4,384 matches
-
avem unde să ne pitim. Salut, spune ea apropiindu-se și uitîndu-se la mine. — Salut, Lisa. Trish zîmbește vesel, străduindu-se să-și ia un ton cît mai normal. — Ce mai faci? — OK, răspunde ea ridicînd din umeri. Salut, Ellie. — Salut, Lisa, mormăi eu. Reușesc să o privesc În ochi o secundă, după care mă uit În altă parte. — Ellie, mi se adresează Lisa, am putea să mergem undeva să vorbim? Stau eu cu cei mici, se oferă Trish la repezeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Se uita la mine ca și cum nu m-ar fi văzut în viața lui, ochii trădându-i simpatia: - Stiliano, dacă ai fi fost puțin mai înalt și nu atât de oacheș, ai fi putut trece drept longobard. Ducele Kakko îți trimite salutul său personal și m-a însărcinat să-ți spun că va fi bucuros să te revadă și că e mândru de purtările tale. Am făcut pe modestul. - N-am făcut decât ce mi s-a poruncit. Mai bine spune-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
toată marmura se afla la locul ei, clădirile și casele erau de o frumusețe rară, iar templele fuseseră transformate în biserici. Piața era pavată cu lespezi mari și, în fața pretoriului, statuile Cezarilor încă stăteau cu mâna ridicată în semn de salut. Doar soclurile zeilor Antichității erau fie goale, fie înzestrate cu cruci. Pe scara de marmură a palatului consular ne-a ieșit în întâmpinare solul exarhului, cu suita lui foșnitoare de mătase și scânteind de aur și de pietre prețioase. Nobilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a surâs, spunând: - Fie ca Tatăl cel Născut să vă ocrotească în misiunea voastră. O să vă mulțumiți cu ospitalitatea soldaților, căci, după cum bine știți, numai cei consacrați pot intra în mănăstire. S-a despărțit de noi cu un gest de salut, cu pași înceți. Veteranul ne-a condus mormăind în clădirea soldaților și a poruncit să ne fie adus un lighean cu apă. A mai rămas să se uite la noi mânios cum îi mâncam porția de dimineață. L-am întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Garibaldo a intrat singur și a ieșit însoțit de împărat și de tânăra lui soție, amândoi palizi și cu ochii umflați de nesomn. Am făcut o plecăciune. Nimeni n-a zis nimic. Garibaldo a schițat doar un mic gest de salut și încă o dată m-a prins de braț. Heraclion a spus: - Medic arogant, călugăr încăpățânat, de ce refuzi lectica? De ce nu rămâi aici? Garibaldo a făcu din nou un gest mut de salut cu mâna, fără să se-ntoarcă, și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Garibaldo a schițat doar un mic gest de salut și încă o dată m-a prins de braț. Heraclion a spus: - Medic arogant, călugăr încăpățânat, de ce refuzi lectica? De ce nu rămâi aici? Garibaldo a făcu din nou un gest mut de salut cu mâna, fără să se-ntoarcă, și a surâs. Pe drum m-a întrebat: - Când pleci, Stiliano? I-am răspuns: - Peste două zile. A făcut semn cu capul, după care mi-a zis: - Bine. Mâine să vii la mine, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
manifestele lui electorale, cu ochelari și cu părul răvășit, avea o față simpatică și onestă, Îți inspira Încredere. Chiar dacă nu o merita, Îi oferise această după-amiază Împreună cu copiii, iar el avea să-i fie recunoscător pentru totdeauna. Îi adresă un salut. Nu te supăra, domnule avocat, tu nu știai, nu aveai cum să știi. Palatul Parlamentului era Întunecat. Îi păru fals ca decorurile unui teatru. Nimic nu-i mai părea adevărat - nici Roma, nici seara, nici copiii, nici măcar el Însuși. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu sufletul plin de dorință, am rămas așa mult timp privind-o. Colț picat din Rai, Albastrul cerului și al pământului, câți nu ți-or fi spus povești prin călătoria lor la țărmul tău, dar oare tu le-ai trimis salutul tău? Îngăduie-mi și mie o mică privire, te rog! O adiere a trecut peste mine ca un suflu binecuvântat, așa că și eu, ca miile de călători la țărmul mării, am fost salutat de Marea Albastră cu tot misterul ei
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de probleme. Îți mai aduci aminte cum ne-am cunoscut? Eram mici, dar zâmbetul tău m-a făcut să-mi doresc să fiu prietena ta pe veci. Și-ți amintești drumul pe care l-am parcurs nedespărțite încă de la primul salut? A fost un drum lung, uneori cu greutăți și lacrimi, dar de cele mai multe ori cu zâmbete și veselie, ce ne-a impulsionat să devenim așa cum suntem noi acum. Și-ți amintești primul film la care am mers împreună? Râdeam amândouă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
dat seama că am adormit. Era dimineață. Razele de aur ale soarelui umpleau apartamentul meu micuț cu o lumină difuză, mângâindu-mi părul negru buclat. Am coborât leneș din pat, m-am întins după telefon și am răspuns: Alo! Hey! Salut! Sunt Alex, ăăăă... băiatul de aseară, de la accident. Mi-am amintit imediat de el și de asemănarea izbitoare cu Andrei. Da! Ai mai aflat ceva de criminal? E complicat, ne putem întâlni undeva? Da, la cafeneaua aia din centru, cea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
după tine. Te-am găsit pe hol, te uitai pe fereastra deschisă, gânditoare. M-ai observat; parcă nu-mi doream asta. Doream să te contemplu, să știi de existența mea, dar să nu-mi dai importanță (întocmai ca o umbră?). Salut! M-ai salutat băiețește, voioasă. Asta m-a surprins! Bună... Uite, poftim. Ți-am dăruit lalele. Ai șovăit o clipă, ai privit în jur, ai vrut să te convingi că ție îți sunt dăruite. Le-ai luat c-un zâmbet
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
erau neamuri. Iacob se vede treaba că știa bine numele acelea, iar Laban recunoscuse și trăsăturile surorii sale în chipul străinului pe care îl avea în față. - Ești binevenit, a spus Laban, fără să zâmbească și fără să-i întoarcă salutul. Înainte să plece, Laban a arătat cu degetul spre Lea, desemnând-o să se ocupe de plictiseala asta. Mama mea a dat din cap și s-a întors înspre singurul bărbat de până atunci care nu-și feri privirea când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mai arătoase ca dar pentru Bunica. Iacob își începea dimineața mergând lângă Rahela, îi sorbea parfumul, zâmbea și nu spunea prea multe. Apoi, mai târziu, se muta și mergea alături de Lea ca să vorbească despre animale, despre merinde și despre care salut ar fi fost cel mai politicos ca să-i întâmpine pe părinții lui. Mai târziu, după-amiaza, Iacob trecea lângă Bilha, dându-l la o parte pe Ruben, care era umbra ei. Tata mergea atunci cu mâna pe umărul ei micuț, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
scoasă din cuptor, s-a dat de veste că vine Isaac. M-am repezit și eu să-l văd cum se apropie de dumbravă. Rebeca a venit și ea să se uite și și-a ridicat ușor mâna, într-un salut scurt. Tata a ieșit să-l întâmpine, a mers spre el, din ce în ce mai repede, până când a ajuns să alerge practic înspre tatăl său. Isaac n-a răspuns nici la salutul soției sale, nici la entuziasmului fiului. A mers mai departe, imperturbabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să se uite și și-a ridicat ușor mâna, într-un salut scurt. Tata a ieșit să-l întâmpine, a mers spre el, din ce în ce mai repede, până când a ajuns să alerge practic înspre tatăl său. Isaac n-a răspuns nici la salutul soției sale, nici la entuziasmului fiului. A mers mai departe, imperturbabil, așezat confortabil pe spatele unui măgar condus de o femeie în alb din anturajul Bunicii - dar, spre deosebire de celelalte, aceasta purta un văl care o acoperea cu totul, lăsându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mătușa mea strălucea în toată splendoarea ei aurie. Părul îi rămăsese la fel de lucios, iar ochii negri îi sclipeau. Cele două femei s-au măsurat una pe alta cu un fel de recunoaștere și au dat din cap în semn de salut. Re-nefer și-a ridicat rochia deasupra genunchilor și s-a așezat pe vine în partea cealaltă a lui Așnan, pentru că așa o chema pe tânăra mamă care gâfâia și se văita mai mult de frică decât de durere. Cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
m-a îmbrățișat fără să simtă nimic din noua căldură care mi se cuibărise în trup și m-a trimis la cules măsline, unde era mult de muncă. Zilpa mă aștepta acolo. Supraveghea presa și abia mi-a răspuns la salut. Chiar și Bilha care știa să citească în inimi era ocupată cu câteva urcioare de ulei care crăpaseră și nu vedea nimic altceva. Lipsa lor de atenție mi-a deschis ochii. Înainte de călătoria la Salem, eram sigură că mamele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
așa mai merge, și atunci am ieșit din cabinet, și am străbătut coridorul, și am coborât scările, ieșind pe la poarta profesorilor, elevul de serviciu, care ne-a deschis poarta, ne-a salutat militărește, dar Vasököl nu i-a răspuns la salut, abia de-am schițat gestul de-a duce mâna la tâmplă a salut. Tovarășul director i-a împrumutat lui Vasököl mașina lui personală, iar Vasököl mi-a dat voie să stau în față, niciodată până atunci nu mai stătusem în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și am coborât scările, ieșind pe la poarta profesorilor, elevul de serviciu, care ne-a deschis poarta, ne-a salutat militărește, dar Vasököl nu i-a răspuns la salut, abia de-am schițat gestul de-a duce mâna la tâmplă a salut. Tovarășul director i-a împrumutat lui Vasököl mașina lui personală, iar Vasököl mi-a dat voie să stau în față, niciodată până atunci nu mai stătusem în față, iar acum nu puteam savura situația, pentru că mă gândeam tot timpul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și se holba într-adevăr la mine. Era un negru, uscat și în vârstă, stătea la masă, urmărindu-mă din priviri. Când l-am văzut, m-am speriat puțin, dar l-am salutat repede, nenea nu mi-a răspuns la salut, mi-a făcut doar semn să mă apropii, și eu m-am apropiat, dar el tot n-a deschis gura, a arătat numai spre eșichier, iar eu i-am spus, mulțumesc, dar nu-mi place să joc șah, dar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
febril pregătind să Îngroape viața de holtei, neștiind nici unul că mîine nimeni nu va mai avea chef de rîs. Și nici de nuntă. Am dat peste cap ce mai rămăsese pe fundul ceștii și mi-am croit drum spre ieșire. Salutul meu adresat tuturor, fără să vizeze pe cineva anume, se pierdu În agitația Înconjurătoare. Am luat-o de-a lungul debarcaderului, am lăsat În urmă primăria situată la capătul extrem al portului și am simțit izbindu-mă În plin șfichiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sau cu fostul ofițer de poliție? PM nu se putea Împiedica să nu fie sarcastic și condescendent, gîndi Marie. Îl cunoștea dintotdeauna, Însă bariera socială și cei zece ani care Îi despărțeau Îi făcuseră să nu schimbe altceva decît cîteva saluturi sau cuvinte banale, deși se Întîlneau regulat. PM o conducea deja pe Marie spre bibliotecă, declarîndu-se Încîntat să-i răspundă la Întrebări. - O să-mi ofer plăcerea de a-ți pune și eu cîteva, mi-ar plăcea să știu, ca informație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-l simțea gata-gata să sară să-l ia pe Fersen la bătaie. Skipperul o sărută rapid pe tînăra femeie, șoptindu-i că o așteaptă la hotel. - Nu cred că ne vom mai revedea, Îi aruncă el comandantului În chip de salut. - Viața e plină de surprize, răspunse glacial polițistul. Christian se Îndepărtă. Avea de acum un motiv suplimentar să dorească s-o ia pe Marie cu el departe de acolo. Se Însera. TÎnăra polițistă stătea pe faleza care domina golful Jefuitorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ca să răspundă unui apel. - Fersen, ascult... OK... Și În afară de Pérec și Le Bihan, ai făcut cercetări și În legătură cu Jeanne Kermeur?... Se Încruntă brusc. - Ești sigur? N-a cîștigat niciodată nimic la Loto? Mulțumesc, Franck. Nu sufla o vorbă Mariei deocamdată. Salut. Respiră adînc, reflectă o clipă, apoi se Îndreptă spre mașina de teren. Dacă exista o persoană care știa unde se putea refugia Marie ca să-și oblojească singură rănile, aceea era tatăl ei. Milic Îl văzu apropiindu-se. Calm, Îl ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Dar Își atinsese scopul, Marie mușcase din momeală. Se Întoarse spre el. - Cei din familia Pérec nu mai pot din păcate să vorbească, dar va trebui ca Yvonne să dea explicații. - Bine, șefa, replică el cu simplitate, schițînd un mic salut. Ea se ridică și se Îndreptă, alături de el, spre mașină. - SÎnt la curent În legătură cu Christian. Îmi pare rău, Marie... Sincer. Schiță la rîndul ei un zîmbet chinuit. - Cum ai dat de mine? - Tatăl tău mi-a spus unde veneai cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]