KorAP: Find »[drukola/base=rostogoli & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...97 98 99 ...138 >

3,443 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

iuțeală elimină amănuntele care ne vrăjeau, ne rețineau, ne Întârziau În copilărie. Arta este una dintre posibilitățile de salvare din această haotică accelerare. Metrul În poezie, tempo‑ul În muzică, forma și culoarea În pictură. Totuși simțim permanent că ne rostogolim vertiginos spre țărână, ca să ne prăbușim, zdrobiți, În groapă. - Dacă astea ar fi simple vorbe! Îi spuneam lui Rosamund. Dar eu le simt adevărul zi de zi. Și Însăși gândirea neputincioasă ne mănâncă ce ne‑a mai rămas din viață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

Hai, nu mă mai lua așa tare. GARDIANUL (Recade în reverie.): Păi, eu vă iau tare? Păi, numai pentru adunatul hârtiilor aveam zece oameni. Păi, când veneau vopsitorii și tapițerii și ridicau tribuna și se zvonea în oraș și se rostogoleau rulourile de postav roșu... Ați văzut vreodată postav roșu? Și când începea fanfara și cum mai cânta, încă de dimineață, în așteptarea osânditului... Și tobele, cum răpăiau tobele și tot orașul, îmbrăcat în ce avea el mai bun... Și ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
seacă ultima picătură de sânge în gâtlej? Tu nu vezi cât de târziu s-a făcut în lume, nu vezi cum prostia și ura s-au încleștat una de alta și s-au furișat în fântâna orașului și s-a rostogolit fântâna peste case și peste toate cele, de s-au făcut toate ca două picături de apă? Nu vezi că nu mai poți deosebi calul de iarbă și pasărea de aer? Ești orb? Nu vezi că eu, de fapt, nici măcar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
văzut, a luptat, a învins! (Îl sărută pe frunte.) Atât! (Personajele sunt impresionate; totul se petrece în sobrietate; GUVERNATORUL se reașază; face un semn; CĂLĂUL este atent; ridică satârul; lumina scade; mâna guvernatorului coboară; CĂLĂUL lovește; capul lui ARTUR se rostogolește jos, ca în filmele desuete, proaste, de groază; pe capul tăiat a rămas o expresie ciudată, ca și cum ARTUR, în ultima clipă, ar fi vrut să trimită cuiva o bezea.) BINE, MAMĂ, DA’ ĂȘTIA POVESTESC ÎN ACTU’ DOI CE SE-NTÎMPLĂ-N ACTU

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
și-mi intra în oase, se rotea pe acolo cât se rotea și urca în văzduh, cu mine. Mă liniștea încet peste tot, mă mângâia pe burtă. Aerul se cocea, începea să se lase jos, cădeau fructe galbene, aerisite, se rostogoleau în groapă, moțăiau acolo și ieșeau puii vii, mii de gropi se ridicau la cer, era o frumusețe... BRUNO: Ai visat. GRUBI: Țțțț! Și ce dacă? S-a rotit cu mine? S-a rotit. Groapa asta o să ne-nvețe să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
e chiar deasupra pivniței. PARASCHIV urlă. De sus cad bucăți de tencuială. Curge praf din tavan. Trompeta se clatină pe cui, la început mai slab, apoi pendulează puternic. Flacăra lumânării tremură. Apocalipsa la apogeu. Trompeta sare din cui și se rostogolește pe jos. Îndepărtarea apocalipsei. Zgomote în descreștere. Zvâcniri îndepărtate. Sunete care se sting. Din când în când câte un urlet. Zgomotul ploii pe acoperiș. Tăcerea se lasă treptat. Picăturile se răresc. Se opresc. Flacăra lumânării se liniștește. PARASCHIV se liniștește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Acolo... MACABEUS: Era stins? PARASCHIV: Era mare... Au făcut un foc mare... MACABEUS: Vino jos! PARASCHIV: Nu! Au să ne spânzure. MACABEUS: Vino jos! (Urlând.) Vino jos, n-auzi? (Îl apucă brutal și-l trage, răsturnându-l pe scară și rostogolindu-l, în așa fel încât jumătate din conținutul găleții să poată fi salvat.) Vino, mă, aici... (Îl prinde de urechi și-l privește în față.) Umbli cu tâmpenii? PARASCHIV: Jur! MAOABEUS: Pe mine? PARASCHIV: Du-te și te uită. Au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
tragă; PARASCHIV izbește cu picioarele, o luptă penibilă.) Întoarce-te... PARASCHIV (Urlet, izbituri, gâlgâit, de aici încolo cuvintele sale se transformă în mugete.): Uâââ... Hâââ... Ha! MACABEUS: Jos! (Hohot de râs; tremur al brațelor, al capului, cade în genunchi, se rostogolește peste PARASCHIV.) Sfințișorule... (Râs, muget, haine sfâșiate, urletul lui MACABEUS în momentul în care simte unghiile lui PARASCHIV în gât.) Uaaa.. Göteburg, ai? Göteburg... (Îl răstoarnă pe PARASCHIV, îl lovește în ceafă.) Göteburg... (Râs grosolan, întuneric, haos, rafale de lumină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
vezi că ne-a dat foc? Nu vezi? (E cu fața și cu mâinile deasupra deschizăturii; în acest moment se produce o explozie puternică, un fum negru pătrunde în încăpere; cei doi sunt aruncați pur și simplu de pe trepte, se rostogolesc în jos ținându-se unul de altul și agățându-se de scară cu disperare; MACABEUS scoate un urlet îngrozitor, își duce mâinile la față, se rostogolește apoi urlând și rămâne înțepenit la piciorul mesei, cu fața în jos și cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
negru pătrunde în încăpere; cei doi sunt aruncați pur și simplu de pe trepte, se rostogolesc în jos ținându-se unul de altul și agățându-se de scară cu disperare; MACABEUS scoate un urlet îngrozitor, își duce mâinile la față, se rostogolește apoi urlând și rămâne înțepenit la piciorul mesei, cu fața în jos și cu mâinile ghemuite la piept; fluxul exploziei a stins flacăra lumânării, chepengul a căzut de la sine în urma celor doi; întuneric și tăcere totală.) (Pauză; gâfâitul lui PARASCHIV

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
fierbinți? MACABEUS (Molfăind.): Da. Mă frig. PARASCHIV: Am să ți-i răcesc. (Suflă pe un cartof.) Așa? MACABEUS (Molfăind lacom.): Sunt buni. PARASCHIV: Nu te grăbi. MACABEUS: Sunt foarte buni... (Clepfăie.) Mai vreau. PARASCHIV: Așteaptă. (Suflă pe un cartof, îl rostogolește prin sare și-l aruncă în gura deschisă a lui MACABEUS.) MACABEUS (Scuipând.): E prea sărat. PARASCHIV: Scuză-mă! MACABEUS: Îți bați joc de mine? (Își agită brațele bandajate.) PARASCHIV: Mi-a scăpat. Ia-l pe ăsta! MACABEUS (Molfăie.): E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
m-ai chemat! MACABEUS (Urlet dement, se repede cu toată forța sa în direcția în care simte că ar trebui să fie PARASCHIV; începe un cumplit joc de-a baba-oarba; MACABEUS urlă dement și-l caută pe PARASCHIV, târându-se, rostogolindu-se pe jos, atingându-și cioturile mâinilor, izbindu-se de obiectele din încăpere și de pereți; PARASCHIV râde în hohote și-l împinge din când în când cu piciorul; PARASCHIV se amuză grozav, e de nerecunoscut, îl izbește tot mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Crapă-mi capul! Dă, mă, M-auzi? MACABEUS (Cu ultimele resurse, intră în joc; lovește ca o păpușă cu încheieturile rupte.) PARASCHIV: Așa, așa... Îi aruncă mereu, în față, obiecte peste care MACABEUS este obligat să calce și să se rostogolească; MACABEUS va fi târât prin toată încăperea și va fi umilit în toate felurile.) Asta e! Așa! Gata! Scoală-te... (Îl ridică.) Dă-i drumu’! (Îl împinge.) Sus! Dă-i bătaie! Așa! (MACABEUS, plângând de furie, se lasă jos.) Cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-te! PARASCHIV: Rămân aici... O să ne jucăm în fiecare zi de-a baba-oarba. MACABEUS (Urlet, plâns.): Vreau să pleci. PARASCHIV: Niciodată! Aici rămân... (Începe să-l târască prin încăpere.) Am să te hrănesc și tu... (Îl trage de picioare, îl rostogolește printre lucruri.) tu... ai să mă cauți... ai să mă cauți cu ochii închi... o să fie așa de frumos... MACABEUS (Încercând să-l izbească, zvârcolindu-se, urlând, încercând să se agate de ceva în drumul pe care îl târăște PARASCHIV

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
floare peste cap... INAMICUL (Alergând, buimac, lângă PARASCHIV.): Zice că noi, că noi... chiar în seara asta... trebuie să cântăm din trompetă... să dăm semnalul... să se afle că ochiul omului a zvonit și că s-a deschis... INAMICUL (Alergând, rostogolindu-se, căzând peste MACABEUS.): Zice că da, că vom cânta din trompetă, că vom da semnalul... pentru o mie de ani... pentru o mie de cai albi... Că le vom deschide ochiul cel negru cu floarea... INAMICUL (Alergând la PARASCHIV

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
coboară, stă, coboară; a ajuns jos; e la câțiva metri în spatele lui PARASCHIV; așteaptă; ascultă; îi descoperă și pe cei doi dormind; PARASCHIV cântă în transă; SOLDATUL BINE ECHIPAT își potrivește arma și deschide focul; rafale scurte; PARASCHIV zvâcnește, se rostogolește prin aer, rafala îl izbește de perete, sânge pe perete, cu ochii deschiși PARASCHIV alunecă la pământ, privindu-l pe SOLDATUL BINE ECHIPAT; urmează INAMICUL, care este secerat prin somn sau în momentul în care încerca să se ridice; zvâcnet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
lăsând în urmă o dâră de sânge, privește în fata sa, încremenește cu o mână întinsă spre SOLDATUL BINE ECHIPAT; pauză; liniște; SOLDATUL BINE ECHIPAT face un pas înapoi, vede lumânarea de pe masă, o aprinde; apoi face înconjurul încăperii; îi rostogolește pe rând, pe cei trei, cu piciorul, îi caută de eventuale obiecte de valoare; e silit să treacă de la unul la altul fără a putea lua nimic; se hotărăște să urce scara; mai aruncă o privire; vede trompeta; se întoarce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Îl ascultă extaziată, fericită.): Mai spune, vreau să mai spui. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Am să te duc să vezi oceanul. Tu știi ce înseamnă oceanul? Ioana oceanul este făcut din mii și mii de picături rotunde de ploaie care se rostogolesc dintr-o parte în alta. Iar pe țărmul oceanului plouă în fiecare zi și acolo, nici nu trebuie să aștepți ploaia pentru că acolo trăiesc cei mai mulți călători prin ploaie. Am să-ți arăt și corăbiile... Unii oameni, ca să nu le fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
se clatină obloanele, clopotul de pe peron; senzație de straniu, de care plutește în aer.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Fascinat de senzațiile sale.): Iar mi se pare... mi se pare că se ciocnesc două picături de apă... Mi se pare că se rostogolește o picătură uriașă de apă... spre noi... IOANA: Mi-e frică... îmi tremură degetele... Știi ceva? Mai bine leagă-mă la ochi... Dacă mă legi la ochi o să-mi treacă... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Chinuit, încercând să perceapă în sine rostul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
dintr-odată frigul și s-a înfricoșat... IOANA: Și la noi s-a lăsat frigul... Mi-au tremurat mâinile de frig și cuțitul a început să tremure în mâna mea... Am răsturnat o sută de cartofi pe jos... S-au rostogolit așa departe... CASIERUL (Intrigat.): Cum, ce spui? Ce tot spui acolo? (Către ȘEFUL GĂRII.) A înnebunit! Fata ta și-a pierdut mințile, gata, gata... ȘEFUL GĂRII (La fel, surprins de cuvintele fetei.): Ce spui tu? Ce spui, fetițo? Unde s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

ăsta-i progresul. A fost odată, cine se-atingea de ea, pe loc se tămăduia, acuma poftim de te atinge dacă-ți dă mâna. Numai noi aripatele mai putem, fâl-fâl. Fâl. Se spune că viteza a crescut, că timpul se rostogolește nebun la vale, într-o zi cât într-o lună, într-un singur ceas omul îmbătrânește cât într-un an, capul de aur i-a căzut, pieptul de argint s-a făcut praf, șoldurile de bronz s-au nimicit, picioarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659

unei puști cu aer. Câinele a murit fără nici măcar o înfiorare. Bătrânul soldat a venit la mine, arătându-și interesul de profesionist pentru genul de rană pe care ar putea-o face un pistol atât de mic. Cu vârful bocancului rostogoli trupul câinelui, găsi glonțul în zăpadă, murmură ceva judicios, ca și cum făcusem un lucru interesant, instructiv. Imediat, începu să vorbească despre tot felul de răni pe care le văzuse sau despre care auzise, despre tot felul de găuri în niște lucruri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

Cred că are vreo trei sute de ani. Teaca era din lemn și a putrezit, n-am mai putut s-o salvez. Mi s-a fărâmițat în mână. Sunt totuși bucuros. În vale, o turmă de capre negre făcu să se rostogolească niște pietre. Vântul brusca ierburile de pe versantul aproape vertical din față. Din sala de mese se auzi un ooooo în crescendo, plin de satisfacție. Cineva era încântat de meniul zilei. — Eu nu mai pot așa. Nici eu, spuse Gongku și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Cred că mai avea puțin de tot până la nirvana. Toată iarna am petrecut-o în meditații. Am slăbit mult și m-am antrenat în procedee de toate felurile. Am învățat chiar să gătesc. Într-o zi mi-am luxat piciorul, rostogolindu-mă de pe o pantă înclinată. Am avut noroc că nu mi-am rupt gâtul; alături de mine am văzut un chițcan pe care îl strivisem în cădere. Dar acum se întâmplau prea multe lucruri. De peste tot veneau oameni și animale. Oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
deștept, nu știu cum; la țară nu mai am pe nimeni; nu-mi rămâne decât să disprețuiesc în liniște toate lucrurile pe care le văd. Deodată am auzit un fâșâit dincolo de pod, crescând în intensitate cu fiecare secundă. Erau cauciucurile unei mașini rostogolindu-se pe asfaltul umed. Chiar duminica trecută mă trezise din somn un sunet asemănător, ca o inspirație lentă pe gură, și am știut că o mașină gonește pe șoseaua plină de apă. Conștiința acestui fapt îmi rechemase, surprinzător, o grămadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]