4,125 matches
-
țară. Cel rămas se întoarce la casa Bunicii. (Gemenii) Adevărul nu e la îndemîna simțurilor, nici măcar a celor ficționale. Pentru că realitatea e prea urîtă și greu de îndurat, pistele trebuie amestecate pînă la propria închidere în labirint. La Agota Kristof, scriitura e ceea ce rămîne cînd tot restul s-a spulberat, speranța de a reinventa realul, de a povesti lucrurile așa cum ar fi trebuit să se petreacă, și toate astea într-o "limbă dușmană", cum îi spunea ea, franceza, a cărei utilizare
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mai puțin înseamnă mai mult") sunt foarte eficient aplicate în romanul lui Djian, unde personajele principale sunt ieșite din comun, fără ca vreo trăsătură a lor să fie îngroșată, dimpotrivă, ele apărînd, la o primă vedere, absolut banale. Contrastul și geniul scriiturii rezidă tocmai în opoziția dintre "mai mult" (respectiv conținutul evenimențial) și "mai puțin" (tonul lejer, umorul omniprezent). Rezultatul e o reușită literară de o subtilitate ce depășește cu mult trama narativă, iar tehnica autodenigrării, a acelui understatement accentuează, parcă, ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
o reinventare a povestirii, așezată acum în tipare dezinvolte, insolente, inedite, minimaliste, impasibile, în care resorturile psihologice tradiționale sunt ignorate, dacă nu chiar complet răsturnate, pînă la absurd. Umorul, spiritul ludic și plăcerea provocării cititorului, a demontării tuturor pactelor de scriitură și lectură fac, de asemenea, parte din această postmodernă "înviere" a romanului francez. Deși nota dominantă a reprezentării trupului la cei trei autori asupra cărora se oprește cu predilecție (Toussaint, Redonnet, Chevillard) este una negativ-destructivă, Lidia Cotea demonstrează strălucit că
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Singularitatea vocii sale nu are gen. În ce-l privește pe Eric Chevillard, considerat, pe bună dreptate de Lidia Cotea ca autorul cel mai profund și mai interesant din cei trei, revolta sa poetică rimbaldiană ilustrează radicalitatea demersului său literar, scriitura în spirală și metamorfoza permanentă, ce va afecta și corpurile personajelor sale, textele fiindu-i nesfîrșite pretexte pentru alte povestiri posibile. Din punctul de vedere adoptat de autoare, Chevillard se pretează cel mai bine la un studiu complex al corporalității
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pretexte pentru alte povestiri posibile. Din punctul de vedere adoptat de autoare, Chevillard se pretează cel mai bine la un studiu complex al corporalității, nu doar la nivel de personaje, ci, ca într-o mise en abyme vertiginoasă, la nivelul scriiturii înseși, aceasta fiind pentru el, după cum afirmă, "ca un alt corp vizibil, expus, cu adevărat angajat în realitate, un corp tot mai antrenat, reactiv, capabil să se apere și să riposteze". Toate admirabilele disecții pe care le practică Lidia Cotea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
trupească. Cioranul român își transpunea viața în cuvinte; Cioranul francez viețuiește în cuvînt, trece de la cuvînt la trăire, ridică expresia la demnitatea de experiență originară, lăsînd să se dezvolte acea sămînță de ironie paradoxală, universală, infinită și instabilă, și atunci, scriitura înălțată la rangul de "principiu autonom, devine destin" (Ispita de a exista). Cioran a izbutit, în cele din urmă, o desprindere de real, nu în sensul detașării budiste pe care a admirat-o și invidiat-o, fără a o putea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
încolțit sunt încă perceptibile: Inconvenientul practicării unei limbi de împrumut e că nu ai dreptul să faci prea multe greșeli. Or, doar căutînd incorectitudinea fără a abuza de ea, atingînd în fiecare clipă solecismul, poți da o aparență de viață scriiturii. (NN) Cioran nu cade însă în păcatul idolatriei stilului și știe că, în fond, realitatea nu e mai puțin găunoasă atunci cînd figurația ei verbală este strălucită și ambiguă. Pe de altă parte, acesta poate fi un răspuns, un pansament
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
accepta o viziune nu binară, așa cum o cere logica clasică, ci ternară și multiplă, ideea de "niveluri de realitate" fiind indispensabilă perceperii unui fenomen atît de complex. Deci nu într-o derulare lineară putem vorbi de o eventuală "evoluție" a scriiturii cioraniene, ci situîndu-ne pe niveluri distincte. În logica obișnuită, axele sintagmatică și paradigmatică nu ar putea funcționa în juxtapunere, iar în fața unei mulțimi de opțiuni, alegerea este obligatorie : nu poți traversa strada și pe verde și pe roșu deodată. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Cuvîntul este, pentru Cioran, locul unde iluzia accesi bilității și a dialogului cu celălalt atinge punctul maxim, pînă la marginea nerostirii. Căci laconismul aforismelor sau al notațiilor fragmentare îl rătăcește pe cititor mai mult decît pesimismul exprimat. Funcția terapeutică a scriiturii este cu sens unic ; autorul este, poate, satisfăcut, dar cititorul rămîne flămînd. Acest posedat dostoievskian, care și-a impus cămașa de forță franceză a stilului secolului al XVIII-lea și suferă într-o limbă gramaticală, se lasă să alunece insidios
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
care țin loc de sistem, devenind un principiu unificator și asigurînd coerența de ansamblu. O asemenea tensiune a trăirii și un asemenea sens al tragicului existenței nu ar fi putut adopta o expresie evolutivă, argumentativă susținută, ci doar fulgurațiile unei scriituri și doar într-o limbă netedă, strălucitoare, clasică. Paradoxul cioranian și logica terțului inclus Pisicile sunt muritoare, deci Socrate este o pisică și are patru labe, la fel ca un cîine care, prin urmare este și el o pisică de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
trage în spatele păpușilor sale derutate. Dacă Cioran nu respectă pactul autobiografic, Roussy își bate joc de pactul romanesc în spiritul căruia cititorul ar fi cufundat, de la primul rînd, într-o lume ficțională logică și predictibilă în interiorul unui cadru dat. Or, scriitura crudă și scenele scabroase, de o oroare gratuită, care abundă în cele două principale romane ale sale Du sang sur la chair d'une pomme (Un înger care plînge) și Mon père est un fantôme (Tatăl meu e o fantomă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
spus, nu a scris niciodată eseuri, sau, mai degrabă, ar trebui definit un nou subgen diaristic, devreme ce lucrările sale sunt o provocare pentru orice amator de clasificări și etichete lămuritoare. Nu există reguli de compoziție sau vreun pact de scriitură și de sinceritate, care să distingă Caietele de celelalte texte ale sale, și îi repugnă pînă și ideea de a ține un jurnal : "Nu e decît filosofie coborîtă la nivel de calendar intim." (p.52) E drept că, prin comparație
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de exerciții în care aceeași formulă este uneori reluată și lucrată de trei-patru ori înainte de a ajunge la forma concisă și percutantă pe care o regăsim în volumele sale. Dincolo de aceasta, Caietele prezintă însă cîteva elemente caracteristice unui jurnal tradițional: scriitura e fragmentată, dispusă în raport cu anumite indicații cronologice (aflăm că este vorba de perioada 1957-1972), subiectul care se exprimă acolo se desemnează pe el însuși prin eu etc. Dar este, oare, rezonabil să ne întrebăm dacă acest jurnal seamănă cu Cioran
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
lui Dumnezeu, așa-zisul jurnal al lui Cioran ne dezvăluie în primul rînd un om bolnav fizic și un cititor bulimic. Am citit prea mult...", se plînge el. Lectura mi-a devorat mintea" (p.33). Jurnalul este, în principiu, o scriitură a eu-lui și "o mare desfășurare de sinceritate", spunea Julien Green. Unii, precum Gide, sau Mauriac au afirmat că adevăratul lor jurnal se găsea în romanele lor și că erau mult mai aproape de adevăr în ficțiune. Dar Cioran nu are
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
care o resimte adesea de a "pișca" slăbiciunile contemporanilor săi. Ambivalentă, deci, imaginea portăresei, așa cum sunt practic toate ideile și personajele ce străbat opera cioraniană. De fapt, distorsiunea gîndirii inerente punerii în cuvinte este ocolită, în măsura posibilului, prin fulgurația scriiturii fragmentare și prin frecventa utilizare a paradoxului. Cioran pare să fi găsit o rețetă ce constă în "a ști să dozezi banalitatea și paradoxul, la aceasta se reduce arta fragmentului" (C, p.990). Doar gîndirea discontinuă, în care cuvintele care
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
influențat de ideile mele. Mi se pare că abia acum le înțeleg cu adevărat [...] Am devenit propriul meu discipol." (AA) Deoarece, mai mult decît lectura altor texte, lectura de sine reprezintă adevărata răscolire, controlul scăpînd progresiv pînă la disoluția în scriitura sinelui. Punct esențial, căci deși a adoptat o civilizație care a avut dintotdeauna cultul limbii frumoase, Cioran nu i-a atribuit niciodată acesteia vreo întîietate de ordin ideologic, nici scriiturii ca atare vreo autoritate aproape religioasă asupra lumii. Mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
reprezintă adevărata răscolire, controlul scăpînd progresiv pînă la disoluția în scriitura sinelui. Punct esențial, căci deși a adoptat o civilizație care a avut dintotdeauna cultul limbii frumoase, Cioran nu i-a atribuit niciodată acesteia vreo întîietate de ordin ideologic, nici scriiturii ca atare vreo autoritate aproape religioasă asupra lumii. Mai puțin scriiturii de sine, acelui strigăt visceral trăit în și prin cuvînt, cu forța unei epifanii. Dacă jurnalul este prin excelență un spațiu al scriiturii prote jate, unde întrebarea: cine vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sinelui. Punct esențial, căci deși a adoptat o civilizație care a avut dintotdeauna cultul limbii frumoase, Cioran nu i-a atribuit niciodată acesteia vreo întîietate de ordin ideologic, nici scriiturii ca atare vreo autoritate aproape religioasă asupra lumii. Mai puțin scriiturii de sine, acelui strigăt visceral trăit în și prin cuvînt, cu forța unei epifanii. Dacă jurnalul este prin excelență un spațiu al scriiturii prote jate, unde întrebarea: cine vorbește? nu-și are justificare, dacă este cadrul privilegiat al scriiturilor eului
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
vreo întîietate de ordin ideologic, nici scriiturii ca atare vreo autoritate aproape religioasă asupra lumii. Mai puțin scriiturii de sine, acelui strigăt visceral trăit în și prin cuvînt, cu forța unei epifanii. Dacă jurnalul este prin excelență un spațiu al scriiturii prote jate, unde întrebarea: cine vorbește? nu-și are justificare, dacă este cadrul privilegiat al scriiturilor eului, atunci, încă o dată, Cioran nu a scris vreun jurnal. Caietele sale sunt o sferă a scriiturii eu-rilor, iar cuvîntul său se eliberează într-
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
puțin scriiturii de sine, acelui strigăt visceral trăit în și prin cuvînt, cu forța unei epifanii. Dacă jurnalul este prin excelență un spațiu al scriiturii prote jate, unde întrebarea: cine vorbește? nu-și are justificare, dacă este cadrul privilegiat al scriiturilor eului, atunci, încă o dată, Cioran nu a scris vreun jurnal. Caietele sale sunt o sferă a scriiturii eu-rilor, iar cuvîntul său se eliberează într-o altă logică a comunicării, cea a ființei în exil, care trăiește în verb experiența finitudinii
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
jurnalul este prin excelență un spațiu al scriiturii prote jate, unde întrebarea: cine vorbește? nu-și are justificare, dacă este cadrul privilegiat al scriiturilor eului, atunci, încă o dată, Cioran nu a scris vreun jurnal. Caietele sale sunt o sferă a scriiturii eu-rilor, iar cuvîntul său se eliberează într-o altă logică a comunicării, cea a ființei în exil, care trăiește în verb experiența finitudinii moderne... Lenea la Cioran Destinul unui mare scriitor în conștiința publicului e adesea paradoxal; pe măsură ce devine o
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
2.3.4. Alte apropieri ale termenului / 119 2.4. Puncte de reper pentru o schiță a postmodernismului / 125 Anexă / 137 Capitolul 3. Discurs și retorică în postmodernism / 139 3.1. Caracteristici ale retoricii postmoderne / 139 3.2. Discurs sau scriitură? / 147 3.2.1. Scriitură și scriere / 149 3.2.2. Scriitură, text, discurs / 152 3.2.3. Perspective ale scriiturii / 160 3.2.3.1. Scriitură textuală și scriitură non-textuală / 160 3.2.3.2. Scriitura-ca-producere, lectură, intertextualitate / 163
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ale termenului / 119 2.4. Puncte de reper pentru o schiță a postmodernismului / 125 Anexă / 137 Capitolul 3. Discurs și retorică în postmodernism / 139 3.1. Caracteristici ale retoricii postmoderne / 139 3.2. Discurs sau scriitură? / 147 3.2.1. Scriitură și scriere / 149 3.2.2. Scriitură, text, discurs / 152 3.2.3. Perspective ale scriiturii / 160 3.2.3.1. Scriitură textuală și scriitură non-textuală / 160 3.2.3.2. Scriitura-ca-producere, lectură, intertextualitate / 163 3.2.3.3. Gradul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
reper pentru o schiță a postmodernismului / 125 Anexă / 137 Capitolul 3. Discurs și retorică în postmodernism / 139 3.1. Caracteristici ale retoricii postmoderne / 139 3.2. Discurs sau scriitură? / 147 3.2.1. Scriitură și scriere / 149 3.2.2. Scriitură, text, discurs / 152 3.2.3. Perspective ale scriiturii / 160 3.2.3.1. Scriitură textuală și scriitură non-textuală / 160 3.2.3.2. Scriitura-ca-producere, lectură, intertextualitate / 163 3.2.3.3. Gradul zero al scriiturii / 166 3.2.3
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Capitolul 3. Discurs și retorică în postmodernism / 139 3.1. Caracteristici ale retoricii postmoderne / 139 3.2. Discurs sau scriitură? / 147 3.2.1. Scriitură și scriere / 149 3.2.2. Scriitură, text, discurs / 152 3.2.3. Perspective ale scriiturii / 160 3.2.3.1. Scriitură textuală și scriitură non-textuală / 160 3.2.3.2. Scriitura-ca-producere, lectură, intertextualitate / 163 3.2.3.3. Gradul zero al scriiturii / 166 3.2.3.4. Scriitura între lizibil și scriptibil / 171 3.2
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]