3,312 matches
-
Înțelegerea vulnerabilității în fața „Îngerului Exterminator” (Alei) are drept consecință înmulțirea expansiunilor lirice de tipul lamentoului, al cuvântului testamentar și al rugăciunii. Acestea formează substanța unor poeme încadrabile în lirica propriu-zisă „a eului” (Patria, Denis cel Scurt, La moartea lui Zed, Ruga fericitului autor) ori în aceea „a măștilor” (Bocetul lui Ion Vodă Armanul mai numit și cel Cumplit), dar constituie și secvențe în poeme dramatizate sau descriptiv-narative (Monos, Glasul Petrului Cercel, Dormind, Iberia). Atenuarea lirismului, disimularea lui se vădesc și în
BOTTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
Chișinău (1982). Volumul La Putna mi-e drumul (1993) este un „reportaj” liric care evoluează de la pastel la odă, cu vizibile reminiscențe eminesciene. Alte versuri (Poeme de pe Valea Plângerii, 1996) sunt dedicate martirilor deportărilor staliniste sau martirajului postperestroikist (Cântec de rugă pentru Dumitru Matcovschi). SCRIERI: La Putna mi-e drumul, Chișinău, 1993; Poeme de pe Valea Plângerii, Satu Mare, 1996; Si-la-bi-sind în tainele iubirii, Satu Mare, 1996; Stalactite, Chișinău, 2002. Repere bibliografice: Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 255-256. I.C.
BULAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285927_a_287256]
-
Cultura”, 1972, 1 aprilie; Grigore Vieru, Răbdare și frumoasă trudă, LA, 1988, 25 august; Mihai Cimpoi, Amiaza culegătorului, LA, 1988, 25 august; Gheorghe Tomozei, Poeți basarabeni, L, 1992, 48; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 219; Leo Bordeianu, Taina ce-și face ruga, LA, 1998, 13 august; Grigore Chiper, Virtualul de după, „Contrafort”, 1998, 11-12; Simion Bărbulescu, Poeți din diaspora, CL, 2000, 1. M.C.
BURAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285950_a_287279]
-
în mâini. Liniștea revenise la esența ei de început - la puritatea tăioasă a culmilor pe cerul încă scăldat în lumină. Nu se mai auzea decât pasul apăsat al bărbatului. Și parcă se mai făcea auzit murmurul interior și dens al rugii necunoscute înălțate de femeie... Pătrunzând în încăpere, văzură discul de granit, ce părea încă și mai masiv sub tavanul acela scund, înfipt între scândurile adânc brăzdate. Leagănul copilului, atârnat în mijlocul încăperii (se temeau de șerpi), fusese abia atins și se
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
trezise... Mama îl strânse la piept, necrezându-și parcă ochilor, apoi se lăsă convinsă, îl ascultă cum trăia. Când înălță privirea, tatăl văzu în ochii ei urma unei spaime care nu mai privea doar viața copilului. Era ecoul cumplitei sale rugi, al legământului, al jertfei inumane pe care i-o acordase anticipat celui ce avea să țină moartea departe. Tatăl nu cunoștea numele acelui zeu tenebros și vigilent, el credea în destin sau pur și simplu, în hazard. Hazardul a vrut
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
fi adresat sieși, iar istorisirea lui continua deja de câtva timp. În mod uimitor, litania aceea izbuti să se impună peste furia valurilor și isteria vântului, ca dâra egală și dreaptă a unei torpile pe o mare agitată. La început, ruga mea repetată („Nu vreau să mor... Nu acum... Nu vreau...“) și mai ales rușinea de a o fi rostit mă împiedicaseră să-l urmăresc. Dar, cum ceea ce evoca el era foarte îndepărtat de situația noastră (vorbea despre un deșert), am
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Șah avea să-mi vorbească despre o moarte deja veche (nu asociam încă nici numele tău, nici privirea ta acelei morți). Vorbea, mergând pe drumul de țară dintre două șiruri de copaci desfrunziți, cu trunchiurile învinețite de licheni, năpădite de rugi de mure. Cel care nu-l cunoștea ar fi crezut că plânge. Își ștergea din când în când de pe obraji picăturile de zăpadă topită, ninsoarea care ne surprinsese pe drum. Vorbea de altfel puțin și cu o voce neutră. Când
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
nici lui nu‑i sunt asemeni, căci și pământul rodește la soroc și pe tine, Doamne, te binecuvântează!”tc "IV. [Bunavestire]" Și, iată, un Înger al Domnului a venit asupra ei și i‑a zis: „Ana, Ana, Domnul a Împlinit ruga ta: vei prinde sămânță În pântec și vei naște prunc, iar despre neamul tău se va vorbi În toată lumea”. Și a răspuns Ana: „Să trăiască Domnul Dumnezeul meu, dacă voi naște prunc - băiat ori fată -, Îl voi dărui Domnului Dumnezeu
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
se izbește, cu o încrâncenare sinucigașă, de zidul unui firesc găunos (Revolta). Cuvintele nobile ale poeziei trec, la el, într-un regim al opresiei și deformării (Cuvinte vii). Rugăciunea este întoarsă când bunătatea lui Dumnezeu seamănă cu lama de pumnal (Rugă). Din perspectiva imposibilei comunicări cu divinul, aproape și de fascinația cu care artiștii expresioniști au insistat asupra decăderii omului, în poezia lui, viii ca și morții, în mizeria lor banală până la stupoare, nu sunt vrednici nici de milă (Drumul cel
BONCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
de meșteșugar al versului e vizibilă în șlefuirea cu migală a sonetului (Cântarea dragostei), în înlănțuirile și variațiile motivelor (Simfonia rustică). Dacă Lucian Blaga îi apărea drept un fenomen unic prin asimilarea metafizică a folclorului, B., care reia figurația blagiană (Ruga profetului, Moartea lui Zamolxe, Cântă Pan), rămâne, cu lumea lui „de ciobani și doine”, în orizontul, mai mult plastic, al sămănătorismului. Căutarea armoniei muzicale, mirajul purității conferă rezonanțe proprii unui limbaj poetic ce sună adesea ca o reminiscență (Simfonia rustică
BUGARIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285915_a_287244]
-
materia/oarbă de singurătate/hulpav devorându-se” (Ciori). În întregul ei, poezia lui B. se vădește drept „poezie a ființei și a rostirii” (Eugen Simion), proiectând cosmic derizoriul ființei umane, drama existențială. Ea devine tot mai mult lamentație solemnă și rugă imperativă. Ca eseist, B. citește poezia Magdei Isanos ca pe „un drum spre Eleusis” (Magda Isanos. Drumul spre Eleusis, 1975), adică „un drum către împărăția miraculoaselor forțe germinative eterne. Un punct în care gândul produce stupoare și îndoială înainte de a
BADESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285538_a_286867]
-
pastorale, inspirate de muze artificiale (Filide, Silvia, Tirsi), având o imagistică bucolică și convențională, se contaminează de lirismul autohton al cântecelor de lume, de „alăută”. Nu lipsesc tânguirile la modă, suferințele afectate, patimi exagerate („urgia” amorului), șantajul sentimental („dorita moarte”): Rugă cătră Amor, Cântec [O, suspine arzător], [Ah, viață plin de jele] ș.a. O surprinzătoare Meditație, din 1821, de fapt traducerea celebrei L’Isolement (1820) de A. de Lamartine, rămâne o mostră de sincronism asachian, fără ecou în plan literar. Piesele
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
imagini ale nemișcării și vagului, aspirația spre ilimitat implicată proiecției dorului și neliniștii în imensitatea spațiilor, ca și versul curgător, muzical, nu mai pot fi atribuite doar acestei influențe, constituind semnele unei vădite individualități poetice. Rugăciune încearcă formula originală a rugii animate de iubirea țării, de visul unui viitor de glorie și dreptate, cu inflexiuni profetice („Dar ce să fie acea lumină, / Ce sus se vede de focuri plină, / Și dimpreună un zgomot lin? / Nu crez să fie semn de furtună
CARLOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286110_a_287439]
-
legănat, ne-au cântat și ne-au spus povești până venea Moș Ene pe la gene. Ana II: Eu sunt...un roboțel, cum spune Raluca și Gigel. O să spuneți că o...tinichea nu are suflet. Am scris în memoria mea o rugă (un cântec) închinat mamei. De ce? Astăzi m-am convins cât de tristă poate fi o tinichea ca mine - cum spun în glumă Raluca și Gigel - că nu am și eu o mamă. Dar am în schimb mulți prieteni, și mai
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
Raluca și Gigel - că nu am și eu o mamă. Dar am în schimb mulți prieteni, și mai ales pe voi, copii!... (sala aplaudă). Rugă pentru mama (un text care va fi repetat cu sala). Doamne, Te rog, să asculți ruga mea de copil și să... Spectacolul care, prin natura lui, prin ,,specificitatea’’ mai mult decât specială, are în ,,economia’’ lui cca. 60-70% o parte vizuală și sonoră. Spectacolul, prin specificitatea lui, poate fi jucat și în spații neconvenționale: intersecții, săli
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
gura podului un abur roșiatic. OPUSTUL Râul curgea liniștit pe luncă. Meandrele lui alcătuiau coturi în care dormeau, falnic, copacii : un plop, un tei, pâlcuri de frasini, ulmi și stejari. Lângă mal clipeau, verde, răchiți. Boschete de soc sângerau sub rugi de hamei. în rupturile mâlite se îmbulzea stuful iar, la dolii, săbii de papură scoteau din teci panașe cafenii. Apa se domolea în iazul cu hatie și cu opust. Balta avea pește din care se lua vamă cu crâsnicul și
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
casei era ascunsă o legătură, adevăratul motiv al frângerii de inimă cu care se rugase Aglaia : abia ieri îndosise de pe gardul cumnatei Sevastița cămașa și izmenele lui Ion. Baba pipăi lucrurile bucată cu bucată, apoi le înfundă cu satisfacție înapoi. Ruga fusese pentru depărtarea viitoarelor ispite, nu și pentru păcate mai vechi. Din poiată s-auzea foiala nerăbdătoare a găinilor. Dând ușița de perete, bătrâna le îndemnă cu tandreță : - Hai, fetelor, ieșiți ! De pe răzlog o găină pestriță o privea numai cu
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
schimba legile naturii, o ființă care pretinde că zeii din ceruri știu și pot mult mai puțin decât cei de sub pământ. — Știu și pot la fel, că doar tot zei sunt, suspină abătut principele, doar că noi îi implorăm prin rugi și sacrificii să ne acorde sprijinul lor, în timp ce decăzuții ăștia folosesc ritualuri coercitive pentru a-i sili să le îndeplinească dorințele nesănătoase. Nesănătoase! urlă Livia isteric, gesticulând alandala din brațe. Nesănătoase, ăsta-i cuvântul! — Ho! Ce te-ai pornit așa
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a reușit să-l ener veze. Vocea cezarului se înalță mânioasă. — Mai ales că e vorba să aducem mulțumire zeilor. Pune bolul pe masă și înalță fruntea și brațele în sus: — Întâi de toate lui Jupiter, pentru că ne-a îndeplinit rugile și am câștigat războiul... Ianuarius oftează înfundat. De câștigat, l-am câștigat, dar pace tot nu avem și banii se duc pe gârlă... Augustus coboară privirea spre el. Își linge degetul de untde lemn ca să nu se păteze, după care
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
prima lor magistratură, care n-au habar de nimic, pe când pretorii au mai multă experiență. Secretarul lăsă să-i scape un vaiet prevestitor de rău. — Of... — Ce te văicărești ca o babă? îl repede bătrânul. Ianuarius își împreunează mâinile a rugă. — Mărite Doamne, la mine se centralizează doar cheltuielile, nicidecum toate veniturile. Enervat, cezarul răpăie cu degetele în tăblia de lemn. — Tezaurul lui Saturn e creditat cu totalitatea veniturilor din Egipt și a celorlalte surplusuri care se află în evidența birourilor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și dorință. Se uită din nou la soția lui. O acoperă cu grijă. Atinge în treacăt, mângâietor, pântecul umflat. Degetele sesizează mișcările zbuciumate ale fătului. I-a deranjat liniștea. Genele i se umezesc. Ros de remușcări, înalță în pripă o rugă către zeii atotputernici să nu i fi făcut cumva rău micuțului. Să nu se nască infirm, cu malformații, precum fratele său Claudius. O groază irațională pune stăpânire pe el și alungă orice urmă de toropeală. Doar capul și-l simte
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
chiar ascultă unele rugăciuni și sunt impresionați de anumite cuvinte. Lumina puternică îl face să închidă pleoapele. Se lasă cuprins de o dulce toropeală. Tresaltă ușurel când o voce venită din depărtare ajunge până la el: — Pe Tine preamărindu-te, cu rugi tremurătoare și cu sufletul aprins de credință... Cine vorbește...? — ...îți aducem prinos, ca să ne purifici, Mars pater, un porc, un berbec și un taur... Un gând răzleț îl avertizează că riscă să ațipească. Speriat, des chide iute ochii. Îl vede
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Preabunule, de foamete și distrugere, de ruină și furtună. Permite grânelor și viilor noastre să crească și să rodească. Ține sub paza Ta păstorii și turmele lor. Cruță oștirile noastre. Dă-ne sănătate și putere, apără Cetatea ce-ți înalță rugi. Își duc toți trei palma dreaptă la gură, apoi se rotesc cu tot corpul spre dreapta. Tiberius Nero răsuflă ușurat. Acesta este gestul final de adorare. Augustus cere cu un gest scurt ca ofrandele să fie așezate pe altar, alături de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Astfel vine-n toată noaptea sburător la al ei pat. Se trezi din somn deodată de sărutu-i fermecat; Și atuncea când spre ușă el se-ntoarce ca să fugă, Ea-l oprește-n loc cu ochii și c-o mult smerită rugă: O rămâi, rămâi la mine, tu cu viers duios de foc, Sburător cu plete negre, umbră fără de noroc Și nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îndrăgit. Otu umbră
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
rană Dând la patime repaos. {EminescuOpI 127} DESPĂRȚIRE Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita? Te-aș cere doar-pe tine, dar nu mai ești a ta; Nu floarea vestejită din părul tău bălaiu, Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai. La ce simțirea crudă a stinsului noroc Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc? Tot alte unde-i sună aceluiași pîrău: La ce statornicia părerilor de rău, Când prin această lume
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]