3,728 matches
-
privirea înapoi și, de asemenea, să se introspecteze, încât să poată adeseori să se exprime oracular, începând cu Poeme aristocrate (1991), poetul aduce o poezie în care echivocul se reduce, ca și avalanșa imagistică din cadrul aceluiași text, deși există în pustiul junglei acestei epoci de confuzie... Și senzualitatea - ale cărei mărci lexico-semantice sunt diseminate în texte, fără ca „suportul” lor să fie omologabil ca un singur întreg, fiind, mai degrabă, o lume cu trăsături feminine, soluție împotriva marasmului cvasiomniprezent - sporește acum, sfidând
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
metru cub. Așa că sfințiile lor nu se puteau plânge de lipsa sării. ― În popor e o vorbă, părinte. ― S-o auzim. ― Dacă mănânci sărat, umbli noaptea prin sat... ― Cred că primeau sarea cu zgârcenie, fiindcă una-i satul și alta-i pustiul... ― În 1734 septembrie 10, “Io Costantin Nicolae (Mavrocordat) voevoda, Bojiiu m(i)l(o)stiiu g(o)sp(o)dari Z(e)mli Moldavscoi” scrie: “Facem știre tuturor cui să cade a ști,... că sfânta mănăstire Trei Sfetitele,... din târgu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
ai pornit? ― Am ieșit să-mi dezmorțesc încheieturile, fiindcă au început să scârțâie rău de tot. După ce îi sta la masă, te-aș ruga să vii și tu, că mâine-poimâine ai să pleci și mi-or țiui urechile de atâta pustiu. Te aștept. Știi unde... ― Da, părinte. Știu. Când am ajuns aproape de chilie, am băgat de seamă că fereastra mea e luminată din plin. La fel și geamul Zânei. Ghiceam chiar și mișcarea celor două femei din interior... Am mâncat cu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
din sadism, ci din identitate de soartă... “În grădina lui Emil, Unii pleacă, alții vin, Vremea trece prin legume Iar eu mă petrec prin lume... *** În grădina lui Emil Totul e labil, labil...” N.B. Dedic și dăruiesc acest strigăt în pustiu, prietenului meu, Emilian Marcu, sonetist de excepție, drept chirie pentru spațiu acordat minții mele, în grădina casei sale.
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93027]
-
drujba viziunea și vino lîngă mine!" ― așa-mi vorbi zgîrciul limbii Împanglicat și plin de clopoței. Încîntat cu oglinzile lui, cu păpușile sale mincinoase, am strîns atîta sudoare la Încheieturile mîinii cît să-mi ajungă o viață să viețuiesc În pustiu. Nu mă mai dor cuvintele, iar pe clanța ușii tocmai se usucă sarea din vorbele mele. Pășesc prin larma carnavalului printre șoaptele care-mi cîntă-n noapte numai prima jumătate a trupului, cea prevestită-n cărțile argintate- ale tarotului. Șoaptele-cîntec Îmi
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
-i viu, poetul rămâne singur în contemplarea metafizică a stelelor ce se reflectă în apă. De veghe mai rămâne doar singurătatea mută, personificată tot atât de real, cât licărirea unei stele sub ape. Nici graiul nu mai răsună pe acest misterios ostrov. Pustiul sufletesc este redat în acest decor amorf doar printr-o clipire tristă de pleoapă. Poetul își ia adio de la Timp pentru a dispare sub frunzele moarte în locuința lui viitoare. Timpul și el - o pereche de var-stele își vor continua
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93026]
-
zădărniciei sau melancolia bolnăvicioasă după vremurile apuse. Gh.T. nu se opune deciziei dumnezeiești și din tragicul spațiu liturgic răzbate întotdeauna și o rază de lumină în veșminte lumești aureolate cu un clar de lună, cea binecuvântat întotdeauna iubirea. Apăsat de pustiul sentimental al emigrantului și de o maladie ascunsă ce-l încearcă de o vreme, el nu-și dorește un loc de veci la malul mării sau unul mioritic lângă stână, unde oile să-l plângă, ci doar își roagă iubita
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93039]
-
săturat să discut doar cu mine, să mă judec singur. Și când vă gândiți, domnilor, că a fost o vreme în adolescența mea insolentă când am vrut să mă fac sfânt, profet, predicator sau așa ceva și să mă duc în pustiu. Sacră și nerușinată naivitate a tinereții! În realitate, gara asta pustie e chiar ca o grotă. Iar eu sânt aici ca un sfânt într-o grotă. Numai că mie mi-e foarte frică, iar unui sfânt n-ar trebui să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
tău, cum s-ar zice. Profetul ideilor tale. Asta ar însemna că, în ascuns, te crezi tu însuți Dumnezeu, numai că nu vrei s-o declari pe față... Și, poate, nici predicator nu sânt cu toate că am aici cel mai potrivit pustiu căruia m-aș putea adresa. Dar, după cum vedeți, în loc să discut cu păsările cerului, eu discut cu dumneavoastră. În loc să mă adresez păianjenilor din sala de așteptare ori vântului care suflă dinspre pădure spre mlaștină, mă adresez unor oameni pe care nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de așteptare ori vântului care suflă dinspre pădure spre mlaștină, mă adresez unor oameni pe care nu-i văd, nu-i cunosc, și unii, poate, încă nici nu s-au născut. Ce vreți predicator mai ratat decât unul care, în pustiu fiind, nu poate vorbi cu pustiul și are nevoie de oameni? Și care, neputând ajunge la oameni, le vorbește ca și cum ar fi în fața lor? Între mine și dumneavoastră trec cârdurile de ciori care zboară peste câmpul din fața gării și, odată cu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
dinspre pădure spre mlaștină, mă adresez unor oameni pe care nu-i văd, nu-i cunosc, și unii, poate, încă nici nu s-au născut. Ce vreți predicator mai ratat decât unul care, în pustiu fiind, nu poate vorbi cu pustiul și are nevoie de oameni? Și care, neputând ajunge la oameni, le vorbește ca și cum ar fi în fața lor? Între mine și dumneavoastră trec cârdurile de ciori care zboară peste câmpul din fața gării și, odată cu umbra lor, se rotesc amintirile întîmplărilor
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aici, nici măcar Dumnezeu și totuși vorbesc cu dumneavoastră, cei care mă auziți și nu vă cunosc. Pot să-mi fac în liniște spovedania. Dacă vreau o întrerup. Dacă vreau o continui. Sânt mai liber decât a fost vreodată orice păcătos. Pustiul e o gară părăsită despre care nu știu decât ceea ce văd. Uneori mi se pare că au trecut foarte mulți ani de când pe peronul prăfuit n-a mai coborât nimeni și că aerul s-a lipit de ziduri ca o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ce trebuia ucis, pentru ca lumea să vadă că nu e de glumit cu împărăția cerurilor și că, la nevoie, păcătoșii vor fi minați cu biciul spre mântuire. Dar să las în grija altora împărăția cerurilor și să mă ocup de pustiul meu. Mai ales că, sincer vorbind, eu mă număr printre cei care, oricât i-ar lovi cineva peste degete, nu pot spune "sînt fericit", ci "mă doare". Hotărât lucru, n-am nici jumătate de sfânt în mine. Cea mai greu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să mă îngrop într-o taină pe care până la urmă să n-o mai înțeleg nici eu. Făceam, bineînțeles, pe nebunul, dar era și ceva serios în nebunia mea. Mi se părea că, retrăgîndu-mă într-o grotă sau într-un pustiu, toată lumea va observa absența mea și va discuta tot timpul despre mine. Închideam ochii și visam că, nesuportîndu-mi lipsa, prietenii vor trimite mesageri după mine, rugîndu-mă să mă întorc, să renunț la hotărârea mea, la recluziunea mea. Eu refuzam, mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
refuzam, mă arătam neînduplecat, dar în realitate abia așteptam să fiu rugat mai departe, să insiste. Din orgoliu, vroiam să cedez cât mai târziu, să dau impresia că, fără insistențele lor, aș fi rămas până la sfârșit în grotă sau în pustiu. Și că reveneam printre oameni numai pentru a le face un hatâr prietenilor mei. Dar niciodată n-am avut putere să duc ceva până la capăt. Porneam pătimaș într-o parte și n-ajungeam nicăieri. Mă aruncam în gol cu o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nicăieri. Mă aruncam în gol cu o exaltare tulbure și pe urmă mă întrebam de ce-am făcut-o. Eu însumi nu știam prea bine ce vroiam ascultând cum fierbea sângele în mine. Așa că nu m-am dus în nici un pustiu. Dealtfel, ca să te retragi de bunăvoie într-un pustiu trebuie să îndeplinești, probabil, minimum trei condiții: 1. Să crezi în Dumnezeu sau în ceva asemănător mai mult decât în tine. 2. Să știi să renunți. 3. Să nu vrei să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și pe urmă mă întrebam de ce-am făcut-o. Eu însumi nu știam prea bine ce vroiam ascultând cum fierbea sângele în mine. Așa că nu m-am dus în nici un pustiu. Dealtfel, ca să te retragi de bunăvoie într-un pustiu trebuie să îndeplinești, probabil, minimum trei condiții: 1. Să crezi în Dumnezeu sau în ceva asemănător mai mult decât în tine. 2. Să știi să renunți. 3. Să nu vrei să vorbești cu nimeni despre sihăstria ta. Or, eu nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cu nimeni despre sihăstria ta. Or, eu nu îndeplineam nici una dintre aceste condiții. Eram prea egoist și prea tânăr ca să renunț la ceea ce nu avusesem încă și pe deasupra mi se părea plictisitor să nu pot comunica nimănui impresiile mele din pustiu... Ca să nu mai spun că, probabil, nimeni nu mi-ar fi observat lipsa. Cum nimeni n-a observat-o, poate, acum. Și mă întreb dacă am avut vreodată prieteni. Într-o vreme am crezut. Acum mă îndoiesc. După aceea, am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
din prima clipă. Și totuși după o zi și o noapte eram încă doi necunoscuți. Dar poate că și ea murise, mi-am zis, și ea era acolo, ca și mine, după moartea ei. Nimerisem amândoi în aceeași cută de pustiu a eternității. O priveam cum stătea cuibărită pe o bancă din sala de așteptare, aparținând cumva gării, ca și ceasul, ca și mobilierul. Nu știam încă nimic despre ea. Nu apucasem să discutăm, schimbasem doar câteva vorbe fără importanță înaintea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și n-aveam forță nici să mă mir îndeajuns, nici să vorbesc. Încercam să mă gândesc la ce se întîmplase, să pun cât de cât ordine în mintea mea și nu izbuteam. Alunecam mereu în gol. Auzeam vântul îngînîndu-se cu pustiul care-mi țiuia în urechi și nu mă mai gândeam la altceva. Fără să simt nimic din ceea ce se numește antipatie spontană față de necunoscuta care se afla în aceeași gară cu mine, mă comportam ca și cum ar fi fost așa. De
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un călător care ar aștepta într-un loc unde nu e nimic de așteptat, care s-ar agita într-un loc unde orice efort e zadarnic, ar strica armonia"... Nu, nu glumesc. Dealtminteri, știu că totul vi se pare bizar. Pustiul nu-l poate înțelege decât cine l-a trăit. Și dacă vă întrebați cum se poate ca unul care se află în situația mea să mai vorbească despre diavoli ironici, înseamnă că nu cunoașteți un lucru important. Că omul râde
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Că omul râde uneori ca să-și dea curaj. Când simte că tăcerea îl strânge de gât, râde câteodată prostește. Asta îl convinge că nu e totul pierdut. Dumneavoastră ați crezut că se poate râde numai de alții? Vă înșelați. În pustiu, râsul e ca o piramidă. Iertați-mă de aceea dacă râd uneori. E o dovadă că mai sper să ies din capcana acestei gări. Datorită stării de letargie nu m-am dus dincolo de pădure, să caut o ieșire, un drum
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
se schimbase? Decorul? Nu, nu era numai atât. Acasă, oricând aș fi putut coborî în stradă. Aș fi putut opri pe cineva să-i spun: "Iertați-mă, eu sânt Cutare. Dumneavoastră cine sînteți?" Pe când acum... Începeam să deosebesc singurătatea de pustiu și să înțeleg prăpastia care le desparte. Mai devreme, când v-am lăsat să credeți că sânt altul acum, m-am grăbit, poate. Mi se întîmplă uneori să recad în aceeași stare. Când mergi în cerc, pățești totdeauna așa. Nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
azi". Voi continua azi. Atunci, ca și acum, stam fie în sala de așteptare, fie pe peron. În spatele gării nu mi-a plăcut de la început să mă duc. Acolo zidurile arată mai dărăpănate, gata să se surpe, accentuând senzația de pustiu, de gol și de moarte. Tencuiala a căzut și bălăriile aproape înăbușă zidul descărnat. Te și vezi înmormîntat de bălării, împreună cu ruinele gării. Dar cel mai mult mă indispune faptul că acolo nu există practic nici un orizont. De pe peron și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a te retrage într-o grotă, de a te hrăni cu ierburi și de a dormi pe piatra goală! Poate unii sânt în stare, dar cei mai mulți pălăvrăgesc despre lucruri pe care nu le cunosc. Nu, domnilor, eu nu cred în pustiu. Cred în dumneavoastră.. Cel puțin profeții au o scuză. Ei nu au nevoie să. discute. Vor să proclame fără să fie contraziși. Pustiul îi ajută să uite orice obiecție li s-ar putea aduce și să-și facă o educație
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]