2,686 matches
-
ocazii, și nu am avut deloc impresia că s-a schimbat ceva, Între timp, În atitudinea ei sau a catedrei. Apariția Jurnalului lui Sebastian la o editură din Chicago În chiar perioada când Îmi parvenise numărul din Tribuna avea să reitereze, de altfel, dezbaterile academice, fără ca să apară vreo schimbare În poziția publică a șefei de catedră și a universității. În același interviu, domnul Zaciu Își exprima, la un moment dat, fireasca amărăciune pentru lipsa unei plăci comemorative pe casa În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
din țară. Abia În anii următori, avea să-și modifice, Într-un lent și sinuos proces de reevaluare, opinia față de text și față de temă. Reticentă față de riscurile excesive ale „curajului”, n-a ezitat să-și afirme, totuși, apoi, și să reitereze, public, punctul de vedere schimbat, pentru că așa dicta adevărul, pur și simplu. Niciodată chiar pur și chiar simplu, totuși: adevărul descoperit treptat și cu trudă, prin documente și lecturi și „autentificat” abia după aceea printr-o angajare personalizată, cu convingerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
redactora-șefă a sărbătoritei reviste, referindu-se la viața de toate zilele, din România pre-europeană. Vechea și mereu noua prăpastie Între „popor” și intelectualitatea care pretinde, cu deșartă vanitate, a-l reprezenta, sau nici nu pretinde măcar așa ceva, pare să-și reitereze, din păcate, azi, tradiția și pagubele. „Ce legătură are cu evenimentul mediatic al acestei veri: «De ce se ceartă intelectualii»?” Concluzia devine strict personală și nu neapărat pesimistă: „Avantajul oricărui accident din care scapi este că vezi mai bine lucrurile esențiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
În aceeași poziție: pe spate cu genunchii Împietriți În W Întors. Săptămâni, luni de vară cu zilele mari, luni de iarnă cu nopți fără sfârșit, ani, ani după ani”. Eroismul său este, doar aparent, paradoxal, consecința condiției sale intelectuale. Blecher reiterează zilnic curajul de a fi om până la capăt, În pofida celor mai cumplite chinuri, reinventând, parcă, umanul Însuși, căruia Îi probează, cu acuitatea și luciditatea de care doar el era În stare, inimaginabile resurse de stoicism. Și nu doar atât... efervescența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
același timp, de inconștientă Întoarcere din exil, repatrierea Înspre patria pre-nașterii. „Inconștiența este o patrie”, scrisese Cioran. Avenit, apoi, izbăvitorul sfârșit, anunțat de mai toate ziarele importante ale lumii, un fel de ironie a soartei, cuvenită scepticului care Își tot reiterase indiferența față de glorie și plictiseala față de paradoxurile posterirății. În necrologul din New York Times, Susan Sontag, care scrisese printre primii În America despre Cioran, observa că el a practicat „a new kind of philosophizing: personal, aphoristic, lyrical, anti-systematic”1. Urma un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de asemeni, un anonim seminarist georgian despre care urma abia să se audă În viitor”. Nici chiar știrea că, după naziști, fasciști, comuniști și anticomuniști, „fundamentaliștii islamici” Își ghidează azi fanatismul invocând tot CONSPIRAȚIA. Nu a fost hotărâtoare nici contrarierea reiterată de influența pe care grandilocvența unor pasaje din falsul intitulat Protocoale (= CONSPIRAȚIA) a avut-o, cum amintește Danilo Ki½, asupra „doctorului numit Detouches, autorul pamfletului intitulat Bagatelle pour un massacre”, care este și un mare scriitor. N-ar fi singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
cine știe, aici, ceva despre Dunăre?”). Salvarea venise, În cele din urmă, de la studenții est-europeni aflați ca bursieri pentru un an la colegiul nostru, al căror dialog cu studenții americani se dovedise viu și revelator prin contrastele pe care le reitera. Când am reluat cursul, devenit Kafka și vecinii săi1, amatorii se Înmulțiseră... Renunțasem, Însă, la introducerea oferită de „Dunărea” lui Magris, prea densă de referințe culturale necunoscute lectorului american. Kafka figura, bineînțeles, și În expunerea lui Claudio Magris din toamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
senzație fierbinte și spongioasă. Obiectul se dăduse deja jos din pat sau dormise În altă parte. Am Întins mâna și mi-am dezlipit chiloții de piele. Ceva din această acțiune, suflul ușor de aer, aroma care se ridicase, toate Îmi reiterară realitatea nou-nouță despre mine Însămi. Dar nu era tocmai o realitate. Pe atunci nu era ceva atât de solid precum un fapt. Era doar o intuiție pe care o aveam despre mine Însămi și căreia venirea dimineții nu-i aducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
timp. S-a retras Înainte să-l vadă pe Capitolul Unsprezece preluând afacerea familiei și aducând-o la faliment În mai puțin de cinci ani. Înainte ca același Capitol Unsprezece să Înceapă să poarte o linguriță de argint la gât, reiterând pronosticurile Desdemonei despre sexul copiilor nenăscuți Încă. S-a retras Înainte de a i se goli conturile și de a i se anula cărțile de credit. Înainte ca Tessie să fie silită să vândă Middlesex și să se mute În Florida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
separate. Cât timp am fost copil și apoi adolescent, tata era mai mereu plecat "pe teren", cu mașina ziarului, prin locuri cu nume ciudate ca Videle, Alexandria, Călărași, Oltenița, tot atî-tea abstracțiuni pentru mine, dar abstracțiuni dense, insistente, căci mereu reiterate în discuțiile din casă. De vreo două-trei ori tata m-a luat și pe mine în deplasări mai scurte, de câte o zi, în vreo comună ilfoveană, și din aceste drumuri cu masiva Volga neagră mă-ntorceam mereu extrem de obosit
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
se simte înghițit de propriile imagini, de nemiloasele creații, în totală confuzie. La ce bun atâta risipă de energie și strălucire, când nimeni nu se alege cu nimic? Primejdia oglindirii este totodată și cea a unei false mărturisiri, prin intermediul imaginilor reiterate dramatic, ceea ce ar putea duce, în exces, la refuz de sine, non-comunicare, vorbărie goală. Distan-ța pe care o implică oglindirea îl sperie uneori și atunci... se preface leneș sau ursuz sau gânditor. Se pierde în spațiu: Rogu-te politicos, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
amintindu-ne cât de desuetă e B.O.R., cât de afectată și înapoiată e societatea noastră tocmai din cauza influenței bisericești ș.a.m.d. Ba chiar și suspiciunile, exprimate de multe ori vehement, cu privire la trecutul păcătos al Patriarhului Teoctist sunt reiterate în ultima vreme tot mai des, uneori cu un fel de satisfacție care aduce a grotesc. Nu spun că nu am gândit în aceiași termeni despre Biserică, de multe ori. Nu spun că verificarea dosarelor nu e necesară, pentru că, la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
mereu. Și, cu o mișcare repede, își va strecura mâna sub cămașa ei. Fără gest ea va primi dorința lui, apoi se va deprinde.” Aceste proiecții mentale au rolul de a compensa orgoliul rănit al celui părăsit. Episodul trădării e reiterat și în nuvela Icoane la mormântul Irinei. Imaginația naratorului reconstituie “cea mai neînsemnată mișcare a capului, a mâinii, a piciorului. Voiam să văd tot ce se întâmplă cu ea, voiam să-mi amețesc conștiința.” Rivalul îi declară Irinei că o
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
instinctul de conservare, al lui și al națiunii lui. A plătit. Dar plătim și noi decenii la rând pentru acel moment. Reamintim că, inițial, pe Casa Poporului se montase o... mână imensă, din inox, cu un tricolor enorm... Involuntar, Ceaușescu reitera vechea relație dintre deținătorul puterii politice și artist. Politicianul tinde să devină cosmocrator tocmai pentru că el este trimisul (nu unsul) lui Dumnezeu pe Pământ. El se crede urmașul “monarhului ascuns”, o falsă ipostază în poliarhie. Așa procedează Negru-Vodă cu Manole
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
finit din perspectiva tiparului (regnurile ființei sânt limitate ca număr), dar este infinit din perspectiva indivizilor care, la nivelul hotarelor ce le sânt proprii, multiplică indefinit tiparul. Nu putem spune ce anume este în mai mare măsură: tiparul care se reiterează în fiecare exemplar, ori hotarul fiecărui lucru în virtutea căruia tiparul se afirmă încă o dată; pentru că, în fiecare lucru, noi sesizăm simultan hotarul și tiparul lui, varietatea lui distinctă și uniformitatea și indistincția lui. Pe de-o parte sîntem înclinați să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
istoriei lumii. Dar dacă timpul istoriei are un sfârșit și nu există o judecată finală a istoriei lumii, atunci istoria devine la rândul ei vanitate a timpului lumii, iar suita actelor și faptelor care o alcătuiesc - agitația vană a finitudinii reiterate la scara istoriei. * Ca loc al maximei exersări a libertății în condițiile finitudinii, destinul face cu putință o nouă evoluție, dincolo de progresul vieții înlăuntrul istoriei speciilor. Deoarece destinul este o construcție originală, un proiect de viață realizat conștient și voluntar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
economia lenei orice "dincolo" este absent, leneșul nu ratează niciodată. Fiind separat de orice scop care ar anula menținerea în repaosul infinit, leneșul nu are ce rata. Prin cea mai măruntă trădare a esenței sale imobile, leneșul ar ajunge să reitereze ratarea în forme degradate. Lenea apare cu adevărat abia când voluptatea repaosului devine necondiționată, când ea nu poate fi negociată în numele unui scop a cărui atingere ar presupune recursul la mișcare. În felul acesta, leneșul își înfrînge limita tocmai prin
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sânt cu adevărat; deci rămânând singur, sânt un simulacru de ființă). Sinuciderea denunță astfel falsa pretenție de ființă a eului izolat: din moment ce "eu sânt doi", eu singur sânt o minciună ontologică. Adevărul acestei morți este confirmat prin faptul că iubita reiterează experiența inconsistenței lui "a fi" ca "a fi singur" și, trezindu-se lângă cadavrul (de astă dată real) al iubitului, la rândul ei se sinucide. Această situație neverosimilă, în care e nevoie mai întîi de un cadavru fictiv pentru a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ieșit. Numai că el a deschis-o în închideri mai vaste. Coliba devine sat, apoi cetate, apoi însăși ființa istorică a omului. Toată istoria omului - vom spune - este o bildende Kunst, o artă plăsmuitoare, generatoare de formă, în care se reiterează simbolic actul cosmic al Facerii. Exegeza modernă a religiilor ne-a arătat că fiecare activitate este, în rădăcina ei, o asemenea reiterare. Nu numai agricultorul (a cărui muncă este rit) sau întemeietorul de cetate, dar fiecare om este purtat, în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
la Hegel precumpănește tăvălugul Aufheben-ului, al suprimării. Există un dezechilibru marcat între piedică și suprimarea ei, fapt care anulează posibilitatea peratologiei, unde totul se bazează pe o reală experimentare a limitei, și nu pe spulberarea ei în câte trei timpi reiterați la nesfârșit. Hegel nu ia niciodată în serios finitudinea (fapt vizibil și din felul în care se rezolvă tragicul la el), care, ca orice limită, apare - în fața marșului triumfal al Spiritului - ca derizorie și relativă. Hegel nu mizează pe limită
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
său eu. Jocul pentru mine era sublim: numai eu știam miza enormă care se ascundea în spatele nevinovatei strângeri de mână, numai eu știam că în încercarea aceea copilărească, cu iz de ritual, de a-mi zdrobi degetele, printr-un efort reiterat de măsurare a forței, marcat de încleștarea dinților și închiderea ochilor, trebuie descifrat zvonul tuturor încercărilor lui viitoare, de fapt al celeilalte încleștări, la capătul căreia avea să supună sau să fie supus. Eu știam, eu știam că mă aflu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
istorie, pentru că noi nu am atins niciodată punctul ce apare la capătul unui traseu și de unde se poate cădea. Filozofii mor la noi din lipsă de posteritate, din neglijență și nesimțire ritualică, din incapacitatea urmașilor de a-i îngîna și reitera. Critica rațiunii pure sau Ființă și timp ar fi avut în România exact soarta pe care o are astăzi Tratatul de ontologie al lui Noica: lumi apuse din chiar clipa nașterii lor. 28 septembrie Reiau, apropo de "cod și stil
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Sein und Zeit. Andrei o cântărește din ochi mefient, mă ascultă o clipă pledând virtuțile gastronomice ale acestui biftec filozofic și, dincolo de un "mda..." politicos și căznit, îl aud murmurând în sinea lui: "Nici cu Heidegger nu am ce face!" Reiterăm periodic proiectul unui seminar despre Ființă și timp cu care îl tot ameninț de câțiva ani, dar știu (și de aceea nici nu-l pot începe) că lucrul nu îl interesează. Dar în fond de ce nu are Andrei ce face
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
trăirea ei ca scandal nu e câtuși de puțin banală." Nu mă las, revin, insist: S-ar putea într-adevăr să vi se reproșeze că reluați teme vechi de când lumea și că nu faceți în cele din urmă decât să reiterați, cu un talent excepțional, ceea ce s-a spus și re-spus de atâtea ori de la Ecclesiast încoace. În ce rezidă noutatea discursului dumneavoastră?" De data aceasta răspunsul lui Cioran este fără drept de apel și dacă-l reproduc o fac pentru că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și, dacă nu ar fi cerut Joy consultații în privința lui jumătate-om-jumătate-bursuc și plecarea lui, ar fi fost acoperite de praf. Dar aranjamentul care nu promitea nimic bun nu o liniști deloc. Neliniștită și agitată, Ashling se cufunda într-o ură reiterată pentru familia ei. Dacă ar fi avut una normală, asta nu s-ar fi întâmplat. S-a gândit la Marcus pentru un moment. Nu dădea vina pe el pentru că era nesigur. Cum putea să se urce pe scenă și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]