2,826 matches
-
de toamnă te opreai încet, sfioasă, Lăsând gândul spre amorul înțeles de-atîtea ori?... Așteptai să fiu poetul îndrăzneț ca niciodată Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări Te duceai mereu nainte înspre-o umbră întunecată Ca o pală rătăcire coborând din alte zări. Ah, mi-ai spus atât de simplu că ți-i sete de iubire Neascultând decât șoptirea singuraticei păduri, Îți opreai cu mâna sânul și zâmbea a ta privire, Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
un pas greșit ca să alunec, rămânând prizonierul unui labirint noroios îngrășat de fluturi. Întotdeauna e de ajuns un pas greșit, nu-i așa? Apoi mi-am amintit de harta din gară. Din moment ce fusese nevoie de o hartă însemna că riscul rătăcirii era real. Cei care o făcuseră știau cât de amăgitoare era mlaștina. Dar ce căutaseră ei printre bălți ar fi greu de spus. M-am uitat din nou în jur, întrebîndu-mă în ce direcție s-o iau. Și totuși parcă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Așa că renunțasem la ambiția de a lămuri ceea ce rămăsese nelămurit. Unii îl asemănau pe Robespierre cu Cromwell, alții îl învinuiau că și-a luat vanitatea drept virtute și-l considerau un scelerat. Eu eram convins și de ardoarea și de rătăcirile lui, dar convingerea mea nu ținea loc de dovadă... Și, la drept vorbind, nici atunci când studiasem tot ce găsisem despre ghilotină, la mijloc nu fusese atât o problemă de istorie, cât o problemă de caracter: atracția paralizantă pe care o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să caut partea din mine care nu vrea să moară. Și, bineînțeles, am eșuat. "Altminteri ― aș adăuga ― m-aș întoarce să vă orbesc cu învățătura mea. Ca un adevărat Dumnezeu. În schimb, dacă voi reuși, mă întorc orbit de pulberea rătăcirilor mele. Ca un adevărat om." Dar cine m-ar crede? Profeții nu mai sânt la modă, iar cei ratați sânt de-a dreptul plicticoși. Singura care m-ar fi putut întreba ceva era Eleonora. Dar Eleonora nu se mai întoarce
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Dacă voi avea nenorocul să se întîmple așa, să nu mă disprețuiți prea mult. Compătimiți-mă doar. Înseamnă că pustiul a fost mai tare decât mine și că n-am avut putere să rămân om; că am plătit întreg prețul rătăcirilor mele. Nu aștept, prin urmare, de la dumneavoastră un verdict. Îmi cunosc singur și vinovățiile și dreptatea. Am vrut numai să vă previn, să nu mă judecați greșit dacă va trebui să-mi aruncați și mie o monedă, temîndu-vă să nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
întoarcă spre supuși o parte mai mare din câștig. Să le dea iluzia că au învins, că sunt liberi, în deplină siguranță, păziți - de către gărzile tot mai numeroase - de hoți, de alcoolici, de schizofrenici, de violatori, de criminali. De propriile rătăciri, atunci când, împinși de nu se știe ce îndemn, se ridică, năuci, împotriva cârmuirii. Dar nu faci asta! Între gloată și Magistrat poate să existe înțelegere. O stare de compromis, din partea vulgului; de obediență, de orbire. Dar între stăpânire, pe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
intră doar cei ce știu să bată și bați, și-ți deschizi, și bați, și-ți deschizi. Faci câțiva pași până la poartă, te întorci, apoi privești urmele satisfăcut că și la tine a venit cineva în vizită. Dincoace de cărămidă, rătăcire și decadență, o definire incertă în raport cu altă definire incertă, oscilații între nimic și nimic, dorință și regrete deopotrivă, sub un portret ilegitim de sfânt. Dincolo, intimitatea ca un privilegiu. Pui limite unde te lasă inima și când te lasă: Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
otrăvești inima! Mă omori cu zile! Mă bagi în mormânt! Munte, munte brad umbros/mai aplecă-ți vârfu-n jos/să mă urc în vârful tău, să mă uit în satul meu..." Tata adormea fredonând a dor. Singurătatea de bețiv argumenta rătăcirea, singurătatea trecea cu vederea decorul cracilor desfăcuți. Doctore, sunt depășite toate experimentele tale. Ok, să presupunem că ai dreptate. Ce-ar fi să vorbim despre vise? Ai fost adolescent, ai visat cu ochii deschiși, ți-ai modelat visele precum Noe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
piatră să-mi sap fereastră? Dumnezeule, nu am de gând să-ți cer îngăduință pentru o desfacere ireversibilă, confortul de a fi nisip într-o clepsidră spartă nu-mi încape nici măcar curgerea între două intenții. Copile, până când să-ți îngădui rătăcirile? De vrei să exiști în afara lumii, leapăd-o din suflet! Ia un foarfece și decupează sângele arhivă de chipuri cioplite, inima cinematecă în oglinda retrovizoare. Petre, filmul despre un tramvai rupt de pe șine nu-ți justifică intenția de aripă. Până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ea În timp ce căuta o batistă ca să-și șteargă lacrimile. Nu se Înșela. Dacă ar fi Îndrăznit să intre din nou În cabinet l-ar fi văzut pe directorul general mergând repede dintr-o parte În alta, cu o expresie de rătăcire pe chip, ca și cum n-ar fi știut ce să facă și În același timp ar fi avut conștiința clară că numai el, și nimeni altcineva, ar fi putut s-o facă. Directorul se uită la ceas, se uită la foaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
de plajă. O iubeam, dar nu mai eram în stare să-i atrag atenția. O iubeam și deviam în periferia aceea, între oasele celeilate femei. Ea nu mă dezamăgea, nu avea amintiri lipite de carne. Mă culcam cu nimeni. În rătăcirile acelea euforice și patetice, deveneam tânărul temerar care aș fi vrut să fiu și nu fusesem. Coboram să mă joc în curte în ciuda mamei, în ciuda mâinilor ei palide rămase nemișcate pe pian. Tăiam broaște. Scuipam în farfurie. După aceea eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Cottard, spune el. Încercați să înțelegeți. Putem spune că doctorul e răspunzător. Dacă, de pildă, vă apucă pofta să încercați iar... Dar Cottard spuse, printre lacrimi, că n-o să mai încerce, că a fost vorba numai de o clipă de rătăcire, și că tot ce dorea era să fie lăsat în pace. Rieux scria o rețetă. ― Ne-am înțeles, spune el. Să lăsăm chestia asta, o să revin după două sau trei zile. Dar să nu mai faceți vreo prostie. Pe palier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
în corp și, înăuntrul lui, își căuta un mic ungher unde să se ghemuiască și să nu fie văzut. Strada era un cinematograf și el se simțea cinematografic, o umbră, o fantasmă. Și totdeauna o baie de mulțime umană, o rătăcire în masa de oameni ce se duceau și veneau fără a-l cunoaște și a-l observa aveau asupra lui exact efectul unei băi în plină natură sub cerul deschis și în bătaia tuturor vânturilor. Doar în singurătate se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-o are-alături! Și toate astea m-au ajutat să văd finalul romanului despre Jugo al meu. Jugo al meu s-ar scutura în cele din urmă de carte, ar renunța la cartea fatidică, atunci când ar termina-o de citit. În rătăcirile lui prin lumea lui Dumnezeu întreprinse ca să scape de fatidica lectură, ar ajunge pe meleagurile sale natale, pe cele ale copilăriei sale, cu copilăria sa eternă, cu acea vârstă când încă nu știa citi, când încă nu era om al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pământ al nimănui, care așa va rămâne până în momentul când se va trece la a treia fază. Șoseaua principală, la care reveniseră, era acum mai largă, cu o bandă rezervată exclusiv circulației vehiculelor grele și, deși furgoneta, doar printr-o rătăcire a imaginației se poate include în această categorie superioară, faptul că era vorba în mod indiscutabil de o mașină de transportat poveri îi dădea șoferului dreptul de a concura pe picior de egalitate cu lentele și mastodonticele mașini care sforăie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
e mai înalt decât toate clădirile care-l înconjoară, mai înalt decât orice clădire din oraș, probabil pentru că, de la început, a înghițit străzi, piețe, cartiere întregi. Marçal nu răspunse imediat, socrul lui dăduse o expresie aproape vizuală senzației confuze de rătăcire care punea stăpânire pe el când se întorcea în Centru după ziua liberă, mai ales în timpul rondurilor nocturne cu iluminația redusă, parcurgând galeriile pustii, coborând și urcând cu ascensorul, de parcă ar fi supravegheat nimicul pentru a continua să fie nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
rostește, pe dată, condamnarea la moarte. Pentru prima dată, Omar cuvântează: — Fie ca stăpânul nostru să se arate milostiv. Hasan Sabbah a săvârșit, poate, greșeli, a păcătuit, poate, din prea mult zel sau din prea mult entuziasm și, pentru aceste rătăciri, trebuie să fie Îndepărtat, dar el nu s-a făcut vinovat de nimic față de persoana ta. — Să fie orbit, atunci! Aduceți galena, puneți fierul la Înroșit! Hasan rămâne mut, Omar este cel care intervine din nou. Nu poate Îngădui ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Cum să-l uit pe cel care mi-a fluturat moartea Înaintea ochilor? — Își aduci aminte că se dezlănțuia Împotriva celei mai mici umbre de iz de erezie? Ei bine, de trei ani, de când s-a alăturat ismailiților, le propovăduiește rătăcirile cu același zel pe care-l folosea pentru a apăra Adevărata Credință. Sute, mii de cetățeni Îl urmează. Este stăpânul străzii, Își impune legea asupra neguțătorilor din bazar. În mai multe rânduri, m-am dus să-l văd pe han
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Transoxiana sunt desfășurate pe străzile din Isfahan, Hasan se află În Împrejurimile Alamutului. Acest loc a reprezentat pentru el o revelație. Din momentul În care l-a zărit de departe, a Înțeles că aici, și nicăieri altunde, i se Încheia rătăcirea, i se Înălța regatul. Alamut era pe atunci un sat fortificat, unul Între atâtea altele, În care trăiesc câțiva soldați Împreună cu familiile lor, câțiva meșteșugari, câțiva agricultori și un guvernator desemnat de Nizam al-Mulk, un brav castelan pe nume Mahdi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nici al său, nici al poemelor sale. Părăsește În curând Mervul. Nu pentru Alamut - nici măcar o singură dată nu-i va trece prin minte să se ducă acolo! -, ci pentru orașul său natal. „E vremea, Își spune, să pun capăt rătăcirii mele. Nishapurul a fost primul meu popas În viață, nu-i În firea lucrurilor să fie și ultimul?” Acolo va trăi de atunci Înainte, Înconjurat de câțiva apropiați, de o soră mai mică, de un cumnat Îndatoritor, de nepoți, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
zis: "Domnul să te mustre!" 10. Aceștia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc și se pierd singuri în ceea ce știu din fire, ca dobitoacele fără minte. 11. Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorința de cîștig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core! 12. Sunt niște stînci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără rușine împreună cu voi, și se îndoapă de-a binelea, niște nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85107_a_85894]
-
va ucide. Zeii n-au amintiri și de aceea nu vor ști niciodată ce e nefericirea... Ar trebui, poate, să astup cu țărînă gura acestui sfinx nesățios, ori să Încep să rîd ca un nebun, să-mi bat joc de rătăcirile mele și să uit. Însă ce ar rămîne din mine atunci? Un biet vagabond surîzÎnd fără noimă ca zeii, uitînd că a fost odată tînăr, a visat să fie curajos, În stare să-și privească destinul În față și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
În mîndria lui sumbră, dar Îi va ajunge să bea toată viața din el? Uneori e gata să facă lucruri de care altădată s-a temut și s-a ferit. De pilda, să iubească lumea cu simplitate. Fără această iubire, rătăcirile n au altă zare decît un mormînt. Și e suficient un mormînt pentru a justifica o viață? E o Întrebare pe care Oedip nu și-o mai pune. Pe mica plajă din golf, vîntul care, noaptea, a neurastenizat marea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Îmi aparțin ca o fosforescență a sensibilității, fac, Într-un fel, parte din mine. Și cu toate că nu voi fi, probabil, niciodată atît de Înțelept Încît să Înțeleg pînă la capăt religia clasicismului, Îmi dau seama foarte bine că toată istoria rătăcirilor lui Ulise a fost spusă pentru a i se Întoarce spatele, pentru a descoperi ceea ce o neagă. După cum, singurul lucru care m-a deconcertat În frescele de pe plafonul Capelei sixtine a fost lipsa de ambianță. Trupurile nu se scaldă acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ce-mi propui tu e o nemurire mai tristă decît moartea, o nemurire fără speranță și tu știi că eu rătăcesc pe mări căutînd un țărm pe care-l port În mine ca pe un destin. El strălucește dincolo de toate rătăcirile mele. Iar țărmul acesta sînt eu Însumi, Calypso, e tinerețea mea, ceea ce cred și ceea ce iubesc. SÎnt sătul să mai cutreier lumea. Și nu mai am decît o dorință, să ajung În Ithaca. Tu nu cunoști insula mea. E stîncoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]