu este un descriptiv, "viziunea omului este în proza lui efectul chipului în care omul vorbește și este ascultat", n-a acordat prea mare atenție descripției naturii. Hasdeu, ca scriitor savant, a fost mult preocupat de problema portretului, vizibilă și în deochiata nuvelă Duduca Mamuca. Cît despre Odobescu, și
O carte celebră by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15676_a_17001]
-
evident, nu-l uită pe autorul Cugetărilor, care valorifică, odată în plus, portretul artistic al marelui istoric. La Delavrancea, are dreptate Vianu, din vîna populară extrage scriitorul și unele motive de basm, el fiind, crede autorul nostru, creatorul poemei în proză din literatura română. Îl așează la locul lui modest pe prea plinul de sine Duiliu Zamfirescu, deși apreciază ciclul său romanesc, clasiciste, cu deosebire Viața la țară și Tănase Scatiul. Și nu uită să observe că prozatorul a izbutit, înainte de
O carte celebră by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15676_a_17001]
-
deosebire Viața la țară și Tănase Scatiul. Și nu uită să observe că prozatorul a izbutit, înainte de Rebreanu, să realizeze pictura stărilor de mulțime. Exagerat cu totul este, în continuare, locul ocupat de prezența lui Vlahuță ca scriitor. Trec peste proza leșietică și "duioasă" a lui Brătescu-Voinești și peste cea a sămănătoriștilor minori pentru a constata că în Sadoveanu a văzut Vianu o culminare a curentului realismului liric și artistic. Acest întreg capitol e remarcabil cu totul, reușind să ni-l
O carte celebră by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15676_a_17001]
-
1990) e din anul 1826, dintr-un text care glosează deja în paranteză interpretarea ilocuționară și atenuativă: "el mi-a adaos cu dispreț: hai sictir (fugi de-aicea) giaur!". Dicționarul academic oferă numeroase alte exemple de folosire a înjurăturii din proza lui Cezar Petrescu, Sadoveanu, Marin Preda și chiar din versuri populare ("Lele verde viorea/ Sictir pe ușă că-l da"), atestînd astfel circulația formulei în diferite epoci și medii sociale. Substantivat, cuvîntul sictir (în turcă, formă de imperativ a unui
De la înjurătură la plictiseală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15695_a_17020]
-
E dizlocarea, în cazul tău, izvor de încordare ori un bun punct de pornire pentru poem? Produce ea încordare? Mă gândesc la autori cum ar fi Ishiguro, Rushdie, Lessing, Ondaatje. Dizlocarea e o rană fertilă pentru ei, din ea picură proza. Dizlocarea ta e cu mult mai discretă. Ți se pare că ai ceva în comun cu ceilalți scriitori dizlocați? Iată o întrebare la care din interior e foarte greu de răspuns. Sunt convins că dizlocarea e esența poeziei mele, chiar
George SZIRTES: Notă de subsol la o literatură nescrisă by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15665_a_16990]
-
aplică doar corespondentelor lor negative: stilul livresc, doct, savant - și limbajul incult (mai ales orășenesc). Ar trebui să vedem de ce oralitatea - ale cărei calități mult apreciate sînt naturalețea și accesibilitatea - e o valoare pozitivă la începuturile literaturii românești moderne: în proza narativă ea e recomandată de estetica realistă, dar pentru celelalte genuri și specii mai importantă ar părea concepția comunicativă a literaturii. La nivel ideologic, se pot invoca ideile romantice și democratice, egalitariste, ale generației pașoptiste. în planul practic, oralitatea e
Prestigiul oralității by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15713_a_17038]
-
Apoi îl lovi peste gât de două ori din toate puterile și-i reteză capul"... Neamul femeiesc, adorat, le aprinse de atâtea ori bărbaților imaginația... Iubirea însă dădu îndărăt înaintea incestuoasei Fedre... tenacei lady Macbeth... răzbunătoarei Iudita, caractere eterne ale prozei mondiale.
Despre Femei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15715_a_17040]
-
pe constatarea sporului artistic de la Jurnalul unui adolescent, la Așteptând ceasul de apoi, atât cât ne-a putut fi cunoscut. Cazul nu a fost unic, dacă ne gândim la un alt romancier înnăscut, Pavel Chihaia, care nu a mai scris proze după Blocada, a lui Alexandru Vona și chiar al lui Mihai Villara. Dar cât de lung va fi fost șirul anonimilor? Pe Dinu Pillat l-am fi putut avea între noi, patriarh octogenar, când cu mai bine de un sfert
DINU PILLAT - 80 de ani de la naștere: Un destin împlinit? by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15723_a_17048]
-
care nu poate trece neobservată. Și în cele mai multe cazuri, astfel de culegeri de articole înlocuiesc în ordine editorială o absență a continuării operei, fie ea critică sau literară, începută în anii comunismului. Cu un titlu amintind de volumele sale de proză scurtă (în treacăt, văzînd, reflectînd), Alexandru George publică anul acesta o culegere de articole apărute în diverse publicații nespecificate din ultimii ani. Lucrul e evident pentru cei care își amintesc să fi citit cîteva din aceste texte în diverse ziare
Fabule de critic și romancier by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15709_a_17034]
-
culturală dacă se uită la televizor ("eu nu trec la pasivul existenței mele aceste ore de încîntare"), nici dacă vede filme (e unul din cei mai buni cunoscători în ale cinematografiei dintre intelectualii noștri), nici dacă citește romane polițiste sau proze SF. A alcătuit de altfel o excelentă antologie de proză fantastică românească la începutul anilor '80. N-am întîlnit cel puțin în aceste texte vehemența care i se reproșează de cele mai multe ori. A spune despre Sadoveanu sau Călinescu că au
Fabule de critic și romancier by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15709_a_17034]
-
pasivul existenței mele aceste ore de încîntare"), nici dacă vede filme (e unul din cei mai buni cunoscători în ale cinematografiei dintre intelectualii noștri), nici dacă citește romane polițiste sau proze SF. A alcătuit de altfel o excelentă antologie de proză fantastică românească la începutul anilor '80. N-am întîlnit cel puțin în aceste texte vehemența care i se reproșează de cele mai multe ori. A spune despre Sadoveanu sau Călinescu că au făcut incredibile compromisuri politice și a le comenta ca atare
Fabule de critic și romancier by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15709_a_17034]
-
complementar (deci în orice caz, de rang secund) - pe care Moira Gatens, între atîtea alte scriitoare feministe, le discută și le deconstruiește - atunci cînd vom încerca să identificăm ce aduce nou perspectiva criticului literar Ion Bogdan Lefter în studiile despre proza scurtă a lui Liviu Rebreanu și, mai ales, a Hortensiei Papadat-Bengescu. Interpretările textelor de mici dimensiuni ale acestor doi scriitori români de primă linie le-au plasat întotdeauna pe o poziție evident inferioară romanelor semnate de aceiași (prejudecată literară de
Teoreticiana by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15708_a_17033]
-
judecat pe linia separațiilor enumerate anterior. Nuvelele lui Rebreanu, exerciții de stil în vederea marii opere romanești ce avea să vină, aduc o viziune mai "aproape de natură" a faptelor, mai puțin încadrată în structurile solide ale obiectivității, deci sînt mai proaste. Proza "subiectivă" a Hortensiei Papadat-Bengescu, în care sufletul feminin în spațiul său privat și nu lumea exterioară reprezintă "obiectul" analizei, este mai "naturală", mai facilă decît construcțiile epice din cele 4 romane de mai tîrziu, acestea din urmă cu siguranță rodul
Teoreticiana by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15708_a_17033]
-
conștient. Aceasta este, în general, temelia interpretărilor date acestor texte pînă acum și aici intervine Ion Bogdan Lefter cu cîteva precizări pe care el preferă să le numească "modificări de accent". Nuvelele lui Liviu Rebreanu sînt grupate în 5 categorii (proză confesivă - la persoana I - , texte "caragialiene" sau "cehoviene", apoi "gorkiene", "rurale" și "de război"), în funcție de tipul narativ sau tematic pe care Rebreanu pare a-l explora în cadrul lor. La capătul analizei, concluziile sînt neașteptate: Rebreanu nu prea scrie bine proză
Teoreticiana by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15708_a_17033]
-
proză confesivă - la persoana I - , texte "caragialiene" sau "cehoviene", apoi "gorkiene", "rurale" și "de război"), în funcție de tipul narativ sau tematic pe care Rebreanu pare a-l explora în cadrul lor. La capătul analizei, concluziile sînt neașteptate: Rebreanu nu prea scrie bine proză scurtă rurală (Răfuiala și Proștii sînt singurele reușite între numeroasele eșecuri), în schimb textele "caragialiene" (sau "cehoviene"), excelînd în umor sarcastic, la limita satirei, sînt în general piese de valoare (Strănutarea, Cearta, Soacra Sfîntului Petru, Ghinionul etc.). Cît despre prozele
Teoreticiana by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15708_a_17033]
-
proză scurtă rurală (Răfuiala și Proștii sînt singurele reușite între numeroasele eșecuri), în schimb textele "caragialiene" (sau "cehoviene"), excelînd în umor sarcastic, la limita satirei, sînt în general piese de valoare (Strănutarea, Cearta, Soacra Sfîntului Petru, Ghinionul etc.). Cît despre prozele de început ale Hortensiei Papadat-Bengescu, ruptura lor aparentă cu romanele "obiective" este contestată, identificîndu-se în schimb etapele adoptării succesive de măști prin care subiectivitatea și experiența biografică să fie filtrate pînă la a ajunge de nerecunoscut. Scrisorile găsite întîmplător (ale
Teoreticiana by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15708_a_17033]