2,643 matches
-
mâinile și picioarele, iar fratele lui, care era foarte rezistent, înnebunise. M-a ajutat să arunc morții în apă, însă după ce a văzut că lui Tamasese i se înnegreau tot mai mult mâinile și picioarele, a rămas cu o privire rătăcita. Nu mai era în stare să răspundă când îi vorbeam sau să înțeleagă ce-i spuneam, nici macar ordinele cele mai simple. Că Nebunul din Aponapu? întreba Vahíne Tiaré. —Ceva mai pașnic. Stătea la prova, caun obiect neînsuflețit, cu picioarele atârnând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
deplasează foarte încet. Sunt valuri de adâncime, care s-au lovit de un recif, iar la întoarcere provoacă această luminozitate fosforescenta. Dacă întâlnim această lumină, nu va trebui decât să mergem pe urmele ei și vom găsi pământ. Atât de rătăciți suntem? Mai mult decat poți să-ți închipui, recunoscu Navigatorul-Căpitan. Dacă nu se schimbă situația, va trebui să arunc un porc în apă, desi metodă asta nu prea-mi este pe plac. Se referea la ultima și cea mai disperată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Te-Onó să poposească și ei aici, și n-ar fi de dorit să descopere că am facut-o și noi. —De ce crezi c-au să vină? întreba Chimé din Farepíti, întorcându-se către Navigatorul-Căpitan. Asta nu e decât o insulița rătăcita în ocean... —E o insulița rătăcita în ocean pentru tine, răspunse. Dar sunt sigur ca Te-Onó o cunosc foarte bine. —De ce? Miti Matái îi arăta numărul mare de urme care se zăreau pe nisipul plajei și care conduceau de la marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și n-ar fi de dorit să descopere că am facut-o și noi. —De ce crezi c-au să vină? întreba Chimé din Farepíti, întorcându-se către Navigatorul-Căpitan. Asta nu e decât o insulița rătăcita în ocean... —E o insulița rătăcita în ocean pentru tine, răspunse. Dar sunt sigur ca Te-Onó o cunosc foarte bine. —De ce? Miti Matái îi arăta numărul mare de urme care se zăreau pe nisipul plajei și care conduceau de la marginea apei și până la opt sau zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să vezi un munte, o pășune, un drum sau o casă și, deodată, fumul înălțându-se spre un cer fără nici o pată. Indieni! vor exclama ei de îndată. „Vreun sălbatic fierbând la foc mic un explorator imprudent...“ „Poate un călător rătăcit, cerând ajutor...“ „Poate pădurea care arde singură...“ Nu și l-ar imagina niciodată așezat în coliba lui, citindu-l pe Huxley, încercând să evadeze din Minunata lume nouă pe care o descrisese. El ar fi „Sălbaticul“, iar coliba lui din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de marmură ale Atenei, ca imensitatea oceanelor, ca intensitatea flăcării... de aceea este Legendă pentru mine acum, inegalabilă în iubirea aceea de primăvară și cu toate acestea absentă... * Mitologie modernă, episod inedit: Romeo pe post de Ulysse internațional al iubirii, rătăcit și mereu în căutarea ei, se duce sîmbătă seara la un concert al unei sirene cu părul învolburat și ochi de foc. Romeo merge pe străzile pline de răcoarea nopții și iluminate de becuri și firme în culori strălucitoare, trece
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ce fac, cu ce vă servesc? Cu ce vrei. Peste cîteva minute reintră în separeu cu farfurii aburinde pe care le așează frumos în fața lui Rodion. Mîncați, vă rog. Clientul nu răspunde. Privește prin fată, dincolo de ea. Părea un om rătăcit, incapabil să se întoarcă la realitate. Nu poate vedea în exteriorul minții sale. Este un orbecăitor în noianul gîndurilor dezordonate, ilogice, de coșmar. Pupilele ochilor săi sînt exagerat mărite, mușchii feței par atinși de tetanie și bătăile inimii îi sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Steaua, repetă timid copilul. Sus răsare... Sus răsare. Vasile îl strînge de mînă pe copil de să-i rupă oasele. O durere cumplită i-a umplut ochii de lacrimi. Zi-i, mă, mai departe. Mai departe..., repetă copilul cu ochii rătăciți. Lăsați-l, s-a speriat bietul de el. Hai cu mine în bucătărie, se adresează gazda copilului. Dar... Vi-l aduc imediat. Gospodina pleacă cu Răducu și îl umple cu toate bunătățile. Cîteva jucării întregesc bucuria copilului. Abia tîrînd sacoșa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
unui fir de păr, pînă și coridoarele Înguste ale pupilei, unde pătrunde ziua mărunțită-n fibre, pînă și ciorchinii mici ai glandelor În care se testuiesc lacrima și sperma, pînă și rasele albe sau negre plutind În nacela unei gene rătăcite. Nimic din realitatea imediată nu poate fi atît de clar și atît de necunoscut. Și asta te sperie cel mai mult. Și chiar dacă pe voi n-o să vă intereseze această beție a fricii care este exclusiv a mea, eu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
visul cu ochii. Oameni i-au descoperit menirea virtuală dinainte de a deveni un stabiliment public cu instalații sanitare, cu om de serviciu și firmă la intrare. Lucrarea nu Înainta, În schimb, În adîncurile ei se depozitau reziduurile biologice ale tuturor rătăciților pe aceste meleaguri. Curînd acest loc de seducție sui generis amenința să alunge băștinașii din așezările lor cum altădată fuseseră izgoniți din cauza pomului cu pricina primii oameni din rai. Firește, s-au luat măsuri și groapa aceea compromițătoare a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
disociativă. Să trebuiască să întrebi aproape totul înseamnă adesea să nu poți întreba nimic - să nu poți pune nici o întrebare care, rostită înaintea tuturor celorlalte, să nu pară un punct de plecare ridicol. Iar eu mă simțeam destul de ridicol. Și rătăcit. Și rușinat. Așa că am stat pur și simplu acolo. — Disociativă, am spus. Bine. — Da. Asta înseamnă că nu e nimic în neregulă cu tine din punct de vedere fizic. Din punct de vedere fizic, nu există absolut nici un motiv de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
poate avea să reușească În viață, În timp ce eu o ratasem pe-a mea. Aveam poftă să redevin un individ. — O monadă..., spuse Încet Michel. Bruno nu-i răspunse, Își termină paharul. — Sticla e goală..., observă el pe un ton ușor rătăcit. Se ridică, Își puse bluzonul. Michel Îl Însoți până la ușă. — Îmi iubesc fiul, mai spuse Bruno. Dacă ar avea un accident, dacă i s-ar Întâmpla o nenorocire, n-aș putea suporta. Țin la copilul ăsta mai mult decât la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nevoie de provocări extreme, nu de chestii cuminți, las-o mai moale cu arta, oferă-le ceva mai hard. Întâmplarea a făcut ca exact În clipa În care Îi spuneam asta În curtea vilei Celebrului animal să aterizeze un parapantist rătăcit, ăștia făceau echipă În fiecare week-end și se aruncau În aer de pe dealul cetății Șiriei. Așa că lui Sorin nu i-a mai fost greu să-și reorienteze pedagogia, i se arătase un semn mură-n gură, a cumpărat câteva parapante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
perete. Deschise, larg, și cealaltă parte. Rămase în cadrul ferestrei, cu ochii treziți de adierea proaspătă. Privi cerul alb și pufos, zidurile caselor albăstrii, panglicile lucii și umede ale străzilor mișcate de goana vreunei mașini, depărtându-se repede, ca o insectă rătăcită. Se prinse de marginile ferestrei, desfăcând mult brațele. Ferestrele aveau gratii groase de fier. Cer hașurat. Încă alb, totuși, senin. „Închisoarea, boala, singurătatea, nenorocirile acestei vieți ciudate. Scurtă, imprevizibilă durată, de care să ne bucurăm. Dacă nu mi-ar fi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
copac uriaș, ca un nor, și curba albă a unei frunți de femeie. Carnea de argilă în care soarele devenea câmp, pământ. Cerul vânăt al zorilor, zidurile caselor albăstrii, panglicile străzilor, luminate de ochii galbeni și roșii ai insectelor alergând, rătăcite, una după alta, faruri după faruri. Soarele, în toate acestea, așa ar fi gândit, amintindu-și cuvintele, desfășurate în jurul ei și pe care încă le primea, plină de strălucirea care îmbrăcase, pentru scurtă vreme, suprafețele. Ar fi închis ochii, să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
un tropot mărunt, n-avea curaj să se întoarcă spre ciocănitul greoi, pietros. Botul brun al jivinei se bălăbănea de-acum, în stânga, lipit de umărul său. Bizar animal marin aruncat pământenilor ? Respirația caldă îi atinse brațul, măgărușul se lipise de rătăcitul care îi mângâia acum, cu palma jilavă, coastele ascuțite, grumazul păros, urechile. — Și eu care mă credeam fortificat ! Să mă sperii tocmai de tine, bătrân înțelept... În sfârșit, un interlocutor răbdător cu întrebările inutile. Și de încredere, poliția nu-l
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și Lena. Chiriașul face conștiincios față conversației, așa că poate fugi cândva, amurgul îl găsește somnolând în chilia de la mansardă. Prea târziu să mai ajungă la muzeu, deși insectele, peștii... atâtea subiecte atrăgătoare. În lipsa atlasului zoologic, răsfoiește însemnările sale de cititor rătăcit. Bibliotecara Cornelia Matei n-a mai revenit ! Tocmai pentru după- amiaza sălcie de duminică îi lăsase numărul de telefon. L-ar fi salvat, orice chemare l-ar salva, l-ar ridica din forfota furnicarului și din singurătatea mocirloasă. Iată, gărgărița
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nu, ochelaristul Robert e în concediu, ca și Mehmed, ca și Marcu Sidonia. Nu, Marcu Sidonia și-a reluat în posesie cavalerul, trudesc alături, îndârjiți la turnurile de răcire. Oboseala, căldura și zelul desăvârșesc grația unui dans tulbure și țop, rătăcitul e iar în picioare, în același punct : spectatorii, suporterii, entuziasmul tropical. Dar oboseala, căldura și zelul anihilează, totuși. Vecinul Vornicu leșinase, era marți sau încă luni. Lucian avea luni o cămașă subțire, violetă, era spre prânz când îi udau fruntea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lor nu se mai auziră. Am auzit despre ele de la bătrânii noștri, dar nu credeam că sunt atât de aproape de pământul nostru. - O să se stingă repede, am spus, dar Enkim dădu din cap și-mi zâmbi șmecherește. Cică din cauza unor rătăciți ca noi, neamul lor nu se stinsese niciodată. - Sunt pricepute să facă tot soiul de lucruri. Uite, adulmecă el mirosul de levănțică, ai mai simțit vreodată așa ceva? - Nu. Vinas, of, of, am șoptit În minte, lucru care Îl făcu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe atât erau de buni În luptele de sânge și la vânătoare, numai că li se Întâmpla din ce În ce mai rar să dea peste vânat mare. - Ultima oară am doborât o zebră În vara ce a trecut, dar până și aia era rătăcită, Îmi spuse Aban. Rămase tăcut pentru o vreme, după care schimbă vorba. Zici că oamenii de la Miazănoapte se tem și ei de Gerul cel Greu? - Da. Toți se plâng că iernile sunt din ce În ce mai năprasnice. - Înseamnă că o să fie un Ger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spaime, se putea găsi ceva, ca o jalnică și indestructibilă sămînță vie, un fel de blîndețe ascunsă, o dorință timidă, aproape speriată, de a găsi o fărîmă de prietenie, de duioșie, chiar de dragoste, În mijlocul vîrtejului de bărbați decăzuți și rătăciți pe care-i slujeau. Iar această dorință timidă și totuși inerentă de a stabili o legătură mai caldă și mai delicată, chiar și În practicarea meseriei lor, ieșea la iveală uneori Într-o formă caraghioasă, În timp ce treceau obosite printre mese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Brooklyn, zic. Trebuie să te-neci În altă parte, În ocean, unde-i apă. — Să te-neci! zise tipul privind harta. Să te-neci! Doamne! Acum Îmi dădeam bine seama că nu era În toate mințile, avea o privire cam rătăcită cînd se uita la. tine și nu știam de ce e-n stare. Ne apropiam de o stație, nu era stația mea, dar m-am dat jos și am așteptat metroul următor. — Ei, rămîi sănătos, șefule! zic. Și fii atent!. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
tărîmul Întunecat din prima clipă cînd pășim În el și, deși nu avem mijloace, nici dovezi, nici cuvinte pentru ceea ce simțim, avem ceea ce avem, știm ceea ce știm, sîntem ceea ce sîntem. Dar ce sîntem? SÎntem niște oameni goi, sîntem niște americani rătăciți. Cerurile nesfîrșite și pustii se boltesc deasupra noastră, zece mii de oameni pășesc prin sîngele nostru. De unde vin toate - sentimentul necunoscutului, recunoașterea imediată, frînturile nelămurite de amintiri bîntuite de visuri? De unde vin toate - foamea permanentă și dorul sfîșietor? Și muzica sumbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
toți În aceeași direcție, unii spre casă și spre certitudine, alții spre un liman nou, spre speranță și foame, spre presimțirea Înălțătoare a bucuriei, spre promisiunile unui oraș strălucitor. El știa că se Îndreaptă din nou către casă. Patru suflete rătăcite Deodată, În miezul verde al lui iunie, am auzit din nou glasul tatălui meu. În anul acela am Împlinit șaisprezece ani; cu o săptămînă Înainte venisem acasă după primul an de colegiu și marele fior și amenințarea războiului, În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Cum? Ce spui? (Doamne, Dumnezeule! Un neam de hoinari!) Dragul mamei, dragul mamei... ce-i asta? Iarăși vapoare! CUPRINS FĂRĂ SCĂPARE MOARTEA - SORA CEA MÎNDRĂ CHIPUL RĂZBOIULUI NUMAI MORȚII CUNOSC BROOKLYN-UL ÎNTUNERIC ÎN PĂDURE, NECUPRINS CA TIMPUL PATRU SUFLETE RĂTĂCITE GULLIVER VAGABONZII ÎN AMURG O FATĂ DIN GRUPUL NOSTRU CEI DE APROAPE ȘI CEI DE DEPARTE ÎN PARC CEI DIN OLD CATAWBA CIRCUL ÎN ZORI PĂIENJENIȘUL PĂMÎNTULUI . Da!... Bun!... și puțin de-acolo... (În germ. În orig.). . Iepuraș (engl.). . Vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]