4,267 matches
-
unicitatea Evangheliei, avem deja un prim răspuns la întrebarea lui Iisus către apostoli: „Voi cine ziceți că sunt Eu?”. Provocată de această întrebare, teologia creștină este, cu alte cuvinte, darul Cuvântului. Hristos Cel zugrăvit pe frescele Evangheliei Bisericii este Hristosul Scripturilor, Cel care a chemat mai întâi pe Israel la slujire. Pe scurt, Biserica a văzut în recunoașterea lui Hristos „după Scripturi” (1Cor. 15,3-4) presupoziția teologică fundamentală a Ortodoxiei 1. Înainte de a discuta implicațiile teologice ale acestei mărturisiri centrale a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
această întrebare, teologia creștină este, cu alte cuvinte, darul Cuvântului. Hristos Cel zugrăvit pe frescele Evangheliei Bisericii este Hristosul Scripturilor, Cel care a chemat mai întâi pe Israel la slujire. Pe scurt, Biserica a văzut în recunoașterea lui Hristos „după Scripturi” (1Cor. 15,3-4) presupoziția teologică fundamentală a Ortodoxiei 1. Înainte de a discuta implicațiile teologice ale acestei mărturisiri centrale a Bisericii, trebuie să urmărim procesul transformării acestei proclamații apostolice dintr-un act de oralitate într-un document scriptic, astăzi disponibil în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mărturisiri centrale a Bisericii, trebuie să urmărim procesul transformării acestei proclamații apostolice dintr-un act de oralitate într-un document scriptic, astăzi disponibil în forma textului canonic al Noului Testament? Ce anume presupune și înseamnă credința în Hristos Cel „după Scripturi”? Cum s-a putut ca recunoașterea fericită a apostolului Toma în fața lui Hristos Cel înviat - „Domnul meu și Dumnezeul meu” (In. 20,28) - să devină canonul credinței universale a Bisericii? Credința apostolilor în Hristos este pregustarea realității (hypostasis, Evr. 11
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Dumnezeu, pentru virtute, pătimiri, dureri, osteneli”1. Funcționând după această logică a mărturisirii totale, cuprinzând „atâta nor de mărturii” (Evr. 12,1), tradiția apostolică nu avea cum să nu câștige pentru generațiile următoare de creștini o deplină autoritate teologică. Interpretarea Scripturilor trebuia făcută în limitele trasate de premisa (hypothesis) teologică a tradiției apostolice. Martirii Bisericii au consacrat divorțul teologiei de înțelepciunea lumii, sceptică și dubitativă. Prin mărturia lor, sfinții nu aparțin Bisericii, ci o constituie. Cuvântul răstignit și înviat sălășluiește în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este doar bornă pe harta dezvoltării conștiinței religioase a creștinilor din Imperiul roman, ci proclamația unui adevăr obiectiv și o mărturisire întemeiată pe o făgăduință. Dacă Evanghelia n-ar fi fost scrisă, receptată și proclamată la chemarea Duhului Sfânt, atunci Scripturile și Crezul Bisericii s-ar putea reduce la un simplu mesaj. Or, Sfinții Părinți au insistat asupra faptului că Scripturile și Crezul sunt mai mult decât un simplu text, documentând istoria religioasă sau culturală a unui popor. Integrarea Scripturii și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mărturisire întemeiată pe o făgăduință. Dacă Evanghelia n-ar fi fost scrisă, receptată și proclamată la chemarea Duhului Sfânt, atunci Scripturile și Crezul Bisericii s-ar putea reduce la un simplu mesaj. Or, Sfinții Părinți au insistat asupra faptului că Scripturile și Crezul sunt mai mult decât un simplu text, documentând istoria religioasă sau culturală a unui popor. Integrarea Scripturii și a Crezului în Liturghia Bisericii confirmă natura mai degrabă sacramentală a acestor doi mari piloni ai Revelației. Fiind absorbite și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
atunci Scripturile și Crezul Bisericii s-ar putea reduce la un simplu mesaj. Or, Sfinții Părinți au insistat asupra faptului că Scripturile și Crezul sunt mai mult decât un simplu text, documentând istoria religioasă sau culturală a unui popor. Integrarea Scripturii și a Crezului în Liturghia Bisericii confirmă natura mai degrabă sacramentală a acestor doi mari piloni ai Revelației. Fiind absorbite și transformate de orientarea doxologică a cultului, nici Scripturile, nici Crezul nu pot rămâne niște texte colbăite, așteptând pe rafturile
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
simplu text, documentând istoria religioasă sau culturală a unui popor. Integrarea Scripturii și a Crezului în Liturghia Bisericii confirmă natura mai degrabă sacramentală a acestor doi mari piloni ai Revelației. Fiind absorbite și transformate de orientarea doxologică a cultului, nici Scripturile, nici Crezul nu pot rămâne niște texte colbăite, așteptând pe rafturile bibliotecilor ca un interpret deștept să le descopere noima. Rostirea Crezului plasează Numele lui Hristos - „mai presus de orice nume” (Flp. 2,9) - în cazul vocativ, iar nu acuzativ
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
9) - în cazul vocativ, iar nu acuzativ sau nominativ. Cu greu poate fi trasată limita între dimensiunea narativă și aspectul liturgic al Crezului. Nu este ușor să decidem dacă Crezul este o povestire sau o rugăciune. În orice caz, mărturia Scripturilor și a Crezului apostolic presupune mai mult decât recunoașterea unor evidențe empirice. Mărturisirea lui Hristos ca „Domn și Dumnezeu” a fost, este și va fi o sarcină imposibilă pentru instrumentarul limitat al inteligenței critice. Credința în Hristos este substanța și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și universal. La celălalt pol, avem adevărul lumii, epuizat în enunțuri plate, descărnate, rigide, pronunțate eventual în registru inchizitorial. Prin urmare, se află în elementul predaniei nu cel care validează o listă canonică de texte, declarate în Biserică ca „Sfinte Scripturi”. Nu este onest să te bucuri de fructele unei livezi fără să te întrebi cine este grădinarul, în ce fel de pământ au prins rădăcini sau cât de des au fost udați copacii. Mâinile plugarului cântăresc cel mai bine o
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
să recunoască astăzi talentul care va triumfa mâine 2. Prin urmare, a fi în posesia listei cărților canonice acceptate de Biserică nu asigură participarea la evenimentul Revelației. Aderența la canonul ortodox al Bibliei nu furnizează cheia înțelegerii unității teologice a Scripturii, nici nu ne asigură de răspunsul adevărat la întrebarea lui Iisus „cine ziceți voi că sunt Eu?”. Cum să interpretezi un corpus atât de complex (din punct de vedere tematic, stilistic, literar) de texte confesionale fără a fi ghidat de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
un corpus atât de complex (din punct de vedere tematic, stilistic, literar) de texte confesionale fără a fi ghidat de un principiu pneumatic de coerență? În perspectivă ortodoxă, numai absorbind discernământul critic al tradiției apostolice putem avea un acces la Scripturi. Numai cunoscând efortul grădinarului în livadă, de primăvara până toamna, târziu, vom putea aprecia valoarea roadelor muncii sale. Fiecare creștin botezat a fost împroprietărit din zestrea „Vistierului bunătăților” cu darurile discernământului. Rămâne ca el să le pună în lucrare atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cunoscând efortul grădinarului în livadă, de primăvara până toamna, târziu, vom putea aprecia valoarea roadelor muncii sale. Fiecare creștin botezat a fost împroprietărit din zestrea „Vistierului bunătăților” cu darurile discernământului. Rămâne ca el să le pună în lucrare atunci când deschide Scripturile în căutarea lui Hristos. Formarea canonului biblic a avut loc înăuntrul Bisericii, în absența unor structuri formale de decizie. Este remarcabil faptul că Biserica n-a avut nevoie de convocarea unui sinod ecumenic pentru a decide lista normativă a textelor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a canonului au fost opera discernământului duhovnicesc al comunității ecleziale. Duhul dăruit sfinților la Cincizecime nu s-a îndepărtat de comunitatea apostolică în procesul compunerii Evangheliilor și epistolelor (prezente de la început în cadrul Liturghiei), nici în răspândirea lor sau în strângerea scripturilor în colecții distincte și selectarea acestora după criteriul adevărului și al catolicității proclamației lui Hristos. Procesul de selecție finală a fost accelerat de numărul crescând al ereziilor care nu făceau decât să schimonosească mozaicul sau icoana regală a lui Hristos
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
momentele constitutive ale formării canonului biblic ne este vizibil doar episodul final al ratificării textelor „catolice” (un proces târziu, desfășurat în prima jumătate a secolului al IV-lea). De ce însă cele mai importante etape în procesul de formare a canonului Scripturii ne rămân necunoscute, sau poate doar invizibile? Pentru că imanenței discrete și eficace a harului îi revine mereu un cuantum de reală invizibilitate. Pedagogia discretă a Duhului s-a menținut în Biserică prin regula credinței, îmbrățișată de toți ucenicii lui Hristos
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mereu un cuantum de reală invizibilitate. Pedagogia discretă a Duhului s-a menținut în Biserică prin regula credinței, îmbrățișată de toți ucenicii lui Hristos. Pentru că regula fidei este ADN-ul mandatului apostolic, cunoașterea tacită și nonpropozițională a unității și adevărului Scripturii este posibilă numai din interiorul tradiției 1. Tradiția apostolică a germinat ceea ce, mai târziu, Părinții latini au numit prin sensus ecclesiae. Premisele Crezuluitc "Premisele Crezului" După ce am limpezit în linii largi rolul hermeneutic al autorității tradiției în formarea canonului biblic
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
latini au numit prin sensus ecclesiae. Premisele Crezuluitc "Premisele Crezului" După ce am limpezit în linii largi rolul hermeneutic al autorității tradiției în formarea canonului biblic și a unui cadru de recepție (sensus ecclesiae) al întregii Revelații dumnezeiești, putem discuta semnificația Scripturilor pentru constituția dogmatică a Crezului apostolic al Bisericii creștine. Când campionii tradiției recurg la Scripturi, Scripturile nu rămân niște texte, ci devin un veritabil periscop al economiei divine. Aceeași întrebare a lui Iisus - „cine ziceți voi că sunt Eu?” - ghidează
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
largi rolul hermeneutic al autorității tradiției în formarea canonului biblic și a unui cadru de recepție (sensus ecclesiae) al întregii Revelații dumnezeiești, putem discuta semnificația Scripturilor pentru constituția dogmatică a Crezului apostolic al Bisericii creștine. Când campionii tradiției recurg la Scripturi, Scripturile nu rămân niște texte, ci devin un veritabil periscop al economiei divine. Aceeași întrebare a lui Iisus - „cine ziceți voi că sunt Eu?” - ghidează pasiunea exegetică a primilor Părinți ai Bisericii. Concentrarea asupra Scripturilor nu ține, în subsidiar, de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
rolul hermeneutic al autorității tradiției în formarea canonului biblic și a unui cadru de recepție (sensus ecclesiae) al întregii Revelații dumnezeiești, putem discuta semnificația Scripturilor pentru constituția dogmatică a Crezului apostolic al Bisericii creștine. Când campionii tradiției recurg la Scripturi, Scripturile nu rămân niște texte, ci devin un veritabil periscop al economiei divine. Aceeași întrebare a lui Iisus - „cine ziceți voi că sunt Eu?” - ghidează pasiunea exegetică a primilor Părinți ai Bisericii. Concentrarea asupra Scripturilor nu ține, în subsidiar, de o
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Când campionii tradiției recurg la Scripturi, Scripturile nu rămân niște texte, ci devin un veritabil periscop al economiei divine. Aceeași întrebare a lui Iisus - „cine ziceți voi că sunt Eu?” - ghidează pasiunea exegetică a primilor Părinți ai Bisericii. Concentrarea asupra Scripturilor nu ține, în subsidiar, de o voință oarbă de a construi un sistem teologic 2. Sistematizarea gândirii dogmatice a teologiei Bisericii reprezintă reflexul natural al unei mentalități bisericești (ekklesiastikon phronema) inspirate de lectura neîntreruptă a Scripturii. „Și stăruiau în învățătura
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ai Bisericii. Concentrarea asupra Scripturilor nu ține, în subsidiar, de o voință oarbă de a construi un sistem teologic 2. Sistematizarea gândirii dogmatice a teologiei Bisericii reprezintă reflexul natural al unei mentalități bisericești (ekklesiastikon phronema) inspirate de lectura neîntreruptă a Scripturii. „Și stăruiau în învățătura apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni.” (Fapte 2,42). Fără îndoială, centralitatea Scripturilor subliniază numai centralitatea revelației lui Hristos ca unic Cuvânt al lui Dumnezeu, întrebare și răspuns, invitație și promisiune pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
gândirii dogmatice a teologiei Bisericii reprezintă reflexul natural al unei mentalități bisericești (ekklesiastikon phronema) inspirate de lectura neîntreruptă a Scripturii. „Și stăruiau în învățătura apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni.” (Fapte 2,42). Fără îndoială, centralitatea Scripturilor subliniază numai centralitatea revelației lui Hristos ca unic Cuvânt al lui Dumnezeu, întrebare și răspuns, invitație și promisiune pentru orice cunoaștere, recunoaștere și recunoștință față de Începătorul vieții noastre. Fără această referință la revelația lui Hristos în Scripturi, teologia apostolilor s-
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Fără îndoială, centralitatea Scripturilor subliniază numai centralitatea revelației lui Hristos ca unic Cuvânt al lui Dumnezeu, întrebare și răspuns, invitație și promisiune pentru orice cunoaștere, recunoaștere și recunoștință față de Începătorul vieții noastre. Fără această referință la revelația lui Hristos în Scripturi, teologia apostolilor s-ar fi putut dizolva în modelele platonice sau stoice ale teologiei naturale grecești, după cum scolastica barocă s-a pierdut fără urmă, dar și fără disperare, în anacolutele metafizicii moderne. Nu poate fi aici vorba despre sola Scriptura
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Scripturi, teologia apostolilor s-ar fi putut dizolva în modelele platonice sau stoice ale teologiei naturale grecești, după cum scolastica barocă s-a pierdut fără urmă, dar și fără disperare, în anacolutele metafizicii moderne. Nu poate fi aici vorba despre sola Scriptura fiindcă - trebuie repetat - condițiile de posibilitate ale canonului se regăsesc doar în conceptul pneumatologic de tradiție. Odată consensul stabilit în privința canonului scripturistic, divergențele hermeneutice n-au întârziat să apară. Diferite luări de poziție pe plan teologic și, inevitabil, filozofic, s-
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
scripturistic, divergențele hermeneutice n-au întârziat să apară. Diferite luări de poziție pe plan teologic și, inevitabil, filozofic, s-au cristalizat. Avem deci pe de o parte, preocuparea constantă a primilor teologi creștini ai Bisericii primare nu atât pentru interpretarea Scripturilor, cât pentru interpretarea lui Hristos în Scripturi. Peste veacuri, Sfântul Grigorie Palama va relua același îndemn: „Mai înainte de toți să-i vedem pe martorii oculari și apostolii singurului nostru Părinte, Iisus Hristos, prin care se numește orice părințime (patria), în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]