4,361 matches
-
versuri în medie. Corneille, care nu putea să-și concentreze imaginația într-un cadru prea strâmt, preferă să fixeze limita la o mie opt sute de versuri. Totuși este dificil, chiar imposibil, ca timpul acțiunii să fie redus la cel al reprezentației. Corneille știe lucrul acesta, declarând, în Al Treilea Discurs: "Reprezentația durează două ore, și ar semăna perfect, dacă acțiunea pe care o reprezintă nu ar cere mai mult pentru a fi reală." Un mijloc comod preconizat de teoreticieni pentru a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
imaginația într-un cadru prea strâmt, preferă să fixeze limita la o mie opt sute de versuri. Totuși este dificil, chiar imposibil, ca timpul acțiunii să fie redus la cel al reprezentației. Corneille știe lucrul acesta, declarând, în Al Treilea Discurs: "Reprezentația durează două ore, și ar semăna perfect, dacă acțiunea pe care o reprezintă nu ar cere mai mult pentru a fi reală." Un mijloc comod preconizat de teoreticieni pentru a păstra iluzia constă în situarea pe timpul antractului, perioadă a cărei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care ni l-am putea imagina scurtat la cele douăzeci și patru de ore." Actul se desfășoară atunci în timpul real, pentru că cele două durate, cea a acțiunii fictive și cea a spectacolului sunt identice. "Știu, scrie Corneille în examenul la Mélite, că reprezentația scurtează durata acțiunii și că ea arată, în două ore, fără a se abate de la regulă, ceea ce uneori are nevoie de o zi întreagă pentru a se efectua: însă aș vrea ca, pentru a pune lucrurile la locul lor, această
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scurtare să se producă în intervalele dintre acte, și ca timpul pe care trebuie să-l pierzi să fie pierdut aici, astfel încât fiecare act să nu aibă, pentru partea de acțiune pe care o reprezintă, decât ceea ce-i trebuie pentru reprezentație." Corneille critică Mélite, prima sa comedie, creată în 1630, pentru că unitatea de timp nu este aici respectată și pentru că elipsele temporale, situate între acte nici măcar nu au durată. "Cât despre durata acțiunii, scrie el în Examenul din 1682, este destul de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
depășește unitatea de zi, dar ăsta nu este singurul defect; există, în plus, o inegalitate de interval între Acte care trebuie evitată." Este inadmisibil, într-adevăr, în epoca clasică, ca durata acțiunii să o depășească, în interiorul actului, pe cea a reprezentației. Corneille însuși subliniază neregularitatea Văduvei. Astfel Filist, după ce-a plecat de la Alcidon, la începutul actului întâi, pentru a merge în vizită cu Clarice, reapare în ultima scenă a actului întâi, la terminarea acestor vizite "care i-au consumat întreaga
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se stabilește posibilitatea lucrului în timpul în care este cuprins, și să-l putem găsi cu ușurință, dacă vrem să-i acordăm atenție, fără să ne preocupe mintea fără voie. În însuși cuprinsul acțiunilor care nu mai au altă durată în afara reprezentației, ar fi neadecvat să se marcheze, de la act la act, că a trecut o jumătate de oră de la unul la altul." 5.2. Unitatea de loc Unitatea de loc este o creație a clasicismului, după cum notează Corneille, care scrie: "Cât
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de timp. "Este ceea ce te face uneori să crezi că regula referitoare la ea nu s-a stabilit decât ca urmare a unității de zi", adaugă el. Cele două reguli s-au născut din aceeași grijă de a asigura verosimilul reprezentației. Pentru clasicii noștri, scena nu se poate prezenta ca un spațiu de convenție abstract, care se modifică în funcție de nevoile acțiunii, sub ochii spectatorului, în manieră barocă, fiindcă atunci iluzia nu mai este posibilă. D'Aubignac îl critică pe Théophile de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cap. 6, "Despre unitatea de loc") "Unitatea de oraș" ("l'unité de ville"), adoptată adesea de reprezentanții barocului, și de însuși Corneille la începutul carierei sale, este respinsă și ea de către clasicism, căci nu permite cu nimic mai mult verosimilul reprezentației. Indicațiile laconice inaugurale pe care le dă Corneille în majoritatea comediilor de tinerețe, de tipul " Scena se petrece la Paris", nu înseamnă respectarea unității de loc de care el nu se sinchisește pe atunci. Singurul lucru care îi repugnă, în numele
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în felul acesta este reprezentat terenul sau locul tare pe care personajele reprezentate se aflau sau mergeau, iar pământul nu se mișcă precum o barieră turnantă; din momentul în care a fost ales un teren pentru a începe acțiunea vreunei reprezentații, trebuie să-l presupunem ca fiind imobil pe întreg parcursul poemului, după cum și este cu adevărat." (Cartea II, cap. 6, "Despre unitatea de loc") În schimb, un al doilea plan poate fi deschis prin escamotarea unei pânze pictate pe fundalul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acțiune și în locul reprezentat. Și trebuie foarte mult avut în vedere că tot ceea ce pare destinat spectatorilor este rău." Scena à l'italienne, dispozitiv scenic ce începe să fie folosit la Paris chiar din anii 164046, favorizează această autonomie a reprezentației. Înălțată cu câteva trepte în raport cu spectatorii parterului, scena este înconjurată de un cadru de arhitectură ornat cu coloane. Acest cadru de scenă deschide o fereastră spre un loc fictiv considerat real pentru moment. Figura 2 Realizare tip a scenei după
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
persoanele, sau din naștere, sau trăind printre cei mari, nu se preocupă decât de sentimente generoase, și nu se dedică decât unor destine de seamă, fie prin acțiunile virtuții, fie prin pasiunile ambiției; astfel încât viața lor are multe raporturi cu reprezentațiile teatrului tragic. Însă populația, crescută în noroi și hrănită cu sentimente și discursuri necinstite, este foarte dispusă să ia drept bune urâcioasele bufonerii ale farselor noastre, și simte totdeauna plăcere să vadă acolo imagini din ceea ce obișnuiește ea să spună
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o provoacă sau dacă ne purifică, și mi-e teamă ca raționamentul lui Aristotel asupra acestui punct să nu fie decât o idee frumoasă, care nu se întâmplă cu adevărat în realitate. Mă bazez pe cei care i-au văzut reprezentațiile: ei pot să-și întrebe inimile în secret și să revină asupra a ceea ce i-a impresionat la teatru, pentru a-și da seama dacă au ajuns prin asta la acea teamă înțeleaptă, și dacă ea a corectat în ei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el acționează mult mai pernicios asupra spectatorului decât celelalte arte, căci aici spectacolul este dat ca și adevărat. Comparând efectul produs de pictură și cel produs de spectacolul de teatru, Bossuet insistă asupra faptului că prezența reală a actorului face reprezentația mult mai răscolitoare decât contemplarea unui tablou. "Dacă nudurile, dacă picturile indecente povestesc în mod firesc ceea ce exprimă și din acest motiv li se condamnă folosința, pentru că nu sunt niciodată gustate cât ar fi vrut de mult o mână abilă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să demonstreze că tragedia nu-l mai privește deloc pe omul timpului său. "Un țăran din Alsacia, om cu scaun la cap, se afla la Paris pentru prima oară în viață. Găsiră amuzant să îl ducă în lojă să vadă reprezentația unei tragedii. Mai întâi ascultă foarte atent, și cum îl întrebau despre ceea ce simțea, el răspunse: "Văd niște oameni care vorbesc și gesticulează mult; cred că discută despre problemele lor, și pentru că nu sunt ale mele mă gândesc că nu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
reprezentate. Acesta considera că regula clasică de îndepărtare în timp, la impunerea căreia contribuise, reprezenta un progres în formarea gustului. Diderot o interpretează, dimpotrivă, ca pe o îndepărtare de la funcțiunea originară a teatrului, care înseamnă punerea în cauză a spectatorului. Reprezentația teatrală reunește un public care, înainte de ridicarea cortinei, nu constituie un grup social omogen, dar care, pe parcursul spectacolului, vibrează la unison într-o întâlnire efectivă. Louis-Sébastien Mercier visează la un mare teatru popular, capabil să cimenteze corpul social în numele unui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Baraba, și atât hoțul bun, cât și cel rău erau acolo. Atunci din toate părțile nu erau decât hohote de plâns, gemete, strigăte jalnice. La ieșire erau căutați jidanii pentru a fi făcuți bucăți. Regii care au asistat la aceste reprezentații, precum Filip-August, Ludovic VIII, Filip cel Viteaz, Filip cel Frumos, Filip de Valois, sunt cei care au acționat cu cea mai mare severitate și violență împotriva copiilor lui Israel. Se pare chiar că aceleași spirite înfierbântate de pateticul acestor spectacole
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât în întoarcerea la starea de origine, introducerea teatrului la Geneva ar constitui un flagel redutabil. Cu mult înaintea lui Artaud, el critică locul teatral instituțional pe care l-ar vrea dărâmat. Nu poate suporta țarcul în care sunt închise reprezentațiile teatrale. El își exprimă dorința pentru celebrarea unor sărbători civice, date, în veselie, în aer liber, după modelul jocurilor antice, așa cum le practicau grecii, sau după modelul defilărilor, parăzilor militare. El propune instaurarea unor jocuri moderne, unor concursuri sportive. În
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
instrument dramatic la dispoziția autorilor, cât și ca un consemn al jocului. Din momentul apariției Convorbirilor despre "Fiul nelegitim", el le cere, atât autorului, cât și comediantului, să uite de prezența spectatorului, pentru a crea o iluzie maximă. "Într-o reprezentație dramatică, nici nu este vorba de spectator, este ca și cum nu ar exista. Există acolo ceva care să i se adreseze? Autorul a ieșit din subiectul său, actorul este târât în afara rolului. Amândoi coboară de pe scenă. Îi văd la parter; și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în care Timagène intră în scenă strigând: Ah! seniore! (actul V, scena 4) Ce mulțime de idei și de sentimente acest gest și acest cuvânt ne fac să simțim în același timp!" Pentru a-și concentra atenția, cu ocazia vreunei reprezentații, asupra gesturilor, Diderot, care știa pe de rost un mare număr din piesele repertoriului, povestește că se plasa destul de departe de scenă astupându-și urechile. Nu asculta actorul decât când gesturile sale păreau să corespundă cu textul. "Orice ați crede
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trupă entuziastă și pasionată simte cu putere și gândește puțin." Diderot îl îndeamnă pe comediant să joace după cum simte, și nu în funcție de stereotipuri învățate. Fiul nelegitim, trebuie să ne amintim, se bazează pe ficțiunea unui teatru în care realul și reprezentația se confundă. Dorval, prezentat drept actorul model, își joacă, în propriul său salon, și fără public, istoria vieții, cumulând cele două funcții de protagonist și de actor al dramei. În Paradoxul despre comediant 39 unde Diderot părăsește teza entuziasmului pe parcursul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
excelat astăzi; în schimb, vor excela în ceea ce nu au reușit în ajun. În timp ce comediantul care va juca din rațiune, studiind firea omenească, imitând în mod constant vreun ideal, din imaginație, din memorie, va fi unul singur, același la toate reprezentațiile, mereu la fel de perfect: totul a fost măsurat, combinat, învățat, ordonat în mintea lui; în declamația lui nu există nici monotonie, nici disonanță." După părerea lui, talentul actorului nu aparține geniului, ci este produsul unei munci înverșunate. Marele comediant, obișnuit cu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca exemplu pe D-ra Clairon, căreia i-a observat timp îndelungat jocul, pentru a-și sprijini argumentația. "Ce joc mai perfect decât cel al lui Clairon? Totuși urmăriți-o, studiați-o, și veți fi convins la cea de-a șasea reprezentație că își știe pe de rost toate amănuntele jocului ca și toate cuvintele rolului. Fără îndoială că ea și-a făurit un model căruia a încercat mai întâi să i se conformeze; fără îndoială că și-a conceput acest model
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Lessing (1729-1781) este fondatorul teatrului german, atât prin piesele pe care le-a produs, cât și prin Dramaturgia de la Hamburg, ce constituie prima poetică a genului în Germania. Scrisă zi de zi, din 1767 până în 1768, pentru a face prezentarea reprezentațiilor date la Teatrul Național de la Hamburg 44 al cărui critic oficial este Lessing, textul nu are nimic dintr-un tratat. El scoate săptămânal un fascicol pe numere succesive 45. De aceea, nu oferă o teorie a teatrului sistematică, în maniera
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este Lessing, textul nu are nimic dintr-un tratat. El scoate săptămânal un fascicol pe numere succesive 45. De aceea, nu oferă o teorie a teatrului sistematică, în maniera lui Diderot, ci reflecții produse în dezordine, inspirate la întâmplare de reprezentațiile la care Lessing asistă. Lessing deplânge mediocritatea teatrului german care, foarte recent înființat, nu se bazează pe niciun fel de tradiție și care mai suportă pe lângă asta, din 1730, dictatura lui Gottsched care încearcă să impună modelul Clasicismului francez. Nu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
una din capodoperele teatrului grec. Suferința fizică a eroului, rănit la picior, îi conferă piesei o intensitate de emoție rar egalată. El însuși pune în scenă în Minna un erou a cărui infirmitate corporală emoționează, chiar de la început, spectatorul. La reprezentație, mutilarea lui Tellheim, care și-a pierdut un braț în război, este un element de spectacol esențial în crearea pateticului. Lessing, când își comunică impresiile asupra spectacolelor de la Teatrul din Hamburg, distinge, ca și Diderot, două tipuri de actori: cel
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]