4,274 matches
-
Descrierea sa (...), ceea ce unii descriptori naturaliști nu au înțeles niciodată, este fracționată, gradată, mereu corespunzătoare și proporțională acțiunii. Nimic nu este mai lipsit de armonie și împotriva artei decît descrierea în bloc, plictisitoare, moartă, și, pentru a spune totul, absurdă". Roz va fi cel care va vorbi, ceva mai tîrziu, despre "acele descrieri atît de prețioase pentru cei care nu au nimic de spus" și îl felicită pe Edouard Rod pentru faptul că, în romanele sale, "peisajele nu sînt deloc tratate
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
aștepți mai puțin: Evandru-Hercule-Cacus (episod în Fasti, I, 461-586) e ca un preludiu care vrea să sugereze frumusețea ideală a acestei epoci arcadice și pastorale, liberă și fericită: spre o astfel de epocă și regiune mitică, învăluită într-un aură roză de poezie, se îndreaptă adesea sufletul zbuciumat al sulmonezului. Locuitorii Arcadiei apar ca fiind populația autohtonă a Italiei, anterioară așadar oricărei alteia. Cu ocazia victoriei asupra lui Cacus, Hercule "își fabrică un templu, templu căruia i se spune Maxima, ca
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
opozanții regimului augustan au arătat prin fapte adeziunea lor la ideile pe care le susțineau și au pecetluit aproape cu exilul sau chiar și cu moartea atașamentul lor față de aceste idei. Realitatea, prin urmare, era mai crudă și mai puțin roză decât a văzut-o Boissier. Probabil că aceste convivia stau la baza exilării poetului. Era ușor de încadrat cazul poetului care fusese deja etichetat de Augustus pentru activitatea sa literară și pentru concepția sa asupra vieții, clar opuse celor ale
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Maxime, gentis, Numen ad Augustum suplice voce loqui. Occidis ante preces, causamque ego, Maxime, mortis Nec fuero tanti me reor esse tuae. Iam timeo nostram cuiquam mandare salutem: Ipsum morte tua concidit auxilium.415 Tocmai atunci când poetul nutrea cele mai roze speranțe, mai ales în urma intervenției prietenului său Paulus Fabius Maximus, și tocmai atunci când Augustus începuse să privească cu îngăduință spre vinovat ne asigură Ovidiu Paulus și-a luat zborul luând cu el speranțele poetului. Da, și speranțele poetului, pentru că acestea
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Cellini la Michelangelo. Doar reprezentantele sexului slab îi mai câștigă atenția, când nu îl fascinează de-a dreptul, de cum le zărește mergând pe jos, "cu ovalul alungit al feței, de o coloare alb-mată, în care nu se vede nici un reflex roz, cu profilul delicat al nasului ce se termină într-un punct fin, ideal, ridicat cu nobleță în aerul pur al înserărei, cu ochi negri de orientale peste cari sprâncenele par două lipitori prelungite până peste tâmple"41. Amănuntul merită reținut
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
un creier diabolic și singuratic, a avut într-o zi ideea de a introduce în computer un scenariu neobișnuit, complet eretic: dărîmarea zidului Berlinului, perestroika, glasnost, reforma economică... Și se vede că ecranul computerului a început să producă soluții din ce în ce mai roze" (Ioan Pentru Culianu, Păcatul împotriva spiritului. Scrieri politice, București, Editura Nemira, 1999, p.116). Imediat, Iuri Andropov a transformat țările-satelite ale Moscovei în universuri alternative, experimentînd în fiecare în parte un scenariu K.G.B.-ist. În Ungaria a implantat economia de
Terorismul by Jean Servier [Corola-publishinghouse/Science/1077_a_2585]
-
Părinții lui Victor erau plecați în vizită la o familie, Deleanu. Victor a descuiat beciul cu niște chei, nu știu cum și a scos o sticlă de vin vechi, prăfuită, de culoare închisă, dar după cum am aflat imediat, vinul era de culoare roză și dulce. De scârbă pentru insuccesul nostru în ale dansului și presați de iubirea noastră așa zisă neîmpărtășită, ne-am dus în fundul grădinii, sub un nuc și acolo, prima dată în viața noastră, am băut din licoarea lui Bachus. Aveam
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pe mine la priveghere la Sfântul Dumitru. Stanca, Dinu și Mihai erau prea mici, ceilalți cred că nici nu se născuseră. Biserica Bălăcenilor era nouă și pe vremea aceea se năștea obiceiul. Ne făceam felinare tăiate din dovleci cu coaja roză, aproape roșie, și lumânarea pe care o aprindeam la priveghi o puneam în dovleac să luminăm drumul când ne întorceam acasă. Cred că și în clipa asta s-a umplut târgul de băieți cu felinare mergând spre mahalale, unde-și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
țuică tare”, gândi el aducându-și aminte că în zori, din foișorul palatului de la Mogoșoaia, dincolo de ceața subțire a lacului și de vălul galben-verzui al sălciilor pletoase, i se păruse că vede ca niște năluci de focuri, vălătuci de fumuri roz alburii. Acum știa că nu era părere, erau corcodușii și caișii cu floarea înmugurită; poate să plouă cât vrea în timpul Prohodului, sigur că de Paște va fi soare, că la Târgul de Afară se vor învârti până-n nori dulapurile, că
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Adunarea era mută. Voievodul își plimbă privirea de la unul la altul și în sfârșit plecă brusc capul. Într-o încolăcire de șerpi și plante fermecate motivele orientale ale covorului de Tabriz de pe pardoseală îi trimiteau în pupile irizații blânde de roz topit în cenușiu, de nuanțe de albastru peruzea și de aur vechi. Nu, categoric, doamna Marica nu are nici un covor atât de frumos, gândi el și își lăsă mâna dreaptă în jos, schiță un vag gest care ar fi vrut
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de ani, purta mustață și o barbă scurtă bine îngrijită. Avea un aspect dur și ținea în mână un baston de lemn; înfățișarea sa emana seriozitate. Înainte de a trece la afaceri mi-a oferit un pahar înalt cu un lichid roz care părea să aibă consistența unui șampon. De multe ori am afirmat în glumă că datoria mea de ambasador era să mănânc și să beau pentru țara mea, dar acest lucru părea că îmi depășește atribuțiile. În plus, am observat
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
alaiul său se adună sub cupola transeptului, în jurul unei mese rotunde acoperite de un covor cu flori de aur; pe covor se află vasele sacre, pâinea (sub formă de pișcoturi) și vinul de împărtășanie, lumânări legate cu noduri de panglică roz și bleu. Tămâia fumega, bazilica se umplea; la ora nouă și jumătate, frumoasa logodnică nu ajunsese. Viitorul soț părea îngrijorat, și asistența îi împărtășea neliniștea. În sfârșit, cele două canturi ale porților se deschid; prefectul de poliție deschide drumul îndepărtând
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
vinul de Champagne umple paharele; se fac toasturi pentru destinul fericit al nou-născutului. Tinere fete între doisprezece și paisprezece ani prind la corsetul doamnelor și la butoniera domnilor o medalie comemorativă din aur și argint aurit, agățată printr-o panglică roz sau de albastrul cerului; e o dărnicie considerabilă când asistența e numeroasă. Medalia are pe o față numele copilului și data nașterii sale; pe cealaltă față, data botezului și numele nașei. Acest lucru ține loc de act de naștere și
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
al patului, de culoarea cafelei, imprimat cu trandafiri În aceeași culoare, din dormitor. Am zâmbit. Ce vis romantic! Razele soarelui pătrundeau prin ferestre. M-am sculat din pat și am deschis fereastra spre balcon. Florile albe de corcoduș și cele roz de cais, mi-au orbit ochii. S-a auzit sunetul discret la telefonul mobil, semn de mesaj. Deschid mesajul: “venim toată familia la tine, astăzi, cu mama În frunte, suntem pe drum”! Era sora mea cea mică de la Brașov. Deschid
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
ar putea face ceva care să stârnească mânia irațională a marelui om. Ivan Prokov, cunoscut mai ales sub numele de Marele Judecător, era voinic și nu avea cu mult sub un metru și nouăzeci înălțime. Purta o cămașă de mătase roz, pantaloni de mătase albă și o eșarfă de mătase asortată în jurul gâtului. Avea un cap leonin, un aer autoritar și o înfățișare înșelătoare. După ce îi salută pe ceilalți, se apropie rapid de Marin, cu mâna întinsă. \ David, spuse el cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
dispăru orice formă de viață. ― Și când te gândești că avea toate astea ascunse de decenii, spuse Elstan consternat ― Așteaptă! replică Marin lugubru. Nu e decât începutul. Se anunța a treia fază a atacului Începu să plouă. O ploaie colorată: roz, albastră, galbenă, verde, pe care Marin, palid și cutremurat, o urmărea pe ecranul TV. O asemenea ploaie nu mai căzuse pe un oraș al Terrei de șaptezeci și cinci de ani, de la al doilea război atomic. În timpul celui de-al treilea război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
fa, n-auzi... Bătrânele priveau pe geam la o fată de vreo douăzeci și șase de ani. Micuță, cu trăsături tăiate de vânt, îmbrăcată cu o bluză mai largă decât firavul ei trup, cu o fustă groasă, și cu șlapi roz ce îi acopereau picioarele negre de praf, tânăra stătea în așteptarea autobuzului. Avea cu ea un fel de sac, peticit și plin. Părea greu. Ce o fi având în el, Dumnezeu știe. Gândul mi-a zburat la Ioana. O rătăcită
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
lu’ bunică’tu? Zii, măi, Andreiuț mamă... țața Tinca avea dreapta la inimă, iar stânga și-o sprijinea de stâlpul frumos lucrat al casei cele mari. Andrei, un copil de vreo șase anișori își arăta dințișorii printre buzele subțiri și roz. Nu zicea nimic. Își privea bunica cu ochii ca două scântei gata să dea un răspuns. Nu o făcea, însă. O lăsă pe țața Tinca să-l roage, să audă de la ea că nu o să fie nimic rău dacă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Da’ cum a fost? Ce s-a întâmplat, știți? Interveni un tânăr în costumul cam strâmt pentru trupul lui. - Ce o spus? - Cum s-o întâmplat? Interveni Maria lu’ Pădureț. - A, da, continuă țața Floarea, mestecând cuvintele cu gingiile ei roze. Da. Aseară, ieri, s-o dus cu un om de aici, o băut, o făcut treaba și asară la timpul doisprezece o vinit. Când o vinit, mai este și Carmen martor, să spuie ea că ie m-o chemat aici
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
pătrunde frigul de-a lungul picioarelor ca de plumb. Visa la palmierii drepți și mlădioși și la fata care fusese cândva. După ce se spălară, coborâră în sufragerie. Pe zidurile goale cineva zugrăvise cămile și palmieri, înecând totul într-un sirop roz și violet. Prin ferestrele boltite se strecura o lumină sărăcăcioasă. Marcel îl întrebă pe patronul hotelului despre negustorii de prin partea locului. Apoi, un arab bătrân, purtând o decorație militară, le aduse masa. Marcel, preocupat, își fărâmița felia de pâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
doar figura necunoscutei, de o absolută transparență... umerii goi, de pe care căzuse un șal pufos, cu dungi verzi, ca iarba. N-avea nimic sub șal. Pieptul pornea lent, din umeri. Pâlnia sânului se împlinea târziu, într-un bob mare și roz. Nu se înfășurase decât cu acest șal ușor. Îl va coborî, ca un brâu, în jurul pântecului, rămânând în sus goală, albă. Încremenire. Ochiul înțepenise, mare și orb, pe un sân. Abia apoi, după mult timp, ar fi în stare să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
între ei. Soarele, precum coroana unui copac fără rădăcini, uriaș, ca un nor, din interiorul căruia se decupase curba albă a frunții de femeie. Apoi cealaltă, simetrică, un culcuș de scoică, urcând, de sub bărbie până la cercelul cald al urechii. Valuri roz. Albe altele, pufoase, violete. Carnea de argilă a soarelui devenit câmp și pământ, în care lumina săpase umeri și sâni, mângâiați, ca în acel vechi tablou, de salbe de șerpi subțiri. Pentru că pictorul iubise doar soarele naturii. Și al artei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se apleacă mult, vârând aproape capul prin gura ghilotinei, să vadă chipul. Casierița depune pe un raft, în spate, felia, în care rămâne curbura dinților ei mari și ascuțiți, cercul de salam se rostogolește. Se apleacă, ridică semiluna de parizer roz. Mâini lungi și zdravene, bălăbănindu-se în marginea unor picioare subțiri și scurte. Încearcă să-și acopere cu buzele dinții mult ieșiți în afară, nu reușește. Întinde palma sub palma cumpărătorului, trage lent bancnota. Primise biletul, reintra în sală. Alte
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
riduri, rânjet. Beatitudine solitară, de parcă ar fi atins marginea lumii, a zilei, miezul sângeriu, de unde pornesc toate. Apogeul invizibil al zilei, marți, miercuri ; aceeași oră și același loc ? Zăduful clocește, capete și brațe pendulează aiuristic, leșinul răsucește colile groase și roz de ozalid prăbușite peste mese și peste sulurile de calc subțiri, transparente. Scaunele, planșetele și cuierul se mișcă bălăbănit, fără zgomot. Se privește cu luare-aminte în fereastra deschisă. Stă pe locul Ortansei, nu mai e nimeni în jur. Ambele părți
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
undă se-mbracă cu o rază, Copacii se cutremur în frunțile de stânci, Lumina se-mprăștie în pânză luminoasă Pe merii plini cu floare-n grădinele adânci - Și eu, la trunchiul unui, visez la ea deștept, În ploaia de flori roze pe dânsa o aștept. Ea vine și pe sînu-mi cu dulce ea se lasă! În pletele-mi și-ncurcă micuță mâna ei, Și umeda-i suflare, pură, copilăroasă, Adie blând pe frunte-mi și peste ochii mei, Apoi fața-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]