20,740 matches
-
fațada unei piramide. Nu are nici prieteni pentru că discreția lui exagerată refuză comunicarea noastră balcanică, zgomotoasă și sentimentală, fără de care nu se poate trăi În spațiul acesta răsăritean. Cu siguranță că face parte din altă familie, are vîrsta definitivă a raselor vechi țorice frază pe care o așterni pe hîrtie o poți Întîlni Într-un text genial sau mediocru, fiecare cuvînt chemat de cel ce-i precede e o capcană imposibil de evitat) iată mi-a scăpat din mînă, am Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-l simt că mă domină prin ceva... știu eu, să aibă un premiu de stat, un unchi În America, să reguleze ca-n junglă, să fie ștab, poftim, atunci mai că aș Închide ochii. Dac-ar fi sefard, ca dumneata, rasă veche, coaie grele, francmasonerie, artă domnule, ce mai, ai ce respecta, dar la Împuțitul ăsta din păduchelnițele Odorheiului, bag mîna-n foc că-i prăsit cu vreun țigan, ce să respect la el, murdăria de sub unghiile pe care și le roade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
lumina alba de magneziu care trădează pînă și fisurile unui fir de păr, pînă și coridoarele Înguste ale pupilei, unde pătrunde ziua mărunțită-n fibre, pînă și ciorchinii mici ai glandelor În care se testuiesc lacrima și sperma, pînă și rasele albe sau negre plutind În nacela unei gene rătăcite. Nimic din realitatea imediată nu poate fi atît de clar și atît de necunoscut. Și asta te sperie cel mai mult. Și chiar dacă pe voi n-o să vă intereseze această beție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
noi la fel ca lucrurile purtate. Dar din toate, cel mai mult Îi place bicicleta pe care a primit-o de la prietenul nostru cel mai fidel, poetul Constantin Abăluță. E o semicursieră lungă și suplă ca o iapă neagră de rasă. După ce a adus-o acasă, a așezat-o În sufragerie, proptită de bibliotecă s-o poată privi În voie din fotoliul lui. Nu știu cît de mult se va bucura de calitățile ei fizice, nu știu cît de des o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
viața lor, zborul și despre penele lor principale. Se gândise să scrie o carte, o istorie a păsărilor din deltă. Cu toate că venise în țară cu alte planuri. Delta Dunării nu era numai un loc în care conviețuiau oameni de diferite rase, ci și un imperiu al păsărilor, animalelor și plantelor, un labirint de poteci acvatice șerpuind printre insule de stuf unde pițigoi, stăncuțe, cintezoi, buze, cocostârci, pelicani și alte cunoscute și necunoscute animale își duceau viața lor secretă. Cormoranul îi făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
să fie oricine, răspunsese Nina calm. - Nu mai spune, exclamase barmanul. Când spui „oricine“ îl pui în cuvânt și pe Dudu? Dudu se înroșise până la marginea capișonului. Bărbații râdeau în hohote. - E nostim barmanul! Se spunea că piticii aparțineau unei rase străvechi care nu se înmulțea, născându-se din corpuri de femei normale. - Da, sigur, se auzise glasul bâlbâit al lui Dudu, confirmând faptul că acel copil al Ninei putea să fie chiar al lui. Veselia generală atinsese un punct înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și izbind cu pumnii ei micuți. Nepăsător, ca replică la toată această stare de lucruri, Aquarelin își scălda imenșii ciorapi în acea parte a lacului unde era vărsată esența semnată Calvin Klein. Dar cui putea să-i mai pese, doar rasa oamenilor, a cărei unică preocupare fusese să se distrugă pe ea însăși, dispăruse... PAGINĂ NOUĂ ELEFTERIE MĂCEȘ A fost odată ca niciodată Mircea Cârpenișteanu, un tânăr bărbat considerat de către colegii lui de breaslă cel mai bun scriitor din lume. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
tuturor ființelor, a oricăror tipuri, genuri sau clase de procese inițiate de indiferent ce alcătuiri atomice, într-o cunoaștere deplină a felului în care este structurată arhitectura stelară. Sesiză cele numai trei cuvinte în care s-ar putea descrie experiența rasei umane: Nu există nimic. Nu există nimic. Incredibilă acuitatea orgasmatronică a lui Clossettino. Deși rătăcind într-un teritoriu extrauman, oniric pentru un privitor extern, el putuse sintzetiza perfect, într-un gând - propoziție - axiomă cu dublă semnificație, tot ceea ce era definitoriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nimic, ori rămăsese nimicul, căci se poate spune oricum, după cum am arătat mai sus. Acolo unde cândva Robert și colegii săi răspundeau veseli la lecție, zâmbind inteligent, se întindea acum, nemărginit, batjocoritor și iluzoriu prin superioritatea și perfecțiunea sa în raport cu rasa oamenilor, spațiul cosmic. Noaptea stelară. Necuprinsul vidului. Oceanul nemărginirii și, în general, orice altă sintagmă s-ar putea potrivi mai bine spațiului extraterestru. Mult mai nebun decât întreaga omenire la un singur loc, Michael se prinse deodată cu mâinile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și asta i se păru de departe cel mai enervant lucru, o mustață de două ori mai mare decât a lui. Aha, deci asta era, nu mustața conta, ci faptul că era altfel, că era diferit, că era de altă rasă decât ea. Asta conta și asta avea să conteze întotdeauna, indiferent de balivernele părinților lui, care îi spuneau că educația îl va face un om respectat. Abdulah pur și simplu spumega de furie și nu știa ce să facă, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
conștiinței supreme? Arătați-mi-l, ca să-l sfâșii, așa cum mi-a sfâșiat și el mie viața de acum, cu cine știe câte mii de ani în urmă. Ce Hermes Trismegistus necugetat a fost și din care timp a venit și a pus rasa noastră pe o asemenea fugă de sine, încât noi să nu mai putem deosebi nimic de nimic? Cum a putut fi atât de crud? Cum a putut fi atât de inspirat? Nu știu, nimeni nu știe și probabil că nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
tai țepii. Chiar așa. Iar acum permiteți-mi să vă mai amintesc o dată tuturor că vorbele de ocară pe care le-am auzit aici sunt nedemne și incompatibile cu un creștin! A spus ultimele cuvinte dur, așezându-și crucea pe rasa violetă cu mâna lui bătrână, tremurând ușor. Privindu-l pe Burkeviț, mi s-a părut că fața lui cenușie și tremurândă s-a tras brusc, că ochii lui îl privesc pe preot cu o ură aprinsă și deschisă. „Acum îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mod straniu, cu capul prăbușit, tremurând îngrozitor și clătinându-se, am avut doar un gând: „Ești pierdut, vai, ești pierdut, bietule Vaska!“ După o clipă, privind în direcția opusă, am văzut doar cum, atingând ușorul ușii, într-o frumoasă curbă, rasa violetă dispare pe cealaltă ușă. În clipa în care ne-am aruncat cu toții unul spre celălalt, vorbind agitați și fluturând din mâini, undeva, jos, se porni un vuiet care creștea amenințător, de parcă în clădire ar fi năvălit un val uriaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Aplecat în față, începu să urce scara. În acest timp, părintele mă întoarse cu fața spre el și-și puse mâinile pe umerii mei. Păream uniți prin două grinzi paralele pe care se înfășurau ca un steag mânecile largi ale rasei sale. Acum eram cu spatele la Kleiman care urca scările, dar, uitându-mă la ochii părintelui care priveau pe lângă mine, îmi dădui seama că așteaptă ca directorul să termine de urcat și să dispară după curba scării. — Spune-mi, acum, spune-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nevoie de alte ipostaze coregrafice Îndelung studiate, pentru că ea era o curvă de port.PRIVATE „Îi iubea și-i ajuta pe marinarii de pretutindeni“ - urla Bandura În fața mormîntului deschis, ca la miting - „și nu avea prejudecăți față de culoarea pielii, față de rasă sau de religie. La sînii ei pîlpîitori și atît de minunați - vorba lui Napoleon Bonaparte, imperatorul criminal - a oploșit pieptul asudat al marinarului din New York, pieptul gălbejit și sfrijit al malaezianului, labele ca de urs ale docherului hamburghez, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
familia Gheorghe și Cristina Boghiu, pricepuți și harnici. Ce intenționează să facă Mitruț Bănuț cu pământul? Un lucru e sigur: se poate face agricultură și fără să cultivi porumb. Ar putea fi o crescătorie de cai, care necesită furaje „de rasă”, o livadă, o vie, orice altceva. Nu trebuie să ne întoarcem la agricultura de pe vremea cucoanei Sofița și a cuconului Vasilică. S sperăm că „ferma” lui Mitruț va fi un bun exemplu și pentru alți investitori, ca s nu rămână
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
evul mediu cereala preferată de populația de religie mahomedană: turcii și tătarii. Între produsele cerute de turci - cumpărate pe prețuri mai mici decât prețul pieții - Poarta Otomană avea monopol asupra comerțului românescă - era și orzul, ovăzul (lua și caii de rasă și hrana cailor!) și multe alte produse. Documentele de epocă (pentru secolul XV și până în prima jumătate a secolului al XIX, avem numeroase mărturii pentru satele comunei Filipeni) vorbescă despre partea de susă și partea de josă a satului și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
cereale, o cantitate achitată în rate până la concurența sumei pentru plata pământului. În unele regiuni și sate au fost date țăranilor vite și inventar agricol. În comuna Filipeni, prin anii 1947-1948 s-au dat la unii țărani vite dintr-o rasă necunoscută în zonă, li se spunea „vite de Angora”, prin asemănarea la culoare și păr cu iepurii din această rasă. Evident, după câțiva ani, vitele au trebuit să fie plătite, dar țăranii erau obișnuiți cu politica guvernelor față de ei. Luncașii
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
țăranilor vite și inventar agricol. În comuna Filipeni, prin anii 1947-1948 s-au dat la unii țărani vite dintr-o rasă necunoscută în zonă, li se spunea „vite de Angora”, prin asemănarea la culoare și păr cu iepurii din această rasă. Evident, după câțiva ani, vitele au trebuit să fie plătite, dar țăranii erau obișnuiți cu politica guvernelor față de ei. Luncașii, de exemplu (ne spune Toader Boca), au primit așa zisul „porumb (păpușoi) de milă”, murdar, care, apoi, a trebuit să
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
la fel ca pînă la Finisterre, mi-a replicat acesta indiferent. Aici au plătit bilet pînă și soldații lui Hristos. Ori banul Îl dați, ori pe jos umblați. Iar lozinca e gratis. Duetul de călugări, care purtau sandale și o rasă din sac maronie, de austeritate franciscană, confirmă, scoțînd la iveală două bilete roz, drept dovadă. — Păi, atunci cobor, am zis eu. Fiindcă n-am mărunți. — Cum doriți. Dar așteptați pînă la stația următoare, că eu nu vreau accidente. Tramvaiul urca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pentru a edifica o lume dreaptă, pașnică, reunită și frățească. Atunci, ca și după căderea Imperiului Roman, pe ruinele unui trecut promițător, dar compromis de o prea lungă serie de erori, vor renaște o formidabilă poftă de viață, încrucișări de rase interesante, precum și transgresiuni jubilatorii. Din toate acestea se vor naște noi civilizații, constituite din reziduurile națiunilor epuizate și ale hiperimperiului rămas fără moștenitori, hrănite cu noi valori. Se va instaura o democrație planetară, ce va limita puterile pieței. Ea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
vecini presupuneau că stimulează capacitatea deductivă a copilașilor, E alb și-l face găina, iar asta s-a întâmplat pentru că oamenii, refuzând să pronunțe cuvântul, și-au dat seama că întrebarea era absolut prostească, de vreme ce găina, orice găină de orice rasă, nu va reuși niciodată, oricât s-ar strădui, să facă altceva decât ouă. Părea deci că înaltele destine politice promise ministrului de interne fuseseră retezate din născare, că soarta lui, după ce aproape atinsese soarele, avea să fie aceea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
tine ceea ce te-a făcut să pierzi a fost ambiția, credeai că aveai să urci până la astrul-rege și ai căzut de-a dreptul în dardanele, amintește-ți că i-am spus același lucru ministrului de interne, dar el aparține altei rase de oameni, masculii, virilii, cei plini de dârzenie, cei care nu-și pleacă grumazul, să vedem acum cum vei scăpa tu de vânătorul de minciuni, ce trăsături revelatoare ale marilor și micilor tale mizerii vei lăsa pe fâșia de hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
n-ar fi o contrarietate, dimpotrivă, avea să dea migrației colective o notă de faptă eroică demnă de a fi păstrată în amintire și înscrisă în analele familiei ca o demonstrație clară a faptului că nu se pierduseră toate virtuțile rasei umane. Nu e același lucru să transporți o persoană într-o mașină, în liniște, cu meteorologia în repaus sau să fii nevoit să pui ștergătoarele de parbriz să lucreze ca nebunele ca să îndepărteze perdelele de apă care cădeau din cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
este stigmatizată ca ipocrizie, frazele lui alambicate sunt etichetate fără cruțare drept minciuni, iar tăcerea lui este insultată cu termenul de înșelăciune. Și pe baza micilor păcate condamnabile la un autor, dar scuzabile la un fiu, istoricul german acuza întreaga rasă anglo-saxonă de pudoare exagerată de mironosiță, de înșelătorie, pretenții exagerate, necinste, viclenie și slabă pricepere culinară. Personal, mie mi se pare că dl Strickland a fost nechibzuit respingând relatarea destul de curentă și acceptată a unor oarecare „neplăceri“ între tatăl și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]